Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Demagog - Buletin de Chișinău (2020)

Maia Sandu vrea să îngrădească libertatea presei

MaiaPress
|   Captură web
Fals
Adevărat

ȘTIRE:  Maia Sandu amenință jurnaliștii incomozi: Când o să fiu președinte, o să vă dau pe mâna SIS

Politics.md,  30 Septembrie 2020: „Lidera PAS Maia Sandu îi amenință pe jurnaliștii incomozi. Într-o postare pe Facebook, aceasta a declarat că după ce va devenit președinte al Republicii Moldova va cere Serviciului de Informații și Securitate să ia atitudine. “În mai puțin de 2 luni, în calitate de Președinte, voi cere SIS-ului să prezinte public toate personajele care stau în spatele site-urilor de știri false”, a scris Sandu.

Amintim că nu este pentru prima dată când Maia Sandu se răfuiește cu presa incomodă. După ce jurnaliștii au mediatizat faptul că lidera PAS se arată pentru vânzarea pământurilor cetățenilor străini, aceasta a declarat că îi va acționa în judecată. Sandu a amenințat cu instanța și atunci când bloggerii, dar și mass-media au scris că aceasta a luat plicuri cu bani de la Ilan Șor, în perioada când era ministru al Educației”.

NARAȚIUNI:

1. Maia Sandu ameninţă şi se răfuiește cu „presa” incomodă și încearcă, astfel, să îngrădească libertatea presei și libertatea de exprimare.

2. Platformele specializate în fake-news sunt tot presă și au legitimitatea și credibilitatea acesteia.

3. (indirect) Maia Sandu are tendințe autoritare.

4. (indirect) Democrația populară (apărată de „presa” vigilentă) este amenințată de exponenții corupți intereselor străine (Maia Sandu, care a primit bani de la Șor, vrea să le vândă terenuri străinilor). 

CONTEXT: Maia Sandu a fost, de-a lungul timpului, ținta mai multor atacuri personale și a unor știri false. În campania pentru prezidenţiale de acum patru ani, ea fost acuzată că ar permite intrarea a 30 de mii de sirieni în R. Moldova. Unele dintre acestea au vizat viața sa personală: s-a încercat să se acrediteze ideea că nu ar putea avea copii sau că orientarea sa sexuală ar fi gay întrucât nu este căsătorită. Recent, Maia Sandu a fost ținta unui alt atac personal, pe http://ziarulmoldovei.site/, o sursă care poate fi accesată doar dacă articolele sunt distribuite pe reţelele de socializare, care a acreditat ideea că s-ar fi îmbolnăvit de Covid-19; ziarulmoldovei.site face parte dintr-o rețea de pagini de fake news identificată în cadrul unei investigații RISE Moldova. 

Maia Sandu este principalul competitor al preşedintelui Igor Dodon şi în campania din acest an pentru alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie, după ce la precedentele alegeri prezidenţiale, din 2016, a fost devansată doar cu 4% de Igor Dodon, care a obținut 52,11%. Sandu a intrat în politică relativ recent și a fost cooptată, inițial, ca tehnocrată, astfel încât nu are vreuna din problemele de imagine și integritate asociate clasei politice tradiționale de la Chișinău. Pro-europeană și reformistă, odată ce a devenit o persoană publică, Maia Sandu și-a exprimat constant atașamentul pentru valorile democrațiilor liberale, inclusiv libertatea presei. 

OBIECTIVE: Ştirbirea imaginii Maiei Sandu prin acreditarea ideii că nu este atașată valorilor democratice pe care afirmă că le sprijină; echivalarea platformelor specializate în fake-news cu mass-media tradițională pentru a induce ideea că sunt la fel de credibile (fake news devin, în acest fel, știri legitime, credibile); mobilizarea electoratului socialist; demobilizarea electoratului anti-socialist și pro-occidental care ar putea să o voteze pe Maia Sandu într-un eventual tur doi al alegerilor (electoratul formațiunilor pro-românești, al lui Andrei Năstase etc.)

DE CE ESTE FALSĂ NARAȚIUNEA: Mesajul transmis de Maia Sandu nu menționa niciun moment presa și nu făcea trimitere la cenzurarea acesteia sub nicio formă: politiciana doar a transmis, într-o postare pe pagina sa oficială de facebook, că va „cere SIS-ului să prezinte public toate personajele care stau în spatele site-urilor de știri false.” 

În atribuțiile SIS-ului intră și combaterea dezinformărilor, iar în luna martie 2020, pe fundalul izbucnirii pandemiei de COVID-19 și a proliferării știrilor false și dezinformărilor despre aceasta, Serviciul de Informaţii şi Securitate a dispus blocarea a peste 50 de surse online, promotoare de ştiri de false; dincolo de aceste aspecte punctuale, însă, libertatea de opinie și libertatea de exprimare sunt garantate de Constituția Republicii Moldova. 

