În căutarea susținerii populare, Erdoğan insistă pe un nou proiect: soluția a două state cipriote

În vreme ce musulmanii din întreaga lume sărbătoreau Eid ul-Adha, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a folosit primele două zile ale acestei importante sărbători pentru a efectua o vizită oficială în Ciprul de Nord. Vizita a marcat a 47-a aniversare a invaziei turcești a insulei, iar autoritățile din Ankara au pregătit cu grijă evenimentul. Numeroasele instituții mass-media controlate de regim au prezentat vizita ca simbolizând „frăția și unitatea” istorică a turcilor din Turcia și de pe insulă. Erdoğan a folosit această sintagmă în mod insistent în discursul pe care l-a ținut în fața parlamentului Republicii Turce a Ciprului de Nord (RTCN), la 19 iulie. Cu aceeași ocazie, el a anunțat, de asemenea, „vestea bună” despre care mass-media turcă bătuse tobele cu multe zile înainte de vizită.

Vestea cu pricina este că Ankara va plăti pentru construirea unui nou complex guvernamental, care este planificat să includă un nou parlament, un nou palat prezidențial și un parc pe care Erdoğan l-a descris drept o „grădină națională”. În cuvintele sale, „aceasta este expresia statalității” Ciprului de Nord, pe care lumea o va recunoaște „mai devreme sau mai târziu”.  

Abandonarea proiectului reunificării cipriote 

În octombrie 2020, Ersin Tatar a fost numit oficial noul președinte al RTCN, în urma alegerilor pe care le-a câștigat în defavoarea lui Mustafa Akıncı, fostul președinte și un politician mai moderat al Partidului Democrației Comunale. Tatar este un conservator, membru al Partidului Unității Naționale (PUN), care s-a bucurat de un sprijin masiv din partea Ankarei la alegerile prezidențiale. Economist educat la Londra, Tatar a devenit liderul PUN în 2018, iar discursul și acțiunile sale publice sunt conforme cu politica actuală a Ankarei cu privire la „problema Ciprului”. În timp ce fostul președinte Akıncı a militat pentru reunificarea insulei ca federație a două comunități egale din punct de vedere politic, cu sprijinul comunității internaționale, Tatar a câștigat alegerile prezidențiale din 2020 cu un mesaj în care spunea că formula federală nu mai este fezabilă, susținând în schimb soluția a două state.

Cu alte cuvinte, reunificarea Ciprului nu se mai află pe agenda Ankarei și a actualului președinte al RTCN, aceștia susținând, în schimb, varianta a două state independente și suverane, turc și grec, care ar trebui să fie înființate și recunoscute de comunitatea internațională. Iar comunitatea internațională refuză să susțină această propunere turcească.

La 20 iulie, în conferința de presă comună, președinții Erdoğan și Tatar au vorbit despre trecut și despre viitor. După ce și-a exprimat dezamăgirea față de încercările eșuate de reunificare din trecut, liderul de la Ankara și-a prezentat foarte clar intențiile: „Un nou proces de negociere (pentru rezolvarea diviziunii Ciprului) poate avea loc numai între cele două state. Avem dreptate și ne vom apăra dreptatea până la capăt”. 

Frustrările turcilor și manevrele grecilor

Frustrările părții turcești nu sunt nejustificate. Invazia din iulie 1974 a fost declanșată de o lovitură de stat greco-cipriotă cu doar cinci zile mai devreme, când o juntă militară l-a instalat pe Nikos Sampson, un susținător ferm al uniunii (enosis) cu Grecia, în funcția de președinte. Încercările repetate de reunificare a țării au fost subminate de mișcări neinspirate din ambele părți iar RTCN a fost în cele din urmă fondată în 1983. Strămutările populației, în special, au dus la probleme serioase în ceea ce privește drepturile de proprietate, care rămân în centrul eforturilor de conciliere și soluționare a conflictului.

Ultimul plan major de reunificare, propus de secretarul general al ONU Kofi Annan în 2004 și susținut de puterile garante, a eșuat complet și a lăsat urme dureroase în memoria colectivă a tuturor turcilor. A fost supus unui referendum în aprilie 2004 și, deși susținut de 65% dintre ciprioții turci, a fost respins de aproape două treimi dintre ciprioții greci.

