Disputa dintre SUA și puterile europene privind numirea unui Înalt Reprezentant al comunității internaționale trebuie privită atât în contextul mai larg al asperităților apărute în relația trans-atlantică, dar și ținând cont de abordarea „tranzacțională” a administrației Trump, dispusă să lucreze cu personaje nefrecventabile, ca liderul sârbilor bosniaci, Milorad Dodik, dacă se întrevede vreun câștig economic.
Bosnia și Herțegovina, noul „front” între americani și europeni. SUA amenință că se retrage dacă nu i se acceptă punctul de vedere
Donald Trump și-a început al doilea mandat numind Uniunea Europeană o „atrocitate” care a fost creată „pentru a-i înșela pe americani”. De atunci, administrația sa nu ratează nicio ocazie pentru a admonesta Bruxellesul.
În februarie 2025, vicepreședintele lui Trump, J.D. Vance ținea un discurs la Conferința pentru securitate de la Munchen în care demola toate valorile democratice ale clubului comunitar. Acel discurs s-a dovedit a fi, de fapt, foaia de parcurs a actualei administrații americane în relația cu UE. Astăzi, la nici doi ani din al doilea mandat al lui Donald Trump, relația trans-atlantică a ajuns în punctul de a se redefini. Europenii au acceptat în cele din urmă că nu se mai pot baza pe SUA în domenii cheie ale politicii internaționale. Există, de asemenea, discuții despre ce, deocamdată, se poate realiza doar împreună cu Statele Unite. Europa și-ar dori să scape de dependența de SUA inclusiv la capitolul securitate, dar se mișcă greoi în fața unei Americi tranzacționiste, în timp ce administrația Trump joacă toate cărțile pe care le are în relația cu UE și nu ezită să submineze interesele acesteia pe fronturi multiple.
Un episod recent și încă în desfășurare al „hărțuielilor” dintre Washington și aliații săi europeni este criza declanșată în Bosnia și Herțegovina odată cu demisia Înaltului Reprezentant al comunității internaționale, Christian Schmidt, care a invocat presiuni enorme din partea SUA privind mai multe proiecte energetice controversate, în special gazoductul Southern Interconnection.
Funcția de Înalt Reprezentant este una administrativă și a fost înființată prin acordul de pace de la Dayton, care a pus capăt, în 1995, războiului din această fostă republică iugoslavă. Pentru construcția politică tricefală a Bosniei, Înaltul Reprezentant are o importanță covârșitoare pentru că are puterea de a emite legi obligatorii și de a demite oficiali locali care obstrucționează procesul de pace sau statul de drept.
Înaltul Reprezentant este numit de un Consiliu pentru implementarea păcii, pe scurt PIC, din care fac parte SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Italia, Japonia, Canada, Rusia, Turcia (reprezentând Organizația Cooperării Islamice), președinția Consiliului UE și Comisia Europeană. Statul Bosnia și Herțegovina nu are niciun drept de vot sau putere de decizie în procesul de alegere a oficialului care ocupă această poziție.
După demisia lui Schmidt, SUA au anunțat că îl susțin pe diplomatul italian Antonio Zanardi Landi, o nominalizare deloc pe gustul europenilor și al Marii Britanii, care îl preferă pe reprezentantul Franței în Balcani, Rene Trocazz. Așa au ajuns SUA să amenințe că ar putea reconsidera angajamentul față de prezența internațională în Bosnia și Herțegovina.
Prezența americanilor în Bosnia contează. În fond, a fost nevoie de implicarea lor (atât prin NATO, cât și directă) pentru a pune punct războiului și a menține stabilitatea țării, inclusiv prin dislocarea de trupe, pentru că UE nu a avut la dispoziție în anii 90 – și nu are nici acum, după mai bine de trei decenii – o forță armată comună cu care să poată opri un conflict pe propriul continent. Forțele americane din Bosnia au fost reduse în mod semnificativ de-a lungul timpului, dar SUA rămâne marea putere militară a lumii, postură care o face capabilă să descurajeze o reaprindere a conflictului armat din Balcani. Washingtonul continuă, așadar, să aibă o influență semnificativă în Bosnia și și-o exercită prin intermediul Consiliului de Implementare a Păcii și al relațiilor bilaterale. De-a lungul timpului, americanii și europenii și-au armonizat, în general, modul de abordare a relațiilor bilaterale cu diferiții actori politici din Bosnia și Herțegovina. Acest lucru s-a schimbat după ce administrația Trump a decis să reseteze relațiile Washingtonului cu cel mai turbulent dintre acești actori, liderul separatist al sârbilor bosniaci, Milorad Dodik.
SUA, parteneriat cu liderul pro-rus al Republicii Srpska, văzut drept un factor destabilizator major de europeni
Milorad Dodik, unul dintre oamenii de casă ai lui Vladimir Putin în Balcani, este politicianul care i-a dat cele mai mari bătăi de cap lui Christian Schmidt în perioada în care a fost Înalt Reprezentant. Discursul separatist al lui Dodik și o serie de demersuri făcute în această direcție au generat conflictul cu Christian Schmidt. Pe fondul crizelor politice și de securitate pe care le-a cauzat, Dodik a ajuns să fie condamnat la un an de închisoare și interzicerea activității politice timp de șase ani, pe fondul unor crize politice și de securitate continue în Bosnia și Herțegovina.
