Dezvelirea în ziua de duminică, 23 august 2026, a unui bust la mormântul generalului naționalist Radu Theodoru (17.01.1924-09.12.2025), din cimitirul mănăstirii Comana (jud Giurgiu), a redeschis în societate discuția despre omagierea unor persoane controversate prin monumente de for public.
Antisemit notoriu, antieuropean, antiamerican, anti-NATO, homofob militant, Theodoru s-a făcut remarcat în ultimele decenii prin manifestări și luări de poziție publice care contrastau în mod flagrant cu drepturile omului, statul de drept sau însăși Constituția României.
Devenit un „portstindard” al suveraniștilor, „mareșalul românismului” constituie un caz unic, prin întinderea biografiei sale, de trecere și asumare valorică atât prin extrema stângă cât și prin cea dreaptă.
Mitul fondator și o istorie paralelă ascunsă
Prezentat, cu multe ocazii, drept cel din urmă pilot de vânătoare român din perioada celui de-al Doilea Război Mondial – afirmație pe care Theodoru nu o infirmă, preferând să zâmbească discret – scriitorul fusese, la momentul 23 august 1944, elev în cadrul Școlii de Ofițeri de Aviație, ocazie cu care participă la luptele din Ardeal ca infanterist.
Este încadrat ca pilot de vânătoare abia în anul 1946, fiind trecut în rezervă în 1952, cu gradul militar de maior – conform acestuia, pe motive politice. Chiar aceste date contrazic mitul fondator: dacă a fost încadrat ca pilot de vânătoare abia în 1946, Theodoru nu putea fi pilot de vânătoare activ în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, încheiat cu un an mai devreme.
Înainte de această „epurare”, Theodoru activa în funcția de comandant de companie și profesor la Școala de Ofițeri Tehnici de Aviație de la Sibiu, dedicându-și timpul liber literaturii angajate politic. Tânărul ofițer se implică activ în construcția noului univers literar și devine membru în biroul cenaclului „Orizonturi Noi” din localitate. Din această poziție, la 28 noiembrie 1951, cu ocazia unei „șezători literare”, Theodoru combate „idealismul” și aduce mulțumiri „Partidului și Uniunii Scriitorilor” pentru activitatea de „îndrumare”.
Debutează în ziarul „Lupta Sibiului”, „Organ al Comitetului Regional PMR Sibiu” cu o scurtă povestire intitulată „Aripi prietene”. Lucrarea descrie în manieră ficționalizată și ideologizată atacul desfășurat de Corpul 1 Aerian Român asupra celor două poduri din centrul Budapestei, Podul Elisabeta (Erzsébet híd) și Podul cu Lanțuri (Széchenyi Lánchíd), la 13 ianuarie 1945. În versiunea lui Radu Theodoru piloții români sunt interceptați de germani și salvați de sovietici. Finalul lucrării, încărcat de un patetism ostentativ care frizează ridicolul, constituie o expresie directă a preluării și perpetuării de către autor a unui limbaj standardizat:
„Un avion cu stea roșie. Din el a coborât, ușor adus de spate și nins la tâmple, un general sovietic. A venit personal, pe aerodromul de la Mișkolc, generalul Selesniov, șeful de stat major al Armatei a 5-a Aeriană Sovietică, să aducă felicitări, patrulei de picaj. Atunci, când i-a strâns puternic mâna generalului, în ochii locotenentului Bădulescu, au tremurat abia înfiripate două lacrimi” (Lupta Sibiului, anul VIII, nr. 1975, 28 octombrie 1951).
Legătura lui Theodoru cu ideologia comunistă și Uniunea Sovietică nu se rezumă însă doar la scrieri literare cu caracter istoric; el își manifesta atașamentul față de Lenin și Stalin: „O lume care sub conducerea PC (b) [Partidul Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice – n.n.] s-a trezit la adevărata-i semnificație, care l-a iubit pătimaș pe Lenin și pe Stalin [...]” (Lupta Sibiului, anul VIII, nr. 2015, 16 decembrie 1951).
