Știri

Studenții unguri care boicotează cursurile, ca protest față de ingerințele puterii, ar putea beneficia de așa-numite diplome de sprijin din străinătate
Studenții unguri care boicotează cursurile, ca protest față de ingerințele puterii, ar putea beneficia de așa-numite diplome de sprijin din străinătate

Ei se opun tutelei impuse Universității de artă dramatică și cinematografică (SZFE) de o fundație apropiată premierului conservator Viktor Orban și desemnării de către guvern a unui nou consiliu de administrație, pe care-l califică drept ilegitim.

Veridica.ro
18 mar. 2021
Rusia a anunţat că şi-a rechemat ambasadorul la Washington, pentru consultări asupra raporturilor cu Statele Unite
Rusia a anunţat că şi-a rechemat ambasadorul la Washington, pentru consultări asupra raporturilor cu Statele Unite

Decizia a fost anunţată după ce preşedintele american, Joe Biden, l-a calificat drept asasin pe omologul său rus, Vladimir Putin, și a afirmat că acesta 'va plăti' pentru amestecul în alegerile prezidențiale de anul trecut.

Veridica.ro
18 mar. 2021
Preşedintele american, Joe Biden, crede că omologul său rus, Vladimir Putin, e un asasin
Preşedintele american, Joe Biden, crede că omologul său rus, Vladimir Putin, e un asasin

'Putin este preşedintele nostru şi un atac împotriva lui este un atac împotriva ţării noastre' - susţine şeful Dumei de Stat, Viaceslav Volodin.

Veridica.ro
17 mar. 2021
Uniunea Europeană cere reglementarea rapidă a crizei politice din Georgia
Uniunea Europeană cere reglementarea rapidă a crizei politice din Georgia

Georgia, remarcă analiștii, este un partener important pentru securitatea energetică a Europei, ca țară de tranzit pentru hidrocarburile din zona caspică.

Veridica.ro
17 mar. 2021
Un fost comandant al Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) a fost arestat în Belgia,  sub acuzația de crime de război
Un fost comandant al Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) a fost arestat în Belgia, sub acuzația de crime de război

După încheierea ostilităților, nu doar militari și polițiști sârbi au fost inculpați, ci și combatanți separatiști, ale cărora ținte au fost sârbii, romii și opozanții albanezi kosovari ai UCK.

Veridica.ro
17 mar. 2021
Autorităţile de la Moscova i-au acordat o lună reţelei sociale americane Twitter pentru a suprima aşa-numitele conţinuturi ilegale de pe platformă
Autorităţile de la Moscova i-au acordat o lună reţelei sociale americane Twitter pentru a suprima aşa-numitele conţinuturi ilegale de pe platformă

Măsura intervine după ce preşedintele rus Vladimir Putin a abordat la 4 martie problema reţelelor de social media, afirmând că Internetul trebuie să 'respecte legile morale', altfel 'societatea se va distruge'.

Veridica.ro
16 mar. 2021
Consiliul Europei e preocupat de două proiecte legislative din Polonia, care suscită temeri că ar putea asfixia presa independentă
Consiliul Europei e preocupat de două proiecte legislative din Polonia, care suscită temeri că ar putea asfixia presa independentă

Unul dintre acestea prevede că o parte din sumele încasate din publicitate vor face obiectul unui nou impozit, destinat, între altele, luptei împotriva pandemiei de COVID-19.

Veridica.ro
16 mar. 2021
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat că celebrul cântec patriotic rusesc 'Katiuşa' nu va putea înlocui imnul oficial al Rusiei, interzis la marile competiţii
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunţat că celebrul cântec patriotic rusesc 'Katiuşa' nu va putea înlocui imnul oficial al Rusiei, interzis la marile competiţii

Un gigant al sportului mondial, Rusia a fost exclusă în decembrie, pentru doi ani, de la Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale, după scandalul legat de dopajul instituţionalizat.

