
Devenit un „dictator al fricii”, Putin se pregătește pentru un război îndelungat, de la care bărbații ruși nu se vor mai putea sustrage.
MEDUZA: Putin poate fi deja considerat un dictator? A avut vreodată opoziția șanse să-l răstoarne? Vor apărea acestea în viitor?
Interviu cu politologul Daniel Treisman, coautor (împreună cu economistul Serghei Guriev) al cărții „Dictatorii minciunii”, despre autocrații contemporani
- În carte scrieți că Putin, treptat, a devenit un „dictator al fricii”, de la sfârșitul anilor 2010. Rusia actuală reprezintă o „dictatură a fricii”?
- Da. Modelul actual de guvernare autoritară folosit de Putin se deosebește foarte mult de cel de la început și chiar de felul cum a condus până nu demult. Vedem cum Kremlinul vrea să-i înfricoșeze pe toți potențialii oponenți. Puterea este gata să urmărească pe oricine ar manifesta o oricât de ezitantă poziție anti-război. Presa de stat relatează, pe un ton agresiv, despre necesitatea unor acțiuni militare hotărâte. Toate acestea contrastează cu imaginea unui lider modern, înțelept și respectat de comunitatea internațională, care era importantă pentru regimul lui Putin în primele sale două mandate și în special în timpul președinției lui Medvedev. […]
Cred că, la un moment dat, Putin a decis că schemele complicate pe care le-a folosit la începutul mandatului său nu mai sunt eficiente. El a pierdut încrederea în oameni precum Pavlovski [Gleb Pavlovski, consilier politic, fondatorul și conducătorul Fondului de politică eficientă, care a elaborat campania prezidențială a lui Putin în 2000, n.red.] sau Surkov [în 1999-2011, Vladimir Surkov a lucrat în administrația prezidențială, în 2011-2013 a fost vicepremier, în 2013-2020 consilier prezidențial, responsabil de relațiile cu CSI, Abhazia și Osetia de Sud, precum și de relațiile cu republicile separatiste din Donbass, n.red.]. El a pierdut încrederea în economiștii liberali precum Gherman Gref [fost ministru al economiei, în prezent șeful Sberbank, n.red.] și Alexei Kudrin [fost ministru al Economiei, n.red.], și s-a sprijinit pe serviciile speciale, iar acestea știu cum să înfricoșeze și să controleze.
Aceasta este o mare problemă a dictatorilor. Ei încep să creadă că „dictatura minciunii” nu mai este eficientă sau că societatea civilă a devenit atât de puternică și organizată, încât statul nu mai este în stare să o controleze ca mai înainte. Dar nici „dictatura fricii” nu poate funcționa la nesfârșit! Represiunile pot fi foarte eficiente pe termen scurt, dar acestea vor provoca noi dificultăți: situația economică se va deteriora, problemele politice interne se vor acutiza, iar într-un final, dictatorul va nimeri în aceeași situație fără ieșire, de la începutul înăspririi regimului.
- Să revenim la felul cum a devenit Putin un „dictator al fricii”. Decizia de a declanșa războiul cu Ucraina este o consecință a acestei metamorfoze?
- Cred că Putin i-a îndepărtat din anturajul său pe toți cei care gândeau altfel. El a creat o situație în care îi este relatată o versiune deformată a realității, care, în opinia raportorilor, ar trebui să-i placă. Din păcate, în ultimii ani, Putin este dominat de viziuni imperialiste proprii secolului XIX, el nu ține cont de opiniile care nu corespund punctului său de vedere. Aceasta a dus la decizia de a declanșa războiul. Nu cred că invazia a fost inițiată ca parte a strategiei de soluționare a problemelor politice interne. În opinia mea, el era într-adevăr convins că Rusia, cu ambițiile sale mărețe, este înconjurată de o lume nebună, cu provocări din partea comunității internaționale. Decizia pe care a luat-o vine dintr-o profundă frustrare privind locul Rusiei în lume și situația lui proprie. […]
- Într-un articol de anul trecut spuneați că Putin va intensifica represiunile, dar că din această cauză va deveni tot mai dependent de structurile de forță, pe care le va stăpâni tot mai greu. Se pare că asta s-a intâmplat în cazul revoltei lui Prigojin și reacția la aceasta din partea armatei și serviciilor speciale?
