Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Fake News

FAKE NEWS: Igor Dodon e cenzurat de Facebook

Dodon
©captură Facebook  |  

Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, consideră că a pierdut alegerile prezidențiale din toamna anului trecut inclusiv din cauza Facebook, care i-ar fi șters like-uri primite și a blocat conturile membrilor săi de partid. În mod ironic, afirmațiile au fost făcute într-o emisiune online transmisă și pe Facebook. Dodon se alătura, astfel, unui val de atacuri împotriva acestor rețele, lansate în mai multe țări, din Rusia și state membre UE până în Statele Unite.

ȘTIRE: Președintele PSRM, Igor Dodon, susține că rețelele sociale s-au transformat într-un instrument de dirijare a opiniei publice și acest instrument se află în mâinile anumitor forțe, care își permit să cenzureze pe unii și să-i favorizeze pe alții.

”Am avut diferite situații legate de conturile pe rețelele de socializare. Am avut sute de cazuri când au fost blocate conturile de Facebook ale activiștilor și simpatizanților PSRM. Vă amintiți ce s-a întâmplat în SUA când a fost blocat contul fostului președinte? Rețelele sociale s-au transformat într-un instrument de influențare a opiniei publice și acest instrument se află în mâinile unor forțe anume. Acest instrument este foarte des folosit și nu sunt oferite condiții egale pentru toți participanții. Din păcate, acest lucru nu poate fi controlat. Am fost în situații când erau șterse like -urile de pe conturile mele. Am văzut cum pe oponenții noștri îi ridicau în rating, iar pe membrii noștri invers”, a declarat Dodon în cadrul unei emisiuni online pe care o organizează vinerea.

Declarațiile sale au fost citate de pagina web oficială a PSRM, dar și de un număr mare de instituții media, atât din grupul celor care sunt considerate a fi susținătoare ale acestuia, cât și de presa critică la adresa PSRM, dar și de unele publicații online de tip tabloid.

Igor Dodon a mai declarat că „oponenții săi la alegerile prezidențiale au investit 10 milioane de euro în rețelele de socializare, fără a declara aceste cheltuieli, așa cum prevede legea” și că rețelele sociale au influențat alegerile prezidențiale din Republica Moldova pe care le-a pierdut..

NARAȚIUNI: 1. Rețele sociale (în special Facebook) au influențat rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. 2. Rețelele sociale (Facebook) prezintă un pericol pentru democrație. 3. Maia Sandu a învins incorect la alegeri.

CONTEXT/ETOS LOCAL: Fostul președinte al Republicii Moldova (2016-2020) a pierdut alegerile prezidențiale de la sfârșitul anului trecut, deși era considerat favorit. Popularitatea sa pare să fi fost afectată din această cauză, ultimele sondaje plasând-o în premieră pe Maia Sandu în topul încrederii cetățenilor în politicieni.

Igor Dodon, care controla în timpul alegerilor și Guvernul, dar și conducerea Parlamentului, a sugerat în mai multe cazuri ideea unui complot împotriva sa și a pus la îndoială corectitudinea scrutinului. Alegerile au fost însă validate de Comisia Electorală Centrală și de Curtea Constituțională.

Declarațiile lui Igor Dodon se aseamănă cu cele ale unui alt președinte perdant, Donald Trump, la care acesta și face referire.

De altfel, principalul instrument de comunicare al lui Donald Trump, contul său de Twitter, a fost suspendat în urma asaltului asupra Capitoliului din 6 ianuarie, când fostul președinte a fost acuzat de instigarea protestatarilor. Decizia de suspendare a contului a fost amplu comentată și chiar și criticată, unele dintre cele mai accentuate critici venind din țări ale căror conduceri au fost criticate de-a lungul timpului pentru derapaje anti-democratice și pentru eforturile de a aduce sub control presa independentă. De altfel chiar Dodon amintește că „unele țări au început să reglementeze funcționarea acestor rețele”, dar menționează că nu ar fi o soluție pentru Republica Moldova.

