Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Fake News

FAKE NEWS: Românii își aleg ca lideri străini, agenți ai serviciilor secrete ale unor țări ostile

Fritz
©Facebook Dominic Fritz  |

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, lucrează pentru serviciul german de informații, potrivit unui material preluat de Sputnik. Articolul pare fake news tipic care promovează narațiunea rusă (similară cu cea a national-comunismului român) a Occidentului ca forță ostilă.

ȘTIRE: „O anchetă realizată de Matei Alexandru pentru Criticii.ro scoate la iveală detalii mai mult decât interesante despre Dominic Samuel Fritz, aducând în discuție chiar suspiciunea ”rezonabilă” a legăturilor sale cu puternicul serviciu de Intelligence german.

O primă observație interesantă: deși un cvasinecunoscut, Dominic Fritz ”este omniprezent pe rețelele de socializare și în mass-media, fapt ce denotă că i se face lobby pentru desemnarea sa de către USR-PLUS la candidatura pentru funcția de șef al statului” [...]

Jurnalistul lansează nucleara: ”În cv-ul său, Dominic Fritz, figurează ca fost angajat al companiei GIZ GMBH cunoscută ca un paravan pentru spionajul german, conform documentelor oficiale ale Bundestag (Parlamentul German)”.

Și, atenție, nu e o simplă supoziție, ci e bazată pe o intervenție a parlamentarului german Heike Hansel care întreabă Guvernul federal ”dacă avea cunoștință de faptul că BND folosește GIZ GmbH drept paravan pentru a-și desfășura activitățile de spionaj extern și că mai mulți spioni germani, angajați GIZ GMBH, au fost deconspirați în Pakistan, fapt ce a declanșat un scandal diplomatic”."

NARAȚIUNI: 1. Românii aleg străini în funcțiile publice, iar aceștia sunt agenți ai serviciilor secrete ale altor țări care subminează România. 2. Germania folosește agenți secreți sub paravanul unor organizații de dezvoltare în țări străine. 3. Străinii nu sunt de încredere, în special cei din vestul Europei. 4. Românii lasă garda jos și invită prin toleranță inamicii să-i distrugă din interior.

CONTEXT/ETOS LOCAL: Dominic Fritz este cetățean german și s-a înscris în cursa pentru primăria Timișoarei în virtutea tratatelor europene care îi permit unui cetățean al unui stat membru UE să candideze în alt stat membru UE. De altfel, Dominic Fritz nici măcar nu a fost singurul străin care a fost votat masiv la alegerile locale: un alt caz celebru este cel al Clotildei Armand, născută în Franța dar stabilită în România (Armand are și cetățenia română), a câștigat Primăria sectorului 1 din București.

Mai multe partide și electoratul lor au promovat în timpul campaniei pentru alegerile parlamentare și locale din 2020 sloganuri patriotarde, atacându-și competitorii electorali pe criteriul că nu ar fi „români sadea” și că ar reprezenta interese străine și chiar oculte, împotriva intereselor naționale ale României. Pe acest calapod al naționalismului au jucat și partide consacrate de stânga precum PSD, dar așa a devenit partid parlamentar și AUR.

În plus, în România, chiar și după mai bine de trei decenii de la Revoluție, există acest mit moștenit cu preponderență de la regimul comunist, dar prezent și la extremiștii de dreapta din perioada interbelică și, înaintea acestora, la conservatori, că străinii sunt inamici per se și că trebuie îndepărtați pentru că interesele lor sunt ostile. Celebrul „nu ne vindem țara” din perioada care a urmat Revoluției și retorica virulentă a defunctului lider PRM, Corneliu Vadim Tudor, sau discursul suveranist impus la PSD în special în perioada când formațiunea era condusă de Liviu Dragnea, se înscriu, toate, în acest tip de narațiune.

De asemenea, există o percepție în societatea că tot răul se trage de străinii care vin să facă rău României, mai pe scurt „mitul cetății asediate” provenit în special din cultura rusă, dezvoltată cu precădere în timpul asediului de la Stalingrad din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și rezistența cu stoicism în fața dușmanului străin.

Acest discurs local disimulează atenția asupra faptelor de corupție. Pe scurt mutarea atenției publice de pe faptele de corupție sau impotență politică pe chestiuni abstracte emoționale. De cele mai multe ori este vorba doar de retorică, neacoperită însă și de dovezi în sensul acuzațiilor care le aduc.

Suspiciunea și ostilitatea față de „străini”, mai exact față de Occident, este o constantă și în spațiul public din Rusia și o componentă fundamentală în narațiunile lansate în cadrul campaniei de dezinformare purtată de Kremlin în ultimii ani.

OBIECTIV: Scopul acestor narațiuni este discreditarea prin acuzații false, manipulări, minciuni directe sau prin omisiune, a unor personaje politice care nu servesc intereselor Rusiei. În general, Rusia ar prefera o Românie slabă, marcată de corupție și conflicte interne care să nu permită o consolidare a statului.

