Donații
Veridica.md
La începutul lui martie, peste 100 de state membre ONU au căzut de acord să protejeze biodiversitatea marină. Tratatul – catalogat drept istoric – prevede că, până în 2030, vor fi stabilite arii protejate pe circa 30% din totalul suprafeței apelor internaționale.
Aproape 10% din speciile de animale marine sunt amenințate cu dispariția, potrivit Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii. Procentul este mai mare la unele grupe de animale marine – de exemplu 37% la speciile de rechini sau 36 la coralii de recif.
În ciuda acestor cifre îngrijorătoare, a fost nevoie de zece ani de negocieri pentru a se ajunge la un tratat și nu este foarte clar dacă va putea fi implementat în următorii șapte ani; Greenpeace atrăgea atenția că în fiecare an ar trebui ca o suprafață de unsprezece milioane de kilometri pătrați de ocean să devină arie protejată pentru a putea fi atinsă ținta de 30%.
Protejarea mărilor și oceanelor este vitală, în condițiile în care specia umană și chiar și viața pe Pământ, așa cum o știm, depind într-o măsură semnificativă de acestea. Oceanele și mările acoperă 70% din suprafața Pământului, contribuie proporțional la păstrarea echilibrului climatic global, produc oxigen și absorb dioxid de carbon, asigură hrană, extrase pentru produse medicale etc. Importanța economică a mărilor și oceanelor este, de asemenea, enormă: potrivit ONU, viețile a circa 3 miliarde de oameni, aproape jumătate din populația planetei, depind de mări și oceane. Numărul este cu mult mai mare decât al persoanelor implicate în industrii ca pescuitul și transportul maritim care au legătură directă cu oceanele și mările și arată.
Pentru a putea fi luate măsuri serioase de protejare a mărilor și oceanelor este însă nevoie și de o mai atentă studiere a acestora și o mai bună înțelegere a fenomenelor care le afectează.
Biodiversitatea marină, amenințată de activitățile umane: pescuit, emisii de carbon, poluare
Cauza principală a declinului speciilor marine este activitatea umană, în special pescuitul excesiv și poluarea mărilor. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii atrage atenția însă că o altă cauză, la 41% din speciile amenințate, este reprezentată de încălzirea globală și schimbările climatice.
Unul dintre efectele cele mai vizibile ale acestora este intensificarea și îndesirea „valurilor de căldură” care afectează mările și oceanele lumii, care sunt la fel de periculoase ca și valurile de căldură atmosferică și afectează atât ecosistemele marine cât și economia bazată pe exploatarea resurselor acvatice. Ca și în cazul valurilor de căldură atmosferică din ultimii ani, oamenii de știință au ajuns la concluzia că de vină sunt schimbările climatice generate de activitatea umană.
Oceanele ajută la reglarea temperaturii planetei, dar nu este singurul rol major pe care și-l asumă în ce privește echilibrul climatic planetar. Oceanele funcționează și ca depozite gigantice de dioxidul de carbon. Ele păstrează o treime din dioxidul de carbon produs de om, care altfel ar rămâne în atmosferă, acolo unde activitatea industrială le eliberează în cele mai multe cazuri. Cea mai mare parte a depozitelor subacvatice sunt situate în adâncuri, unde ar putea rămâne multe secole de acum încolo. În acest moment, sistemul OSNAP (the Overturning in the Subpolar North Atlantic Programme, implementat în 2014) este pus la treabă tocmai în această direcție, a evaluării impactului înmagazinării în apa oceanelor a dioxidului de carbon produs de om.
O parte dintre efectele depozitării se știu, iar unul dintre cele mai importante este creșterea acidității apelor oceanice. Rata de acidificare a oceanelor (mai exact, de scădere a ponderii componentei lor alcaline) este îngrijorătoare. Se estimează că la sfârșitul acestui secol, apa oceanelor va ajunge cu 150% mai acidă decât în prezent. Aciditatea amenință viața marină. Ucide stridiile, recifele de corali de adâncime și pteropodele, creaturi minuscule, cunoscute sub numele de „chipsuri de mare”. Traiul și comunitățile umane din apropierea acestor ape afectate sunt și ele în pericol.
O altă problemă majoră o reprezintă poluarea apelor de către om. Iar ceea ce contribuie cel mai mult la poluarea marină - mai exact, în proporție de 80% - este plasticul. În cifre brute, aproximativ 8 până la 10 milioane de tone metrice de plastic ajung în ocean în fiecare an. Cercetările arată că până în 2050, plasticul va depăși în greutate întreaga populație oceanică de pești. Practic, tot ce a creat vreodată omul din plastic există în continuare - și de obicei sălașul în care acesta se află este în ocean.
Particulele de microplastic ajung în pești și de aici de multe ori în farfuriile oamenilor. Multe dintre ele plutesc la suprafață și dirijate fiind de curenții marini rotativi, ajung să formeze pete imense de resturi, cum este Marea Insulă de gunoi din Pacific, dintre Hawaii șl California, care are o arie de șase ori mai mare decât cea a României. Impactul asupra vieții marine este monitorizat constant. ONU a anunțat recent că 17% dintre speciile afectate de prezența plasticului în ocean au intrat pe lista roșie a speciilor amenințate cu dispariția.
O consecință a poluării, întâlnită mai ales în regiunile de coastă, este scăderea oxigenului din apă. În prezent sunt identificate peste 500 de zone cu oxigen scăzut, situate mai ales acolo unde arterele poluării, fluviile, se varsă în mare. Aceste „zone moarte” pot provoca uciderea în masă a peștilor și contribuie la schimbările climatice. Dar și în acest caz, problema începe pe uscat, cu poluarea chimică, care e mai gravă în special în țările asiatice în curs de dezvoltare.
În ciuda importanței lor, oceanele sunt încă prea puțin studiate
Studiile științifice legate de schimbările climatice aduc mai des în atenție secetele, ploile și ninsorile, valurile de căldură și de frig, furtunile și uraganele – fenomenele atmosferice în general – decât modificările survenite la nivelul apelor oceanice. Suntem o specie de uscat. Când ne trezim dimineața și vrem să aflăm prognoza meteo, de fapt cercetăm starea atmosferei în care respirăm și trăim. Prea puțin spre deloc ne interesează de pildă starea curenților marini; aceasta este, desigur, problema peștilor și a balenelor.
Schimbările survenite în mări și oceane au un impact imens asupra climei, dar cercetările științifice au mult de recuperat în acest domeniu.
Cazul circulației apelor în ocean este semnificativ. Tocmai această circulație face ca diferența de temperatură dintre poli și tropice să fie de aproximativ 30 de grade Celsius. Fără acest transfer, calculele arată că diferența de temperatură ar putea urca la 100 grade Celsius. Oceanul este principalul absorbant al căldurii care altminteri ar rămâne în atmosfera Pământului. Procesul are loc în următoarea succesiune: apele ajunse în nord încep să se răcească, le crește densitatea, devin mai grele, se lasă la fundul oceanului, dar atrag astfel ape dinspre sud, ele alunecând la rându-le spre tropice la adâncimi considerabile, de aproximativ trei kilometri. În a doua jumătate a secolului trecut, oceanologii au ajuns la concluzia că centrul acestui proces denumit AMOC (the Atlantic meridional overturning circulation) este în nordul Atlanticului, unde ar avea loc 90 la sută din schimbul planetar de ape poli-tropice.
Sau cel puțin așa se credea până acum. Așa încât atunci când un studiu apărut în revista Nature în 2005 a arătat că între 1997 și 2004 volumul transferului de apă în AMOC a scăzut cu 30 de sută, îngrijorarea a fost aproape unanimă. Prin alterarea distribuirii planetare a căldurii, încetinirea procesului de circulație a apei oceanice poate duce la modificări meteorologice substanțiale, mai ales în Europa. Dar de fapt, cercetările recente au rafinat modelul avansat în secolul trecut, după cum a arătat cercetătoarea Susan Lozier de la Georgia Institute of Technology.
