Mulți dintre rușii care au fugit de mobilizarea parțială a lui Putin au ajuns în Georgia, iar prezența lor generează probleme demografice, economice, politice și, desigur, sociale. În plus, autoritățile de la Tbilisi nu pot fi sigure că toți acești migranți sunt fugari și că printre ei nu se află și agenți ai Moscovei. Toate aceste aspecte generează o problemă de securitate națională, care trebuie gestionată în timp ce țara încearcă și să mențină parcursul european, după ce a ratat, anul acesta, statutul de țară-candidat la aderare.
Refugiații ruși în Georgia: de la opozanți ai regimului Putin, la cei care fug de mobilizare
În primăvara acestui an, în Georgia s-au adăpostit mai mulți oameni persecutați de regimul Putin: jurnaliști, activiști, reprezentanți ai opoziției sau ce a mai rămas din aceasta. O parte din echipa TV Rain, după sistarea temporară a activității postului de televiziune, s-a aflat la Tbilisi, de unde a continuat să aibă o prezență activă pe anumite rețele sociale, pentru a ține aproape publicul loial al televiziunii. Mai mult, în primele șapte luni ale anului 2022 un număr de 723 ruși ar fi devenit cetățeni ai Georgiei, susține IDFI într-un studiu publicat recent. Aceiași experți mai adăugă că în anul 2021, 1342 ruși trecuseră prin același proces.
În prezent, majoritatea celor care așteaptă să evadeze din Rusia, sau au făcut-o deja, fac parte din forța de muncă activă, neimplicată politic și care prin atitudinea sa a susținut indirect agresiunea militară. Diferența, însă, față de primăvara acestui an este că acest al doilea val de emigrare poate degenera în procese nedorite, cu impact asupra securității. Opțiunile de călătorie pentru cetățenii ruși se restrâng treptat, iar pașaportul rus este din ce în ce mai prost privit de guvernele diferitelor state europene care nu sunt de acord cu acest război total împotriva Ucrainei.
Cum amenință rușii securitatea națională a Georgiei. Paralele cu Ucraina și Republica MOldova
După războiul din august 2008 și recunoașterea de către Moscova a independenței a două republici separatiste, Abhazia și Osetia de Sud, Georgia a definit Rusia drept țară ocupantă. Pentru georgieni, Rusia este o țară care le-a încălcat în mod repetat suveranitatea și integritatea și continuă să le amenințe. Conducerea de la Moscova promovează în relația cu această țară măsuri active, hibride, care au drept obiectiv subminarea proceselor de democratizare, a valorilor liberale, a proceselor de integrare europeană și distruge oportunități de aprofundare a unor parteneriate strategice, altele decât cele care implică Moscova.
Acum rușii creează și un alt tip de problemă – demografică, cu consecințe social-economice și politice – pentru că, în fuga lor de mobilizarea parțială, s-au îndreptat în număr mare către Georgia.
În ultimile luni, prețurile în Georgia au început să crească. Piața imobiliară este asaltată de o cerere din ce în ce mai mare pentru locuințe temporare, același lucru fiind observat și pe piața produselor de primă necesitate de care au nevoie cei care au părăsit Federația Rusă în grabă. Doar turismul resimte tendințe pozitive, dar acestea sunt un rezultat temporar iar pe termen lung pot apărea destabilizări structurale, dat fiind că alte sectoare ale economiei nu au capacitatea de a pune la dispoziția clienților bunurile și serviciile de care ar putea avea nevoie.
Cetățeanul simplu din Georgia tratează cu reținere prezența rușilor. Argumentul este simplu: în 2008 Rusia a folosit drept pretext pentru declanșarea războiului încălcarea drepturilor concetățenilor sau vorbitorilor de limbă rusă. În contextul actual, nimeni nu garantează că toți cei care ajung în Georgia sunt neapărat persoane care se opun agresiunii ruse din Ucraina sau regimului de la Moscova și măsurilor și instrumentelor de politică externă promovate de acesta în spațiul pe care încearcă să și-l adjudece ca zonă de influență externă. Există suspiciunea că nu toți cetățenii ruși fug de mobilizarea forțată, că unii pot fi provocatori trimiși cu misiuni speciale. Toleranța afișată de societatea georgiană se datorează mai degrabă faptului că o evadare din „imperiu” a acestor oameni înseamnă mai puțină carne de tun trimisă în Ucraina – aceeași Ucraină care a susținut Georgia în vara anului 2008.
Dacă am face și o paralelă cu anumite procese care au avut loc în Ucraina înainte de 24 februarie (pe teritoriul țării se aflau mulți provocatori și diversioniști ruși trimiși pentru a organiza operațiuni de sabotare a apărării ucrainene, lucru demonstrat de autorități) sau cea din Republica Moldova din perioada martie – aprilie curent (primele explozii în regiunea transnistreană au avut loc în aprilie 2022), această „evadare” a potențialilor mobilizați poate să fie folosită și pentru a „planta” provocatori ruși pe teritoriul Georgiei. Așa cum am mai spus, misiunea lor ar putea să fie destul de simplă în contextul lipsei unui consens între guvernare și opoziție pe diferite probleme: să scadă vigilența autorităților, să submineze rezistența instituțiilor democratice și să contribuie la reducerea interesului populației pentru procesele de integrare euro-atlantică sau să genereze dispute publice între cei care susțin în stradă Ucraina și cei care încearcă să militeze pentru stabilitate. Situația este destul de incertă. Fluxul de cetățeni ruși a fost foarte mare în luna septembrie, iar ezitarea autorităților de a formula soluții care să întărească securitatea a generat nemulțumiri și în rândul alegătorilor Visului Georgian (partidul de guvernare), nu doar în rândul opoziției sau al societății civile.
Georgienii sunt preocupați de amenințările rusești și războiul din Ucraina, dar autoritățile ezită să acționeze
Tăcerea autorităților georgiene și ezitarea lor în adoptarea unor decizii care să limiteze această prezență e o temă tot mai frecventă a dezbaterilor publice. Oamenii sunt preocupați de integritatea teritorială a țării, încălcată de Rusia în mod repetat, și nevoia de a găsi resursele necesare pentru a continua procesul de integrare euro-atlantică al Georgiei în condiții de război (al Rusiei împotriva Ucrainei).
Există o conștientizare tacită a impactului negativ al prezenței rușilor, dar care încă nu a „răbufnit” în stradă, ca să se ceară decizii ferme. Deocamdată doar societatea civilă și, timid, opoziția trag semnale de alarmă, cer măsuri concrete care să asigure securitatea națională. Cetățenii simpli s-au limitat să impună prin proteste o anumită atitudine față de îndeplinirea condiționalităților impuse de Uniunea Europenă pentru ca Georgia să poată să obțină statutul de țară candidată. Perioada aglomerată pentru leadership-ul georgian nu s-a terminat. Aceasta abia începe.
Autoritățile de la Tbilisi urmează să resimtă furia propriilor alegători, care nu sunt de acord cu lipsa de intervenție și decizie politică, capabilă să protejeze interesele de securitate ale țării. De ce? Pentru că există o maturitate politică în Georgia, generată de o lungă perioadă de implicare și activism social. Poate că acum furia societății este într-o stare latentă, luându-și o pauză scurtă după protestele din iunie curent, dar care se va manifesta atunci când starea va deveni critică din punct de vedere economic.
Oamenii au criticat, încă de la începutul războiului, și faptul că guvernul nu a condamnat ferm invadarea Ucrainei. Motivele pentru lipsa unei reacții ferme pot fi puse pe seama problemelor și a complexității dialogului bilateral politic dintre Kiev și Tbilisi, afectat și de încarcerarea, în Georgia, a fostului președinte Mihail Saakașvili, care este și cetățean ucrainean. Dacă adăugăm la aceasta și relația „specială” pe care o are conducerea din umbră a partidului Visul Georgian, de guvernare, cu Moscova, atunci această tergiversare poate fi explicată, dar nu poate fi și justificată în fața populației, care ține minte războiul din august 2008.
Cum ar putea răspunde Georgia problemelor generate de războiul din Ucraina
Georgienii consideră că rușii trebuie să lupte cu regimul Putin, care i-a ocupat și i-a luat ostatici, sugerând propriilor autorități că este timpul ca acestea să renunțe la mănușile albe cu care încearcă să trateze relația bilaterală cu Rusia. La Tbilisi se pot observa mici proteste și flashmob-uri, individuale sau de grup, care susțin integritatea teritorială a Ucrainei. Imnul sau drapelul ucrainean au intrat în cotidianul georgianului de rând, care împinge deocamdată timid autoritatea centrală spre o atitudine proactivă. Drapelul ucrainean poate fi observat peste tot, la fel și mesajele de susținere formulate pentru Ucraina. În același context, organizații ale societății civile deja au formulat soluții, care pot fi aplicate rapid și nu necesită investiții mari, cum ar fi introducerea vizelor, cerută încă din luna august. O altă propunere este închiderea frontierelor. Și mai există și o a treia soluție, radicală, care este cea mai gravă pentru Georgia ca stat: decizia individuală a georgienilor de a emigra pe fondul deteriorării situației social-economice, politice sau de securitate în regiune. Ultima soluție, cea a emigrării, poate fi evitată dacă guvernarea va renunța să aleagă între a implementa reforme sau a-și consolida puterea. Implementarea reformelor înseamnă a genera oportunități pentru mai multă securitate națională, iar consolidarea puterii nu este altceva decât supărarea alegătorului cu o memorie încă vie despre evenimentele din august 2008 și reactualizată de războiul din Ucraina.
Despre statele ex-sovietice se spune mereu în situații de criză că s-ar afla la răscruce. Georgia nu este la răscruce. Dar poate în orice moment să își schimbe acest statut sub presiune evenimentelor ai căror martori suntem. Interesele și obiectivele naționale ale Georgiei au fost demult definite. În prezent, acestea nu cer decât o reactualizare, o adaptare contextuală, inclusiv față de mobilizarea parțială în Rusia, în care prioritare trebuie să devină implementarea reformelor pentru a putea păstra integritatea atât a instituțiilor democratice, cât și a teritoriilor. Dar pentru aceasta este nevoie de mediatori independenți și obiectivi, capabili să intervină între putere și alegător, între putere și organizațiile societății civile, între putere și partenerii externi. Singuri, georgienii demonstrează în ultimul an că nu vor reuși să obțină succese în acest sens. De aici și concluzia că o Ucraină învingătoare în război va impune noi tendințe în modelul de guvernare – unul care să facă loc intereselor naționale și instituțiilor democratice reziliente.
