
Partidul de guvernământ din Georgia, câștigător al alegerilor legislative de sâmbătă, a afirmat, luni, că integrarea europeană a rămas prioritară, ca răspuns la opoziția pro-occidentală, care-l acuză de derivă autoritară pro-rusă.
Integrarea, până în 2030
În numele formaţiunii sale, Visul Georgian, premierul Irakli Kobahidze a reiterat că, în materie de politică externă, „prioritatea principală” a puterii de la Tbilisi este integrarea europeană.
„Vom face totul pentru a ne asigura că Georgia este pe deplin integrată în Uniunea Europeană până în 2030” - le-a promis el jurnaliştilor.
Premierul mai spune că „se aşteaptă la o reluare a relaţiilor” cu Bruxellesul, după tensiunile din ultimele luni.
Uniunea Europeană, alături de opoziţie
Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la victoria partidului Visul Georgian la scrutinul legislativ şi a solicitat o anchetă privind „neregulile electorale”.
La rândul său, opoziţia pro-occidentală refuză să-și recunoască înfrângerea și va încerca să-și facă auzită vocea în stradă, luni seară, când vrea să organizeze o mare demonstrație de protest.
Rusia neagă orice amestec
„Suntem martori și victime ale unei operațiuni speciale rusești, o formă modernă de război hibrid împotriva poporului georgian” – a acuzat, în ajun, președinta Salome Zourabişvili, care a rupt-o cu partidul la putere, ce o instalase la şefia statului.
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a declarat că „respinge cu fermitate” aceste acuzații „total nefondate” şi a acuzat-o pe preşedintă de „încercări de destabilizare” a propriei țări.