În ceea ce privește mesajele secundare,  cel referitor la vânzarea pământurilor face trimitere la o afirmație făcută în august 2020 de deputatul socialist Corneliu Furculiţă și preluată de mai multe publicaţii afiliate PSRM; informația a fost demontată de portalul StopFals

Maia Sandu a respins acuzaţiile referitoare la o declaraţie din 2018 a lui Ilan Şor, precum că ar fi luat plicuri cu bani de la acesta, subiect reluat, recent, de deputaţii socialişti şi presa afiliată PSRM (Moldova 24breakingnews.mdPrimul în MoldovaAccent TV EvenimentulLive NewsTelegraphTODAY ).  

SÂMBURE DE ADEVĂR: Maia Sandu a spus că va sesiza SIS; preşedinta PAS a  dezminţit informaţia legată de vânzarea terenurilor şi a declarat că îi va acționa în judecată pe deputatul Furculiţă, precum şi publicaţiile socialiste care au promovat acest fals.

CUI ÎI SERVEȘTE NARAȚIUNEA: Igor Dodon; PSRM.

Tags: Republica Moldova, Alegeri prezidențiale 2020, Maia Sandu
Carte recomandata
  • Publicație / Media:
    Ziarul Moldovei, Politics.md
  • Limba / Public țintă:
    Electoratul socialist, pentru mobilizare; electoratul pro-european, pentru demobilizare
  • Narațiune cheie:
    Maia Sandu vrea să îngrădească libertatea presei
Alte articole
Rețeaua lui Soros a înființat propriul partid pentru Maia Sandu – PAS. Scopul este de a transforma țara într-o colonie

Rețeaua lui Soros a înființat propriul partid pentru Maia Sandu – PAS. Scopul este de a transforma țara într-o colonie

Teza este cea a „amestecului străin în treburile interne”, o temă clasică încă de pe vremea Uniunii Sovietice, prin care tot răul intern se datorează străinilor.

Poligonul moldovenesc pentru scenariile de propagandă și manipulare ale serviciilor speciale rusești

Poligonul moldovenesc pentru scenariile de propagandă și manipulare ale serviciilor speciale rusești

Rusia ar fi pregătit, în 2020, un plan de influențare a alegerilor din Republica Moldova, dar l-ar fi abandonat când s-a aflat de el. O analiză a actualei campanii sugerează, însă, că cel puțin parțial, ideile serviciilor secrete rusești sunt în continuare puse în practică.

FAKE NEWS: Sub conducerea Maiei Sandu, pleacă moldovenii și vin sirienii

FAKE NEWS: Sub conducerea Maiei Sandu, pleacă moldovenii și vin sirienii

Maia Sandu le acordă sirienilor cetățenia Republicii Moldova, în timp ce moldovenii pleacă din țară, scrie Komsomolskaia Pravda, care publică un decret prezidențial de acordare a cetățeniei pentru nouă persoane. Este reluată astfel o narațiune de la alegerile prezidențiale din 2016 când a fost răspândit un fake-news că în Republica Moldova vor fi aduși 30 de mii de refugiați sirieni.

Mariana Vasilache

14 Dec 2020
Mariana Vasilache

Timp de citire: 4 min
DEMAGOG 2021. Buletin de Chișinău, Nr. 1: Bătălia celor trei Președinți
DEMAGOG 2021. Buletin de Chișinău, Nr. 1: Bătălia celor trei Președinți

Moldova este din nou în campanie electorală, pentru a treia oară în 2 ani. În esență, la fel ca la majoritatea alegerilor care au avut loc de când Republică Moldova și-a obținut independența, și acum este o confruntare între așa-numitul „vector estic” și „vectorul vestic”. Rusia susține fățiș vectorul estic; Occidentul promite finanțări contra reformelor promise de vectorul vestic. Campania electorală, ca mai toate din ultimii ani, este marcată de numeroase fake news și dezinformări, majoritatea lansate din zona stângii și a mass-mediei afiliate socialiștilor ori Kremlinului. Autorii narațiunilor false par a fi, însă, în pană de idei: cele mai multe au fost deja folosite în campaniile electorale care au avut loc începând cu 2016.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
12 Jun 2021
„Maia Sandu va concedia oameni prin închiderea școlilor și reforma administrativă”
„Maia Sandu va concedia oameni prin închiderea școlilor și reforma administrativă”

Maia Sandu este responsabilă pentru închiderea școlilor și reforma administrativă (nepopulară) din 1999 și va continua aceste procese dacă ajunge președinte.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
03 Nov 2020
„Rusia, prietenul care la nevoie se cunoaște”
„Rusia, prietenul care la nevoie se cunoaște”

Rusia ajută Republica Moldova oriunde este nevoie – chiar și la deszăpezire în iarna care o să urmeze.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
16 Oct 2020
Moscova nu crede în promisiuni
Moscova nu crede în promisiuni

Guvernările pro-moscovite de la Chișinău promit ajutoare rusești care de multe ori nu se materializează.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
28 Sep 2020