RĂZBOI ÎN UCRAINA: Președintele Zelenski cere Norvegiei mai multă energie pentru Ucraina și pentru Uniunea Europeană

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Președintele Zelenski cere Norvegiei mai multă energie pentru Ucraina și pentru Uniunea Europeană
© EPA-EFE/HEIKO JUNGE / POOL NORWAY OUT   |   Președintele ucrainean Volodimir Zelenski vorbește prin videoconferință membrilor Parlamentului norvegian la Oslo, Norvegia, 30 martie 2022.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut miercuri Norvegiei, al doilea cel mai mare furnizor de gaze naturale din Europa, după Rusia, să livreze mai multă energie țării sale și Uniunii Europene. În timpul unui discurs prin videoconferință în fața Stortingului, Parlamentul unicameral norvegian, Zelenski a spus că liderii de la Oslo „pot aduce o contribuție decisivă la securitatea energetică a Europei furnizând resursele necesare țărilor UE și Ucrainei”. Deputații și membrii Guvernului norvegian au aplaudat apoi îndelung, ridicându-se în picioare. „Am vorbit deja despre furnizarea a aproximativ 5 miliarde de metri cubi de gaz pentru următorul sezon rece” – a precizat Zelenski.

Înainte de conflictul din Ucraina, Norvegia acoperea între 20 și 25% din nevoile de gaze ale UE și ale Marii Britanii, față de 45-50% cât provenea din Rusia – furnizor față de care UE încearcă acum să-și reducă dependența. Oslo, la rândul său, a luat măsuri pentru a-și menține producția de gaze la nivelul maxim în timpul verii, care era, în general, o perioadă slabă, utilizată parțial pentru întreținerea platformelor offshore. „Livrăm cât mai mult posibil” – a dat asigurări miercuri prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre.

În discursul său, Volodimir Zelensky a solicitat și interzicerea escalelor în Europa, pentru navele rusești: „Uniunea Europeană și, sper, și Norvegia trebuie să pună în aplicare o interdicție pentru navele rusești care folosesc porturile europene.” Zelenski a argumentat că „în acest moment, când rușii ne blochează porturile, ei nu ar trebui să aibă dreptul de a folosi porturile în lumea liberă”. Ca în cazul fiecărei intervenții la distanță în țările occidentale, el a cerut mai multe arme, invocând rachete antinavă, precum și sisteme antiblindate și antiaeriene. În aceeași zi, Norvegia a anunțat că a furnizat Ucrainei încă 2.000 de arme antitanc de tip M72, pe lângă un număr comparabil deja furnizat la scurt timp după începerea invaziei ruse din 24 februarie.

Guvernul norvegian a anunțat și alocarea, prin intermediul Băncii Mondiale, a 20 de milioane de euro pentru finanțarea serviciilor guvernamentale ucrainene, în special pentru plata salariilor personalului sanitar, profesorilor și funcționarilor publici, precum și pensiile și sprijinul social.

Timp citire: 1 min