Luna aceasta, Karol Nawrocki a fost învestit în funcția de președinte al Poloniei, promițând să fie un președinte „jucător”, nu unul pasiv. În primul său discurs ținut în plenul Parlamentului, pe 6 august, istoricul devenit politician a trasat o linie clară sub cei opt ani de mandat ai lui Andrzej Duda, predecesorul său a cărui loialitate față de partidul Lege și Justiție îi câștigase o reputație asemănătoare cu cea a unui notar.
„Nu voi fi președintele unui singur partid, ci președintele întregii națiuni”, a afirmat în Parlament Nawrocki, pe un ton răsunător. „Vreau să fiu vocea rațiunii, a stabilității și a acțiunii proactive”.
Cuvintele sunt încărcate atât de simbolism, cât și de provocări. Au fost înțelese ca o critică la adresa mandatului lui Duda, dar și ca o promisiune implicită de a acționa în contrapondere la guvernul centrist al lui Donald Tusk. Câteva zile mai târziu, agenda noului președinte a devenit clară: în loc să fie un șef de stat ceremonial, Nawrocki va încerca să se impună ca un centru alternativ al puterii politice.
„Nu este o președinție a continuității – este o președinție a progresului”, a scris Michał Szułdrzyński în Rzeczpospolita, scoțând în evidență o stare de spirit care a acaparat rapid întregul spectru politic.
Un istoric la palat
Puțini se așteptau ca Nawrocki să devină o forță politică. Licențiat în istorie și fost șef al Institutului Memoriei Naționale, Karol Nawrocki și-a construit reputația prin eforturile sale de cercetare a traumelor Poloniei în secolul 20 și prin contribuția pe care a avut-o în modelarea politicii memoriei. Susținătorii îl descriu ca pe un custode de înaltă ținută morală al istoriei naționale. Criticii, în schimb, îl văd ca pe un savant partinic aliniat cu dreapta naționalistă.
Acum, dintr-o dată, s-a trezit președinte. „E ca și cum un actor de teatru istoric joacă brusc într-un spectacol politic, a cărui miză este una reală, nu simbolică”, punctează politologul Rafał Matyja pentru postul de radio TOK FM.
Pentru Lege și Justiție, partidul care l-a propulsat la putere, Nawrocki reprezenta atât o formă de continuitate, cât și un risc. Era loial din punct de vedere ideologic, dar nu un fin cunoscător al politicii de partid. Asta i-a oferit spațiu de manevră – dar și capacitatea de a produce surpriza.
Un discurs inaugural ca un strigăt de luptă: Nawrocki anunță inițiative legislative
În prima lui apariție în Parlament, Nawrocki a avut un discurs care a semănat mai degrabă cu unul susținut de un premier, nu de un președinte proaspăt inaugurat. Discursul a fost bogat în detalii, subliniind inițiative legislative mai degrabă decât aspirații simbolice.
Nawrocki a promis un program fiscal intitulat „Familie Plus”, conceput să sprijine gospodăriile cu doi sau mai mulți copii. Totodată, a promis sprijin deplin pentru Terminalul Central de Comunicații - un aeroport ambițios și un nod feroviar în afara Varșoviei - și a promis că va consolida armata, menținând în același timp Polonia în orbita Statele Unite. De asemenea, președintele a anunțat inițiative pentru promovarea memoriei naționale și educației istorice, semnalând că trecutul său de istoric îi va modela președinția.
Diferența față de 2015, când Andrzej Duda și-a început mandatul cu promisiuni vagi de a asculta cetățenii și de a apăra familiile, nici că putea fi mai clară. „Duda a început ca un președinte dependent de partid”, este de părere Anna Materska-Sosnowska, un politolog citat de Gazeta Wyborcza. „Nawrocki își începe mandatul ca un președinte care aspiră să devină un centru politic independent.”
Comentatorii de dreapta i-au lăudat atenția la detaliu. „Nu doar simboluri, ci și cifre, nu doar comunitate, ci și un program”, a scris Łukasz Warzecha în Do Rzeczy. „Am găsit mai multă substanță aici decât în toate discursurile inaugurale ale lui Duda la un loc”.
Liberalii, în schimb, au avertizat că președintele declară o concurență deschisă guvernului. „Președinția ca guvern alternativ - așa se poate rezuma acest discurs”, a scris Michał Krzymowski în Newsweek Polska.