Agitația separatistă din Republica Srpska (entitatea sârbă din federație) a determinat și Washingtonul să le impună sancțiuni lui Dodik și altor oficiali pentru subminarea acordurilor de pace de la Dayton, organizarea Zilei Republicii Srpska din 9 ianuarie, pe care Curtea Constituțională a Bosniei a declarat-o neconstituțională, sau pentru implementarea unor legi neconstituționale. Anul trecut însă, administrația Trump a ridicat sancțiunile împotriva liderului separatist sârb bosniac.
Legătura lui Donald Trump cu personajul Milorad Dodik este susținută de un interes tranzacțional. Îi leagă conducta de gaze Southern Interconnect, o magistrală în valoare de 200 de milioane de euro care conectează Bosnia la infrastructura de gaz lichefiat din Croația. Potrivit unor investigații apărute în presa bosniacă și internațională, Trump avea nevoie de un „om marionetă” ca să faciliteze un contract exclusiv pentru o firmă obscură legată de MAGA, ocolind licitațiile impuse de lege. În aprilie, Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui, vizita Banja Luka, capitala entității sârbe, Republica Srpska, pentru a consolida legăturile economice cu partidul lui Dodik. În fond, chiar dacă Dodik a fost eliminat de pe scena politică și din funcția de președinte, partidul său rămâne cel mai mare din Republica Srpska, iar președintele ales ca să ducă la final mandatul, Sinisa Karan, provine tot din Partidul lui Dodik. Practic, deși de jure nu mai conduce Srpska, Dodik a rămas liderul său de facto.
Investițiile directe ale americanilor în Bosnia și Herțegovina – cel mai sărac stat din Balcani – se ridică la 109 milioane de dolari la care se adaugă 139 de milioane ajutor umanitar pentru deminarea țării, sumă care se întinde pe trei decenii. Prin programul USAID Diaspora Invest, SUA au sprijinit peste 200 de startup-uri, conectând capitalul din SUA și Elveția cu producția locală.
Contribuția americană în Bosnia este infimă prin comparație cu cea europeană, care se cifrează la 2,4 miliarde de euro. UE a finanțat modernizarea drumurilor, 98 de kilometri de autostrăzi, proiecte regionale, a investit aproximativ 110 milioane EUR din 1996 pentru a stimula competitivitatea întreprinderilor mici, sprijină cu 70de milioane de euro IMM -urile și gospodăriile ca să facă față scumpirii energiei. În plus, UE a dat undă verde Bosniei să înceapă negocierile de aderare, acordându-i statutul de țară candidată.
Nu e de mirare că atunci când o firmă obscură, fie ea și americană, trece peste licitațiile legale și obține un contract de la un guvern regional condus de omul lui Putin, europenii caută să riposteze.
Nu este clar de ce americanii îl susțin cu o ardoare mai mare ca a italienilor pe Anntonio Zanardi Landi, dar privind totul în tabloul politico-economic al regiunii e de înțeles de ce în PIC europenii nici nu au vrut să audă de această propunere, susținându-l pe francez.
Problema e că Republica Srpska, cu sau fără Milorad Dodik, este veriga slabă în Bosnia, cu care Moscova jonglează după bunu-i plac. De fapt ăsta este și motivul pentru care UE a investit atât de mult în această țară divizată etnic, ce nu a reușit în 31 de ani să atenueze aceste clivaje dintre croații bosniaci, musulmanii bosniaci și sârbii bosniaci. Acordul de pace de la Dayton ține loc de Constituție pentru că, de când s-a terminat războiul clasa politică, divizată nu doar pe linii de partid ci, mai ales, în funcție de entitățile care compun Bosnia și Herțegovina, nu a fost capabilă, sau nu a avut voința necesară, ca să producă o lege fundamentală – o situație ideală pentru Rusia, care își poate exercita mai eficient influența într-o țară care continuă să fie marcată de diviziuni și provizorat.
Așadar, „cearta” pe funcția administrativă de la Sarajevo are ramificații și la Washington, și la Bruxelles, dar și la Moscova. De ce este atât de importantă, în actualul context mondial, liniștea din Balcani? Este suficient să facem un salt în timp, la începutul anilor 90 când, au început războaiele de secesiune în fosta Iugoslavie. Milioane de refugiați, masacre, civili, femei, copii și bătrâni, morți în aceste războaie. Era prima oară după Al Doilea Război Mondial când Europa se confrunta cu așa ceva. Și tot prima oară, când pusă în fața acestor orori, UE, vorbea de inutilitatea brațului său armat, Uniunea Europei Occidentale, o organizație de apărare și securitate internațională, înființată în 1954 prin Acordul de la Paris. A servit ca alianță militară în timpul războiului rece. Diviziunile din sânul acestei structuri au făcut posibile războaiele de secesiune, UEO fiind incapabilă să genereze forțe armate pe teren și astfel, SUA și NATO devenind dominante.
Astăzi, Donald Trump vorbește despre inutilitatea NATO, creând tensiuni între cele două maluri ale Atlanticului de neimaginat. Republica Srpska este sub umbrela Rusiei, iar Bosniei nu i se spune degeaba butoiul cu pulbere al Balcanilor. În acest moment, un conflict interetnic sau secesionist în Balcani, de amplitudinea celor trăite în anii 90, ar fi cam ultima picătură pentru europeni.
