
Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru greşelile făcute – a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-o intervenţie video în Parlamentul Australiei. El a avertizat că dacă Moscova nu va fi pedepsită atunci alte ţări s-ar putea simţi încurajate să declanşeze războaie contra ţărilor vecine. Zelenski a cerut adoptarea de noi sancţiuni, mai dure, împotriva Rusiei şi a sugerat că ani întregi în care Moscova nu a reuşit să deţină puterea la nivel global au determinat-o să atace Ucraina. „Dacă nu oprim Rusia acum, dacă nu tragem la răspundere Rusia, atunci alte state din lume care aşteaptă cu nerăbdare un război similar contra vecinilor lor vor decide că astfel de lucruri sunt posibile şi pentru ele” – a afirmat şeful statului ucrainean în mesajul său în faţa parlamentarilor australieni, fără a preciza la ce ţări face referire. Reuters aminteşte că, în ultima perioadă, Australia şi aliaţii săi occidentali s-au declarat îngrijoraţi de limbajul tot mai agresiv adoptat de China faţă de Taiwan. Totodată, Zelenski a subliniat că „soarta securităţii globale este decisă acum. Nimeni nu poate câştiga, nimeni nu poate salva vreo parte a lumii de distrugerea radioactivă care ar urma dacă ar fi utilizate armele nucleare”.
Australia a furnizat echipament defensiv şi ajutoare umanitare Ucrainei. De asemenea, guvernul de la Canberra a adoptat o interdicţie asupra exporturilor de bauxită şi de oxid de aluminiu către Rusia. În total, Australia a impus 476 de sancţiuni împotriva a 443 de indivizi, printre care oameni de afaceri apropiaţi ai preşedintelui Vladimir Putin, şi a 33 de entităţi, mai ales din sectorul bancar rusesc. Joi, Canberra a anunţat că sporeşte cu 35% tarifele aplicate importurilor din Rusia şi Belarus.