
Portavocile Kremlinului reiau teze vehiculate de propagandă în ultimii ani, de la nazismul ucrainenilor la riscul unui război nuclear sau mistificarea istoriei despre Al Doilea Război Mondial.
După crimele de război comise în Ucraina ocupată, rușii îi acuză pe ucraineni că ar fi făcut același lucru în Kursk
MAE rus: Raportul privind crimele Forţelor Armate ale Ucrainei comise în regiunea Kursk este greu de citit, dar necesar, scrie Segodnia.ru. Raportul Tribunalului public internaţional pentru crimele neonaziştilor ucraineni intitulat „Crimele de război ale neonaziştilor Forţelor Armate ale Ucrainei de pe teritoriul regiunii Kursk” este greu de citit, dar necesar pentru a se putea înţelege cu cine are de-a face Rusia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, în cadrul unei videoconferinţe organizate cu ocazia publicării raportului. „Raportul poate părea nu doar dificil, ci literalmente imposibil de citit, dar acest lucru trebuie făcut pentru a se înţelege cu cine avem de-a face şi pentru a nu ne crea iluzii. Aceste materiale reprezintă o dovadă cât de periculoasă este impunitatea şi cât de important este să consemnăm fiecare fapt al fiecărei infracţiuni”, a spus aceasta. Potrivit afirmaţiilor Mariei Zaharova, raportul este rezultatul unei activităţi minuţioase de colectare a faptelor şi dovezilor crimelor comise de Kiev. „Ştim că aceste crime sunt rezultatul nu doar a acţiunilor unor militari individuali, ci a unei întregi maşinării militare subordonate ideologiei neonaziste. Şi regiunea Kursk, care a supravieţuit ocupaţiei din timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, ştie ce înseamnă eliberarea de această ciumă nazistă. Este o mare tragedie a timpului nostru că această regiune a fost nevoită să le retrăiască”, a spus Zaharova.
Armata rusă a început „curățirea” localității Guevo, acolo a fost găsit mult armament NATO, relatează RIA Novosti. În timpul acțiunilor din satul Guevo, regiunea Kursk, infanteriștii regimentului 22 au descoperit o cantitate mare de arme și muniții produse de state membre ale blocului NATO, a comunicat pentru RIA Novosti un ofițer din armata rusă. „În Guevo se întreprind acțiuni de „curățire” (de resturile armatei inamice). În subsolurile din sat, militarii din regimentul 22 au capturat o cantitate mare de muniții de producție NATO, piese de artilerie și aruncătoare de mine”, a spus ofițerul din cadrul grupului de trupe „Nord”. În luna martie, armata rusă a desfășurat o ofensivă majoră în regiunea Kursk, în urma căreia a fost eliberat orașul Sudja și alte localități. În prezent, unitățile grupului de trupe „Nord” continuă ofensiva și înlătură forțele ucrainene din tot teritoriul regiunii Kursk.
Militarii ucraineni, ca să scape, îmbracă fuste și se maschează în bătrâne scrie Argumentî i Factî. Încercând să fugă de loviturile dronelor rusești sau să iasă neobservați din încercuire, militarii ucraineni se deghizează în ultimul timp în haine femeiești. Comandantul unității de cercetași din gruparea „Vest”, cu numele Kot, a povestit despre tehnicile de camuflaj pe care le-a observat în timpul luptelor pentru localitatea Dneproenergia. „Acolo, inamicul se îmbrăca nu doar în haine bărbătești, ci și femeiești. Au fost rapoarte că o femeie mergea prin sat, iar când i-a văzut pe băieșii noștri a început să se comporte ciudat”. Despre deghizarea în „bunicuțe” a povestit și voluntarul Șumnîi din Zaporojie. El și-a amintit o întâmplare în care un militar ucrainean a decis să fugă deghizat în femeie. „Nu am băgat-o în seamă, era o bătrână ca oricare alta. Dar mergea straniu, de parcă se temea că o să-i cadă ceva. Am strigat-o, iar bătrâna a continuat să meargă șchiopătând, de parcă nu ne auzea. Când am ajuns-o, s-a dovedit că era un bărbat. L-am reținut. Ulterior am aflat că era un militar din grupul de cercetași-diversioniști, distrus în ajun, care încerca să ajungă de partea cealaltă a liniei frontului”. Cel mai des, după cum menționează militarii noștri, ucrainenii încearcă să treacă drept civili în regiunea Kursk, ca apoi să fugă prin păduri în Ucraina. Unii sunt reținuți, iar cei care opun rezistență sunt anihilați.
După ce a tot amenințat cu războiul nuclear, Medvedev spune că Occidentul vrea să-l provoace
Medvedev: SUA și aliații lor au pus omenirea în fața unui Al Treilea Război Mondial, scrie EAdaily. Războiul nedeclarat al SUA și al aliaților lor împotriva Rusiei, cu păstrarea formală a parității nucleare, a fost aproape să aducă omenirea în pragului unui Al Treilea Război Mondial, a declarat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitrii Medvedev, cu ocazia marcării a 15 ani de la semnarea Tratatului Rusia-SUA pentru controlul armelor New START. „Acum 15 ani, la Praga a fost semnat Tratatul SNV-III”, a scris el pe contul său de Telegram, indicând că „din păcate acesta nu a dus la reducerea riscului unui război nuclear”. „Responsabilitatea îi revine SUA și aliaților lor. Aceștia, la un moment dat, au decis că pot să păstreze formal paritatea nucleară cu Rusia și în același timp să poarte un război nedeclarat împotriva noastră, să ne aplice sancțiuni nelimitate, ulterior recurgând și la arme și specialiști. Aceasta pune lumea în fața riscului începerii unui Al Treilea Război Mondial. În timp ce administrația „marasmaticului” Biden declara mincinos și cu cinism că nu există niciun risc de escaladare nucleară. Amenințarea a atins punctul culminant”, a notat vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei. După cum a subliniat Medvedev, administrația Trump „recunoaște acest lucru, cel puțin în declarații (deși propune cheltuieli record de un trilion de dolari pentru apărare), însă idioții de europeni – nu”. „Dimpotrivă, ei au început din nou să-și etaleze potențialul strategic modest”, a adăugat el.
