Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Locuitorii regiunii Luhansk vor fi deportați de Kiev

Localnici se uită la clădiri distruse din Lisiciansk după lupte grele din zona Luhansk, Ucraina, 18 iunie 2022, la cinci kilometri nord-est de Severodonețk.
©EPA-EFE/OLEKSANDR RATUSHNIAK  |   Localnici se uită la clădiri distruse din Lisiciansk după lupte grele din zona Luhansk, Ucraina, 18 iunie 2022, la cinci kilometri nord-est de Severodonețk.
Festivalul de conferințe

Ucraina a încercat să deporteze locuitorii regiunii Luhansk, iar rusofonii din Lisiciansk au protestat în fața armatei ucrainene, potrivit unei noi narațiuni false din presa rusă. Aceasta a fost publicată în condițiile în care Rusia e cea acuzată că a deportat ucraineni, iar avansul forțelor sale și bombardamentele intense asupra unor obiective civile au forțat milioane de persoane să fugă.

ȘTIRE: „În Ucraina ar putea fi adoptată o lege privind deportarea forțată a oamenilor din zona acțiunilor militare, a declarat în direct la Ukraina 24, șeful „Administrației Militare Regionale Luhansk”, numit de Kiev, Serghei Gaidai.

Împotriva acestei idei au protestat civilii din orașul Lisiciansk din zona frontului a Republicii Populare Lugansk în perioada aflării acestuia sub controlul Forțelor Armate ale Ucrainei.

Gaidai a declarat că în orașul din nord-vestul Republicii Populare Lugansk situația militarilor ucraineni este foarte complicată, luptele continuă, în localitate sunt vreo 15 mii de persoane.

„Au fost propuneri ale anumitor deputați să deportăm acest oraș. Le-am spus: foarte bine, adoptați repejor un proiect de lege privind deportarea și îi vom transporta de aici”.

[…]

Locuitorii susțin că „armata ucraineană îi atacă” și ucrainenii „ucid copii noștri”. Locuitorii orașului Lisiciansk, potrivit televiziunii, „au ieșit în fața forțelor militare ucrainene care urmau să-i deporteze”.

NARAȚIUNE: Locuitorii regiunii Luhansk vor fi deportați de Kiev.

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Începutul și finalul știrii, publicat de RIA Novosti, demonstrează că autorul informației nu știe clar dacă Kievul a încercat să deporteze locuitorii regiunii Luhansk sau dacă această inițiativă este doar la nivelul discuțiilor politice. Potrivit narațiunii false, Kievul urmează să adopte o lege a deportărilor, apoi este amintit faptul că locuitorii orașului Lisiciansk au ieșit în fața forțelor militare ucrainene care „urmau să-i deporteze” fără nicio lege! Nu este clar de ce ar fi fost nevoie de o lege dacă oricum urma deportarea rusofonilor.

Mai mult decât atât, presa rusă scrie că orașul Lisiciansk este sub controlul forțelor armate ale autoproclamatei Republici Populare Luhansk, însă rusofonii se tem de o lege a deportării care poate fi adoptată la Kiev. Nu este clar de ce locuitorii unui oraș care nu mai este sub controlul Ucrainei ar trebui să se teamă de o lege ucraineană. În realitate, în Lisiciansk au loc lupte în continuare și forțele ucrainene continuă să reziste.

În afară de o serie de contradicții logice din textul știrii, propaganda rusă a denaturat total declarația șefului Administrației Militare Regionale Luhansk. El nu a spus că urmează să fie adoptată o lege a deportării.

„Au existat propuneri de la unele persoane să evacuăm forțat regiunea. Dar acest lucru înseamnă deportarea. Statul nostru se numește Ucraina,  și nu Rusia. Nu vom proceda în acest mod”, a spus Gaidai.

Cu alte cuvinte, oficialul a menționat că în Ucraina este interzisă deportarea civililor, spre deosebire de Rusia, care deportează ucraineni. Pe site-ul Parlamentului Ucrainei nu găsim niciun proiect de lege care s-ar referi la deportarea sau evacuarea persoanelor.

De fapt, la finele lunii mai, Ucraina a raportat despre deportarea forțată în Rusia a 1,4 milioane de ucraineni. Kievul le-a solicitat organizațiilor internaționale să monitorizeze situația ucrainenilor deportați forțat în Rusia.