Mai mult decât atât, atenționează NATO: „...aniversarea a 165 de ani de la căderea Bastiliei, este un avertisment sever adepților Pentagonului. Va exista cât de curând o cădere a Bastiliei și pentru burghezie” (Flacăra Sibiului, anul XI, nr. 2427, 14 iulie 1954) și laudă Tratatul de la Varșovia: „...este tratatul nostru al tuturor, tratat care ne solidarizează cu țările vecine și prietene luminate de același umanism, țări supuse în veacurile istoriei, acelorași imperialiști” (Drum Nou, anul XII, nr. 3243, 20 mai 1955).
De la internaționalismul sovietic la național-comunismul autohton
Apogeul literar al lui Radu Theodoru are loc în perioada ceaușistă, atunci când romanele sale sunt publicate în tiraje impresionante și dramatizate în spectacole de teatru și seriale de televiziune. Acesta se alătură efortului de construcție a unei mitologii istorice naționaliste (pornit de Gheorghiu-Dej încă din 1964) și publică lucrări precum „Vulturul” (1971-1974, 4 volume), în care tratează epopeea lui Mihai Viteazul, „Strămoșii” (1967), care atinge problematica regatului dacic și a etnogenezei, dar și „Cronică eroică 1877-1878” (1977), în care prezintă, într-o manieră romanțată, Războiul de Independență.
Apropiat de Ilie Ceaușescu, scriitorul participă la disputele istoriografice româno-maghiare din anii ʾ80, transpunând în cheie naționalistă și propagandistă episoade tragice și totodată sensibile precum masacrele săvârșite de trupele maghiare în toamna anului 1940 în Ardealul de Nord.
Trecerea de la Lenin și Stalin la Nicolae și Elena Ceaușescu pare a se fi desfășurat într-un mod „organic” pentru Radu Theodoru, care îi laudă în egală măsură pe „Geniul Carpaților” și pe „Savanta de renume mondial”. Contribuie la diverse lucrări colective omagiale, dintre care merită amintită culegerea de texte laudative la adresa Elenei Ceaușescu, „Buchet de purpură și soare” (Editura Eminescu, 1988).
O tranziție agitată: de la PSM la Vicepreședinte al PRM
Prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989 reprezintă pentru Radu Theodoru, care peste doar câteva zile împlinea 66 de ani, ocazia unui nou și radical început. Se alătură Partidului Socialist al Muncii (PSM), înființat și condus de către fostul prim-ministru comunist Ilie Verdeț, devenind redactor-șef al ziarului Socialistul, publicația oficială a respectivului partid neocomunist.
În această perioadă, Theodoru se remarcă, printre altele, prin atacurile antisemite la adresa unor personalități publice precum istoricul Andrei Cornea și politologul Vladimir Tismăneanu.
Această poziție redacțională este deținută însă pentru puțin timp; Theodoru participă, în vara anului 1991, alături de Corneliu Vadim Tudor și Eugen Barbu, la înființarea partidului de extremă dreaptă „România Mare”, unde va deține funcția de vicepreședinte, devenind o prezență constantă în paginile oficiosului cu același nume. Atacurile sale antisemite, xenofobe și șovine sunt îndreptate împotriva tuturor celor pe care-i consideră adversari ai regimului Iliescu.
Ruptura dintre Theodoru și C.V. Tudor are loc în toamna anului 1992 și culminează cu demisia din PRM, la 24 noiembrie. Theodoru va afirma ulterior despre fostul său șef că era un „fals idol” care avea „toate defectele lui Ceaușescu”, în vreme ce Vadim, în stilul caracteristic, îl numește „bătrână cătană lovită de Parkinson”, „epavă roasă de rugina carierismului”, „un vagabond și măgar bătrân, a cărui viață reprezintă un hârdău de murdărie”.
Un scriitor prolific
Continuă să scrie, „opera” sa devenind una din cele mai semnificative colecții de teze antisemite, xenofobe, șovine și homofobe din întreg spațiul publicistic și cultural românesc: „Hungarismul astăzi: paranoia unui focar de instabilitate din centrul Europei” (1996); „Învierea lui Iuda” (1996); „Nazismul sionist” (1997); „România ca o pradă” (1997); „Urmașii lui Attila” (1999); „Mareșalul” (2001); „A fost sau nu Holocaust?” (2003); „Imposibilul hermafrodit New-Age” (2004); „România, românii și comunismul: Un răspuns documentat la o provocare antiromânească” (2009); „Europa în colimator. Învierea lui Iuda” (2019).
Ar fi lipsit de sens să analizăm aceste volume, lipsite de o logică argumentativă sau de o bază documentară; ne vom mărgini la a cita câteva fragmente:
„O slugărnicie înjositoare și dezonorantă bântuie majoritatea actualei pseudoclase politice, împerechere de paraclisieri căpătuiți prin parohiile date în gestiune. Cum se zbârlește un nimeni zis Tom Lanțoș [Thomas Peter Lantos, născut Tamás Péter Lantos, politician american de origine evreiască, născut la Budapesta, supraviețuitor al Holocaustului – n.n.] pe Potomac, cum președintele țării, miniștrii monstruoasei coaliții, prefecții ei și primarii intră în vibrație”. („Mareșalul”, editura Miracol, București, 2001, p. 7.)
„Fenomenul evreiesc ca fenomen suprastatal nu poate fi analizat decât global. Limitarea analizei la iudaizarea Franței să zicem, sau a Rusiei bolșevice în primele patru decenii ale acestui secol, sau a României între 1878-1970; sau a Statelor Unite începând cu înființarea lojei masonice exclusiv evreiești B'nai B'rith” și culminând astăzi cu aservirea SUA intereselor evreimii mondiale, ar conduce la o înțelegere periferică, de fapt la o neînțelegere a fenomenului evreiesc. S-ar constitui într-o dezinformare, într-o diversiune care ar atrage atenția asupra părții și nu a întregului, ceea ce de fapt și urmărește conducerea suprastatală unitară a evreimii”. („România ca o pradă”, Editura Alma, 1996, p. 11)
Holocaustul era „cea mai rentabilă afacere evreiască”, „îmbogățindu-i pe autorii ziși martori oculari care au fabricat în serie cu exagerări aberante și viziuni patologice viața din lagărele naziste.” („Nazismul sionist”, Editura Miracol, 2000, pp. 23-24)
Atitudinea lui Radu Theodoru față de Mișcarea Legionară era, conform publicisticii sale, una admirativă. Chiar dacă respectivul nu se afișa la comemorările legionare de la Tâncăbești (locul asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu în noaptea de 29/30 noiembrie 1938), acesta scria, printre altele: „Ca armă politică menită să apere Naționalul de invazia străinilor, dublată de componentele morale și etice ale doctrinei, cu derivatele ei în comportamentul cotidian, Mișcarea Legionară a câștigat adeziunea maselor” (Jurnal Giurgiuvean, nr. 51, 28 decembrie 2004). „[...] legionarii luptau politic împotriva Ocultei polipoide, stăpână pe 80% din avuția națională, avându-l cap vizibil și încoronat pe cel care și-a luat sarcina să scoată Mișcarea din istorie [Regele Carol al II-lea – n.n.], lichidându-i cadrele prin împușcarea lor în stradă, în lagăre și pușcării, masacru politic neegalat în istoria politică a românilor nici măcar de bestiala teroare roșie...” (Jurnal Giurgiuvean, nr. 10, 12 martie 2005).
Theodoru nu mai arată aceeași milă pe care o poartă tineretului legionar asasinat la ordinele lui Carol al II-lea, tinerilor împușcați sau striviți de tancurile și camioanele armatei în decembrie 1989. Pentru ofițerul-scriitor, Revoluția Română nu constituie nimic mai mult decât „[...] lovitura de stat și asasinarea lui Nicolae Ceaușescu” (Jurnal Giurgiuvean, nr. 25, 25 iunie 2005). Episodul revoluționar este perceput de către acesta ca un moment de prăbușire a țării sub impactul unor factori externi de origine „maghiaro-sovietică”, care nu doreau altceva decât dezmembrarea țării și preluarea ostilă a Transilvaniei.
