
În spatele statisticilor economice aparent bune stă economia de război, nu o creștere sănătoasă, scrie presa independentă rusă. Veridica a selectat și articole despre persecuții în Caucaz și cum poate fi democratizată Rusia.
HOLOD.MEDIA: Occidentul cu adevărat întărește democrațiile în țările în curs de dezvoltare. Cum este aplicat acest mecanism și de ce nu funcționează în Rusia
„Occidentul impune valorile sale întregii lumi” – este una din principalele teze ale propagandei de stat. Autoritățile ruse își justifică astfel orice decizie de politică externă: de la susținerea dictaturilor africane și asiatice, până la invazia în Ucraina.
[…]
Putin consideră că America a intervenit mereu în alegerile din Rusia, iar cel mai flagrant în 2012. Ca exemplu de „implicare” el a numit întâlnirea ambasadorului american McFaul cu reprezentanții opoziției ruse, finanțarea acesteia și participarea diplomaților străini la proteste. Încercările democrațiilor liberale de a influența politica internă a altor state - este tema preferată a propagandei ruse. SUA ar fi „pregătit” Maidanul ucrainean încă din anii 1970, au „regizat” protestele din Hong-Kong, Belarus și Georgia. Se pare că presa rusă de stat vede „mâna Departamentului de stat” în orice schimbare de regim sau acțiune de stradă, iar cetățenii țărilor respective ca și când nu ar avea voință politică proprie.
Democrațiile (de altfel ca și regimurile autoritare) pot într-adevăr influența enorm procesele politice din afara jurisdicțiilor pe care le reprezintă. Este o temă de studiu importantă pentru politologia modernă, iar cercetătorii nu se concentrează, desigur, pe fanteziile „coloneilor GRU în rezervă” că protestele ucrainene ar fi coordonate personal de Barack Obama, ci pe procese mult mai subtile: de exemplu, influența exercitată de legăturile comerciale, economice și informaționale, activitatea ONG-urilor și declarațiile publice ale șefilor de state asupra fortificării sau slăbirii instituțiilor democratice.
[…]
Politologul Vladimir Ghelman consideră că poziția rezervată a SUA și UE față de Rusia reprezintă principala cauză a nereușitei de a construi aici o democrație. Desigur, în anii 1990, țările occidentale le-au acordat statelor care au apărut în urma destrămării URSS atât ajutoare umanitare cât și financiare, însă aceste programe au fost prea mici în comparație cu planul Marshall realizat în Europa de Vest după Al Doilea Război Mondial. Un astfel de plan ar fi putut forma relații mai strânse între Rusia, SUA și UE, de asemenea să creeze o situație în care democrațiile liberale, folosind instrumente financiare, ar fi putut susține funcționarea stabilă a instituțiilor democratice.
Pe de altă parte, chiar și în anii 1990, regimul rus era departe de idealurile democratice: dizolvarea Congresului legislativului în 1993, campania electorală murdară 1996, crimele de război din timpul celor două conflicte armate din Cecenia. Reacția statelor democratice la aceste evenimente negative s-a rezumat în cel mai bun caz la declarații critice: administrația lui Elțin se bucura de încrederea SUA, în 1996 existau șanse de victorie a comunistului Ghenadii Ziuganov, iar după 11 septembrie 2001 cea mai mare parte a elitelor occidentale au perceput războiul din Cecenia doar ca pe un element al „luptei cu terorismul”. La începutul anilor 2000, schimbarea prețurilor la petrol a dus la o creștere economică vertiginoasă, iar Vladimir Putin a purces la consolidarea regimului autoritar: fereastra de posibilități pentru a influența procesele politice interne în Rusia s-a închis.
Se pare că Rusia nu reprezintă un obiect ideal pentru a fi democratizată din exterior – cu o economie mare, bogată în resurse naturale, cu arsenal nuclear suficient pentru distrugerea întregii planete. Iar în condițiile continuării conflictului armat este puțin probabil ca și statele democratice să se preocupe de altceva decât încheierea cât mai rapidă a acțiunilor de luptă.
Posesia arsenalului nuclear reduce la minimum scenariul în care războiul s-ar încheia cu o „paradă NATO/a armatei ucrainene pe Piața Roșie” și cu participarea directă a statelor occidentale la restabilirea instituțiilor democratice, așa cum a fost în Germania, Irak sau Afganistan. Totodată, tot mai mulți experți consideră că rezistența armată va continua într-o formă sau alta atât timp cât puterea este în mâinile lui Putin. După moartea acestuia sau (mai puțin probabil) plecarea de la putere a președintelui rus și încetarea acțiunilor de luptă, teoretic UE și SUA vor avea posibilitatea să stimuleze și să susțină activ democrația în Rusia. Istoricii și politologii îndeamnă la elaborarea unei strategii cât mai eficiente în acest sens încă de pe acum.
