
Întrebat, în cadrul unei conferinţe/dezbateri electorale pe care a organizat-o ieri la Palatul Parlamentului, exclusiv pentru „presa alternativă", ce decizie ar lua dacă Republica Moldova ar fi ţinta unui atac rusesc, George Simion a declarat că nu va ajuta deloc militar „ţara soră a României", pe motiv că „facem parte din NATO, iar aceasta este o alianţă defensivă”. El a susţinut că, din poziţia de membru al Alianţei Nord-Atlantice, „România nu are voie să se angajeze în conflicte" cu alte state, şi a explicat că, atât timp cât el şi reprezentanţi ai „mişcării suveraniste" se vor afla la conducerea ţării, aceasta nu se va implica în nici un conflict armat.
Ulterior, în aplauzele simpatizanţilor, a ocolit grosolan răspunsul, invocând divinitatea şi pe preşedintele american Donald Trump, pentru o soluţie de pace în Ucraina, durabilă pentru „următorii 30-50 de ani", fără nici o legătură cu întrebarea iniţială.
În ciuda afirmaţiilor suveraniştilor români, trebuie precizat că NATO nu împiedică sub nici o formă România din a lua decizii ce implică angrenarea forţelor sale armate în conflict, mai ales pentru protejarea propriilor cetăţeni, dar fiind într-adevăr de factură defensivă, alianţa nu va sprijini acţiunile respective sub nici o formă.
Simion, persona non grata în R. Moldova, acuzat de legături cu serviciile secrete ruseşti
Acum două zile, o instanţă din ţara vecină a decis că afirmaţiile fostului ministru moldovean al apărării Anatol Şalaru, legate de legăturile lui Simion cu serviciile secrete ruseşti, sunt adevărate, într-un proces pe care liderul AUR i l-a intentat fostului demnitar de la Chişinău. Astfel, în 2011, monitorizat fiind de serviciile de informaţii din Moldova şi Ucraina, Simion s-a întâlnit, la Cernăuți, cu rezidentul FSB-ului în regiune, iar la Chişinău avea întrevederi dese cu Mark Tkaciuk, „omul serviciilor rusești".
Legislaţia obligă statul român să intervină pentru protejarea cetăţenilor săi din afara graniţelor
Menţionăm şi că, potrivit art. 17 din Constituţia României, „cetăţenii români se bucură în străinătate de protecţia statului român". În Republica Moldova trăiesc, în prezent, aproximativ un milion de cetăţeni ai României. În plus, în acest moment, este în curs de avizare noua lege a apărării statului, care va introduce în legislația română conceptul intervenției României pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol, în afara teritoriului național.
Astfel, art. 4 al proiectului legislativ prevede că „Preşedintele României poate dispune, la propunerea prim-ministrului, măsurile necesare pentru protejarea cetățenilor români aflați în pericol în afara teritoriului național, conform legii”. În același articol se precizează că „Parlamentul aprobă angajarea unor capabilități militare și nonmilitare pe teritoriul statului român sau în afara acestuia, pentru contracararea amenințărilor hibride, la propunerea președintelui României, după consultarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.