Președintele american, Joe Biden, le-a dat noi asigurări de sprijin în fața agresivității rusești atât partenerilor ucraineni, cât și aliaților Statelor Unite de pe flancul estic al NATO. Casa Albă a comunicat că, într-o convorbire telefonică de o oră și jumătate cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, Biden și-a reiterat angajamentul fără fisură față de suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei. La două zile după dialogul prin videoconferință cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, președintele Statelor Unite afirmă că nu i-a făcut acestuia nicio concesie și respinge orice speculație potrivit căreia i-ar fi îndemnat pe ucraineni să cedeze o parte din teritoriile controlate de separatiștii pro-ruși din estul țării, din regiunea numită, generic, Donbas.
Surse diplomatice adaugă că Biden le-a promis și aliaților din Europa Centrală şi de Est suplimentarea capacităţilor militare americane şi a exclus orice întelegere cu rușii peste capetele țărilor din regiune. 'Nimic despre voi, fără voi'' – le-ar fi spus liderul de la Casa Albă șefilor de stat și de guvern din România, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria, state ex-comuniste astăzi membre ale Alianței Nord-Atlantice, reunite în așa-numitul format București 9 (B9). Anterior, și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, acuzase comportamentul agresiv al Moscovei și calificase Rusia şi China drept principalii actori globali care subminează ordinea mondială bazată pe reguli.
Media amintesc că, la summitul virtual cu Putin, Biden a avertizat că o nouă agresiune împotriva Ucrainei va fi urmată de sancțiuni severe, în special pe plan economic. Occidentul, i-a spus Biden lui Putin, nu mai e nepregătit, așa cum a fost în 2014, când rușii au anexat fără luptă peninsula ucraineană Crimeea și au alimentat rebeliunea secesionistă din est. Noile sancțiuni economice, apreciază experții, ar afecta grav sistemul bancar rusesc și ar doborî rubla. În plus, afirmă oficialii americani, în cazul unei invazii, controversatul gazoduct Nord Stream 2, ce leagă Rusia de Germania pe sub Marea Baltică, ar fi închis, după ce Moscova a investit în construcția lui peste 10 miliarde de euro. Dacă rușii persistă în comportamentul agresiv față de Ucraina, Statele Unite sunt decise să-și suplimenteze prezența militară pe flancul estic al NATO, pentru a răspunde îngrijorărilor provocate în România, Polonia sau țările baltice – a mai anunțat Casa Albă.
Moscova dezminte orice plan de invazie și acuză, la rândul său, NATO că amplifică tensiunile din zonă, prin manevrele militare pe care le face în Ucraina şi în Marea Neagră, la 20 de kilometri de Rusia. Kremlinul pretinde așa-numite garanții juridice că NATO nu se va mai extinde spre est. Kievul solicită tot mai insistent admiterea în Alianța Nord-Atlantică, dar reticențele occidentalilor persistă. Ei nu vor ca, în cazul unui conflict armat ruso-ucrainean, să se angajeze, la rândul lor, în luptă, așa cum stipulează Articolul 5 al Cartei NATO. În plus, remarcă analiștii, însuși președintele Biden e iritat de corupția endemică și proastele practici de guvernare din Ucraina.