România este un stat membru UE și NATO cu o importanță aparte în flancul estic și zona Mării Negre, acolo sunt se ciocnește direct cu interesele Rusiei. Astfel, România trebuie să fie constant ținta dezinformărilor venite dinspre Rusiei care să lovească permanent în liderii săi și să submineze încrederea populației în instituțiilor statului de drept și în cea a conducătorilor acestora de orice tip.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Sputnik preia un material de pe un site obscur, fără anvergură, dar îl ridică la nivel de „anchetă” în ceea ce-l privește pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Încă din capul locului, în CV-ul său postat public Dominic Fritz nu pomenește că ar avea, așa cum susțin autorii „anchetei”, o diplomă de master în științe politice și management public de la Fundația Academiei Naționale Germane, la Universitatea din Konstanz, Germania.

În CV-ul său, Fritz menționează o diplomă de licență în Științe Politice și Administrative, Universitatea din Konstanz, Germania. Așadar, informația este vădit scrisă incorect.

Autorul „investigației” încearcă să lege faptul că Dominic Fritz a fost angajat din 2009 până în 2012 în calitate de consilier la Agenția Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ), Departamentul Protecție Socială, de un scandal mai vechi din Pakistan. În 2012, trei angajați ai serviciilor secrete germane (BND) care pretindeau că lucrează pentru GIZ au fost deconspirați de autoritățile pakistaneze. De astfel, GIZ a declarat încă de atunci pentru Deutche Welle că cei trei doar pretindeau a fi angajați GIZ și purtau legitimații false care nu fuseseră emise de către GIZ în numele lor.

GIZ a declarat pentru Deutsche Welle că cei trei nu erau angajați ai agenției și că vehiculul și cărțile de vizită pe care le foloseau - potrivit logo-ului GIZ - nu au fost furnizate de organizația de dezvoltare”, relata DW.

Pentru a părea mai credibilă legătura din BND și GIZ, autorul face referire la „o serie de documente din Parlamentul german". În fapt, este vorba despre o interpelare a deputatei Die Linke (stânga),  Heike Hansel. Die Lienke este un partid eurosceptic, prorusesc, anti-imigrație, descendent direct al fostului partid comunist din RDG. Paradoxal,  susține foarte multe teme de propagandă ale extremei drepte.

În răspunsul Parlamentului Federal German (Bundestag) către Heike Hansel și mai mulți colegi semnatari ai petiției, se precizează următoarele: „După o examinare detaliată de către guvernul federal, se stabilește că angajații înregistrați diplomatic nu sunt luați în considerare ca Angajați ai Societății germane pentru cooperare internațională (GIZ) GmbH”. (VEZI pagina 11 a documentului)

Așadar cei trei agenți din Pakistan ai BND nu erau angajați ai GIZ.

Heike Hansel este cunoscută pentru viziunile sale anti-NATO și anti-SUA. Ea a cerut constant retragerea trupelor americane și germane din Afganistan. Mai mult, într-un interviu pentru Sputnik din 2017 aceasta critică întărirea flancului estic al NATO în România și Polonia, pe fondul anexării Crimeii de către Rusia.

În 2018, Heike Hansel a fost prezentă la o întâlnire anivesară la Volvograd, Rusia, cu ocazia marcării a 75 ani de ani de la Bătăia pentru Stalingrad din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Nici o fotografie, documente sau rapoarte nu pot transmite suferințele pe care fascismul german le-a provocat războiului care a avut drept scop distrugerea numeroaselor culturi și națiuni. Trebuie să fim foarte recunoscători soldaților curajoși ai Armatei Roșii care eliberaseră Europa și lumea de fascism. Îi mulțumim Volgograd pentru ospitalitatea caldă! Fii sigur că ai prieteni în Bundestagul german care sunt întotdeauna gata să-ți dea o mână de ajutor și să lucreze în beneficiul relațiilor de prietenie cu Rusia, fără sancțiuni sau propagandă!”, declara vicepreședintele grupul Die Linke din Bundestagul german, Heike Hänsel.

Pe site-ul său, deputata germană este o critică constantă a Occidentului și a SUA, în special pe cazul Assange.

Textul Sputnik strecoară de asemenea și un „fitil antisemnit” legat de pretinse origini evreiești ale lui Fritz, din pricina celui de-al doilea prenume al Samuel pentru a augmenta originile străine ale edilul din Timișoara și pentru a alimenta teoria conspirației din jurul său.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Dominic Fritz este și cetățean german și a lucrat pentru mai mult instituții ale statului german, dar care sunt trecute în CV-ul său.

