Klaus Iohannis avertizează că securitatea naţională şi regională depind de cea a Ucrainei.
UE și România vor ca Moldova să anexeze cu forța Transnistriei, iar armata moldovenească simulează atacuri asupra regiunii, scrie presa rusă, care spune că se va aplica scenariul din Nagorno Karabah.
O navă de transport marfă sub pavilion turcesc ar fi lovit ieri o mină în Marea Neagră, în largul coastelor României, suferind pagube minore.
Executivul de la Bucureşti a prelungit perioada de acordare a asistenţei umanitare pentru refugiaţii din Ucraina, de la sfârşitul anului 2023 până la 31 martie 2024, printr-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată în şedinţa de ieri.
Noi bombardamente au avut loc la primele ore ale dimineții, pe malul ucrainean în dreptul punctului de trecere al frontierei de la Isaccea.
România a produs, în primele şapte luni din 2023, o cantitate de ţiţei cu 4,3% mai mică faţă de cea din perioada similară a anului trecut.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este așteptat în vizită în România pe 10 octombrie, informează G4Media, citând surse oficiale.
Ion Georgescu ar fi fost prins nu când primea mită, ci în timp ce returna banii primiţi ca șpagă de la un medic.
Ministrul grec de externe, George Gerapetritis, a propus o rută alternativă pentru exportul de cereale din Ucraina, pe calea ferată din România şi Bulgaria către porturile Alexandroupolis şi Salonic.
În Spania, la Granada, are loc astăzi summit-ul comunității politice europene, la care participă toți liderii din Europa, cu excepția Rusiei și Belarusului.
Președintele Klaus Iohannis a subliniat, în cadrul consultărilor politice organizate de președintele SUA, Joe Biden, că România are nevoie de capabilități sporite pentru detectarea și interceptarea dronelor, precum și pentru o apărare aeriană mai puternică pe Flancul Estic al NATO.
România va disloca în perioada imediat următoare o companie de infanterie, în cadrul operației NATO KFOR din Kosovo.
Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a primit, la Kiev, Ordinul Prințului Iaroslav cel Înțelept, din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Vaccinul antigripal conţine elemente de nanotehnologie, care vor controla fiinţa umană, afirmă un medic ginecolog, cunoscut conspiraţionist şi antivaccinist.
Astăzi începe exercițiul național „Valahia 2023”, privind producerea unei urgențe nucleare, după un accident sever la Centrala Nucleară Cernavodă.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că elevii de gimnaziu și liceu vor putea alege ca disciplină opțională „Istoria, robia și deportarea romilor”, iar liceenii vor studia o nouă disciplină obligatorie: „Istoria Comunismului”.
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au ajuns, la sfârșitul lui septembrie 2023, la aproape 60 de miliarde de euro.
Un vânător de mine care a aparţinut Marinei Regale Britanice a intrat în serviciul Forţelor Navale Române, iar nava va ajunge în portul militar Constanţa până la sfârşitul acestui an.
Gazul adus în Republica Moldova din Turcia ar putea proveni din Rusia, susțin experți citați de Radio Chișinău. O firmă...
Actualul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este prima opţiune pentru alegerile prezidenţiale din România, având aproximativ un sfert din intenţiile de vot.
Porturile dunărene Izmail și Reni cu silozuri de cereale sunt vizate în mod regulat de bombardamentele rusești.
Plata în valoare de 2,76 miliarde de euro este sub formă de granturi și împrumuturi, şi a fost posibilă în urma îndeplinirii de către România a 49 de etape și obiective asumate prin PNRR.
Premierul Marcel Ciolacu a dezvăluit intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești din Republica Moldova, afirmând că ministrul Transporturilor a avut discuții în acest sens cu BERD, proprietara portului.
Guvernul României a inițiat un proiect de lege prin care țara noastră va acorda un ajutor anual de 2 milioane de euro Mitropoliei Basarabiei, începând din 2024.
Tribunalul București a decis că frații Andrew și Tristan Tate pot părăsi Bucureștiul și județul Ilfov și se pot deplasa pe teritoriul României.
Cele două țări au încheiat un acord privind exportul a până la patru milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi din Turcia în România.
Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a decis ca România să nu dispute nici un meci, oficial sau amical, cu selecţionatele Federației Ruse, indiferent de nivel.
Efective și tehnică militară aparținând forţelor navale române au fost dislocate pe braţul Chilia, ca urmare a bombardamentelor constante ale Federației Ruse asupra porturilor Ismail, Reni și Chilia Nouă din Ucraina.
Academia de Studii Economice și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila" sunt singurele instituții românești de învățământ superior care figurează în top 1000 al clasamentului global al universităților Times Higher Education – ediția 2024.
Guvernul României a majorat salariul minim mediu brut cu 10% la 3300 de lei începând din octombrie. Purtătorul de cuvânt...
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a redus estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2023 şi în 2024.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a arătat optimistă în legătură cu intrarea României şi a Bulgariei în spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.