Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Dezinformare:

DEZINFORMARE: Occidentul vrea să subjuge Moldova și alte state ex-sovietice

Dezinformare

Occidentul amenință suveranitatea țărilor din spațiul ex-sovietic și se amestecă în politica internă a acestora, potrivit unei narațiuni preluate de fostul președinte pro-rus de la Chișinău, Igor Dodon.

ȘTIRE: „La invitația conducerii Partidului „Edinaia Rossia” („Rusia Unită”), președintele PSRM, Igor Dodon, a participat la videoconferința dedicată celor 20 de ani de la fondarea partidului. La eveniment au participat delegați din aproximativ 30 de țări. Președintele PSRM a indicat în discursul său asupra uneia dintre cele mai actuale probleme cu care se confruntă Republica Moldova și alte țări din spațiul post-sovietic: imixtiunea din exterior și apărarea suveranității. Liderul socialiștilor a remarcat că în cadrul alegerilor prezidențiale din anul 2020 și al alegerilor parlamentare din această vară, reprezentanții SUA și UE s-au implicat deschis în treburile interne ale țării noastre. Astfel, ambasadorul SUA și șeful Delegației UE au efectuat vizite la structurile de forță ale statului nostru, la CEC și Consiliul Audiovizualului, iar în perioada actualului regim, de facto, în Moldova a fost instituită o administrare externă directă. Președintele PSRM a subliniat că sarcina comună a țărilor noastre, care luptă pentru păstrarea suveranității, este unitatea. ”Am convingerea că doar prin eforturi comune, noi vom putea să ne protejăm țările, independența și suveranitatea”, a declarat Igor Dodon. Amintim, în 2017, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova și „Rusia Unită” au semnat un Acord de cooperare.”

Realitate

NARAȚIUNI: 1. Republica Moldova este condusă de forțe din exterior și ea trebuie să-și apere suveranitatea. 2. SUA și UE s-au implicat în campania electorală și treburile interne ale Republicii Moldova. 3. Odată cu preluarea puterii de către PAS, în Moldova a fost instituită o administrare externă directă.

CONTEXT: Republica Moldova este un stat post-sovietic, în care influența rusească este foarte puternică și este menținută inclusiv prin susținerea unor partide politice și mass-media de limbă rusă. Partidul Socialiștilor, condus de Igor Dodon, promovează o politică de apropiere cât mai strânsă de Federația Rusă. Liderul PSRM, care a fost și președinte al Republicii Moldova, a fost acuzat chiar că ar colabora cu serviciile speciale rusești, sub pseudonimul Kremlinovici. PSRM, care a avut cel mai mare grup de deputați în Parlament, a deținut Președinția și Guvernul, a pierdut puterea după ce Igor Dodon a ratat al doilea mandat de președinte în alegerile din noiembrie 2020, iar partidul său a acumulat doar 27% din sufragii la scrutinul parlamentar din iulie 2011. 

Majoritatea populației Republicii Moldova, care într-un număr foarte mare deține și cetățenia română, își vede viitorul în Uniunea Europeană. Mulți cetățeni moldoveni muncesc în state din UE, de asemnea, în ultimul timp, tinerii preferă să-și facă studiile în România și state din UE. Ultimele alegeri din Republica Moldova au fost câștigate de PAS, un partid pro-european, fondat de președinta Maia Sandu.

Liderul PSRM Igor Dodon, fost președinte al Republicii Moldova a pierdut popularitatea în fața electoratului din Republica Moldova, dar și credibilitatea în fața finanțatorilor și susținătorilor săi din Federația Rusă. Pe acest fundal el s-a retras din Parlament și a anunțat că va pleca și de la conducerea partidului.

OBIECTIV: Narațiunile au scopul să discrediteaze noua administrație și să sperie populația că statul Republica Moldova va dispărea de pe hartă. Declarația făcută de Igor Dodon în cadrul videoconferinței organizată de Edinaia Rossia este și o încercare a acestuia de a-și convinge susținătorii din Rusia că va putea conduce în continuare principalul partid de orientare pro-rusă din Republica Moldova.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: „Amestecul” Occidentului este de ani de zile obsesia regimului Putin, care a denunțat așa-numitele revoluții colorate, aspirațiile euro-atlantice ale unor republici ex-sovietice și susținerea societății civile prin diferite programe și granturi, afirmând că acestea nu sunt decât acțiuni ale Occidentului menite să îngrădească Rusia și să o aducă sub control politic.

Declarația făcută de Igor Dodon în cadrul videoconferinței organizată de Edinaia Rossia se înscrie în campania geopolitică a Federației Ruse care are scopul de a menține Republica Moldova în sfera sa de influență. Principalele narațiuni promovate de PSRM sunt îndreptate împotriva Occidentului și României, a ambasadorilor europeni și celui american, a organizațiilor neguvernamentale. Pe de altă parte, în ambele campanii electorale, cea prezidențială de anul trecut și cea parlamentară din vară, autoritățile ruse de cel mai înalt nivel au făcut declarații de susținere pentru Igor Dodon și PSRM și au acuzat ambasadele americană și UE de la Chișinău de imixtiune în treburile interne ale Republicii Moldova. 