Veridica.ro
16 mar. 2021
Diplomaţi greci şi turci au început o nouă rundă de discuţii asupra temelor sensibile din relaţiile bilaterale
Diplomaţi greci şi turci au început o nouă rundă de discuţii asupra temelor sensibile din relaţiile bilaterale

Între cele două ţări, formal aliate în NATO, persistă neîncrederea, atât din cauza unor diferende istorice, cât şi a recentelor dispute asupra zonelor bogate în zăcăminte de hidrocarburi din Marea Mediterană.

Veridica.ro
16 mar. 2021
Publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta a anunţat că o substanţă chimică necunoscută a fost deversată la intrarea în sediul său din Moscova
Publicaţia independentă rusă Novaia Gazeta a anunţat că o substanţă chimică necunoscută a fost deversată la intrarea în sediul său din Moscova

Cea mai celebră dintre membrii echipei readacţionale, Anna Politkovskaia, a fost ucisă, în 2006, cu o armă de foc în faţa liftului în blocul în care locuia.

Veridica.ro
16 mar. 2021
Liderul luptei anticomuniste din Polonia anilor 1980,  Lech Walesa, a postat un mesaj video îngrijorător despre starea sa de sănătate
Liderul luptei anticomuniste din Polonia anilor 1980, Lech Walesa, a postat un mesaj video îngrijorător despre starea sa de sănătate

Regimul comunist de la Varşovia a fost nevoit să recunoască Solidaritatea condusă de el ca primul şi singurul sindicat independent din blocul sovietic, cu milioane de membri în toată Polonia.

Veridica.ro
15 mar. 2021
Trei ONG-uri au anunţat, luni, că au depus o plângere în Rusia contra combatanţilor din organizaţia Wagner
Trei ONG-uri au anunţat, luni, că au depus o plângere în Rusia contra combatanţilor din organizaţia Wagner

Calificaţi, frecvent, drept mercenarii Kremlinului şi celebri pentru cruzimea lor, membrii Wagner au fost prima oară semnalaţi în 2014, alături de separatiştii pro-ruşi din estul Ucrainei.

Veridica.ro
15 mar. 2021
Statele membre NATO sunt prost pregătite în cazul izbucnirii unui conflict de mare amploare – afirmă o prognoză sudeză
Statele membre NATO sunt prost pregătite în cazul izbucnirii unui conflict de mare amploare – afirmă o prognoză sudeză

Studiul precizează, însă, că un atac armat contra membrilor NATO, ţărilor partenere sau ţărilor Uniunii Europene este extrem de improbabil.

Veridica.ro
15 mar. 2021
Kosovo și-a deschis, în mod oficial, ambasada în Israel la Ierusalim
Kosovo și-a deschis, în mod oficial, ambasada în Israel la Ierusalim

Fosta provincie sârbă devine primul stat din lume cu populație majoritar musulmană care face un astfel de gest.

Veridica.ro
15 mar. 2021
Washingtonul cere încetarea persecuţiei contra vocilor independente din Rusia
Washingtonul cere încetarea persecuţiei contra vocilor independente din Rusia

'Guvernul rus a arestat aproape 200 de oficiali municipali şi figuri politice, din motive discutabile' – a afirmat secretarul american de stat, Antony Blinken.

Veridica.ro
15 mar. 2021
Forţele de securitate ruse au operat zeci de arestări la o întrunire a opoziţiei
Forţele de securitate ruse au operat zeci de arestări la o întrunire a opoziţiei

'Motivul anulării forumului este clar: autorităţilor le e teamă de orice concurenţă la alegeri şi îşi intimidează opozanţii', a reacţionat echipa principalului adversar al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, în prezent încarcerat.

Veridica.ro
13 mar. 2021
Cinci state din centrul și estul Uniunii Europene cer Bruxellesului distribuţia echitabilă a dozelor de vaccin împotriva coronavirusului
Cinci state din centrul și estul Uniunii Europene cer Bruxellesului distribuţia echitabilă a dozelor de vaccin împotriva coronavirusului

Cancelarul austriac, Sebastian Kurz, afirmă că Olanda și Danemarca au acces la mult mai multe doze de vaccin pe cap de locuitor decât ţări ca Bulgaria sau Croaţia.

