„În Rusia, jurnaliștii nu pun întrebări” i-a spus unei jurnaliste un ofițer suspectat că ar fi fost implicat în bombardarea unui bloc de locuințe din orașul ucrainean Dnipro. Presa rusă independentă mai scrie și cum eforturile Kremlinului de a mări efectivele armatei par supuse eșecului, dar și despre felul în care regimul Putin încearcă să îi țină sub control pe ruși și să se impună în plan internațional prin frică.
ISTORIES: Șeful Statului Major al escadrilei aeriene ruse: „De parcă eu am apăsat butonul sau am fost în acel avion?”
Militarii ruși care ar putea avea legătură cu atacul asupra blocului din Dnipro evită discuția
Pe 14 ianuarie, o rachetă de croazieră X-22 a nimerit într-un bloc de locuit.
Pe 16 ianuarie, Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a identificat militarii ruși care au legătură cu acest atac. Autoritățile ucrainene au deschis un dosar penal conform articolului 438 CP al Ucrainei (pentru încălcarea legilor și regulilor de război). Șase militari din lista publicată de Serviciul ucrainean de securitate fac parte din regimentul 52 de aviație de bombardiere grele. Acesta este dislocat în localitatea Șaikovka din regiunea Kaluga. Istories a luat legătura cu cei pe care îi acuză autoritățile ucrainene, doi dintre aceștia au răspuns.
Colonelul Oleg Timoșin, 51 de ani, este originar din orașul Olenegorsk, regiunea Murmansk. Potrivit datelor ucrainene, el este comandantul regimentului 52 de bombardiere.
Maiorul Alexei Ivanenko, 35 de ani, născut în orașul Morozovka din regiunea Rostov. Potrivit SBU, acesta este comandantul unui detașament de aviație din cadrul regimentului 52 de bombardiere. El a spus pentru Istories că nu știe ce s-a întâmplat la Dnipro, pentru că nu urmărește știrile. „Am plecat din armată acum trei ani, după o traumă la cap. M-am pensionat, iar în prezent fac lucrări de vidanjare”, a spus Ivanenko.
Întrebat despre faptul că Serviciul Ucrainean de Securitate a inițiat pe numele lui un dosar penal pentru atacul de la Dnipro, Ivanenko a răspuns: „Minunat, să merg să mă predau acum?” Ivanenko spune că nu-l cunoaște pe Oleg Timoșin, iar despre ceilalți din lista SBU „a auzit demult”. Nu are „nicio părere” despre războiul din Ucraina.
Dmitrii Golenkov, 44 de ani, originar din localitatea Pogara, regiunea Breansk. Potrivit SBU, el este șeful Statului Major al escadrilei aeriene din Șaikovka. În loc să răspundă dacă a fost implicat în atacul de la Dnipro, Golenkov a întrebat-o pe corespondenta Istories dacă „Crimeea e parte a Federației Ruse sau nu? … Iată, eu, de exemplu, cred că Crimeea este parte a Rusiei, mereu a fost și va fi”.
[…]
„Am spus că patru regiuni și Crimeea sunt ale noastre. Ce treabă are Ucraina? Ucraina este un stat separat. (După un comentariu, probabil al unei persoane de lângă el - n.r.) Statul ucrainean e cel care atacă teritoriul nostru: Federația Rusă. Regiunile Donețk, Herson, Zaporojie. Atacă Crimeea. De ce nu mă întrebați despre aceasta? … Probabil, domnișoară, sunteți din Ucraina. În Rusia, jurnaliștii nu pun astfel de întrebări. Jurnaliștii, în general, nu pun întrebări”.
După câteva tentative ale corespondentei să discute despre atacul de la Dnipro, Golenkov s-a indignat: „De parcă eu am apăsat pe buton sau am fost în avion? … Oricum Crimeea este a noastră și toate celelalte sunt ale noastre. Ce mai vrei de la noi?”.
- Nu vă este milă de oamenii care au murit la Dnipro? 40 de persoane au murit, multe încă se află sub ruine.
- Care oameni? Despre ce vorbești? Nu înțeleg…
Alt bărbat care se auzea alături de Golekov a strigat: „Voi (Ucraina) sunteți o regiune a Rusiei. O singură regiune a Rusiei, nici măcar regiuni separate nu veți fi”. În final, Golenkov a adăugat: „Și restul va fi al nostru. La revedere, domnișoară”.