Delegația UE a subliniat că acționează în Republica Moldova în strictă conformitate cu mandatul său și respectând întocmai independența și suveranitatea statului. În timpul campaniei electorale, reprezentanții Ambasadei SUA la Chișinău și ai Delegației UE au fost acreditați de CEC ca observatori, iar întâlnirile pe care le-au avut șefii misiunilor diplomatice au fost în marja legislației electorale și conforme statutului de observator electoral.

REACȚII OFICIALE: „Uniunea Europeană susține Republica Moldova în baza Acordului de Asociere semnat, în spiritul cooperării și a parteneriatului stabilit. Delegația Uniunii Europene urmărește procesele interne cu atenție și în baza compatibilității legislației locale cu angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova, inclusiv cele vizavi de Uniunea Europeană, în strictă conformitate cu mandatul său și respectând întocmai independența și suveranitatea Republicii Moldova”, este reacția Delegație UE la solicitarea Replica Media.

  • Publicație / Media:
    NTV Moldova
  • Data publicării:
    01/12/2021
  • Limba / Public țintă:
    Electoratul PSRM, publicul prorus
  • Amplificare:
    presa afiliată PRSM
  • Afiliere politică:
    PSRM
  • Narațiune cheie:
    Occidentul vrea să subjuge Moldova și alte state ex-sovietice
Mariana Vasilache

03 Dec 2021
Mariana Vasilache

Timp de citire: 12 min
  • Occidentul amenință suveranitatea țărilor din spațiul ex-sovietic și se amestecă în politica internă a acestora, potrivit unei narațiuni preluate de fostul președinte pro-rus de la Chișinău, Igor Dodon.
  • NARAȚIUNI: 1. Republica Moldova este condusă de forțe din exterior și ea trebuie să-și apere suveranitatea. 2. SUA și UE s-au implicat în campania electorală și treburile interne ale Republicii Moldova. 3. Odată cu preluarea puterii de către PAS, în Moldova a fost instituită o administrare externă directă.
  • OBIECTIV: Narațiunile au scopul să discrediteaze noua administrație și să sperie populația că statul Republica Moldova va dispărea de pe hartă. Declarația făcută de Igor Dodon în cadrul videoconferinței organizată de Edinaia Rossia este și o încercare a acestuia de a-și convinge susținătorii din Rusia că va putea conduce în continuare principalul partid de orientare pro-rusă din Republica Moldova.
DEZINFORMARE: Ucraina pregătește un masacru în Donbass
DEZINFORMARE: Ucraina pregătește un masacru în Donbass

Ucraina se pregătește să masacreze civilii din Donbass, potrivit presei din regiunea separatistă și de la Moscova. Narațiunea falsă este o reacție la știrea privind mobilizarea de către Kiev a unităților de apărare teritorială în contextul în care există rusul unei invazii rusești.

Marin Gherman
Marin Gherman
18 Jan 2022
DEZINFORMARE: Moldova riscă o revoltă ca în Kazahstan pentru că pro-europenii au scumpit gazele
DEZINFORMARE: Moldova riscă o revoltă ca în Kazahstan pentru că pro-europenii au scumpit gazele

Guvernarea proeuropeană de la Chișinău e responsabilă de scumpirile la gaze, nu controlează situația și s-ar putea confrunta cu revolte sociale ca în Kazahstan. Narațiunile au scopul de a alimenta nemulțumirile populației în contextul creșterii prețurilor la gazele naturale și produse.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
14 Jan 2022
DEZINFORMARE: Igor Dodon a luat mită ca s-o împartă la săraci
DEZINFORMARE: Igor Dodon a luat mită ca s-o împartă la săraci

Igor Dodon a luat mită ca să le poată da bani oamenilor, în timp ce guvernarea pro-europeană mărește salarii pe spatele acestora. Narațiunea a fost lansată la Chișinău pentru a bagateliza corupția și a submina guvernarea pro-europeană, care are printre priorități lupta anti-corupție și reforma în justiție.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
07 Jan 2022
DEZINFORMARE: UE forțează România să renunțe la Constituția și suveranitatea sa
DEZINFORMARE: UE forțează România să renunțe la Constituția și suveranitatea sa

România e forțată să renunțe la Constituția și suveranitatea sa, potrivit unei dezinformări amplificate de senatoarea Diana Șoșoacă și Sputnik. Sursa e un titlu care îi atribuie, în mod fals, o declarație șefei reprezentanței CE la București.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
06 Jan 2022