
Agenda publicată pe site-ul Administrației Prezidențiale anunță că președintele Klaus Iohannis va avea, astăzi la Palatul Cotroceni, o întrevedere cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, în cadrul căreia se va aborda și tema aderării României la Schengen și cu spațiul terestru. Amintim că ieri, la congresul PPE ce se desfășoară la București, delegația austriacă a votat manifestul care cere aderarea cât mai curând posibil a României la spațiul de liberă circulație.
Întâlniri cu înalți oficiali europeni și discurs în fața congresului PPE
În jurul prânzului, Klaus Iohannis este așteptat să susțină un discurs în fața Congresului Partidului Popular European, după care președintele român va avea o serie de întrevederi oficiale cu prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, și ministrul italian al afacerilor externe, Antonio Tajani.