Veridica a demontat recent o serie de narațiuni false, potrivit cărora armata ucraineană masacrează rusofonii în timpul retragerii din Donbass, iar UE este acuzată că deportează în Ucraina bărbații refugiați pentru a fi înrolați în armată ucraineană.

Scopul acestor narațiuni este de semăna neîncredere în mediul populației din estul Ucrainei față de autoritățile ucrainene și de a descuraja procesul de apărare teritorială.

Tags: Război în Ucraina
Ajută Veridica.ro
  • Publicație / Media:
    RIA NOVOSTI
  • Data publicării:
    30/06/2022
  • Public țintă:
    Populația vorbitoare de limba rusă din Rusia, fostele state sovietice și regiunile ucrainene ocupate de armata rusă
  • Amplificare:
    UKRAINA.RU, canalele de Telegram ale presei din Rusia
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Locuitorii regiunii Luhansk vor fi deportați forțat de Kiev
Alte articole
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Ucraina blochează creare unei zone de protecție la centrala nucleară Zaporojie și vrea să provoace un accident nuclear

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Ucraina blochează creare unei zone de protecție la centrala nucleară Zaporojie și vrea să provoace un accident nuclear

Kievul nu vrea să colaboreze cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică pentru a crea o zonă de protecție la centrala nucleară Zaporojie și vrea să provoace un accident nuclear acolo, afirmă presa pro-Kremlin, care citează mai mulți oficiali ruși. În realitate, crearea acestei zone de protecție poate avea loc doar prin demilitarizare, adică prin retragerea trupelor ruse de pe teritoriul centralei, variantă exclusă însă de Moscova.

FAKE NEWS: Copiii din România nu vor mai ști ce sex au și cărei specii îi aparțin

FAKE NEWS: Copiii din România nu vor mai ști ce sex au și cărei specii îi aparțin

Un proiect al Universității din București, prin care se urmărea conștientizarea inegalităților de gen în școlile românești, este prezentat în mod vădit eronat de un ONG ce se dorește a fi reprezentativ pentru părinții din România drept un atentat la educația copiilor, care va provoca grave disfuncționalități în dezvoltarea lor ulterioară.

Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei

Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Marin Gherman

03 Jul 2022

Actualizat la: 03 Jul 2022 10:58:52
Marin Gherman

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 3 min
FAKE NEWS: SUA conduce România și poartă război împotriva Rusiei
FAKE NEWS: SUA conduce România și poartă război împotriva Rusiei

SUA conduce România, vrea să distrugă UE și poartă război împotriva Rusiei, potrivit unor serii de narațiuni false promovate de fostul ministru român de externe condamnat penal, Adrian Severin. Narațiunile apar într-o scrisoare adresată de politicianul-infractor noului ambasador SUA în România, Katheleen Kavalec.

Cezar Manu
Cezar Manu
23 Mar 2023
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia și China vor pace în Ucraina, în timp ce Occidentul alimentează războiul
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Rusia și China vor pace în Ucraina, în timp ce Occidentul alimentează războiul

Rusia și China caută soluții de pace în Ucraina, în timp ce Occidentul își dorește un război de lungă durată, potrivit presei guvernamentale ruse care scrie despre discuțiile de la Moscova dintre Vladimir Putin și Xi Jinping. În realitate, Rusia e cea care a declanșat războiul și îl continuă menținând trupe în Ucraina și încercând să captureze și mai mult din teritoriul acestei țări.

Marin Gherman
Marin Gherman
22 Mar 2023
FAKE NEWS: Diplomați occidentali pregătesc intrarea Moldovei în război
FAKE NEWS: Diplomați occidentali pregătesc intrarea Moldovei în război

Doi diplomați occidentali au vizitat săptămâna trecută Republica Moldova pentru a discuta despre implicarea acesteia în războiul din Ucraina, scrie publicația din Donețk trmsk.ru. În realitate, discuțiile nu au vizat implicarea Moldovei în război; din contră, chiar aceasta este expusă riscului unei operațiuni rusești.

Veridica
Veridica
21 Mar 2023
Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei
Monitor Fake News Nr. 44: Republica Moldova și Georgia, în vizorul Rusiei

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Veridica
Veridica
20 Mar 2023