RĂZBOI ÎN UCRAINA: Kievul nu va folosi armele cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei

RĂZBOI ÎN UCRAINA: Kievul nu va folosi armele cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei
© EPA-EFE/RONALD WITTEK   |   Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, participă la cea de-a treia întâlnire a Grupului de contact al apărării al Ucrainei la baza aeriană americană din Ramstein, Germania, 20 ianuarie 2023. Secretarul american al apărării, Austin, a invitat miniștrii apărării și înalți oficiali militari din întreaga lume la Ramstein pentru a discuta despre criza în curs din Ucraina și despre diverse probleme de securitate cu care se confruntă aliații și partenerii SUA.

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov afirmă că armele cu rază lungă nu vor fi folosite pentru a viza teritoriul Rusiei.
”Le spunem tot timpul partenerilor noștri că ne obligăm să nu le folosim armele decât asupra unităților ruse de pe teritoriile ocupate temporar în Ucraina”, a spus azi Reznikov, la o conferință de presă, la Kiev.

El a explicat că rușii și-au mutat cartierul general, posturile de comandă, depozitele de muniție și combustibil la 100 de kilometri de linia frontului, astfel încât să nu poată fi atinse. Ministrul ucrainenan al Apărării susține că acest lucru le pune probleme din punct de vedere logistic, dar le permite totuși să se pregătească pentru a înainta.

Occidentalii se tem că Ucraina ar putea folosi proiectilele cu bătaie mai lungă pentru atacuri pe teritoriul Rusiei, dar Statele Unite, în special, au promis că vor livra la Kievului rachete care ar putea aproape dubla raza de acțiune și ar putea viza liniile de aprovizionare rusești în profunzime.

Reznikov a afirmat din nou că se așteaptă la o ofensivă rusă de amploare în februarie. El a adăugat că nu toate armele occidentale promise vor avea timp să sosească până atunci, dar a spus că armata ucraineană are resursele și rezervele pentru a rezista. În același timp, ministrul apărării s-a declarat încrezător că partenerii externi vor furniza Ucrainei și avioane de luptă, iar singura necunoscută ar fi de care tip.
Trupele ruse au făcut progrese ușoare în ultimele săptămâni în est, unde au loc cele mai multe lupte, crescând presiunea în special asupra orașului Bahmut, asediat de mai multă vreme.
Întrebat despre o posibilă retragere astăzi din Bahmut, Oleksii Reznikov a dat asigurări că orașul este încă ”o redută, un simbol”, dar că decizia revine în cele din urmă statului major ucrainean.

Timp citire: 1 min