În lunile care au trecut de la declanșarea masivului atac rus asupra Ucrainei, Volodimir Zelenski s-a dovedit a fi un lider remarcabil. Nu a fugit, nu a trădat oamenii care l-au ales, nu a acceptat înțelegeri pe sub masă și nu a tranzacționat suveranitatea țării. Rușii au încercat să ajungă la el din primele ore ale invaziei. Să se teamă Moscova de președintele Zelenski, sau de ideile pe care și le-a asumat încă dinainte ca războiul să izbucnească?
Zelenski și modelul american
Modelul american de organizare a puterii, în care cetățeanului îi este atribuit un rol mai mare decât în Rusia, este periculos pentru cei care au construit cu atâta migală actuala verticală a puterii de la Moscova. Iar Zelenski, în opinia celor de la Kremlin, este un personaj care a preluat aceste „obiceiuri” periculoase și care se poate transforma prin atitudine și comportament în model pentru ruși. Evident, manipularea și propaganda rusă construiesc o imagine teribilă pentru Zelenski, pe care o proiectează în mințile celor care se uită la televiziunile publice din Rusia. Îl erijează într-un fascist cu idei „americane”, incapabil să gestioneze afaceri interne și externe, evreu cu idei fasciste și cu principii decăzute. Un comediant, devenit un bufon la curtea Americii.
Pe ruși i-a preocupat mai mult modul în care funcționează Statele Unite și valorile pe care se bazează decât capacitatea lor militară. Rușii au crezut că se descurcă cu capabilitățile militare. Dar ce faci cu principiile și valorile? Ce faci cu o economie mai puternică și cu un model economic în care proprietatea privată este respectată? Cum te raportezi la propria populație care vede și urmărește cu jind stilul de viață și cel de a face politică – și politici – al americanilor?
Există o permanentă raportare la America în discursurile liderilor de opinie formați de Kremlin: Casa Albă a făcut aceasta și aceasta, iată de ce facem și noi același lucru sau, dacă se poate, chiar și mai mult. Dar când stai să intri în esența lucrurilor, în spatele argumentelor aduse, reprezentanții elitei politice la televizor nu fac altceva decât să dezvăluie frustrări și intenții nocive pentru societatea rusă. Orice frustrare implică realocarea de resurse interne – economice și financiare – pentru a lupta împotriva dușmanului etern, care are arme, dar nu doar militare, ci și democratice. Și ce te faci cu alegeri pe care trebuie să le organizezi atât de des? Cum procedezi dacă trebuie să pleci de la putere pentru o scurtă perioadă de timp, cum mai folosești resursa administrativă să controlezi ce a fost acumulat cu atâta dificultate?
Zelenski nu a uitat odată cu venirea la putere de unde a apărut și ce atitudine a avut față de predecesorii săi, în mod special față de Petro Poroshenko. Acest lucru nu este meritul său, ci al celor care formează acea masă critică de persoane care au susținut reformele și transformările structurale în justiție și economie. Chiar dacă nu îi plac jurnaliștii care pun întrebări dificile și societatea civilă care îl critică, președintele Ucrainei ascultă ce spun oamenii săi. Când zicem „oamenii săi”, nu ne referim neapărat la cei care îl înconjoară și îl consiliază, ci la cetățeanul ucrainean care are opinie, poziție și atitudine critică față de conducere, căruia îi este respectată libertatea de întrunire, dar și cea de exprimare. Există și lucruri care nu merg bine în Ucraina. Dar elita politică este taxată. Ucrainenii sunt foarte originali în acest sens. Știu să se opună de jos în sus și își folosesc latura anarhică ca să le amintească actorilor politici despre existența lor.
Zelenski a făcut pași înapoi și și-a temperat discursurile atunci când a vorbit cu oameni nemulțumiți. Acest lucru a putut fi observat de mai multe ori. Și când a acceptat discuția despre formula Steinmeier, dar și când i s-a cerut să nu semneze acte care trădau interesele Ucrainei, Zelenski s-a oprit sau și-a oprit oamenii. Vă imaginați același lucru întâmplându-se în anturajul lui Vladimir Putin? Nu cred. Dimpotrivă, în anturajul liderului de la Kremlin prea puțini sau chiar nimeni nu a avut curaj să îi explice că această „operațiune specială” ar putea să fie începutul sfârșitului erei sale la conducerea țării.