Astfel, au fost introduse noi unități de sondare, în nordul Atlanticului, pe lângă cel din sud, din apropiere de Tropicul Racului, pe care s-a bazat studiul din Nature. Numit OSNAP (the Overturning in the Subpolar North Atlantic Programme), sistemul implementat în 2014 a scos în evidență o serie de variabile noi. De pildă, cu acest prilej s-a văzut că volumul de rotație a apelor se poate modifica semnificativ, între limita de jos și cea maximă el putându-se multiplica chiar și de șase ori. Datele au pus într-o lumină nouă articolul din 2005, făcând din el mai degrabă un studiu de caz, ci nu unul general valabil. Chiar și locația nord-atlantică a „motorului” schimbului de ape este acum discutabilă. Ea nu pare a avea o poziționare vestică, așa cum s-a crezut până acum, ci una mai degrabă estică. Datele strânse mai recent par să sugereze inclusiv o schimbare majoră de paradigmă. Monopolul atlantic asupra curenților marini care uniformizează temperatura continentelor este pus și el la îndoială; este posibil, sugerează ele, ca părți bune din proces să aibă loc și în alte zone oceanice ale planetei. „Chiar dacă la scară mare în ansamblul schimbărilor climatice această revizuire nu contează foarte mult, ea vine să arate o dată în plus cât de puțin știu oamenii despre ceea ce se petrece în oceane”, a fost concluzia revistei The Economist.
O altă componentă a cercetărilor legate de apa oceanelor privește impactul creșterii temperaturii acesteia. Presa a relatat despre dramatica amenințare sub care se află Marea Barieră de Corali din largul coastei de est australiene care în câțiva ani, între 2015 și 2018, a pierdut peste 30% din colonii. Recifele de corali sunt părți importante în echilibrul ecologic. Ele găzduiesc o treime din speciile multicelulare marine, inclusiv multe specii de pești importante din punct de vedere comercial. Recifele acționează și ca bariere naturale împotriva valurilor mării, orașe precum Cancun, Honolulu și Miami profitând de protecția lor. Un studiu citat de The Economist și publicat în 2014 arată că astfel de beneficii valorează miliarde de dolari anual.
Mai puțin remarcat a fost însă un fenomen înregistrat anul trecut. Coralii australieni s-au deteriorat nu numai în perioada în care era activ curentul cald El Niño, ci și în timpul celui rece, numit La Niña. Ne întoarcem astfel la misterele curenților oceanici care încă trebuie descifrate. Se știe că El Niño și La Niña sunt responsabili de succesiunea secetelor și ploilor musonice din Asia, dar rolul lor pare a fi mult mai subtil în ce privește funcționarea ecosistemului continental.
Temperaturile ridicate și poluarea duc la un alt fenomen recent apărut care a suscitat interesul cercetătorilor. Este vorba de proliferarea bancurilor de alge marine. În 2015, un astfel de banc s-a întins de-a lungul întregii coaste de vest a SUA. O proliferare similară s-a semnalat în 2017 în Golful Mexic, unde măsurătorile au arătat că suprafața afectată a fost de peste 22.000 de kilometri pătrați. De obicei, aceste pături plutitoare gigantice de alge apar în apropierea deltelor, unde râurile, care drenează suprafețe uriașe de pământ și îngrășăminte, se întâlnesc cu marea. Dar și râurile și lacurile din interior sunt din ce în ce mai des afectate de fenomen, punând în pericol populațiile umane din vecinătate.
Gropi de gunoi, pe uscat și pe mare
Nu trăim în apă, dar nici nu e nevoie de așa ceva ca să realizăm cât de importantă este cunoașterea impactului pe care civilizația noastră îl are asupra mărilor și oceanelor. Un prim pas, acela de a recunoaște că știm prea puțin despre oceanul planetar față de cât de mult suntem dependenți de el, se pare că a fost făcut.
Oceanele trec prin transformări induse de om, cum ar fi creșterea temperaturilor și poluarea cu dioxid de carbon și materiale sintetice precum plasticul. Avem în minte gropile de gunoi fetide din apropierea marilor orașe - Bucureștiul nu face excepție – și realizăm că și în oceane am creat astfel de gropi de gunoi, ba chiar cu mult mai mari. Astfel că nu e deloc exagerat să spunem că este timpul să reconsiderăm rolul oceanelor în menținerea echilibrului ecologic planetar.
