
ONU va încerca să instituie „o încetare a focului umanitară” între Rusia şi Ucraina şi intenţionează să-l trimită la Moscova şi la Kiev pe Martin Griffiths, secretarul adjunct al organizației, responsabil de probleme umanitare. Într-o declaraţie de presă susținută luni, la sediul ONU din New York, secretarul general Antonio Guterres a precizat că i-a cerut lui Martin Griffiths să revină de la Kabul și „să analize imediat cu părţile implicate posibilitatea implementării unor acorduri şi aranjamente pentru o încetare a focului umanitară în Ucraina”. Guterres a deplâns faptul că, „de la începutul invaziei ruse, acum o lună, războiul a dus la pierderea fără sens a mii de vieţi, la strămutarea a zece milioane de persoane, în principal femei şi copii, şi la distrugerea sistematică a infrastructurii esenţiale” a Ucrainei. „Această situație trebuie să înceteze!” – a subliniat şeful Naţiunilor Unite.
Tot luni, autorităţile ucrainene şi-au manifestat îngrijorarea faţă de agravarea situaţiei legate de portul asediat Mariupol (sud-est), unde cel puţin 5.000 de oameni şi-au pierdut deja viaţa. Acest bilanţ al victimelor a fost dat publicităţii înaintea negocierilor ucraineano-ruse, prevăzute să înceapă marţi, la Istanbul (Turcia).
Joi, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat, cu o majoritate covârşitoare de 140 de voturi, o nouă rezoluţie, din păcate fără caracter obligatoriu, prin care Rusiei i se cere să oprească imediat agresiunea sa împotriva Ucrainei.