În timp ce invazia rusă intră în a doua lună, trei summituri – NATO, G7 și Uniunea Europeană – îi adună pe șefii de stat și de guvern occidentali într-o singură zi, la Bruxelles.
Există „multe informaţii credibile despre atacuri ce vizează în mod deliberat civili, precum şi alte atrocităţi” precum distrugerea „clădirilor rezidenţiale, a şcolilor, spitalelor, facilităţilor esenţiale, vehiculelor civile, centrelor comerciale şi ambulanţelor” – a explicat secretarul de stat american Antony Blinken.
De la declanșarea invaziei, pe 24 februarie, autoritățile ruse și-au înăsprit considerabil controlul asupra informațiilor difuzate pe internet, unul dintre ultimele spații de liberă exprimare din țară.
Serviciul de securitate din Belarus, care și-a păstrat acronimul din epoca sovietică, KGB, a acuzat opt diplomați ucraineni de spionaj.
Alianța Nord-Atlantică cere Chinei să condamne Rusia pentru invadarea Ucrainei și să se angajeze în eforturi diplomatice pentru a găsi o modalitate pașnică de a pune capăt război cât mai curând posibil – spune secretarul general Jens Stoltenberg.
Suveranul Pontif a cerut din nou interzicerea armelor nucleare, subliniind că simpla lor deţinere în scopuri de descurajare este imorală.
În România, 90% dintre maghiarii din Transilvania care au şi cetăţenia Ungariei vecine susţin lista de candidaţi a alianţei FIDESZ cu creştin-democraţii.
Unii ar fi lucrat, sub acoperire diplomatică, pentru serviciile de spionaj din ţara lor.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a criticat Occidentul, în ansamblu, fiindcă alimentează Ucraina cu armament şi contribuie, astfel, la prelungirea conflictului.
El merge și în Polonia, un aliat apropiat al Statelor Unite și prima destinație a celor mai mulți ucraineni care fug din țara lor din cauza invaziei rusești.
Ucraina este la limita supravieţuirii, în urma războiului declanşat de Rusia, și este poarta prin care preşedintele rus Vladimir Putin vrea să pătrundă în Europa – susține Zelenski.
Publicația lui, Novaia Gazeta, a anunțat că, pentru a nu risca să fie închisă, nu va mai scrie despre războiul din Ucraina.
Primarul Anne Hidalgo a mai spus că municipalitatea pariziană a validat și acordarea unui ajutor umanitar de 1 milion de euro, destinat refugiaților.
Țările occidentale au impus Rusiei sancțiuni fără precedent după invadarea Ucrainei, plasând pe lista neagră oligarhi, inclusiv pe Roman Abramovici; Turcia, stat membru al NATO, nu aplică sancțiuni rușilor, dar s-a poziționat ca mediator pentru a pune capăt războiului.
Media internaționale scriu că avocații săi, Olga Mihailova și Vadim Kobzev, au fost reținuți de poliție imediat după ce au ieșit din sala de judecată.
Aparatul de propagandă al Moscovei a invocat insistent prezenţa în Ucraina a unor astfel de arme, care le-ar aparţine americanilor.
„UE a reacţionat prompt, unit şi puternic la invazia Ucrainei de către Rusia. Instrumentul de sprijin tehnic este unul flexibil, care se poate adapta la diferite circumstanţe politice” – a precizat comisarul pentru Coeziune şi Reforme, Elisa Ferreira.
Miliardarul în vârstă de 67 de ani a negat orice act ilegal, declarând că acuzațiile împotriva lui sunt motivate politic.
Serviciul rus de securitate FSB a acuzat Facebook și Instagram de activități „îndreptate împotriva Rusiei și a forțelor sale armate”.
Ministrul de Interne și cel al Apărării au fost ţinta unor farse prin videoconferinţă din partea unui impostor care a pretins că este premierul Ucrainei.
Declarațiile prefațează reuniuni ale miniștrilor Apărării și de Externe din statele membre ale Uniunii Europene, ce ar putea decide noi sancțiuni contra Moscovei.
Săptămâna trecută, Avtovaz anunțase că își trimite angajații acasă, pentru trei săptămâni, în regim de concediu plătit, din cauza penuriei de componente aduse din import.
O instanță din Istanbul ar putea pune capăt unei saga judiciare ce a divizat suplimentar societatea turcă și a deteriorat grav relațiile Ankarei cu partenerii săi occidentali.
În căutarea echilibrului între Occident și Rusia, Israelul nu s-a alăturat sancțiunilor occidentale împotriva Rusiei și a oligarhilor considerați apropiați președintelui Putin, dintre care unii au și naționalitate israeliană, precum Roman Abramovici – proprietarul clubului englez de fotbal Chelsea.
”Să nu ne obişnuim cu violenţa şi cu războiul şi nici cu primirea cu generozitate a refugiaţilor, pentru că există pericolul ca, în următoarele săptămâni sau luni, să devină o rutină şi să uităm” – a îndemnat Suveranul Pontif.
Patriot nu este un înlocuitor al sistemului mai vechi rusesc S-300, ci un element complementar în apărarea spaţiului aerian al Slovaciei – precizează ministrul Apărării, Jaroslav Nad.
Teoretic, bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani pot fi chemaţi să lupte şi trebuie să rămână în Ucraina, dar sunt numeroase relatările de presă despre potențiali combatanți care au fugit de multă vreme din țară.
Toată lumea trebuie să insiste pentru dialog şi negocieri între părţile implicate, să înceteze cât mai curând ostilităţile, să evite victimele civile şi să prevină o criză umanitară – subliniază diplomația chineză.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a avertizat pe politicienii care, în timp de război, vor să dezbine societatea sau încearcă să colaboreze cu inamicul că vor primi un răspuns dur.
În pofida concordiei sârbo-ruse, ea a fost aplaudată de public când a fluturat drapelul albastru-galben al ţării sale, pe care l-a pus apoi în jurul umerilor.
Ucraina și Statele Unite sunt îngrijorate de un posibil ajutor militar pe care China l-ar putea acorda Rusiei sau de faptul că Beijingul susţine Moscova să evite sancțiunile occidentale.
„La Nürnberg, i-am tras la răspundere pe criminalii de război nazişti. Acum, după opt decenii, trebuie să ne asigurăm că va exista o zi a judecăţii şi pentru Putin” – a subliniat fostul prim-ministru britanic Gordon Brown.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează