Minciuni, adevăruri convenabile și cenzura sunt folosite de Kremlin pentru a impune narațiunile care îi convin, potrivit presei independente ruse. Aceasta scris și despre tezele pe care mass-media afiliată puterii trebuie să le impună pentru a inocula sentimente de „coeziune” și „mândrie” – fortificarea Rusiei, triumful „operațiunii speciale” din Ucraina și „noua ordine mondială”.
RIDDLE: „Hidrantul minciunilor”: propaganda Kremlinului și reflectarea ei în rețelele sociale
La începutul lunii mai, Proekt informa că la Kremlin s-a decis încetarea folosirii în presă a termenului „denazificare”, unul din cuvintele-cheie pentru fundamentarea invaziei ruse în Ucraina. Despre planurile lui Putin știa doar un grup restrâns de persoane, de aceea, strategii politici nu au reușit să elaboreze justificările invaziei și să înțeleagă în ce măsură acestea vor prinde la public. În pofida faptului că termenul „denazificare” apare în presă în permanență, sensul acestuia a rămas o enigmă pentru cetățenii ruși, astfel încât provoacă o dilemă și pentru propagandiști – să renunțe la expresiile rostite de președinte este imposibil, dar să le folosească în continuare nu are sens. Acest exemplu ilustrează vulnerabilitățile mașinăriilor propagandistice ale regimurilor autoritate și, în particular, problema lipsei rezonanței cu starea de spirit a maselor. […]
Propaganda este unul din instrumentele preferate ale autocraților moderni, care permite, la costuri relativ mici, controlul asupra riscurilor manifestărilor în masă. Mașinăriile moderne de propagandă amintesc de un Cerber cu multe capete, care stăpânesc principala narațiune, folosind atât platformele tradiționale (televiziunea și presa scrisă), cât și noile resurse mediatice. Acestea operează atât cu fapte, cât și cu falsuri flagrante. De asemenea, propaganda este deservită nu doar de prezentatorii de la principalele canale TV, ci și de armate întregi de boți și troli din rețelele sociale.
Propaganda rusă nu este o excepție. Experții Christopher Paul și Miriam Matthews au definit-o ca pe un „hidrant” de falsuri pentru viteza incredibilă și volumul informațiilor mincinoase generate și totodată pentru absența coerenței în prezentarea materialului și interpretarea lui. Tonalitatea generală este impusă la ședințele săptămânale ale Administrației prezidențiale cu conducătorii posturilor principale, de asemenea, prin intermediul unor „liste de teme”, cu instrucțiuni de reflectare a acestora. Deoarece este imposibil să controlezi îndeaproape mii de angajați media, strategia de bază nu exclude, ci dimpotrivă contează pe improvizațiile jurnaliștilor de rând, care pornesc, fiecare, de la propria percepție a politicii Kremlinului. […]
Propaganda exploatează intens specificul pieței media rusești: pe de o parte pilonul de bază rămâne televiziunea, care continuă să fie sursa principală de informare pentru 62% de cetățeni ruși, conform sondajelor. Totuși, în afară zonei TV, mașinăria de propagandă a Kremlinului dispune de o rețea complexă de canale mediatice, inclusiv pe platformele Odnaclassniki, VKontakte, Telegram, de video hosting și chiar TikTok. […]
În ultimii zece ani, televiziunea rusească a elaborat un format special ce combină informația ideologizată cu divertismentul, direcționat spre atragerea segmentului de auditoriu mai rezervat și chiar sceptic. Spre deosebire de „infotainment”, un gen jurnalistic care prezintă știrile într-o formă amuzantă pentru ca să captiveze publicul apatic sau în scop comercial, „agitaintment” folosește formatele mediatice populare, de exemplu talk-show, pentru a impune agenda oficială. Prin acest format, implicând pseudo-experții, propaganda rusă induce în eroare nu doar auditoriul rusofon, dar și pe cel extern. […]
Pe lângă transmiterea versiunii oficiale a evenimentelor, principala misiune a propagandei este crearea impedimentelor în căutarea informației veridice. În acest sens, s-a acționat pe mai multe direcții: în primul rând Duma de Stat a votat foarte rapid legile care pedepsesc administrativ și penal „discreditarea” Forțelor armate ruse și răspândirea „fake-urilor” despre armata rusă. Propaganda rusă folosește cuvintele „dezinformare” și „fake” la adresa vocilor critice și a presei independente pentru a submina încrederea în aceste surse. Utilizarea acestor expresii se intensifică în momentele importante ale campaniei militare, de exemplu în timpul retragerii forțelor ruse din Bucea sau a cuceririi Mariupolului. Această retorică este foarte cunoscută publicului rus și este parte a discursului oficial privind „Occidentul dușmănos” și „coloana a cincea”, care ar destabiliza situația din interior. […]
Analiza cuvintelor-cheie care reprezintă baza discursului propagandistic de la Kremlin referitor la „operațiunea specială”, demonstrează că, pe de o parte, îndoctrinarea îndelungată, subminarea încrederii în sursele independente de informare și crearea unei imagini negative a guvernării și populației ucrainene au fost eficiente: unele expresii de tipul „apărarea locuitorilor din Donbass” au fost înghițite ușor de ruși. Alți termeni, însă, nu au avut priză la public și i-au făcut pe propagandiști să-și revadă strategia. […]
Au existat cercetări care au demonstrat că propaganda îndelungată și greoaie poate avea urmări negative pe termen lung pentru legitimitatea regimurilor autoritare [...] cetățenii, mai cu seamă cei care folosesc rețele sociale, își dublează efortul în căutarea informației adecvate [...]
MEDUZA a analizat instrucțiunile Kremlinului pentru presă din ultima jumătate de an și relevă structura actuală a propagandei rusești
Meduza a mai relatat cum Administrația Prezidențială elaborează cu regularitate instrucțiuni speciale pentru presa pe care o controlează, în care indică cum trebuie să fie reflectat războiul și evenimentele legate de acesta. Astfel de „recomandări” le vin propagandiștilor aproape în fiecare zi. Acolo este scris foarte exact cum trebuie prezentate anumite evenimente, dar și ce emoții trebuie să le provoace telespectatorilor, cititorilor sau ascultătorilor.
Fiecare instrucțiune are o structură clară. În toate textele este indicat „evenimentul principal” despre care propaganda trebuie să le relateze cetățenilor ruși. De exemplu, în circulara elaborată la începutul lunii octombrie, evenimentul indicat este sondajul VCIOM (Centrul de stat de cercetare a opiniei publice), potrivit căruia 75% din respondenți ar avea o atitudine „pozitivă” față de anexarea teritoriilor ucrainene, iar 83% ar susține că Rusia „trebuie să apere interesele locuitorilor, chiar dacă aceasta ar complica relațiile cu alte state”.
„Cetățenii ruși cred în corectitudinea și legitimitatea alegerii populației din DNR, LNR, regiunile Herson și Zaporojie (anexate)” – această concluzie este recomandată să fie difuzată de propagandiști.
De asemenea, în instrucțiunile Kremlinului sunt enumerate „tezele” propagandistice de bază, care trebuie să ajungă la cetățeni. În documentul de pe 4 octombrie sunt indicate următoarele „teze”: „Fortificarea Rusiei”, „Operațiunea militară specială. Înfățișarea victoriei” și „Noua ordine mondială”. […]
La capitolul privind „fortificarea Rusiei” se spune că țara „a crescut oficial cu patru regiuni”. Tot acolo este indicat în ce fel propagandiștii trebuie să vorbească despre mobilizare: trebuie să li se comunice cetățenilor că „majoritatea celor mobilizați înțeleg scopul participării lor la apărarea Patriei”. […]
Capitolul „Operațiunea specială militară. Înfățișarea victoriei” este dedicat situației pe front. Deși în realitate trupele ruse sunt în retragere în ultimele săptămâni și pierd teritoriile ocupate anterior, instrucțiunile de la Kremlin indică relatări despre „victorii”, de exemplu, câtă tehnică militară ucraineană „a distrus deja armata rusă”.
Totodată, propagandiștii trebuie să spună că orice rezistență a Forțelor Armate ale Ucrainei duce doar la „autodistrugerea Ucrainei”. […]
La capitolul „Noua ordine mondială” – presa trebuie să livreze auditoriului o idee simplă: țările din fosta URSS ar face bine „să țină seama de exemplul Ucrainei” și să nu-și deterioreze relațiile cu Rusia. În calitate de exemplu este adusă Moldova și șefa statului Maia Sandu (autoritățile au denunțat de mai multe ori invazia rusă, de asemenea au anunțat sporirea controalelor la frontieră; cetățenii ruși au anunțat că în ultimele săptămâni le-a fost refuzată intrarea).
De asemenea, teza privind „noua ordine mondială” pentru care ar lupta Rusia, se recomandă să fie ilustrată și prin informația că în luna septembrie livrările de petrol rusesc în India au crescut cu peste 18%, în comparație cu luna august. Aceste date trebuie să servească drept exemplu de dezvoltare a „colaborării cu statele interesate de o ordine mondială corectă, fondată pe principiul egalității”. […]
Pe lângă „tezele” propagandistice concrete, în instrucțiuni sunt indicate „sentimentele, senzațiile și emoțiile” pe care, potrivit Kremlinului, trebuie să le provoace știrile. Acest capitol este numit „baza emoțională”. De exemplu, anexarea teritoriilor ucrainene trebuie să provoace cetățenilor ruși senzația de „unitate” și „coeziune”. Potrivit autorilor instrucțiunilor, un sentiment de „coeziune” a apărut (chiar și) la explozia podului spre Crimeea. În același timp, dacă anterior la acest capitol erau invocate senzațiile de „încredere” și „mândrie”, la începutul lunii octombrie, pe fundalul contraofensivei de succes a forțelor ucrainene, acestea au fost înlocuite cu „speranța”. […]