Tags: Rusia
Vă invităm la un Centenar Regal! Pe 25 octombrie se împlinesc 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I
  • Publicație / Media:
    Sputnik, criticii.ro
  • Data publicării:
    27/02/2021
  • Limba / Public țintă:
    cetățenii români
  • Amplificare:
    ziuanews.ro, psnews.ro, corectnews.ro
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Românii își aleg ca lideri străini, agenți ai serviciilor secrete ale altor țări inamice
Alte articole
FAKE NEWS: Apropierea Republicii Moldova de UE va duce la recunoașterea căsătoriilor între homosexuali

FAKE NEWS: Apropierea Republicii Moldova de UE va duce la recunoașterea căsătoriilor între homosexuali

Noul Guvern de la Chișinău este o marionetă în fața Occidentului, care îi va impune și legalizarea căsătoriilor homosexuale, dar și unirea cu România, potrivit unui comentariu publicat de portalul rus politnavigator.net, preluat și în Republica Moldova. Acesta reia, astfel, narațiunile false despre pericolul pe care îl comportă apropierea Republicii Moldova de UE, dar și al dispariției acesteia ca stat, din cauza forțelor pro-occidentale.

FAKE NEWS: SUA sunt gata să lupte în Donbass până la ultimul ucrainean

FAKE NEWS: SUA sunt gata să lupte în Donbass până la ultimul ucrainean

Statele Unite împing Ucraina spre o intensificare a conflictului din zona Donbass, afirmă liderul uneia dintre republicile auto-proclamate din estul Ucrainei. Declarația se înscrie în narațiunea care caută să submineze parteneriatul dintre Kiev și Occident. Acesta din urmă este prezentat ca responsabil de război, în ciuda faptului că Rusia a fost cea care a lansat agresiunile în regiune.

FAKE NEWS: Protestele din Rusia, un spectacol pentru mass-media occidentală

FAKE NEWS: Protestele din Rusia, un spectacol pentru mass-media occidentală

Purtătorii de mesaj pro-Kremlin – presă, influenceri etc. – încearcă să acrediteze ideea că manifestațiile care au avut loc după arestarea lui Navalnîi și dezvăluirile privind palatul lui Putin ar fi fost cauzate în urma unor manipulări din exterior.

Timp de citire: 7 min
  • Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, lucrează pentru serviciul german de informații, potrivit unui material preluat de Sputnik. Articolul pare un fake news tipic care promovează narațiunea rusă (similară cu cea a national-comunismului român) a Occidentului ca forță ostilă.
  • NARAȚIUNI: 1. Românii aleg străini în funcțiile publice, iar aceștia sunt agenți ai serviciilor secrete ale altor țări care subminează România. 2. Germania folosește agenți secreți sub paravanul unor organizații de dezvoltare în țări străine. 3. Străinii nu sunt de încredere, în special cei din vestul Europei. 4. Românii lasă garda jos și invită prin toleranță inamicii să-i distrugă din interior.
  • OBIECTIV: Scopul acestor narațiuni este discreditarea prin acuzații false, manipulări, minciuni directe sau prin omisiune, a unor personaje politice care nu servesc intereselor Rusiei. În general, Rusia ar prefera o Românie slabă, marcată de corupție și conflicte interne care să nu permită o consolidare a statului.
FAKE NEWS: Ucraina a omorât copii din Transnistria
FAKE NEWS: Ucraina a omorât copii din Transnistria

Ministrul de externe de la Tiraspol a reluat narațiunea privind o blocadă impusă regiunii separatiste și a afirmat că din cauza acesteia și-au pierdut viața copii din Transnistria. Pacienții din Transnistria au însă acces la clinicile din dreapta Nistrului, inclusiv la serviciul SMURD.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
25 Oct 2021
FAKE NEWS: Moldova, rampă de lansare americană pentru un război cu Rusia
FAKE NEWS: Moldova, rampă de lansare americană pentru un război cu Rusia

La Chișinău au fost aduși militari americani care vor participa la războiul din Donbass, împotriva Rusiei, scrie o sursă rusească, preluată și de presa de propagandă de la Chișinău. Narațiunile au scopul să inducă ideea unei agresiuni occidentale în regiune. Ministerul Apărării de la Chișinău a calificat această informație drept un fakenews.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
22 Oct 2021
FAKE NEWS: Incendiile din spitalele românești sunt o „făcătură”, iar vaccinuri anti-COVID-19 sunt expirate
FAKE NEWS: Incendiile din spitalele românești sunt o „făcătură”, iar vaccinuri anti-COVID-19 sunt expirate

România are în stoc vaccinuri anti-coronavirus expirate care sunt administrate populației, iar incendiile care au avut loc în spitalele românești în ultimul an sunt regizate. Aceste narațiuni false circulă de mai demult și, cel mai recent, au fost promovate de episcopul Giurgiului.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
21 Oct 2021
FAKE NEWS: Europenii solicită construirea Nord Stream 3 și 4 pentru a depăși criza gazelor
FAKE NEWS: Europenii solicită construirea Nord Stream 3 și 4 pentru a depăși criza gazelor

În timp ce în statele membre ale UE criza gazelor naturale se adâncește iar prețurile cresc, presa guvernamentală rusă promovează narațiuni despre panica europenilor, care ar solicita ajutorul Rusiei.

Marin Gherman
Marin Gherman
19 Oct 2021