- Da, mulți comentatori au remarcat că, dacă în trecut Putin era persoana care rezolva asemenea conflicte dintre elite, în acest caz el a suferit un eșec. El a fost avertizat de mai multe ori că Prigojin devine o problemă, iar în zilele dinaintea revoltei au existat semne care anunțau ce se poate întâmpla, Putin, însă, nu s-a descurcat. El a fost incapabil să se apere de o revoltă deschisă, care a fost cea mai mare amenințare pentru regimul său în acest răstimp de 23 de ani! Astfel, se pare că este mai slab decât am crezut, iar această situația l-a slăbit și mai mult.
Aceasta nu înseamnă că mâine îi va lua locul cineva din interiorul sistemului, dar vedem că acum Putin încearcă să se sprijine pe acei reprezentanți ai organelor de forță, care în opinia sa încă îi sunt loiali, ca să-i controleze cumva pe ceilalți, de care nu este sigur, sau pe care chiar îi consideră neloiali. […]
În viitor, cel mai probabil vom vedea erodarea puterii Kremlinului, dar nu o lovitură de stat. Va avea loc o degradare treptată a puterii, în urma căreia conducerea țării nu va mai putea lua operativ decizii atunci când va trebui să reacționeze la o situație de criză.
Aceasta a fost foarte vizibil în cazul incidentului cu Prigojin. Dacă Putin nu a putut nici să-l prevină, nici să facă ceva în timpul acestuia, probabil că e prea mult pentru o singură persoană la Kremlin: să poarte un război, să aibă grijă de loialitatea serviciilor speciale, să monitorizeze opinia publică și toate problemele de pe întinsul celor 11 fuse orare. E posibil să se fi început erodarea statului.
- Adică, e posibil să asistăm la o lovitură de stat „silențioasă”, în care organele de forță nu îl vor înlătura de la putere în mod deschis, dar pot de facto prelua toate domeniile-cheie?
- Exact. Dacă Putin va oferi altor actori posibilitatea să ia decizii importante. E posibil și scenariul în care Putin va prefera să părăsească el însuși postul sau se va da la o parte, reducându-și atribuțiile și cedând unele din ele altor actori. […]
Speranța Rusiei e în ordinea politică ce s-ar putea institui după Putin. Dacă actualul regim va fi schimbat și va deveni mai puțin periculos pentru omenire, atunci Occidentul trebuie să fie gata să reintegreze Rusia și să-i asigure posibilități de dezvoltare ca parte a economiei mondiale și a comunității internaționale.
Dar acest lucru nu e posibil în condițiile actualului regim condus de Vladimir Putin. E puțin probabil și în cazul în care se va produce o schimbare cu un regim asemănător celui putinist, dar cu alt lider. Principala misiune a țărilor occidentale, în prezent, este să ajute Ucraina să se apere, să se apere ele însele de amenințările care vin din parte Rusiei și să fie gata să susțină dezvoltarea politică și economică a țării în momentul când aceasta va deveni posibil.
AGENTS.MEDIA: Putin se pregătește de un război îndelungat
Duma de stat a Federației Ruse a adoptat, într-o singură zi, câteva proiecte de legi ce-i permit Kremlinului să se pregătească de un război de lungă durată în Ucraina. Iată ce au decis deputații:
- Extinderea limitelor de vârstă pentru recrutarea în armată. Începând cu 2024, vor fi obligați să execute serviciul militar bărbații cu vârsta între 18 și 30 de ani. Aceasta îi va permite Ministerului Apărării ca deja de anul viitor să mărească numărul potențialilor recruți cu 2,34 de milioane de persoane, de la 6,8 milioane până la 9,14 milioane, potrivit prognozelor cercetătorului Igor Efremov, de la Institutul de Politică Economică. Autoritățile ruse contează pe faptul că o parte dintre acești recruți vor semna contracte cu Ministerul Apării și vor pleca la război la încheierea serviciului militar. […]
- Majorarea amenzilor pentru neprezentarea la biroul de înrolare militară conform citației. De la 1 octombrie (ziua în care începe recrutarea de toamnă), amenda pentru neprezentare la comisariatul militar va crește de câteva ori și va constitui între 10 și 30 de mii de ruble (acum este între 500 și 3 mii de ruble). Amenda pentru neprezentarea datelor personale actualizate va fi între 1 și 5 mii de ruble. Cei care nu vor anunța ieșirea din Rusia pe termen lung riscă o amendă între 5 și 15 mii de ruble, iar pentru schimbarea locului de trai (pe o durată mai mare de trei luni) în timpul perioadei de recrutare, fără a anunța comisariatul militar – între 10 și 20 de mii de ruble. […]
- Răspunderea pentru refuzul de a ajuta comisariatul militar. Oficialii care nu au ajutat birourile de înrolare militară să anunțe cetățenii despre mobilizare riscă acum amenzi până la 80 de mii de ruble, iar pentru persoanele juridice, amenda va fi de 500 de mii de ruble. Amenda pentru persoanele în funcții oficiale care nu vor prezenta la comisariat date privindu-i pe cei care urmează să fie luați în evidența militară, de asemenea, va crește până la 50 de mii de ruble. Pentru persoanele juridice – amenda va fi de 400 de mii de ruble.