Dacă majoritățile ambelor părți ar fi votat pentru, referendumul ar fi legitimat crearea unei Republici Cipru unite, formată din două state constitutive, grec și turc, cu un guvern comun federal. Drepturile de proprietate ar fi fost restabilite treptat și o pace durabilă ar fi putut fi garantată prin aderarea noului stat la Uniunea Europeană (UE) doar o lună mai târziu, în mai 2004. În lipsa unui plan B, UE a permis ca „întreaga insulă” să  adere la Uniune, deși aceasta era încă divizată, iar drepturile depline de aderare se aplică acum doar părții grecești. În calitate de stat membru, Ciprul (grecesc) se bucură de pârghii importante în procesul decizional al UE și s-a opus în mod sistematic pașilor către restabilirea legăturilor economice directe cu TRNC și negocierilor de aderare dintre Turcia și Bruxelles. Chiar această atitudine neinspirată a hrănit, împreună cu alți factori, naționalismul turc care până la urmă a ajuns să domine la Ankara și în Ciprul de Nord. 

O revitalizare a pan-turcismului? 

Mișcarea lui Erdoğan de săptămâna trecută se bazează, așadar, pe o listă veche și lungă de frustrări de partea turcească, iar insistența sa pentru frăție și unitate înseamnă ceva mai ales pentru naționaliștii de acasă și de pe insulă. Este un „secret” de altfel știut că, probabil îngrijorat de slaba performanță economică a țării sale, liderul de la Ankara face tot posibilul pentru a întări baza naționalistă a alianței sale politice în vederea alegerilor parlamentare și prezidențiale programate să aibă loc în 2023. După eșecul așa-numitului „proces de pace kurd” în 2015 și turnura naționalistă ulterioară a regimului, „problema Ciprului” ar putea deveni centrală pentru următoarea campanie electorală. Cu toate acestea, în opinia mea, vizita președintelui turc în RTCN poate duce la schimbări spectaculoase la cel mai profund nivel.

Deși Turcia este în acest moment singura țară care recunoaște statalitatea suverană a RTCN, lucrurile se pot schimba în viitorul apropiat, iar succesiunea evenimentelor sugerează că regimul de la Ankara lucrează conform unor planuri bine stabilite. Cooperarea solidă din ultimii ani dintre Turcia și Pakistan, inclusiv prin schimburi semnificative de tehnologie militară, ar putea încuraja Islamabadul să își ajusteze treptat politica privind problema Ciprului. Un tweet al Ambasadei pakistaneze la Ankara din 10 iulie anunța că echipa sa consulară urma să efectueze o vizită de 3 zile, între 11 și 13 iulie, în RTCN. Presa naționalistă și pro-guvernamentală din Turcia a interpretat această mișcare fără precedent ca fiind „un pas semnificativ către recunoașterea de către Islamabad a Ciprului de Nord”.

Doar câteva zile mai târziu, RTCN a fost vizitată pentru prima dată de o delegație parlamentară din Azerbaidjan. Agenția Anadolu, un actor important al mașinii de propagandă a regimului actual, a inclus în știrea respectivă o declarație a președintelui Tatar, care spunea: „O națiune, trei state, suntem cu toții de origine turcă”. Declarațiile din partea azeră au fost și mai grăitoare și merită citate pe larg: „Puterea Turciei este puterea Azerbaidjanului. Este puterea RTCN. [...] Suntem o națiune, două state, iar al treilea este aici acum. [...] Acesta este pământul nostru. Lumea turcă are Turcia, lumea turcă are Azerbaidjan, lumea turcă are Ciprul de Nord. [...] Vrem ca Ciprul de Nord să fie puternic. Lumea turcă va crește. Pentru asta,  Turcia, Azerbaidjanul și Ciprul de Nord trebuie să fie împreună”. Sprijinul militar și politic decisiv al Turciei pentru Baku în conflictul cu Armenia pare să dea roade. Iar o relatare anterioară a aceleiași agenții Anadolu, din aprilie 2021, sugerează că insistența lui Tatar cu privire la soluția celor două state s-ar putea să îi fi convins chiar pe unii miniștri britanici să ia în considerare recunoașterea suveranității RTCN. 