La sfârșitul anului trecut, în Duma rusă a fost înregistrat un proiect de lege prin care se propunea să fie reglementată introducerea unor interdicții pentru marile rețele sociale amerciane precum Facebook și Twitter în urma unor plângeri depuse de unele instituții mass-media precum Russia Today, RIA Novosti și Crimea 24 despre faptul că le-ar fi fost suspendate unele conturi.

Recent și autoritățile ungare și poloneze au anunțat că vor să combată ceea ce numesc cenzura pe Internet, după ce fostului președinte american, Donald Trump, agreat de guvernele conservatoare de la Budapesta și Varșovia, i-au fost suspendate conturile de pe Facebook și Twitter.

Este însă de menționat că deși în prezent Igor Dodon se plânge de Facebook, anterior acorda o atenție mare prezenței sale pe această rețea de socializare încât a atras printre urmăritorii săi și mii de cetățeni indieni. S-a sugerat chiar că acesta și-a crescut popularitatea pe Facebook cu „like”-uri cumpărate.

OBIECTIV:  1. Să prezinte rețelele sociale (în special Facebook) ca pe un pericol la adresa democrației. 2. Să pregătească terenul pentru impunerea unor interdicții, blocaje pentru activitatea anumitor rețele de socializare, sau pentru limitarea accesului la Internet așa cum s-a procedat în alte state. 3. Să prezinte victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale drept un „complot” împotriva lui Igor Dodon și nu un rezultat al votului cetățenilor. 4. Să acrediteze ideea că Maia Sandu a fraudat alegerile prezidențiale.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Nu există dovezi că vreuna din companiile care dețin rețelele de socializare s-a implicat în campania electorală din Republica Moldova sau din orice altă țără; de altfel până la declarațiile lui Igor Dodon nimeni nu a vorbit despre privind o posibilă influențare a rezultatelor alegerilor prezidențiale. În plus, niciuna din aceste companii nu poate avea vreo miză în Republica Moldova (valoarea de piață a Facebook, de pildă, e cât PIB-ul Moldovei pe câteva zeci de ani)

Suma de 10 milioane de euro pe care oponenții lui Igor Dodon ar fi cheltuit-o pentru promovare pe Facebook în alegerile prezidentiale este neargumentată. Potrivit datelor prezentate la Comisia Electorală Centrală, concurenții lui Igor Dodon la alegerile prezidențiale au cheltuit împreună, pentru toate necesitățile campaniei electorale, mai puțin de un milion de euro.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Rețelele sociale devin tot mai influente în campaniile electorale din tot mai multe țări ale lumii

CUI ÎI SERVESC NARAȚIUNILE: Igor Dodon, PSRM

Tags: Igor Dodon, Donald Trump, Facebook, Twitter, Rețele de socializare, Cenzură

  • Publicație / Media:
    socialistii.md
  • Data publicării:
    05/02/2021
  • Afiliere politică:
    Igor Dodon, PSRM
  • Narațiune cheie:
    Facebook devine un pericol pentru democrație și a fost un factor care a influențat alegerile prezidențiale
Alte articole
FAKE NEWS: Sub conducerea Maiei Sandu, pleacă moldovenii și vin sirienii

FAKE NEWS: Sub conducerea Maiei Sandu, pleacă moldovenii și vin sirienii

Maia Sandu le acordă sirienilor cetățenia Republicii Moldova, în timp ce moldovenii pleacă din țară, scrie Komsomolskaia Pravda, care publică un decret prezidențial de acordare a cetățeniei pentru nouă persoane. Este reluată astfel o narațiune de la alegerile prezidențiale din 2016 când a fost răspândit un fake-news că în Republica Moldova vor fi aduși 30 de mii de refugiați sirieni.

FAKE NEWS: Maia Sandu a închis aproape 120 de școli și a disponibilizat peste 5800 de profesori

FAKE NEWS: Maia Sandu a închis aproape 120 de școli și a disponibilizat peste 5800 de profesori

Maia Sandu a închis școli și a disponibilizat profesori, afirmă socialistul Bogdan Țîrdea, unul dintre principalii promotori ai dezinformărilor de la Chișinău. Narațiunea, care este contrazisă de datele statistice, a fost folosită și anterior și e reactivată în contextul campaniei electorale pentru a submina formațiunea fondată de Maia Sandu, PAS, pe care sondajele de opinie o dau drept favorită.

