
România se află pe locul 1 în Uniunea Europeană la numărul de decese din cauze prevenibile și din cauze tratabile, arată raportul Starea Sănătății în Uniunea Europeană pe anul 2023.
Cheltuielile cu sănătatea pe cap de locuitor din România rămân cele mai scăzute dintre țările UE, în timp ce numeroase categorii sunt exceptate de la plata asigurărilor de sănătate, doar o treime dintre români plătind asigurare de sănătate. România alocă sănătății un procent de doar 6,5% din PIB.
În anul 2020 s-au înregistrat în România 358 de decese prevenibile la 100.000 de locuitori, aproape dublu față de media UE (180 de decese la 100.000 de locuitori) și 235 de decese din cauze tratabile la 100.000 de locuitori, de 2,5 ori mai mare peste media UE, care este de 92 de decese la 100.000 de locuitori.
Speranța de viață la naștere în România, în creștere până în anul 2019 la 75,3 ani, a scăzut cu aproape 3 ani, la 72,8 ani între 2019 și 2021, în prezent fiind a treia cea mai scăzută din Uniunea Europeană și cu 5,4 ani mai mică decât media UE.