În anii de după prăbușirea URSS, Rusia a încercat să joace cartea democrației liberale, dar Putin a impus o identitate de imperiu în război, scrie presa rusă independentă. Aceasta arată și cum Rusia pregătește infrastructura pentru un război cu NATO, pe care l-ar putea lansa dacă va câștiga în Ucraina. Este însă un mare „dacă”: cu armata blocată pe front, Moscova mai mizează doar pe distrugerea infrastructurii, dar Ucraina caută un răspuns și la această amenințare.
Ziua Rusiei: de la o democrație tânără, la un imperiu în război
RIDDLE analizează cum s-a schimbat semnificația Zilei Rusiei în discursurile președinților acestei țări. Pe parcursul unui sfert de veac, Ziua Rusiei și-a schimbat radical semnificația – dintr-o sărbătoare menită să legitimeze tranziția post-sovietică, noua statalitate și instituțiile democratice ale anilor 1990, s-a transformat într-un simbol al unei „identități civilizaționale” și „coeziuni naționale” în condiții de confruntare cu lumea externă. Pe 12 iunie 1990, în cadrul Uniunii Sovietice, formal unitare, a fost adoptată Declarația de suveranitate a RSFSR. Pentru Boris Elțin, această dată avea un înțeles pragmatic: întărirea propriei puteri și ieșirea de sub controlul conducerii unionale în frunte cu Mihail Gorbaciov. Un an mai târziu, pe 12 iunie 1991, Elțin a obținut o victorie convingătoare la primele alegeri prezidențiale din Rusia. Deși pentru Elțin această sărbătoare reprezenta un triumf personal, pentru o parte considerabilă a societății și elitei ruse – a însemnat începutul destrămării URSS. Pe fundalul creșterii nostalgiei privind trecutul sovietic, sărbătoarea câștiga cu greu popularitate și nu putea concura cu Ziua Victoriei, care devenea tot mai populară. […]
În discursurile lui Putin din primul mandat de președinte (2000-2004), Ziua Rusiei a fost interpretată prin prisma tranziției post-sovietice și formării noului stat rus. În 2000, temele centrale au fost suveranitatea, multipartidismul, libertatea presei, federalismul și înțelegerea experienței dureroase a reformelor din anii 1990. În 2001, accentul s-a deplasat spre relația dintre un statul puternic, democrație și societatea civilă. […]
În 2003 s-a produs o schimbare importantă de accepțiuni: de la conștientizarea rupturii post-sovietice, Putin a trecut treptat la tema continuității istorice. Ziua Rusiei a început să fie prezentată nu doar ca o sărbătoare a noului stat, Rusia, ci și a tuturor iterațiilor sale istorice – caracterizate prin cultura sa milenară, prin diversitatea popoarelor, regiunilor și tradițiilor sale. Astfel, semnificația sărbătorii în primul mandat al lui Putin a evoluat treptat de la justificarea tranziției post-sovietice din anii 1990 la consolidarea ideii unui stat puternic, unitar, orientat social. […] În declarațiile lui Dmitri Medvedev din perioada 2008-2011, Ziua Rusiei a fost prezentată în primul rând ca o sărbătoare a alegerii democratice, libertății, drepturilor omului, deschiderii țării și dezvoltării modernizatoare. […]