Importanța politică a unui oraș-fantomă 

Rămâne de văzut dacă aceste mișcări vor duce în cele din urmă la alinierea țărilor respective la cauza turcească. Dacă asta se va întâmpla, nu ar fi o surpriză să vedem și alte țări și organizații internaționale urmându-le exemplul. Și, în ciuda crizei economice și financiare grave pe care Turcia pare incapabilă să o depășească, actualul său regim va valorifica cu siguranță problema Ciprului pentru a supraviețui. Așa cum s-a întâmplat de atâtea ori și în trecut, naționalismul este întotdeauna o carte câștigătoare în politica turcească, iar problema Ciprului se potrivește perfect în strategia care ar putea asigura succesul  electoral în 2023. S-a pregătit, de asemenea, și capcana în care să cadă actorii occidentali.

Marcând un punct culminant al vizitei sale în Ciprul de Nord, Erdoğan a profitat de ocazia conferinței de presă oficiale cu președintele RTCN Tatar pentru a anunța încă un plan provocator: continuarea eforturilor spre redeschiderea pentru public a vechiului oraș turistic Maraș (Varosha în greacă). Situat în teritoriul neutru și securizat din 1974, Maraș a fost deschis parțial prin decizia Tatar imediat după alegerea sa în octombrie 2020. Ambii lideri au promis la 20 iulie că drepturile de proprietate ale locuitorilor originari ai orașului vor fi restabilite, dar asta s-ar putea dovedi a fi o uriașă capcană. Toți cei doritori să-și recapete drepturile de proprietate, inclusiv persoanele greco-cipriote și instituțiile care dețineau proprietăți în Maraș / Varosha înainte de 1974, ar trebui să se adreseze Comisiei Imobiliare a RTCN. Acest lucru, la rândul său, poate deveni un pas important către recunoașterea oficială de către entitățile greco-cipriote a unei instituții RTCN și, astfel, a statului în ansamblu.

Oficiali greci, ciprioți greci, europeni, americani și britanici au reacționat imdediat. Toți au avertizat că mișcările turcești cu privire la problema Maraș / Varosha sunt periculoase și ar putea duce la creșterea tensiunii pe insulă. Răspunsul Ankarei a fost, de asemenea, prompt, aceasta exprimându-și hotărârea de a continua agenda anunțată de președintele Erdoğan. Țintind în mod specific declarația UE cu privire la această problemă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe turc, Tanju Bilgiç, a declarat că respectivele critici sunt „nule și fără sens” pentru Turcia, invitând UE să „vadă realitatea din Cipru”. 

Turcii sunt gata de acțiune 

Una din realitățile actuale în Cipru este că turcii sunt, într-adevăr, excluși din mecanismele de luare a deciziilor, inclusiv în legătură cu veniturile din rezervele de gaze și petrol din jurul insulei. Dacă acele rezerve nu erau accesibile la nivelul tehnologic din 1974, acum situația este alta. Acțiunile turcești de explorare agresivă în Mediterana de Est, deși contracarate până acum, ar putea continua iar statalitatea suverană a RTCN ar ajuta enorm Turcia în acest context.

Cealaltă realitate este că Ankara, în urma victoriei electorale a lui Ersin Tatar din octombrie 2020, ține în mod clar frâiele și ia deciziile majore în politica nord-cipriotă pentru prima dată de la fondarea RTCN, în 1983. Toți actorii implicați și / sau care au interese în „problema Ciprului” ar trebui să facă calcule pentru viitor pe baza acestor două aspecte. Toți acei actori ar trebui să ia în considerare în special avertismentul din partea Președintelui Erdoğan care rezonează cel mai mult cu mantrele vechi ale naționalismului turc: nu mai au încă 50 de ani de pierdut. Întors la Ankara, Erdoğan a adresat un mesaj video cu prilejul Eid-ului tuturor turcilor. Propozițiile cheie sunt următoarele: „singura dorință a ciprioților turci este recunoașterea statutului lor suveran. [...] Toate celelalte oferte și propuneri nu mai sunt valide.” Acest mesaj, emis cu ocazia unei mari sărbători musulmane, sună a ultimatum iar implicația crucială este că turcii sunt gata de acțiune, chiar dacă asta ar presupune să se lupte cu tot restul lumii.