FAKE NEWS: Ucraina nu este un stat, iar frontierele ei vor fi negociate la nivel internațional

FAKE NEWS: Ucraina nu este un stat, iar frontierele ei vor fi negociate la nivel internațional

Presa guvernamentală rusă a tot promovat începând cu anul 2014 narațiunea despre Ucraina ca un stat fals, încercând să pună sub semnul întrebării necesitatea respectării normelor dreptului internațional privind integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor statelor independente. Narațiunea în cauză a fost reluată recent de fostul consilier al președintelui Rusiei, Vladislav Surkov, într-un interviu acordat ziarului „Financial Times”, fiind tradus și activ promovat de presa rusă.

Cornel Ciobanu

08 Feb 2021
Cornel Ciobanu

Timp de citire: 5 min
  • Președintele PSRM, Igor Dodon, susține că rețelele sociale s-au transformat într-un instrument de dirijare a opiniei publice și acest instrument se află în mâinile anumitor forțe, care își permit să cenzureze pe unii și să-i favorizeze pe alții.
  • NARAȚIUNI: 1. Rețele sociale (în special Facebook) au influențat rezultatele alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. 2. Rețelele sociale (Facebook) prezintă un pericol pentru democrație. 3. Maia Sandu a învins incorect la alegeri.
  • OBIECTIV: 1. Să prezinte rețelele sociale (în special Facebook) ca pe un pericol la adresa democrației. 2. Să pregătească terenul pentru impunerea unor interdicții, blocaje pentru activitatea anumitor rețele de socializare, sau pentru limitarea accesului la Internet așa cum s-a procedat în alte state. 3. Să prezinte victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale drept un „complot” împotriva lui Igor Dodon și nu un rezultat al votului cetățenilor. 4. Să acrediteze ideea că Maia Sandu a fraudat alegerile prezidențiale.
FAKE NEWS: Djokovic a învins dictatura sanitară, iar Serbia a dat o lecție de demnitate
FAKE NEWS: Djokovic a învins dictatura sanitară, iar Serbia a dat o lecție de demnitate

Scandalul Djokovic vs. Australia l-a transformat pe jucător într-un simbol al mișcării anti-vacciniste, inclusiv în România, și a dus la apariția sau resuscitarea a numeroase narațiuni false legate de pandemie sau de Serbia.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
13 Jan 2022
FAKE NEWS: UE transformă România într-o piață pentru produse de slabă calitate
FAKE NEWS: UE transformă România într-o piață pentru produse de slabă calitate

România devine o piață de desfacere pentru produse mai slabe calitativ decât cele vândute în alte țări UE, dar comercializate sub aceleași denumiri, potrivit unei narațiuni false apărute la București. Narațiunea pleacă de la un demers care vizează tocmai protejarea consumatorilor.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
12 Jan 2022
FAKE NEWS: Ucraina este un stat nazist, periculos pentru existența Rusiei
FAKE NEWS: Ucraina este un stat nazist, periculos pentru existența Rusiei

Ucraina a devenit un stat nazist cu sprijinul direct al Occidentului și reprezintă o primejdie pentru securitatea Rusiei, scrie presa rusă. Narațiunea e construită cu ajutorul unor argumente false despre nivelul de criminalitate în creștere în urma războiului din Donbass.

Marin Gherman
Marin Gherman
11 Jan 2022
Republica Moldova 2021: Top FAKE NEWS & DEZINFORMĂRI demontate de Veridica
Republica Moldova 2021: Top FAKE NEWS & DEZINFORMĂRI demontate de Veridica

Principalele fake news și dezinformări în 2021 au fost lansate în contextul alegerilor parlamentare anticipate din luna iulie, câștigate de proeuropenii de la PAS și pierdute de PSRM, un partid de orientare prorusă.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
31 Dec 2021