Teritorial, cultural și economic, statele europene reprezintă parteneri firești pentru Rusia. Pe viitor, statele democratice ar putea impune un șir de condiții pentru ridicarea sancțiunilor și cooperarea economică deplină, ceea ce cu siguranță va fi în interesul oricărei guvernări rusești care tinde mai degrabă spre bunăstarea populației decât spre a-și lăsa amprenta în istorie. Printre aceste condiții ar putea fi de exemplu cerința de a elibera deținuții politici, libertatea de exprimare și anularea restricțiilor privind activitatea politică. Aceste acțiuni, desigur, vor avea mai multe șanse de reușită dacă vor fi susținute de forțele politice din interiorul Rusiei.
Astfel, numeroasele congrese ale opoziției „exilate”, care sunt privite cu scepticism, în realitate joacă un rol important în atragerea atenției elitelor europene asupra chestiunii dezvoltării instituțiilor democratice în Rusia pe viitor. Dacă nu începem chiar de astăzi să discutăm ce trebuie să cerem de la autoritățile ruse după război și în ce condiții, e posibil ca în momentul apariției unei noi oportunități, SUA și UE să nu aibă din nou dorința și hotărârea să participe la reformarea regimului rus. […]
RE:RUSSIA: Geografia economică a „operațiunii militare speciale”. Cum se schimbă economia rusă în condiții de război și sancțiuni
Dinamica indicatorilor economici pe regiuni prezintă un tablou bidimensional, constată o analiză a economistei Natalia Zubarevici. Indicatorii relativ buni ascund o dinamică multidirecțională, iar localizarea zonelor creșterii exagerate și cea a scăderii excesive relevă faptul că în spatele cifrelor optimiste, procesul transformării structurale economice este legat de război și de sancțiuni.
Astfel, de exemplu, o privire de ansamblu asupra domeniului construcțiilor nu spune prea multe despre natura și factorii dinamicii acestuia. Însă, atunci când sunt analizate cifrele pe regiuni, tabloul devine mai clar: la o creștere medie pe țară de 7% în domeniul construcțiilor, în primele luni ale anului, în Districtul federal sud, această creștere a constituit 36%, iar 60 - 64% revine regiunilor Crimeea și Rostov. O creștere nefirească în construcții și investiții se observă în regiunile de lângă zonele ocupate și din proximitatea acțiunilor de luptă. Nici nu mai contează ce construiesc acolo: fortificații antitanc, întărituri sau construcții civile în locul celor bombardate. Această creștere nu este o consecință a cererii firești de piață, ci investiții ale statului legate de necesitățile de război. A doua direcție a construcțiilor intensive se atestă în regiunile de-a lungul Transsib.
La fel, un ritm de creștere a industriei prelucrătoare, nefiresc și nemaipomenit în perioada post-sovietică, se observă în regiunile în care complexul militar-industrial deține o pondere semnificativă, în timp ce, în regiunile cu industrie auto și de prelucrare a lemnului, ramuri care înfloreau până la război, acum se poate observa un declin anormal și prelungit.
Șomajul redus la un nivel record, cu care se laudă autoritățile, reprezintă o consecință a câtorva factori: a unei prăbușiri demografice, a mobilizării la scară largă (în special în provincii), a emigrării unei părți a clasei de mijloc din metropole și a creșterii cererii pentru forța de muncă în industriile legate de război. S-a creat o reducere artificială a forței de muncă, pe fundalul creșterii artificiale a cererii de muncă, ceea ce duce la o cursă a salariilor – creșterea salariilor, depășind productivitatea muncii și nefiind susținută de sporirea cantității bunurilor de consum.
Fenomenul creșterii cererii de stat, ce rezultă din necesitățile războiului, și a prestațiilor sociale duce la majorarea veniturilor reale la periferii și, în același timp, la reducerea sau stagnarea acestora în orașele mari și în zonele industriale cu tehnologii avansate. Prin urmare, principalul vector al transformării structurale se caracterizează prin simplificarea, „primitivizarea” economiei.
