Subiectele principale ale discuției vor fi apărarea și securitatea la Marea Neagră.
Aflat în Estonia, , ca parte a turneului său de consolidare a flancului estic al Alianței, secretarul general NATO a cerut statelor membre „să facă mai mult” și să trimită de urgență sisteme suplimentare de apărare aeriană către Ucraina.
Încă două nave au fost lovite de drone în apropierea coastelor Bulgariei.
În schimb, secretarul general al Alianței spune că președintele rus Vladimir Putin nu este interesat să negocieze pacea în Ucraina.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luni că atacurile cu drone rusești din apropierea frontierei cu Ucraina și Polonia, unul dintre acestea lovind un tren la scurt timp după ce înalți oficiali aflați în vizită trecuseră prin aceeași gară, vor determina alianța militară să își intensifice sprijinul pentru Kiev, numind atacurile de duminică un semn al disperării crescânde a Moscovei.
Summitul a arătat că NATO începe să se adapteze la amenințările aduse de era dronelor și politica agresivă a Rusiei. Rolul Europei în asigurarea propriei securități crește semnificativ, dar e clar, totodată, că americanii nu pleacă nicăieri, în pofida nemulțumirilor administrației Trump față de aliați.
Summitul de la Ankara urmăreşte în bună parte îmbunarea preşedintelui SUA.
Președintele amercan este nemulțumit de lipsa sprijinului european pentru războiul său din Iran
Aliații europeni ai NATO s-au angajat deja să înlocuiască majoritatea echipamentelor de câmp de luptă pe care SUA le retrag din alocarea către alianță, a declarat miercuri șeful NATO, Mark Rutte.
Șeful NATO și fost premier olandez, Mark Rutte, i-a cerut lui Volodimir Zelenski să distrugă portul Constanța, care amenință supremația portului olandez Rotterdam, afirmă un cont de propagandă, cel mai probabil cu identitate falsă.
Vizita lui Mark Rutte are loc după mai multe atacuri aeriene masive ruse care au vizat în special capitala ucraineană.
Administraţia Trump dă mesaje contradictorii depre prezenţa militară în Europa
Aflat în Suedia, la invitația premierului Ulf Kristerssen, secretarul general NATO, Mark Rutte a declarat că la susținerea Ucrainei cheltuielile „nu sunt distribuite uniform în cadrul NATO”.
Tot astăzi, președintele Nicușor Dan se va întâlni și cu președintele Parlamentului R. Moldova.
Președintele american nu pare convins de argumentele liderului alianței și readuce în discuție tema anexării Groenlandei.
Secretarul General al NATO va încerca să detensioneze relația extrem de încordată între SUA și restul aliaților.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a refuzat miercuri să răspundă la cel mai recent avertisment al lui Donald Trump, conform căruia ar putea reconsidera rolul SUA în alianță, după ce i-a mustrat pe aliați pentru că nu i-au susținut războiul din Iran.
Președintele României va participa, săptămâna aceasta, și la reuniunea Consiliului European.
Ministrul de externe Mihai Popșoi a declarat la sediul NATO din Bruxelles, în prezența secretarului general al Alianței, Mark Rutte, că Republica Moldova este țara cea mai afectată de războiul de agresiune al rușilor în Ucraina.
Aflat în vizită la Kiev, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a confirmat că Occidentul are în vedere trei niveluri de garanții de securitate pentru Ucraina.
Pretenţiile teritoriale ale preşedintelui american au tensionat şi mai mult relaţia cu aliaţii europeni
Guvernul groenlandez a emis o declarație în care spune că „nu poate accepta în niciun caz” dorința SUA de a controla teritoriul, insistând că securitatea teritoriului ar putea fi asigurată prin intermediul alianței NATO
Tensiunile dintre SUA și restul aliaților din NATO pe tema Groenlandei devin tot mai accentuate.
Rutte spune că Uniunea Europeană este următoarea țintă a Rusiei, dacă Putin își atinge obiectivele în Ucraina
Președintele american îi reproșează liderului ucrainean că nu este pregătit să semnze un acord de pace
Atacul are loc la scurt timp după discuţiile de pace americano-ruse de la Kremlin încheiate fără rezultat
El avertizează că Alianța trebuie să fie pregătită pentru că Rusia va fi o amenințare și după încheierea războiului din Ucraina
Mark Rutte a vorbit și despre unitatea NATO: „în caz de atac, 31 de țări vor veni în apărarea României”.
Mark Rutte se va întâlni, miercuri și joi, cu președintele, premierul, și șefii celor două camere ale Parlamentului României.
La Londra, unde s-au reunit liderii Coaliției de voință, concluzia a fost că „Putin rămâne fără bani, soldați și idei”.
Rusia susţine că subamrinul a ieşit la suprafaţă din cauza regulilor de navigaţie, dar surse neoficiale vorbesc depre o scurgere de combustibil la bord
Noul program „Santinela de est” al NATO va consolida securitatea împotriva Rusiei.