- Interdicția de a părăsi țara. Deputații au introdus și interdicția expresă pentru recruți de a părăsi Rusia. Aceasta intră în vigoare imediat după expedierea citației și nu peste șapte zile cum se propunea inițial. Această măsură completează alte restricții care intră în vigoare la 20 de zile după expedierea citației de recrutare: interdicția de a efectua tranzacții imobiliare, suspendarea permisului de conducere, interdicția de înregistrare a automobilelor, de deschidere a unei întreprinderi individuale sau de obținere a creditelor.
- Majorarea termenului de arestare. Organele de forță vor avea dreptul ca în timpul stării de război să-i rețină pe suspecții de comiterea unor crime grave în arest preventiv până la 30 de zile fără prezentarea învinuirii. În Ucraina, reprezentanții organelor de forță ruse au încălcat în mod sistematic codul de procedură penală rusesc, iar aceste amendamente vin să-l adapteze la situația de război.
În timpul dezbaterilor în Dumă a acestor proiecte de legi, șeful Comisiei pentru apărare, Andrei Kartapolov, a explicat că scopul acestora este pregătirea pentru „un război de amploare”: „Colegi, înțelegeți că aceste amendamente sunt foarte sensibile. Deoarece legea este scrisă în vederea unui război de amploare, a mobilizării generale. Acum deja miroase a război de proporții”. […]
MEDIAZONA: „Miroase a război de lungă durată”. Duma de stat a extins cu trei ani vârsta de recrutare și a permis guvernatorilor să-și creeze mini-armate
În săptămâna de dinaintea vacanței, deputații din Duma de stat au majorat limitele de vârstă pentru recrutarea bărbaților în armată, au mărit amenzile pentru neprezentarea la birourile de recrutare, le-au dat guvernatorilor dreptul de a-și organiza unități armate cu ajutorul cărora să se apere de orice amenințare și au legalizat, în teritoriile ocupate, privarea de libertate a persoanelor, fără anchetă și judecată prealabilă.
În dimineața zilei de 25 iulie, cu câteva ore înainte de ședința în plen a Dumei de stat, în parlament au apărut textele mai multor proiecte de legi. Acestea erau discutate de mult timp, dar în lectura a treia au fost modificate semnificativ. Primul proiect al Ministerului Apărării ține de extinderea vârstei de recrutare, iar amendamentele la proiectul votat încă în primăvară se referă și la alte aspecte. […]
Armata Moscovei
În același document, deputații i-au acordat executivului local al Moscovei dreptul de a-și organiza propriul departament de securitate pentru a ajuta structurile de forță precum poliția și Rosgvardia, inclusiv cu folosirea tehnicii de luptă.
Departamentul de securitate al Capitalei a fost creat în luna martie. Autoritățile susțineau că angajații sunt recrutați pentru a asigura securitatea metroului. Acum, aceștia pot fi implicați în asigurarea „ordinii publice” sau „siguranței publice”. […]
Companii militare guberniale
Guvernatorii regionali, de asemenea, vor dispune de formațiuni militare proprii. Ei vor fi împuterniciți să creeze organizații de tipul unor întreprinderi de stat care vor fortifica „securitatea ordinii publice”, vor colabora cu structurile de forță, FSB și forțele armate, vor securiza frontierele, vor lupta cu sabotorii și grupările armate.
Armamentul și muniția vor fi eliberate „în calitate de echipament de serviciu”, pe care angajații „întreprinderilor” le vor primi de la structurile federale cum ar fi Rosgvardia. Dotarea cu arme va fi stabilită de autoritățile regionale. Angajații vor putea purta arma la ei, cu actul de însoțire.
„Întreprinderile” vor avea același mandat ca și departamentul de securitate. Angajații vor mai neutraliza dronele prin doborâre sau prin blocarea semnalului acestora. Decizia de încetare a activității „întreprinderilor” o va lua Putin. Guvernatorii vor avea dreptul de a le organiza a începând cu 1 ianuarie 2024.
[…]