Revenirea lui Putin: de la democrație la imperiu (2012-2021). Discursurile lui Putin din 2012-2013 se mențin în cadrul democratic și instituțional de dezvoltare. […] Schimbarea vine după anexarea Crimeii în 2014. Ziua Rusiei este asociată tot mai puțin cu tranziția post-sovietică la democrație și tot mai mult se transformă într-un simbol al statalității seculare ruse. În prim-plan apar temele continuității istorice, ale patriotismului, rădăcinilor spirituale, identității culturale, suveranității și consolidării naționale. Subiectul Crimeii și Sevastopolului introduce noi categorii de termeni: „reunificare istorică”, „dreptate”, „demnitate națională” și „adevăr”. În anii următori acest cadru e consolidat definitiv: accentul e pus pe imposibilitatea de a „remodela” Rusia, pe apărarea independenței, stabilitatea statului și reevaluarea anilor 1990, nu doar ca o perioadă de înnoire, ci și de șubrezire a statalității ruse. Între 2015-2021, retorica post Crimeea se extinde iar Ziua Rusiei nu mai este descrisă prin prisma trecerii la democrație, ci prin rădăcinile istorice, identitate civilizațională, suveranitate, interese naționale, patriotism și consolidare societală. […]
Ziua Rusiei pe timp de război. În 2022, Ziua Rusiei capătă un pronunțat caracter mobilizator. Narațiuni centrale devin coeziunea, patriotismul, continuitatea istorică, valorile tradiționale, statul puternic și dorința de a-și apăra poziția pe plan mondial. Recurgând la imaginea lui Petru I, Putin leagă Rusia contemporană de modelul de stat care face reforme majore, consolidează armata, flota, știința, industria și locul țării în relațiile externe. Actualitatea este prezentată ca o continuare a unui lung parcurs istoric. În 2023, noțiunea războiului este încadrată instituțional. Ziua Rusiei este astfel asociată cu susținerea „participanților la operațiunea militară specială”, a medicilor, voluntarilor, lucrătorilor sociali și a copiilor din Donbas. Pe lângă ceremoniile oficiale, Putin vizitează un spital militar, participanții la război internați acolo fiind prezentați ca eroi. […]
În 2024, componenta istorico-civilizațională a zilei de 12 iunie devine și mai pronunțată. Putin, în discursul său, prezintă Rusia ca pe o țară cu istorie milenară și neîntreruptă a statalității, făcând o legătură între Rusia Veche, Regatul moscovit, Imperiul Rus, URSS și Rusia contemporană. Războiul este înscris în această construcție drept un mijloc de apărare a țării în „vremuri complicate”, iar susținerea „participanților la SVO” și a familiilor acestora se transformă într-un element al responsabilității patriotice a statului. Totodată, crește importanța agendei tehnologice cu caracter de apărare și a celei științifice: triada nucleară, tehnologiile de producere a rachetelor, ciclul (combustibilului) nuclear, medicina, transplantologia, independența agricolă și industrială, fiind prezentate ca fundamente materiale ale suveranității. […]
În 2026, Ziua Rusiei în retorica lui Putin a căpătat definitiv un caracter militar-mobilizator. […] Evenimentul principal al zilei a fost întâlnirea cu participanții la războiul împotriva Ucrainei. Putin declară direct că Ziua Rusiei este „ziua lor”, întrucât „sunt nemijlocit implicați în apărarea Patriei”. Astfel, în momentul de față, Ziua Rusiei reprezintă nu doar ziua de naștere a Rusiei apărute în anii 1990, ci, mai ales, ziua unei Rusii aflate în război.