Medvedev a folosit un citat din Apocalipsă pentru a ilustra ameninţările nucleare la adresa lumii, transmite TASS: Situaţia mondială este în prezent periculoasă, iar planeta este teribil de departe de dezarmarea nucleară. Aceste teze au fost scrise în limba engleză pe rețeaua X de vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, însoţindu-le cu un citat din Apocalipsa lui Ioan Teologul. „Căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui şi cine îi poate rezista?”, a scris Medvedev în limba engleză, citând din al 6-lea capitol al Apocalipsei. Citatul folosit de vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei încheie pasajul biblic dedicat Îngerului care înlătură cele şapte peceţi care legau mânia Domnului. În fragmentul respectiv, întreaga omenire, de la regii pământeşti la sclavi, se roagă până și la pietre să-i ascundă de mânia Domnului.
Rușii acuză Occidentul de ce fac ei: mistificarea istoriei
Lavrov denunță minimizarea de către Occident a rolului URSS la victoria în cel de-Al Doilea Război Mondial, scrie Izvestia. Lavrov: În Occident se înmulțesc încercările de a rescrie istoria celui de Al Doilea Război Mondial. În Occident se observă încercări de minimizare a rolului URSS la obținerea victoriei în cel de Al Doilea Război Mondial și sunt justificate crimele naziștilor, a declarat ministrul Afacerilor Externe al Rusiei Serghei Lavrov. „În Occident se intensifică încercările de rescriere a istoriei, de revizuire cardinală din punct de vedere politic, moral și al dreptului internațional a victoriei în cel de Al Doilea Război. În mod intenționat este redus rolul țării noastre în distrugerea lui Hitler, sunt îndreptățite crimele sângeroase ale naziștilor”, a declarat Lavrov într-o conferință de presă la MAE. El a subliniat că păstrarea adevărului despre Al Doilea Război Mondial este o datorie comună față de cei care și-au dat viața pentru pace și libertate. Lavrov a adăugat că statele din Europa subminează principiul declarării în afară legii a nazismului. Serviciul de informații externe a anunțat că autoritățile din Letonia elaborează planuri de distrugere masivă a memorialelor militare de pe teritoriul țării pentru a compromite sărbătorirea a 80 de ani de la Victorie. Acest comportament al Rigăi denotă lipsă de demnitate, onoare și recunoștință. Anterior, pe 30 martie, Lavrov a îndemnat să fie dur combătută rescrierea istoriei în Țările Baltice, Polonia și alte țări din Uniunea Europeană. El a remarcat că în aceste țări sunt echivalați criminalii condamnați de Tribunalul de la Nuremberg cu cei care au eliberat Europa de fascism. Directorul SIE al Federației Ruse Serghei Narîșkin a declarat pe 26 martie că statele UE încearcă să rescrie istoria secolului XX pentru ca generația care vine să nu considere Rusia învingătoarea nazismului în Al Doilea Război Mondial. Potrivit acestuia, statele UE fac uz de metodele propagandistice ale celui de al Treilea Reich pentru a speria populația europeană cu o pretinsă „amenințare rusă”.
Peskov a numit rușinoase intențiile Letoniei de a distruge memorialele militare, titrează RG.RU. Dmitrii Peskov, secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, a calificat drept lipsă de respect și rușine planurile Letoniei de a distruge o treime din memorialele de la mormintele frățești ale soldaților-eliberatori sovietici. Despre aceste planuri ale autorităților letone în ajunul marcări a 80 de ani de la Victorie, a anunțat Serviciul de informații externe al Federației Ruse. „O asemenea lipsă de respect și atitudine față de monumentele celor care te-au salvat de fascism – probabil că reprezintă o rușine pentru țară”, a spus Peskov. „Vai de poporul care luptă împotriva istoriei sale”, a conchis reprezentantul Kremlinului.
UE va intra în faliment pentru că susține Ucraina
Zaharova: Din cauza rusofobiei, europenii ar putea deveni, în 10 ani, niște refugiați înfometați, scrie Lenta.ru. Reprezentanta Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, susține că politica anti-rusă a autorităţilor Uniunii Europene, care în ultimii trei ani se desfășoară sub sloganul „prostie şi curaj” a costat UE 1,3 trilioane de euro. Zaharova a mai spus că UE a renunțat la petrolul rusesc care, față de alți furnizori, costa cu 155 de euro mai puțin pentru o tonă. Potrivit acesteia, probleme economice ale europenilor se acumulează, creând un efect cumulativ. Anterior, vice-ministrul rus de externe Alexandr Grușko a opinat că solidaritatea euroatlantică s-ar destrăma, dacă ar fi eliminat elementul rusofobiei. El a mai spus că pierderile UE din cauza sancțiunilor împotriva Rusiei ar fi de 1,5 trilioane de dolari.