Cum apare un general?
Să ne amintim: Radu Theodoru a fost trecut în rezervă în 1952, cu gradul militar de maior. Nu am reușit să identificăm informații cu privire la înaintările în grad de care acesta este posibil să fi beneficiat în perioada comunistă, însă trecerea la vârful corpului ofițeresc este foarte ușor de documentat și are loc după intrarea României în NATO și UE.
La 30 noiembrie 2009, prin Decretul nr. 1.821/2009, președintele Traian Băsescu i-a acordat gradul de general de flotilă aeriană cu o stea (în retragere), iar la 28 noiembrie 2018, prin Decretul nr. 1.011/2018, președintele Klaus Iohannis l-a înaintat la gradul de general-maior cu două stele (în retragere).
Motivele din spatele acestor avansări succesive – în contextul activității extremiste prezentate mai sus – pot fi puse fie pe seama unei inerții birocratice, fie a unor gesturi voite pornite de la MApN, deoarece, conform Legii nr. 80/1995, gradele de general și amiral se acordă prin decret de către președinte la propunerea ministrului apărării naționale. În ceea ce privește identitatea și afilierea politică a celui din urmă, trebuie menționat faptul că în momentul primei ridicări în grad funcția respectivă era ocupată de către Mihai Stănișoară (PD-L), iar în 2018 de către Gabriel-Beniamin Leș (PSD).
Să mai amintim un episod curios: este vorba despre publicarea pe pagina de Facebook a ministerului, condus la momentul respectiv de social-democratul Vasile Dâncu, a unui mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii vârstei de 98 de ani (2022). Doar intervenția promptă a Institutului Wiesel a făcut ca postarea să fie ștearsă în ziua următoare, iar ministerul să-și ceară scuze public.
AUR, Georgescu și Comandamentul „Vlad Țepeș”
Apropierea lui Theodoru de partidul extremist AUR a avut loc, la nivel discursiv, încă dinainte ca această formațiune să intre în Parlament. Astfel, cu ocazia alegerilor parlamentare din 2020, generalul în vârstă de 96 de ani lansa următorul apel: „Români, vă chem să pedepsiți prin vot partidele soroșiste care au dus țara la dezastru economic [...] ori murim, punându-ne singuri gâtul în jug, acceptând cârdășia criminală, anti-națională [...] ori renaționalizăm sistemul politic impunând prin vot acel sau acele partide majoritar românești. Coaliția AUR îl are pe generalul cu patru stele Mircea Chelaru în rândurile sale, votăm masiv cu AUR”.
Pasiunea „aur-istă” nu îl ține însă mult; apariția lui Călin Georgescu cu al său radicalism care îl depășește pe al lui Simion, „impune” o nouă (re)orientare. Motiv pentru care, în martie 2025, Theodoru spune că „nu-l suportă” pe George Simion. Despre Georgescu, în schimb, spune că, după ce l-a cunoscut personal, i-a „[...] stârnit respectul”. La moartea generalului, Călin Georgescu a transmis un mesaj pe Facebook în care patetismul exagerat se împletea cu parazitarea politică a unui eveniment tragic: „S-a mutat la Cer o stea a demnității românești, iar Cerul s-a aprins de lumina poveștii vii a unui mare patriot român, inimă de leu”.
Tot în cadrul interviului din martie, Theodoru vorbește despre Comandamentul „Vlad Țepeș”, organizație despre care afirmă că fusese înființată de aproximativ 3 ani și că urmărea o „schimbare pașnică a sistemului”. Respectivul „comandament” constituia „aripa militantă” a organizației de extremă dreaptă „Opus Nostrum”, care se remarcase deja în spațiul public prin propunerea aberantă de a schimba numele țării în Geția (față de care Theodoru s-a delimitat în mod public). În legătură cu această acțiune, în referatul de arestare al procurorilor există o stenogramă în care este redată declarația inculpatului Adrian Robertin Dinu – care se prezintă public ca fondator al „Comandamentului” – în care respectivul afirmă faptul că „[...] Geția am făcut-o la ordinu' rușilor”.
Implicarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) în problematica Comandamentului „Vlad Țepeș” este făcută publică odată cu declanșarea, în ziua de 5 martie 2025, a unor percheziții, urmate a doua zi de reținerea a șase persoane sub acuzația de constituire a unui „[...] grup infracțional organizat în scopul de a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și a capacității de apărare a țării”.
Curtea de Apel București decide arestarea preventivă a lui Adrian Robertin Dinu și Marius Semeniuc, iar în ceea ce-l privește pe Radu Theodoru, la rândul său percheziționat domiciliar cu ocazia descinderilor, acesta primește calitatea de suspect sub aceeași învinuire, organele de stat considerându-l „[...] figura în jurul căreia era reprezentată structura militară a grupării”.
Un element important în acest act de „trădare” – conform DIICOT – îl constituie legătura lui Theodoru și a unora dintre membrii grupării cu Federația Rusă. Veteranul de război era un obișnuit al festivităților de la ambasada de pe șoseaua Kiseleff, presa identificând cel puțin patru ocazii (iunie 2022; februarie 2023; noiembrie 2023 și februarie 2025) în care acesta a vizitat reprezentanța respectivă.
În unele dintre fotografiile postate pe pagina de Facebook a ambasadei, Radu Theodoru este surprins atât alături de Diana Șoșoacă cât și în compania atașatului militar, aero și naval Victor Makovski și a adjunctului acestuia, Evgheni Ignatiev, ambii declarați persona non grata pe 5 martie 2025 (ziua perchezițiilor DIICOT) pe motiv de desfășurare a unor „activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961”.
Întrebat cu privire la natura acestor vizite, Theodoru a spus că sunt motivate de „camaraderia de arme” pe care acesta o avusese cu trupele sovietice în timpul războiului, iar în ceea ce privește vizitele la Moscova ale unora dintre colaboratorii săi din cadrul „Comandamentului”, acestea erau simple deplasări private lipsite de orice semnificație politico-ideologică.
DIICOT este însă de o cu totul altă părere. Din rechizitoriul întocmit și publicat fragmentar de presă, rezultă că aceștia s-au întâlnit cu Igor Mașkov, colonel în cadrul Serviciului Federal de Securitate (FSB, fostul KGB), și cu Petro Ghețko (cetățean ucrainean, separatist, condamnat de Kiev la 20 de ani de închisoare pentru trădare), și care le promiseseră acces la Alexander Bortnikov, șeful FSB și apropiat al lui Putin.
Ulterior, atitudinea lui Theodoru în legătură cu acest episod se schimbă:
„S-au dus la Moscova să cerceteze pulsul politic, economic, social al vecinului din răsărit. Deci, s-a dus într-o recunoaștere să vedem care pot fi punctele comune în viitorul apropiat. S-a făcut un plan milităresc al revizuirii administrative a României. Voiam să renunțăm la toate partidele. De ce? Pentru că sunt paraziți pe bugetul țării. La început, până se consolidează statul, fără, după aceea meritocrația pe două partide.”
Decesul lui Radu Theodoru, la 9 decembrie 2025, la vârsta de 101 ani, a adus cu sine scoaterea acestuia din vizorul procuraturii și trecerea conflictului cu autoritățile statului la nivel memorial. Rudele acestuia au acuzat atunci MApN de faptul că, în ciuda unei solicitări exprimate în virtutea dreptului unui rezervist la înmormântare cu gardă de onoare, acest lucru le-ar fi fost refuzat. Ministerul Apărării Naționale și-a motivat refuzul prin aceea că Theodoru a manifestat atitudini antisemite și xenofobe, dar și că deținuse calitatea de suspect într-un dosar de trădare națională.
