MAE îl convoacă pe ambasadorul Rusiei, după prăbușirea unei drone rusești pe teritoriul României

MAE îl convoacă pe ambasadorul Rusiei, după prăbușirea unei drone rusești pe teritoriul României
© EPA-EFE/IGOR TKACHENKO   |   Urmările unui atac cu drone asupra stației maritime din apropierea graniței cu România din orașul Izmail, regiunea Odesa, sudul Ucrainei, 2 august 2023, pe fondul invaziei ruse.

Ministerul Afacerilor Externe îl va convoca pe ambasadorul Rusiei, după ce a fost descoperit un crater de dronă în apropierea graniței cu Ucraina, se arată într-un comunicat. Evenimentul este considerat o „nouă încălcare a spațiului aerian al României, contrară dreptului internațional”.

Informația a fost confirmată și de Ministerul Apărării, care a declarat că un crater de 1,5 m adâncime, rezultat ca urmare a prăbușirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene, într-un perimetru nelocuit aflat la circa 4 km amonte de localitatea Grindu, care se află în fața portului Reni, în sudul Ucrainei, peste Dunăre.

MApN a precizat că, în timpul atacurilor rusești, a activat procedurile de Poliție Aeriană, iar Aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române din Baza Aeriană 86 de la Fetești și aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane din Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu” au fost ridicate pentru a executa misiuni de supraveghere a spațiului aerian național.

MAE și MApN solicită ferm încetarea atacurilor repetate împotriva populației și a infrastructurii civile ucrainene, precum și a escaladării iresponsabile de către Federația Rusă a situației de securitate inclusiv la frontiera dintre România și Ucraina, și reiterează condamnarea fermă a acestor atacuri împotriva obiectivelor civile, care încalcă normele de drept internațional umanitar și sunt considerate crime de război.

Timp citire: 1 min