Aproape 1,8 milioane de bucureşteni sunt aşteptaţi mâine la vot

Romania alegeri locale partiale Bucuresti
© EPA/ROBERT GHEMENT   |   Un curier trece cu scuterul pe lângă un panou publicitar care afișează postere de campanie pentru candidații la funcția de primar al capitalei României, București, pe 4 decembrie 2025.

Serviciile Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor ale Municipiului București asigură un program de lucru cu publicul în acest weekend, în contextul alegerilor locale parțiale pentru funcția de primar general al Capitalei de mâine. Întrucât actele de identitate nu pot fi personalizate în aceeași zi, la solicitarea cetățeanului, se eliberează carte de identitate provizorie cu valabilitate de 45 de zile. În vederea eliberării acesteia, cetățenii trebuie să prezinte două fotografii tip 3/4 cu bandă albă de șapte milimetri în partea de jos a acestora și documentul cu care fac dovada achitării contravalorii acestuia. Serviciile Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor ale Municipiului București asigură un program de lucru cu publicul astăzi, în intervalul orar 08:00 -16:00 și mâine, între orele 07:00 și 21:00. Potrivit datelor Autorităţii Electorale Permanente, sunt aşteptaţi la urne 1.779.280 de bucureşteni, în 1.289 de secţii de votare.

17 pe loc

Pe buletinele de vot sunt înscrişi 17 candidaţi, în următoare ordine: Poziția 1 - Cătălin Drulă - Uniunea Salvați România; Poziția 2 - Daniel Băluță - Partidul Social Democrat; Poziția 3 - George-Valentin Burcea - Partidul Oamenilor Tineri; Poziția 4 - Ciprian Ciucu - Partidul Național Liberal; Poziția 5 - Ana-Maria Ciceală - Sănătate Educație Natură Sustenabilitate; Poziția 6 - Liviu-Gheorghe Floarea - Partidul Național Țărănesc Maniu Mihalache; Poziția 7 - Gheorghe Macovei - Partidul România Mare; Poziția 8 - Oana Crețu - Partidul Social Democrat Unit; Poziția 9 - Mihai-Ioan Lasca - Patrioții Poporului Român; Poziția 10 - Rareș Lazăr - Partidul România în Acțiune; Poziția 11 - Anca-Nicoleta Alexandrescu - Alianța electorală "Dreptate pentru București"; Poziția 12 - Dănuț-Angelo Trifu - candidat independent; Poziția 13 - Eugen-Orlando Teodorovici - candidat independent; Poziția 14 - Gheorghe Nețoiu - candidat independent; Poziția 15 - Vlad-Dan Gheorghe - candidat independent; Poziția 16 - Angela Negrotă - candidat independent; Poziția 17 - Constantin-Titian Filip - candidat independent.

Numărarea voturilor

Potrivit Biroului Electoral Municipal, după încheierea votării și închiderea localului secției de votare, președintele biroului electoral al secției se va asigura că operatorul de calculator va apăsa în aplicație butonul de închidere a secției de votare, numai după ce au fost validate în sistem datele persoanelor care își exercită dreptul constituțional prin intermediul urnei speciale și/sau după ce au fost preluate și validate datele alegătorilor menționate în 'Formularul de înscriere a CNP-urilor alegătorilor care se prezintă la vot pe durata disfuncționalității SIMPV. Operatorul de calculator va așeza tableta într-un loc, astfel încât să asigure o imagine cât mai clară asupra întregului proces de numărare a voturilor și va începe înregistrarea audio-video a operațiunilor din secția de votare. El va lua măsurile tehnice necesare pentru asigurarea continuității înregistrării audio-video a operațiunilor din secția de votare.

Președintele biroului electoral al secției de votare va lua măsuri pentru ca înregistrarea audio-video a operațiunilor realizate de la încheierea votării și până la transmiterea în Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal a formularului de verificare a corelațiilor să decurgă în mod neîntrerupt, fără a fi obstrucționată de către nicio persoană prezentă în secție, arată BEM. Totodată, urnele se desigilează pe rând. După desigilarea urnei, președintele biroului electoral al secției de votare numără voturile găsite în urnă și citește cu voce tare, la deschiderea fiecărui buletin de vot, numele și prenumele candidatului pentru funcția de primar care a fost votat și arată buletinul celor prezenți. Buletinele de vot deschise sunt așezate în funcție de partide politice, alianțe electorale și de candidați independenți și sunt numărate și legate separat.

Peste 700 de deţinuţi vor să voteze mâine

Aproximativ 860 de persoane private de libertate de la Penitenciarul București-Rahova și Penitenciarul Spital București-Rahova au drept de vot la alegerile locale parțiale de mâine, dintre care peste 700 au transmis în scris intenția de a-și exprima opțiunea electorală. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, 862 de persoane private de libertate (848 de la Penitenciarul București-Rahova și 14 de la Penitenciarul Spital București-Rahova) au drept de vot, dintre care 725 (718 de la Penitenciarul București-Rahova și șapte de la Penitenciarul Spital București-Rahova) și-au exprimat în scris intenția de a se prezenta la urne.

Persoanelor private de libertate care nu doresc să-și exercite dreptul de a vota li se iau declarații scrise. În caz de refuz, se întocmesc procese-verbale de către șefii de secție, confirmate de către directorul unității.

Timp citire: 3 min