Veridica.ro
13 mar. 2021
Proiectul de 'paşaport verde' digital care va fi prezentat de Bruxelles va ţine cont numai de vaccinurile împotriva COVID-19 autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente
Proiectul de 'paşaport verde' digital care va fi prezentat de Bruxelles va ţine cont numai de vaccinurile împotriva COVID-19 autorizate de Agenţia Europeană pentru Medicamente

Ies din discuție vaccinul chinezesc Sinopharm, utilizat în Ungaria inclusiv de premierul Viktor Orban, şi cel rusesc Sputnik V, comandat de tot de Ungaria, precum şi de Cehia şi Slovacia.

Veridica.ro
13 mar. 2021
UPDATE: Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din centrul de detenţie unde fusese încarcerat luna trecută
UPDATE: Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost mutat din centrul de detenţie unde fusese încarcerat luna trecută

Zeci de ţări i-au cerut, din nou, Rusiei să îl pună în libertate pe Navalnîi, susţinând că încarcerarea sa este ilegală.

Veridica.ro
13 mar. 2021
Consiliul Europei îi solicită Varșoviei să le ofere femeilor ''proceduri eficiente şi clare'' pentru a avea ''acces la un avort legal''
Consiliul Europei îi solicită Varșoviei să le ofere femeilor ''proceduri eficiente şi clare'' pentru a avea ''acces la un avort legal''

Polonia, o ţară cu populaţie predominant catolică, are una dintre cele mai restrictive legi privind avortul din Europa, mai ales de la intrarea în vigoare, la sfârşitul lui ianuarie, a unui decret controversat care interzice, practic, întreruperile de sarcină.

Veridica.ro
12 mar. 2021
Serviciul de Securitate din Ucraina (SBU) a declanşat, în ultimii şapte ani, peste 16 mii de proceduri penale pentru înaltă trădare şi terorism
Serviciul de Securitate din Ucraina (SBU) a declanşat, în ultimii şapte ani, peste 16 mii de proceduri penale pentru înaltă trădare şi terorism

Aproape toate aceste infracţiuni au legătură cu rebeliunea pro-rusă din Donbas şi cu anexarea de către Moscova a peninsulei Crimeea.

Veridica.ro
12 mar. 2021
Minskul continuă să expulzeze diplomaţi polonezi
Minskul continuă să expulzeze diplomaţi polonezi

Ministerul de Externe afirmă că măsura e un „răspuns la o ripostă excesivă, asimetrică şi distructivă a Varşoviei la o decizie legitimă şi motivată a Belarusului”.

Veridica.ro
12 mar. 2021
Serbia se pregăteşte să producă vaccinuri anti-COVID-19 din Rusia şi China
Serbia se pregăteşte să producă vaccinuri anti-COVID-19 din Rusia şi China

Sârbii utilizează Sputnik V de la începutul anului, în paralel cu vaccinuri produse de companii occidentale şi cu Sinopharm, dezvoltat de China.

Veridica.ro
12 mar. 2021
Șeful serviciului slovac de informaţii, Vladimir Pcolinsky, a fost reținut pentru fapte de corupție
Șeful serviciului slovac de informaţii, Vladimir Pcolinsky, a fost reținut pentru fapte de corupție

Puterea de la Bratislava s-a zdruncinat, deja, acum o săptămână, după ce premierul Igor Matovic a dispus cumpărarea unor doze de vaccin rusesc Sputnik V fără acordul partenerilor din guvern.

Veridica.ro
11 mar. 2021
Kasparov.ru: Să mori pentru Mariupol
Kasparov.ru: Să mori pentru Mariupol

Ucraina rămâne ținta imediată a Kremlinului, care și-ar dori însă și să se răzbune pe Occident pentru pierderea Războiului Rece. Pentru a-și atinge obiectivele, Putin ar fi dispus să folosească și șantajul nuclear, dar doar atât timp cât nu i se răspunde cu fermitate.