RIDDLE: Noi represiuni în Kabardino-Balkaria
În ultimele luni, autoritățile din republica Kabardino-Balkaria, una din cele două regiuni din Caucazul de Nord în care conviețuiesc două popoare, cerchez și karaceaevo-balkiri, au declanșat o campanie de reprimare care ia amploare. Represiunile vin ca răspuns la protestele împotriva mobilizării și acțiunile anti-război ale partizanilor. Valul de reprimări a depășit însă scopul inițial: cel de a înăbuși sursele de rezistență față de război. Practic, autoritățile s-au axat pe organizațiile societății civile și institutele academice de cercetare care nu au legătură cu opoziția față de război, dar care reprezintă interesele naționale ale popoarelor cerchez și balkir (balcar) din Federația Rusă. […]
Disensiunile dintre autorități și locuitorii republicii se trag din timpul deportărilor celor două popoare. Cerchezii care au supraviețuit măcelului în timpul cuceririi Caucazului de către Imperiul Rus, au fost supuși epurărilor etnice și deportați în Imperiul Otoman. Balkirii au fost deportați la ordinul lui Stalin la începutul anilor 1940. De-a lungul istoriei, Kremlinul a tins să distrugă identitatea națională a cerchezilor, care locuiesc în trei republici etnice diferite. În timpul recensămintelor ei sunt înregistrați ca alte etnii. […]
Campania de mobilizare desfășurată în septembrie anul trecut a întâmpinat o opoziție semnificativă și a avut o rezonanță publică puternică în Caucazul de Nord, îndeosebi în Kabardino-Balkaria. Timp de trei zile, locuitorii din capitala regiunii Nalcik, din Baksan și Nartkala au ieșit la proteste. Câteva zeci de persoane care au primit ordine de înrolare au refuzat să fie mobilizate, la fel ca și 115 militari din cadrul Rosgvardia din orașul Nalcik, care au refuzat să meargă la război în mai 2022. […]
La doar o săptămână după protestele împotriva mobilizării, forțele MAI și Rosgvardia au ucis doi rebeli care ar fi transportat explozibil pentru detonarea podului de cale ferată în orașul Prohladnîi. La sfârșitul lunii decembrie, autoritățile au ucis încă doi partizani care se presupune că ar fi planificat să atace un birou de recrutare din apropiere de capitala Nalcik. Aceste două incidente au fost primele acțiuni ale partizanilor în Caucazul de Nord […] dezvăluind amploarea sentimentului anti-război din republică. […]
Aspectul național nu a fost factorul declanșator al incidentelor. Opoziția neașteptată față de mobilizare în Kabardino-Balkaria a provocat o reacție dură din partea autorităților, care au prejudecăți istorice față de manifestările de identitate națională și dețin o listă lungă de bănuiți ce pot fi urmăriți oricând.
Reprezentanții societății civile sunt principalele victime ale campaniei de represiune. La mijlocul lunii martie, instanța de judecată din orașul Nalcik a desființat două organizații obștești responsabile de drepturile populației balkire: Consiliul bătrânilor poporului balkir și Baș-Tere. […]
Un alt exemplu de reacție dură a autorităților este declararea lui Ibrahim Yaganov „agent străin”. Explicația oficială a Ministerului Justiției este că activiștii cerchezi ar primi susținere externă, chemând la încălcarea legii, opunere față de autorități și proteste, care pun în pericol integritatea teritorială a țării. […]
Treptat, autoritățile au extins sfera de aplicare a măsurilor represive, țintele lor devenind savanții din cadrul institutelor de cercetare, dar și oamenii de rând, toți cei care pot fi numiți reprezentanți ai culturii balkirilor și cerchezilor. Primul caz de extindere a acestei campanii a fost înregistrat în noiembrie 2022, când autoritățile au efectuat percheziții la domiciliile a trei cercetători de la Institutul de studii umanitare din cadrul Centrului de științe din Kabardino-Balkaria al Academiei de științe. Ei au fost interogați în privința colaborărilor pe care le-au avut cu Centrul de cultură cercheză din Tbilisi (Georgia este singura țară care a recunoscut genocidul istoric al cerchezilor) […]
Noul val de persecuții a depășit hotarele republicii Kabardino-Balkaria și vizează și alte regiuni în care locuiesc cerchezii. […] Caucazul de Nord a servit drept poligon de testare a noilor metode represive înainte ca acestea să fie utilizate la scară largă în toată Rusia. Astfel, tactica folosită aici va putea fi aplicată și în alte regiuni, îndeosebi în cele populate de minorități naționale numeroase.