Profesorul și politologul Antoni Dudek, remarca la TVN24: „A fost mai degrabă discursul unui prim-ministrul decât al unui președinte. Dacă cineva se aștepta la o reconciliere, a fost dezamăgit.”
Primele decizii, primele confruntări
Karol Nawrocki s-a mișcat rapid pentru a trece de la vorbe la fapte. În prima sa săptămână de mandat, a depus în Parlament două proiecte de lege: unul care oferă scutiri de taxe pentru familii și o lege privind accelerarea lucrărilor la Terminalul Central de Comunicații.
În același timp, și-a exercitat dreptul de veto împotriva guvernului lui Tusk, blocând un proiect de lege privind parcurile eoliene menit să liberalizeze reglementările și să reducă facturile la energie pentru utilizatorii casnici. Președintele a susținut că măsura prezintă riscuri pentru securitatea energetică a Poloniei. „Nu putem deveni dependenți de surse instabile și vulnerabile la capriciile vremii”, a declarat el într-o conferință de presă.
Din partea guvernului a venit un răspuns dur. „Acest veto afectează familiile poloneze care așteaptă electricitate mai ieftină”, a declarat Ministrul Climei, Paulina Hennig-Kloska.
Experții au văzut conflictul ca pe un semnal. „Prima săptămână și primul veto – este un moment simbolic”, spune Michał Szułdrzyński. „Nawrocki arată clar că va evalua proiectele guvernului după propriul filtru ideologic”.
O dispută privind viitorul Poloniei
Dintre toate problemele care au conturat liniile de luptă emergente, una iese în evidență: Terminalul Central de Comunicații (cunoscut prin inițialele sale poloneze, CPK). Conceput în timpul guvernării Lege și Justiție, proiectul prevede construcția unui vast centru aerian și feroviar menit să transforme Polonia într-o putere de transport central-europeană. Costurile estimate se ridică la zeci de miliarde de Euro.
După revenirea la putere în 2023, Tusk a contestat proiectul, lansând un audit și sugerând că ar putea fi redus sau amânat. Nawrocki a considerat proiectul un simbol al ambiției naționale. „CPK nu este doar un aeroport”, a spus el. „Este motorul modernizării Poloniei”.
„Acest lucru arată două viziuni asupra statului”, este de părere sociologul Jarosław Flis. „Tusk prioritizează pragmatismul și numărarea fiecărui bănuț. Nawrocki gândește în termeni de proiecte și simboluri mărețe. Pentru el, CPK este povestea unei Polonii cu ambiții de superputere”.
Mulți văd disputa ca pe un semn prevestitor al unui conflict pe termen lung. „Dacă guvernul blochează CPK, Nawrocki îl va transforma în piatra de temelie a președinției sale”, scrie Piotr Semka pentru Do Rzeczy. „El va pretinde că apără ambiția poloneză împotriva pragmatismului limitat al lui Tusk”.
Energia este o altă linie de demarcație. Aliniindu-se cu Bruxelles-ul, guvernul Tusk dorește să accelereze proiectele de energie regenerabilă. Nawrocki pune accent pe cărbune, energie nucleară și suveranitate. Economiștii avertizează că veto-ul său ar putea costa Polonia fonduri europene și ar putea bloca procesul de modernizare. Susținătorii observă însă că retorica sa rezonează cu alegătorii conservatori, în special în orașele mai mici și regiunile miniere.
„Sectorul energetic va deveni un test pentru a vedea cine conduce cu adevărat Polonia”, scrie pentru Polityka Adam Grzeszak.
Două politici externe
Poate elementul cu cel mai mare potențial destabilizator este riscul unei voci duble pe plan extern. În discursul său inaugural, Karol Nawrocki a subliniat rolul Poloniei ca un aliat puternic al NATO și un apărător al Ucrainei, dar și ca o națiune suverană precaută față de Bruxelles. Tonul a contrastat cu limbajul lui Donald Tusk despre un parteneriat pragmatic în cadrul Uniunii Europene.
Rivalitatea celor doi oficiali a căpătat proporții dramatice. Chiar înainte ca președintele Trump să poarte discuții cu Vladimir Putin, biroul lui Nawrocki a orchestrat excluderea lui Tusk de la o conferință telefonică comună. Comentatorii liberali au criticat această mișcare drept o tentativă de subminare a credibilității Poloniei. „Niciodată până acum politicienii, din motive de ambiție, nu au atacat demnitatea statului pe o problemă atât de crucială cum este războiul împotriva vecinului nostru”, scrie Bartosz Wieliński în Gazeta Wyborcza.
