Liderul autoritar al Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a fost reales președinte după victoria în războiul din Nagorno-Karabakh și își poate transforma țara într-un nod energetic și comercial între Asia și Europa.
Atacul vizează sistemul informatic Hipocrate, care integrează și interconectează toate activitățile medicale dintr-un spital.
Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la securitatea în regiunea Mării Negre și progresele înregistrate în domeniul apărării.
Exploziile de pe malul ucrainean al Dunării au fost auzite timp de mai multe ore.
În prezent, echipe ale MApN execută verificări pentru a identifica eventuale căderi accidentale de resturi de drone pe teritoriul României.
Preşedintele rus a reluat într-un interviu teza naturii artificiale a Ucrainei, care a primit de la Stalin teritorii ale Poloniei, Ungariei și României.
Banii sunt destinați sprijinirii sectorului porcinelor şi al păsărilor, precum și producătorilor de cereale și rapiță, afectați de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
România produce 301 kilograme și reciclează doar 36 kg de deșeuri municipale pe cap de locuitor, anual.
Alți patru cetățeni români au fost răniți, potrivit Ministerului de Externe.
Documentul a fost semnat în decembrie 2023 și are drept scop crearea cadrului necesar cooperării în domeniul energiei între Chișinău și București.
În același timp, peste o treime din populația este țării este de acord cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu.
Unul din scopurile acestuia este acela de a defini în mod concret conceptul de familie.
Din echipă vor face parte zece specialişti de la Ministerul de Finanţe şi cinci de la Secretariatul General al Guvernului.
Hackerii au furat date de la Parlamentul României, cerând bani pentru răscumpărarea lor. Astfel de atacuri de tip ransomware sunt lansate atât de infractori, cât și de actori statali ca Rusia, China și Coreea de Nord.
Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au luat act de scrisoarea preşedintelui Iohannis prin care Parlamentul este informat că forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024.
El susţine că aşa s-a întâmplat şi când România „a insistat” că o navă rusă a intrat în apele sale teritoriale, în urmă cu câţiva ani.
În total, anul trecut, peste 13,65 milioane de turiști (români şi străini) au sosit în structurile de primire din țara noastră.
Planurile se concentrează pe potențialul general al proiectelor eoliene offshore, combinat cu potenţialul Mării Negre.
Pentru început, acestea vor cuprinde două destinații, New York și Miami.
Acesta poate fi făcut de femei şi bărbaţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, pe o perioadă de patru luni.
Ea mai spune că victoria Ucrainei invadate de trupele ruse este indispensabilă pentru securitatea şi stabilitatea regiunii Mării Negre.
Există însă un proiect pentru un serviciu militar voluntar, pentru persoane între 18 şi 35 de ani.
Vasul fusese reținut, în martie 2023, pentru pescuit ilegal de rechin și calcan în apele românești.
MAE îi atenţionează pe români să respecte indicaţiile autorităţilor bulgare
Prin acest demers se solicită verificarea aspectelor legate de deplasările externe ale preşedintelui.
Recent, TAROM a renunțat la unele rute populare, cum ar fi Barcelona, Viena sau Munchen.
La această oră, la minister sunt depuse şapte cereri de import de cereale ucrainene.
Protestele fermierilor și transportatorilor sunt folosite pentru răspândirea propagandei anti-ucrainene, notează SCIENCE+ și Free Press Eastern Europe. MAKSYM ERISTAVI, PETER GEORGIEV, MARIUS DAEA și KATERYNA SAVRANSKA au selectat și materiale în care sunt demontate narațiuni false cu privire la refugiați și propaganda rusă de război.
Liderul AUR a fost expulzat pe 1 octombrie 2018 din Republica Moldova, fiind declarat persona non grata pentru o perioadă de 5 ani.
Directorul companiei germane spune că extinderea pe flancul estic al NATO este în sprijinul capacităţilor de apărare euroatlantică.
Procurorii anticorupție efectuează percheziții la sediul Primăriei Botoșani, iar edilul municipiului a fost dus la audieri la DNA Suceava.