
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat, miercuri, că ţara lui, în parteneriat cu China comunistă, va realiza o ordine mondială mai echitabilă, multipolară şi democratică. La întânirea din China cu omologul său, Wang Yi, Lavrov a spus că actuala etapă din relaţiile internaţionale e foarte complicată.
Agenţiile internaţionale de ştiri notează că Beijingul, care împărtășește cu Moscova o ostilitate manifestă față de Statele Unite, a refuzat să condamne invazia rusă din Ucraina, de pe 24 februarie, şi a preferat să denunțe sancțiunile occidentale împotriva Moscovei. La începutul lunii, Wang Yi a salutat chiar ceea ce a numit prietenia solidă cu Moscova. În februarie, cu puţin timp înainte de a declanşa războiul, președintele rus, Vladimir Putin, a fost primit cu căldură de omologul său chinez, Xi Jinping, la Beijing, alături de care a denunțat extinderea NATO.
Lavrov se află în China pentru o întâlnire de două zile dedicată nu Ucrainei, ci Afganistanului, în cadrul căreia ar urma să se întâlnească cu un diplomat american. La reuniune, organizată la Tunxi (est), participă țări vecine ale Afganistanului: pe lângă Rusia și China, aceasta include Pakistan, Iran, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan. Este așteptat și șeful diplomației talibanilor aflați la putere la Kabul, Amir Khan Muttaqi. Potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, şi reprezentantul special al Washingtonului pentru Afganistan, Tom West, urmează să participe la întâlnire. China împarte o graniță de doar 76 de kilometri, la altitudine foarte mare, cu Afganistanul. Beijingul se teme de multă vreme că ţara vecină va deveni un loc de refugiu pentru separatiștii și islamiștii de etnie uigură din regiunea Xinjiang (nord-vest).