Veridica.ro
11 mar. 2021
Ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, Dereck J. Hogan, i-a îndemnat pe parlamentari să rezolve impasul în care se află Republica Moldova
Ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, Dereck J. Hogan, i-a îndemnat pe parlamentari să rezolve impasul în care se află Republica Moldova

Luarea sa de poziție survine pe fondul conflictului dintre Parlamentul dominat de stânga filorusă şi preşedintele pro-occidental Maia Sandu.

Veridica.ro
11 mar. 2021
Al doilea producător de petrol din Rusia, Lukoil, a înregistrat în 2020 un profit net de 43 de ori  mai mic decât în anul precedent
Al doilea producător de petrol din Rusia, Lukoil, a înregistrat în 2020 un profit net de 43 de ori mai mic decât în anul precedent

Potrivit grupului rus, producţia de produse rafinate la facilităţile sale din Europa a scăzut cu 25,5%, până la 3,2 milioane tone, ca urmare a unor lucrări programate de mentenanţă şi optimizare la rafinăriile din Bulgaria, Italia şi Olanda.

Veridica.ro
11 mar. 2021
Comisia Europeană e îngrijorată pentru independenţa presei în Ungaria, Polonia şi Slovenia
Comisia Europeană e îngrijorată pentru independenţa presei în Ungaria, Polonia şi Slovenia

Vicepreşedinta pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, a dat asigurări că executivul comunitar ''supraveghează situaţia'' şi că ''nu va ezita să acţioneze în cazul nerespectării regulilor Uniunii Europene de către legislaţii sau decizii naţionale''.

Veridica.ro
11 mar. 2021
Statele baltice îi solicită Comisiei Europene ca sistemul de alocare a vaccinurilor anti-COVID-19 să fie bazat pe necesităţile ţărilor, nu pe dimensiunea populaţiei acestora
Statele baltice îi solicită Comisiei Europene ca sistemul de alocare a vaccinurilor anti-COVID-19 să fie bazat pe necesităţile ţărilor, nu pe dimensiunea populaţiei acestora

Cu 1.337 de cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, Estonia a ajuns pe locul al doilea din lume, după Cehia, în privinţa ratei infectărilor.

Veridica.ro
10 mar. 2021
Rusia a anunţat 'încetinirea' funcţionării Twitter şi a acuzat reţeaua de socializare că refuză să suprime conţinuturi calificate drept 'ilegale'
Rusia a anunţat 'încetinirea' funcţionării Twitter şi a acuzat reţeaua de socializare că refuză să suprime conţinuturi calificate drept 'ilegale'

Autorităţile ruse au de câteva săptămâni în vizor mai multe reţele de socializare, între care Facebook, YouTube şi reţeaua chineză Tik Tok, acuzate că au lăsat să fie difuzate apeluri în sprijinul opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi.

Veridica.ro
10 mar. 2021
Ministerul belarus de externe a anunţat expulzarea unui diplomat din Polonia vecină
Ministerul belarus de externe a anunţat expulzarea unui diplomat din Polonia vecină

Varşovia a criticat imediat această decizie şi a avertizat că va lua măsuri similare.

Veridica.ro
10 mar. 2021
Guvernul Armeniei a anunţat că destituirea şefului Marelui Stat Major, Onik Gasparian, a intrat în vigoare
Guvernul Armeniei a anunţat că destituirea şefului Marelui Stat Major, Onik Gasparian, a intrat în vigoare

În replică, preşedintele Armen Sarkisian a cerut Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra revocării din funcţie a şefului armatei, ordonată de premierul Nikol Paşinian.

Veridica.ro
10 mar. 2021
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Podcast

Ascultă podcasturile Veridica.ro!

Podcasturi
Video

Urmărește reportajele Veridica.ro!!

Video