Cum au încercat rușii să oprească „occidentalizarea” Ucrainei
Anturajului lui Putin de la Moscova i-a convenit să îi alimenteze ura față de tot ce putea avea origine sau influență occidentală și tot ce însemna transformare democratică a Ucrainei, pe care nu a reușit să o erodeze din interior și să o saboteze prin presiune politică, economică, socială și militară. Să explicăm succint cum a sabotat Rusia în ultimii 30 de ani actul decizional de la Kiev:
- A susținut actori politici cu interese de afaceri în Rusia – care au promovat până și după anexarea Crimeii acceptarea „stării de facto” și ideea de parteneriat cu Federația Rusă, așa cum exista el până la EuroMaidan. Actorii politici pro-ruși au folosit propriile resurse pentru a servi unor interese străine. Mai sunt și actori politici care n-au ținut cont de promisiunile care i-a adus la conducerea țării, adică au evitat să contribuie la edificarea unui sistem de justiție corect și să adopte reforme veritabile sau au susținut tacit scheme ilicite de obținere a unor resurse financiare, sau au menținut o stare de „business as usual” cu resurse energetice ruse prin încurajarea corupției la cel mai înalt nivel – o altă armă aproape imbatabilă.
- A folosit instrumente economice și energetice drept instrumente de politică externă – încurajarea unor proiecte energetice care minimizau rolul și statutul de țară de tranzit al Ucrainei și promovarea Nord Stream 2 sau blocarea comerțului prin Marea Azov și luarea de ostatici. Tot aici merită a fi menționate și deciziile care au susținut mai mult sau mai puțin evident un comerț cu regiunile separatiste.
- A produs și a promovat dezinformare, propagandă, manipulare – de exemplu prin criticarea măsurilor întreprinse de autoritățile ucrainene pentru a-și proteja spațiul informațional (închiderea televiziunilor aflate în proprietatea unor lideri politici pro-ruși). Rețelele sociale au fost mult timp instrumente eficiente de promovare a dezinformării, prin care a fost încurajată coliziunea dintre cetățean și decident.
- A încălcat acordurile de încetare a focului prin susținerea separatiștilor și impunerea unor formule neacceptabile de soluționare a conflictului din estul Ucrainei. Tot aici pot fi menționate și modul în care au fost sabotate discuțiile în formatele de negociere ale conflictului. Nu este vorba doar despre grupul trilateral de contact de la Minsk, dar și despre formatul Normandia, care nu a reușit să se întrunească după decembrie 2019 decât la nivel de consilieri sau miniștri de externe ale statelor participante.
Toate aceste eforturi au încetinit mult acțiunile, strategiile, reformele și implementarea politicilor publice în Ucraina. Dar nu le-au anulat. Acest lucru a fost imposibil pentru că a fost neglijată partea de analiză și înțelegere a relației bilaterale dintre cetățeanul ucrainean și reprezentantul său politic. Sau, pur și simplu, a fost respinsă conștient pentru a evita o abordare similară în Rusia.
Zelenski a promovat mai insistent integrarea europeană decât aderarea la NATO
O scurtă incursiune istorică în mandatul de președinte al lui Volodimir Zelenski oferă oportunitatea celor care îi analizează rezultatele să observe insistența cu care actualul președinte al Ucrainei a promovat ideea de integrare europeană a Ucrainei. A fost și a rămas a fi insistent în acest sens cu partenerii săi europeni. El a fost cel care a susținut chiar după primul an de mandat, în plină pandemie, ideea că Ucraina trebuie să devină țară membră a Uniunii Europene, iar cei care gândesc altfel ar trebui să-și reconsidere pozițiile rigide față de Kiev. Toate discuțiile bilaterale cu Bruxelles-ul au fost ajustate pe promovarea integrării europene a Ucrainei. Rusia a privit cu îngrijorare aceste încercări ale politicii externe ucrainene de a crea coeziune în rândul europenilor și al ucrainenilor și a luat măsuri. A împins prin terți ideea de incapacitate a Ucrainei de a gestiona mai ales afaceri interne, de încălcare sistematică a drepturilor și libertăților minorităților, a sabotării unei soluții pentru Donbass, prezentând partea ucraineană drept sursă de amenințare pentru siguranța populației din cele două regiuni separatiste. Discursul despre pretențiile de aderare ale Ucrainei la NATO, incluse în documente oficiale după 2014, a fost mai degrabă un element folosit pentru a ajusta poziții și agresiune discursivă împotriva Casei Albe. Evident, ambele obiective de politică externă ale Ucrainei sunt periculoase și amenință interesele Rusiei în regiune, dar structura mesajelor livrate demonstrează că anumite frici declanșate de procese de democratizare pot fi mai deranjante decât anumite frustrări de politică externă.
Zelenski, prin prezența sa publică și mesajele pe care le-a promovat, nu s-a prea conformat mai întâi percepțiilor, iar mai apoi și intereselor pe care le avea definite Kremlinul pentru Ucraina în mandatul său prezidențial. Dimpotrivă, a continuat să creeze platforme regionale în care și-a propus să discute despre anexarea Crimeei și încălcarea drepturilor omului în peninsulă, a vorbit despre integrare euro-atlantică și a încurajat o diplomație activă, capabilă să încetinească implementarea proiectului Nord Stream 2. Astfel, de la președintele comediant, bufon, Zelenski a obținut în discursul rus rolul de „președinte evreu fascist”, indezirabil pentru „țarul” de la Moscova.