Încetarea din viață nu a însemnat însă și sfârșitul acțiunilor extremiste legate de numele lui Theodoru. Vizita lui Călin Georgescu la mănăstirea Comana este transformată într-un „pelerinaj” la mormântul scriitorului și imortalizată prin intermediul unei filmări postată în ziua de 26 iulie 2026 pe „Pagina oficială a generalului maior aviator (rtr.) Radu Theodoru”, material care a strâns aproximativ 14.000 de like-uri.
Orice memorializare nu este însă completă fără un monument de for public, motiv pentru care, în dimineața zilei de 12 august, pe pagina de Facebook mai sus amintită, este postat un anunț – însoțit de un afiș realizat cu motorul de AI „ChatGPT” – în care publicul este invitat la „Dezvelirea bustului General maior rtr. Radu Theodoru. Bustul Generalului și inițierea întregului eveniment aparțin Comandamentului Vlad Țepeș”, iar amfitrionul evenimentului urma să fie A. R. Dinu, fondatorul „comandamentului”.
Anunțul dă naștere unei discuții publice, motiv pentru care în ziua de 21 august este publicată o postare pe pagina de Facebook a generalului, intitulată „Luați-vă labele de pe Radu Theodoru și mormintele noastre!”, în care sunt amestecate evenimente istorice, ChatGPT, dar și multiple trimiteri antisemite, dintre care o amintim doar pe aceasta: „Radu Theodoru, veteran de război, nevasal stelei cu șase colțuri [„Steaua lui David”, hexagramă utilizată ca simbol al evreilor – n.n.]”.
Dezvelirea bustului lui Theodoru are loc la 23 august. Dincolo de estetica mai mult sau mai puțin inspirată a monumentului, ce iese cu adevărat în evidență este textul de pe placheta montată pe postament și care, alături de câteva date biografice generale, conține următoarele două construcții: „Mareșalul Românismului” și „Cdt. al Statului Major al Comandamentului Vlad Țepeș”. Prima sintagmă – care nu a fost explicată public până în acest moment – conține, cel mai probabil, o trimitere directă la gradul de „mareșal” așa cum a fost acesta „consacrat” de către Ion Antonescu, Theodoru dorindu-se a fi un „lider absolut” al „românismului”, înțeles ca o doctrină naționalistă, antisemită și xenofobă.
Excepționalismul lui Radu Theodoru — în sensul de unicitate în peisajul extremist autohton — și, prin acesta, „moștenirea sa” sunt date de o serie de caracteristici unice. În primul rând este vorba despre baza biografică – veteran de război – fapt care îl scoate în evidență printre naționaliștii „de duzină”, după care sunt rescrierile și mistificările biografice care, combinate cu elementul cazon, îl transformă într-un simbol al unui „naționalism simbiotic”. Ce înseamnă aceasta? Un melanj, aparent lipsit de logică, între extrema dreaptă și cea stângă.
Altfel spus, de la Theodoru se poate revendica oricine - legionar, antonescian, comunist stalinist sau național-comunist, rusofil, dacopat, etc. Motiv pentru care, sub diverse forme, generalul va fi întotdeauna utilizat atât ca simbol al unei platforme cât și ca o formă de „autoritate morală”. Prin urmare, nu este greu de înțeles de ce Comandamentul „Vlad Țepeș” continuă să își lege imaginea și activitatea de numele Radu Theodoru. La momentul actual, cei șase inculpați din dosar se află în libertate, sub control judiciar, iar dosarul „comandamentului” a trecut de camera preliminară și urmează să înceapă judecata pe fond.
Lupta „mareșalului românismului” continuă
În ziua următoare dezvelirii bustului, fiica lui Theodoru scria: „Dacă toate partidele suveraniste și asociațiile cu deziderate comune pot fi învinse de Institutul Elie Wiesel și această asociație [Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului – n.n.], atunci ne merităm soarta de colonie vasală Israelului!”
