Conducerea Shell dată în judecată pentru strategia climatică ”defectuoasă”

Conducerea Shell dată în judecată pentru strategia climatică ”defectuoasă”
© EPA-EFE/NEIL HALL   |   O sigla Shell este afișată pe o stație de alimentare din Londra, Marea Britanie, 2 februarie 2023. Compania de petrol și gaze Shell a raportat profituri anuale record. Profitul de 39,9 miliarde de dolari în 2022 este dublu față de totalul anilor anteriori și cel mai mare din istoria de 115 ani a companiei.

Organizația pentru dreptul mediului, ClientEarth a intentat proces șefilor gigantului petrolier Shell pentru presupusul eșec în gestionarea corespunzătoare a riscurilor asociate crizei climatice. Este primul caz care urmărește să-i tragă la răspundere personal pe cei 11 directori ai corporației, care și-ar fi încălcat obligațiile legale, prin nealinierea strategiei climatice la Acordul de la Paris.

Aavocatul organizației ClientEarth spune că Shell persistă cu o strategie de tranziție ”fundamental defectuoasă, care expune serios compania la riscuri, în ciuda obligației legale a consiliului de a gestiona aceste riscuri”.

Shell respinge acuzațiile și susține că ”strategia sa de tranziție energetică” este în concordanță cu obiectivele Acordului de la Paris, iar planul său de a reduce la jumătate emisiile până în 2030 este ”lider în industrie”.

”Ne vom opune cererii lor de a obține permisiunea instanței pentru a continua această plângere”, a spus un purtător de cuvânt de la Shell.

Timp citire: 1 min