Dinar Nazirov, 37 de ani, născut în orașul Bugulm (Tatarstan), potrivit datelor SBU, el este ofițer de navigație al regimentului 52 de bombardiere. Într-un interviu pentru postul Kirov-TV în 2019 a povestit că din clasa I-a a decis să devină militar și a absolvit Școala superioară de aviație din Celeabinsk.
La întrebarea despre atacul din Dnepro, Nazirov a răspuns, pe fundalul mai multor voci masculine, că este „pădurar la un ocol silvic”.
Evghenii Poțeluev, 41 de ani, s-a născut în localitatea Veazovka, regiunea Volgograd. Potrivit SBU, el este inginer de echipament militar aviatic în cadrul regimentului 52 de bombardiere. Kirov-TV relatează, într-un reportaj dedicat aniversării regimentului, că Poțeluev locuiește de 20 de ani împreună cu soția și copii săi în Șaihovka. El a absolvit școala de aviație din Krasnodar și a dorit să devină militar încă din școală.
Denis Grigoriev, 40 de ani, s-a născut în 1985, în Qostanai (Kazahstan). Potrivit SBU, el este ofițer navigator în cadrul regimentului 52 de bombardiere.
Poțeluiev și Grigoriev au refuzat să răspundă la întrebările Istories.
RIDDLE: Armata rusă în 2023
[…]
Kremlinul încearcă din răsputeri să refacă cel puțin parțial potențialul forțelor sale armate, care se reduce continuu în condițiile unor lupte crâncene. Între timp, nici racolarea masivă a deținuților, nici mobilizarea, nici dronele iraniene, nici remanierile în comandament, la un loc cu șantajul nuclear, nu au ajutat Rusia să schimbe mersul luptelor în favoarea sa sau să-și îmbunătățească situația pe plan extern.
Autoritățile ruse își propun în mod clar să continue războiul cu orice preț, ca să-și redreseze pozițiile cel puțin pe plan extern. Kremlinul încă mai mizează pe faptul că va forța Ucraina și Occidentul la un armistițiu și la negocieri, dar în condițiile care îi convin, una dintre acestea fiind menținerea controlului asupra teritoriilor ocupate. Negocierile i-ar oferi o pauză pentru lingerea rănilor, pentru pregătirea unei noi runde de război împotriva Ucrainei și în confruntarea cu SUA și UE. Deocamdată, Kremlinul nu trădează vreun semn de abandonare a obiectivelor inițiale ale războiului.
Din această cauză, pe 21 decembrie 2022, la colegiul de totalizare a rezultatelor anului al Ministerului Apărării, s-a vorbit despre niște planuri pe care unii le-au botezat „reforma militară”. O reformă presupune schimbări instituționale și inovații, însă ceea ce Moscova are de gând să facă cu armata sa în plin război, pare mai mult o încercare disperată de a rezolva cele mai stringente probleme, dacă nu chiar o imitație de rezolvare.
Pe parcursul întregii perioade post-sovietice, Rusia și-a redus forțele armate. Acest proces a început încă din perioada URSS, în 1985. În același timp, autoritățile ruse s-au ținut de ideea unei armate care să depășească numeric nu doar orice armată din spațiul post-sovietic, dar și din orice stat NATO, cu excepția SUA. Din acest motiv, oficial, numărul militarilor Forțelor Armate ale Federației Ruse nu s-a redus vreodată sub un milion de persoane. Aceasta era necesar pentru menținerea statutului de superputere, cu drept de veto în Consiliul de Securitate ONU și cu arsenal nuclear, ceea ce, pe de o parte, să-i permită să-și domine necondiționat vecinii și, pe de altă parte, să-i asigure un instrument de revanșă pe plan extern.
De altfel, acest statut în sine și pretențiile revanșarde apărute în anii 1990 aveau menirea să fortifice pentru mult timp sistemul împărțirii puterii și averii, care s-a încetățenit în Rusia. Mai simplu spus, miza pe revanșism și pe forța militară a devenit treptat principala modalitate de legitimare a puterii în Rusia.
Un rol esențial l-au avut factorii social-economici obiectivi. Dacă în 1997, efectivul nominal al Forțelor Armate ale Rusiei era de 1,7 milioane de persoane, cu un număr real de 1,2 - 1,3 milioane, în anii 2000 acesta a fost redus până la 1 milion 135 de mii de persoane. În 2016 a fost redus până la un milion de persoane. În acea perioadă, numărul real al militarilor era deja de 770 de mii de persoane. În scurt timp, însă, efectivul nominal de personal a fost mărit până la 1 milion 13 mii de persoane, însă nu și cel real. Dimpotrivă, s-a pus tot mai mult problema egalării efectivului nominal cu cel real, adică renunțarea într-un final la o armată de un milion de persoane.
La jumătate de an de la începerea agresiunii de amploare, în august 2022, Kremlinul a decis să majoreze din 2023 statele de personal cu 137 de mii de persoane, până la 1 milion 150 de mii. […]
După încă patru luni, ministrul Apărării Serghei Șoigu a anunțat că numărul militarilor trebuie mărit în următorii ani până la 1,5 milioane de persoane, dintre care 695 de mii trebuie să fie militari prin contract. Această chestiune reprezintă deja o decizie politică, deși încă nu a fost publicat un decret în acest sens.
Formal, în termeni cantitativi, armata rusă intenționează să revină la numărul de la sfârșitul anilor 1990. Cu un sfert de secol în urmă, însă, numărul de personal includea și funcții pentru deservirea tehnicii rămase din timpul URSS și a infrastructurii militare, care în prezent nu mai există, la fel ca și zeci de mii de funcții auxiliare cum ar fi economiștii militari sau constructorii, care au fost desființate. Astfel, completarea reală a efectivului nominal majorat al forțelor armate nu este posibilă.
Iar aici rolul principal, probabil, l-au avut necesitățile financiare și organizaționale ale conducerii militare. Cheltuielile pentru militarii morți și răniți, plățile suplimentare pentru participare la acțiunile de luptă, precum și pregătirea pentru mobilizare au provocat un deficit de mijloace financiare. Până la sfârșitul anului 2022, acesta a putut fi redus datorită majorării bugetului militar prin decizii ad-hoc, dar în perspectivă este necesară o soluție sistemică. Mai mulți militari pe hârtie înseamnă și o majorare cu cel puțin 300-400 de miliarde de ruble a bugetului apărării.
Pe lângă cei 137 de mii de militari în plus de la 1 ianuarie 2023, conducerea militară rusă a mai avut nevoie de încă 350 de mii de militari în cadrul forțelor armate. Aceasta înseamnă o perspectivă în care uriașul buget, de cel puțin 5 trilioane în 2022 și de peste 5 trilioane de ruble în 2023, va deveni o normă indiferent de finalitatea acțiunilor militare.
Conducerea rusă încearcă din răsputeri să restabilească cel puțin nivelul efectivului real al FA de până la invazie: de 740-780 de mii de persoane. Dintre aceștia, oficial au participat la război 250 de mii de militari. Este greu de spus dacă aceasta cifră include și militarii care au murit sau au fost răniți, membrii Rosgvardia, mercenarii și mobilizații din teritoriile ocupate Donețk și Lugansk ale Ucrainei. […]
Iar perspectiva de a angaja în armată, pe lângă militarii în termen, 695 de mii de militari prin contract, adică de 1,7 ori mai mulți decât în 2020, este o absurditate în condițiile social-economice și demografice din Rusia. […]
O armată de un milion și jumătate de persoane, cu 695 de mii de militari prin contract, respectiv cu un număr mărit de ofițeri, deși nu e clar de unde [...] plus recruții - va fi o povară pentru contribuabili și pentru economie ce riscă să nu poată fi dusă. E suficient să amintim că numărul total al forței de muncă în Rusia este mai mic de 75 de milioane de persoane, dintre care doar 71 de milioane sunt angajați. Una e să întreții funcții pe hârtie și altceva sunt oamenii reali, smulși din activitatea productivă. […]
MEDUZA: Kremlinul inspiră frica, însă această tehnică acționează tot mai prost
Cum a eșuat încercarea Rusiei de a conduce lumea prin frică și de ce aceasta mai funcționează în interiorul Rusiei
În multe din acțiunile sale, conducerea rusă mizează pe înfricoșare, iar în ultima perioadă, pe frontul extern și cel intern această abordare dă rezultate diferite. Societatea ucraineană, conform planurilor Kremlinului, trebuia să se sperie de o invazie de amploare și să se predea fără a opune rezistență, însă nu s-a speriat și nu s-a predat. Europenii trebuia să se sperie de sistarea gazelor, să-și „recunoască păcatele” față de conducerea Rusiei și să renunțe la sancțiuni în schimbul reluării livrărilor. Nici aceasta nu s-a întâmplat. O altă încercare de a înfricoșa lumea întreagă au fost amenințările rusești de folosire a armelor nucleare, dar nici măcar aceasta nu a avut efect asupra cursului războiului. Doar pe o singură direcție Kremlinul a reușit să inducă frica – pe plan intern, constată Meduza.
[…]
Statul a intimidat societatea rusă pe parcursul întregii guvernări a lui Putin, iar anul trecut și-a intensificat în acest sens eforturile, care au fost „fără precedent”, potrivit datelor OVD-Info. Numărul de dosare penale inițiate anul trecut pentru acțiuni anti-război (378) este comparabil cu numărul dosarelor din campaniile de reprimare din ultimii zece ani, începând cu protestele de la Bolotnoe.
Pentru aceasta au fost luate măsuri legislative, anul trecut a fost modificat Codul Penal, fiind introduse articolele privind „răspândirea informațiilor false despre forțele armate ruse” și privind „acțiunile publice de discreditare a armatei ruse”. A fost introdusă pedeapsa penală pentru colaborarea „confidențială” cu state și organizații străine, pentru acțiuni și instigări publice îndreptate împotriva securității statului și pentru încălcarea cerințelor de protecție a secretelor de stat.
Au fost adoptate și legi privind „agenții străini” și interzicerea totală a așa-numitei promovări a „relațiilor sexuale netradiționale”.
Un instrument important de presiune a devenit și avansarea, bineînțeles cu acordul lui Putin, a businessmanului Evghenii Prigojin. Promovarea acestuia nu înseamnă însă că statul își pierde monopolul asupra violenței, ci reprezintă o încercare de a controla lumea infracțională, de a o pune în slujba sa. Statul rus se pare că nu urmărește să-și consolideze legitimitatea, ci să-și supună societatea prin forță, interes material și, deja într-o măsură mai mică, propagandă.
În urma eforturilor cu caracter represiv ale Kremlinului, societatea s-a polarizat, s-a împărțit în grupuri inegale. O mare parte care, deși nu susține neapărat războiul, în mod tacit consideră că acesta este inevitabil și caută posibilități de supraviețuire sau chiar de câștig în noua situație. După cum consideră expertul financiar Alexandr Koleandr, Kremlinul este preocupat de crearea unei pături sociale interesate de continuarea războiului. Plățile pentru sute de mii de militari prin contract și mobilizați sunt mai mari decât multe alte venituri pe care le-ar fi avut pe timp de pace. Sunt în câștig și cei care într-un fel sau altul au legături cu sectorul de apărare, cu industria de substituire a importurilor și noile scheme de import menite să evite sancțiunile. Această categorie de cetățeni, chiar dacă nu depășește jumătate din populație, este mai mare decât celelalte grupuri, emigranții de anul trecut (cei care se opun regimului, războiului sau speriați de mobilizare), cu atât mai mult că mobilizarea probabil va continua. Kremlinul a înlocuit lipsa spiritului de luptă cu stimulente materiale și cu un nou vector economic fără alternativă.
Înfricoșarea și amenințările cu represiuni i-au permis Kremlinului să înăbușe protestele anti-război și să alunge din țară o parte din opozanții războiului. Pe fundalul diminuării veniturilor obținute din exporturi, cel mai important obiect de împărțeală devine bugetul de stat, orientat tot mai mult spre întreținerea războiului. Aceasta îi face pe oameni fie să-și ascundă opiniile, fie să concureze între ei etalându-și loialitatea. Comparativ cu Ucraina, Europa și SUA, societatea rusă a fost mai ușor de supus cu ajutorul fricii. Frica a încătușat-o.
[…]