ISTORIES: Rusia construiește noi baze militare la frontiera cu NATO, unde va disloca 115 mii de militari
Serviciile occidentale de informații consideră că Rusia se pregătește de o confruntare cu Țările Baltice. Rusia își extinde garnizoanele și construiește noi baze militare în apropiere de Țările Baltice, Norvegia și Finlanda iar după încheierea războiului din Ucraina va putea disloca acolo 115 mii de militari, arată fotografiile din satelit. […] La baza militară din localitatea Pecenga, la 11 km de frontiera cu Norvegia, au apărut noi cazărmi care pot găzdui nu doar o brigadă, ci o întreagă divizie. Astfel, numărul militarilor se va putea majora de la 4 mii la aproximativ 10 mii de persoane. Garnizoana din Pecenga poate ajunge la 17 mii de persoane și se așteaptă ca și alte unități militare din această regiune să primească noi soldați. În localitatea Kandalaksha, în apropiere de frontiera cu Finlanda, Rusia construiește o nouă bază militară. În localitate au apărut cazărmi, cantine și spații pentru depozitarea echipamentului și mijloacelor de transport. Acolo urmează să fie plasată o unitate de artilerie care să sprijine ofensiva în timpul acțiunilor de luptă. O nouă garnizoană urmează să apară în Novaya Vilga, în apropiere de Petrozavodsk. În ultimul an acolo s-a tăiat aproximativ un hectar de pădure și a început construcția a patru clădiri, care în prezent sunt la etapa de finalizare. Anterior în această regiune nu erau dislocați miliari, acum însă urmează să fie amplasată o nouă unitate, a corpului 44 de armată, din componența Districtului militar Leningrad. Este vorba de 15-16 mii de militari. La baza militară din Luga, nu departe de frontiera cu Estonia, din octombrie 2025 s-a acumulat o cantitate importantă de tehnică militară – mai multă ca oricând anterior războiului din Ucraina. […]
În orașul Baltiysk din apropiere de Kaliningrad, baza militară de pușcași marini este mărită de la o brigadă la o divizie, de la 3 la 7 mii de persoane. În ultimii doi ani, cantitatea tehnicii militare dislocate acolo a crescut semnificativ. Această bază ar putea fi folosită pentru operațiuni de desant având drept ținte, de exemplu, insulele de importanță strategică pentru NATO – Gotland și Bornholm, din Marea Baltică. Sunt extinse și alte baze militare (în total sunt modernizate 19 locații), dar, în cazul unui război cu Țările Baltice, Rusia va transfera militari în primul rând din acestea. […]
Infrastructură vs. teritoriu : noul sezon de atacuri rusești asupra sistemului energetic ucrainean reprezintă o amenințare mai mare la iarnă decât ofensiva din vară, relatează RE:RUSSIA
În timp ce războiul ruso-ucrainean a ajuns într-un impas pe teren – în doi ani forțele ruse au ocupat doar aproximativ 1,5 % din teritoriul Ucrainei – războiul reciproc de uzură se desfășoară pe câteva teatre de acțiuni militare și influențează tot mai mult dinamica conflictului, provocând pagube psihologice și economice din ce în ce mai semnificative pentru ambele părți. Ucraina „toacă” eficient armata rusă, atacă cu succes infrastructura petrolieră rusă, provocând o criză tot mai vizibilă a carburanților, a atacat coridorul terestru care leagă Rusia de Crimeea, întrerupând sezonul estival pe peninsulă. Pagubele pe aceste direcții deocamdată par mai mici decât cele provocate de atacurile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Iarna trecută, Rusia și-a intensificat atacurile și a găsit o nouă strategie eficientă, în urma căreia o mare parte a Ucrainei și marile sale orașe au ajuns aproape să înghețe. Chiar dacă Rusia ar reuși cumva să iasă din impasul de pe front, înaintarea sa în lunile următoare nu va schimba principial situația tactică. Pe acest fundal, o nouă campanie de bombardamente asupra infrastructurii energetice în toamnă-iarnă reprezintă pentru Ucraina o amenințare mai mare decât unele evenimente pe front. Pentru a preveni sau a diminua aceste amenințări, Ucraina și aliații său au doar câteva luni la dispoziție. Ucraina încearcă să majoreze posibilitățile de import al energiei, iar cel mai important ar fi să schimbe în mod inovator arhitectura sistemului energetic, diminuând vulnerabilitatea acestuia prin tranziția către o structură descentralizată de „celule energetice” și crearea unei rețele de dispozitive de stocare a energiei. […]
Cel mai important element în contracararea amenințărilor ar fi creșterea capacităților de apărare aeriană a Ucrainei prin furnizarea de rachete, însă e puțin probabil. O altă posibilitate o reprezintă creșterea capacității de atac a forțelor aeriene ale Ucrainei cu arme cu rază lungă de acțiune și putere mai mare. Odată cu dezvoltarea dronelor, treptat, infrastructura devine un teatru de acțiuni mai important decât cel tradițional de ofensivă terestră și este necesară adaptarea cât mai rapidă la această nouă realitate. [...]