Ulterior, Karol Nawrocki a anunțat că prima sa vizită în străinătate va fi la Washington pe 3 septembrie – o decizie care contravine tradiției conform căreia președinții polonezi efectuează prima vizită la Bruxelles, Berlin sau Paris. „Alegerea Americii arată cu cine se identifică”, notează Rzeczpospolita. De asemenea, decizia semnalează o aliniere ideologică: mai degrabă cu Washington-ul decât cu Bruxelles-ul.
Experții în securitate au tras câteva semnale de alarmă. „Nu există loc pentru dublu standard în politica externă”, a avertizat generalul Stanisław Koziej. „Pentru NATO, este esențial să știe cine vorbește în numele Poloniei. Astăzi, nu se știe clar: Tusk sau Nawrocki?”
Reacții polarizate
Activismul președintelui a divizat peisajul mediatic deja polarizat al Poloniei. În tabăra de dreapta debordează entuziasmul. „Nawrocki a arătat că poți fi un președinte activ fără să te ascunzi în spatele partidului. Vorbim de o președinție care poate reface mândria națională”, scrie Bronisław Wildstein. Alții au salutat proiectele sale ambițioase, contrastându-le cu bugetarea precaută a lui Tusk.
În tabăra liberală, avertismentele domină. „Încă din primele zile de mandat, Nawrocki a demonstrat că nu urmărește cooperarea, ci construirea propriului stat în stat”, a argumentat Bartosz Wieliński în Gazeta Wyborcza. „Polonia nu își poate permite două politici externe și două planuri economice”. Îndoieli au apărut chiar și printre conservatori. „Dacă își exercită dreptul de veto în orice privință, riscă să devină un președinte al haosului, nu al viziunii”, avertizează Piotr Semka.
Un experiment în democrație
Ceea ce face președinția lui Nawrocki specială este trecutul său. Nu vorbim de un politician de carieră, ci de un istoric care și-a construit reputația printr-o instituție culturală. Unii analiști descriu alegerea lui ca un „experiment în democrația poloneză”.
„Este primul președinte din ultimii ani care nu provine direct din activul de partid, ci dintr-o instituție a memoriei”, scrie Agnieszka Haska în Tygodnik Powszechny. „Acest lucru îl face imprevizibil - atât un custode al valorilor, cât și un actor politic la scară largă”.
Pentru Lege și Justiție, partidul care i-a susținut candidatura, Nawrocki a fost un aliat care putea duce mai departe aspecte ale viziunii partidului fără a face parte din elita formațiunii. Această independență este benefică pentru ambele părți. Comentatorii speculează deja că Nawrocki ar putea încerca să-și construiască propria bază politică, separată atât de Donald Tusk, cât și de susținătorii săi din Lege și Justiție.
„Paradoxal, Nawrocki s-ar putea dovedi mai independent decât Duda”, a sugerat Michał Kobosko în Rzeczpospolita. „Nu este la fel de atașat de partid. Ar putea încerca să-și construiască propria agendă – iar asta ar putea deschide calea pentru un nou tip de președinție”.
Riscuri viitoare
Au mai existat și alte coabitări în istoria Poloniei, dar rareori s-a văzut un exemplu atât de conflictual, atât de devreme. „În trecut, președinții și premierii erau condamnați la cooperare, chiar dacă se antipatizau reciproc”, a scris Piotr Mucharski în Tygodnik Powszechny. „Acum asistăm la o premieră: președintele se impune imediat ca un guvern alternativ”.
Rămâne de văzut dacă acest lucru va revigora democrația poloneză sau o va paraliza. Optimiștii susțin că rivalitatea ar putea ducea la discursuri politice mai clare. Pesimiștii avertizează asupra efectelor paralizării în special a politicii externe și a sectorului energetic, unde consecvența este crucială.
„Cel mai dificil lucru în politica poloneză este că toată lumea vrea să vorbească, dar nimeni nu vrea să asculte”, a adăugat Piotr Mucharski. „Poate că cea mai mare provocare a noului președinte va fi să învețe să asculte - nu doar pe sine, ci și pe ceilalți”.
Deocamdată, cert este că președinția lui Karol Nawrocki nu se va pierde în fundal. În doar câteva săptămâni, noul președinte s-a poziționat nu ca o figură strict simbolică, ci ca un centru de putere alternativ. Acest lucru prevestește un capitol activ, controversat și poate dramatic în democrația poloneză.
