Pe când Emmanuel Macron era încă un debutant pe scena politică europeană, Viktor Orbán, pe atunci premier al Ungariei, s-a grăbit să-i dea o lecție. În primele sale săptămâni la Palatul Élysée, președintele francez luase la țintă guvernele din Europa Centrală, iar Orbán nu fusese deloc impresionat. „Nu așa se fac treburile pe la noi”, spunea el atunci. „Dar sunt convins că va învăța și el cum merg lucrurile”.
Un exemplu de Orbán în stare pură: autoproclamatul luptător pentru libertate îl învăța regulile jocului pe liderul celei de-a doua mari puteri din Uniune. La aproape un deceniu de la acel moment, Ungaria are la cârmă un prim-ministru care a învățat într-adevăr cum merg lucrurile. Diferența este că noul premier al Ungariei, Péter Magyar, un om care a lucrat opt ani pentru partidul lui Orbán chiar la Bruxelles, a învățat și din greșelile predecesorului său
Orbán este un bun cunoscător al culiselor politice de la Bruxelles. Catapultat la vârful politicii ungare încă de la sfârșitul anilor '80, când lua parte la negocierile pentru schimbarea regimului, Orbán a devenit, după aderarea Ungariei la UE în 2004, unul dintre cei mai versați strategi din Consiliul European. Până la finele anului 2024, Orbán adunase deja 117 participări la summiturile europene, o cifră depășită doar de Jean-Claude Juncker și Angela Merkel. A învățat care sunt punctele nevralgice ale UE, când trebuie să joace cartea dreptului de veto și a testat până la limită răbdarea instituțională a blocului comunitar.
Atuul lui Magyar: cunoaște din interior angrenajul european
Magyar, în schimb, a învățat cum se învârt rotițele la Bruxelles chiar din Inima sistemului. „Înțelege logica internă a instituțiilor europene și ritmul politic al Bruxelles-ului”, explica pentru The Parliament Magazine Daniel Hegedüs, director adjunct al Institutului pentru Politici Europene. Magyar a activat mai întâi în zona politicilor de transport în timpul președinției rotative a Ungariei din 2011, apoi între 2012 și 2015 a lucrat ca ca atașat Mertens în cadrul COREPER I (comitetul unde statele membre își negociază compromisurile), devenind ulterior omul de legătură al Ungariei cu Parlamentul European. Vorbim de eșalonul aflat imediat sub reflectoarele politice: acel spațiu discret unde pozițiile naționale se negociază, se îndulcesc și se șlefuiesc înainte ca miniștrii să le anunțe triumfal în fața presei.
N-a fost un simplu spectator, ci un om adânc înfipt în angrenajul guvernului Orbán. În 2011, Olivér Várhelyi, pe atunci reprezentant permanent adjunct al Ungariei la Bruxelles, l-a numit pe Magyar șef de cabinet. Acesta a putut astfel observa de la firul ierbii mecanismele Comisiei, Consiliului și Parlamentului European. Unul din colegii săi din acea vreme îl descrie pe Magyar drept un tip „dur”, dotat cu o „minte sclipitoare” și o „carisma incontestabilă, atunci când decide să și-o folosească”.
Magyar se afla în sală și în 2018, când eurodeputata olandeză Judith Sargentini prezenta raportul ce avea să declanșeze activarea fără precedent a procedurii Articolului 7 împotriva Budapestei. Măsura era motivată de derapajele privind statul de drept, democrația și valorile fundamentale ale Uniunii, putând duce, în ultimă instanță, la suspendarea dreptului de vot al țării.
Sargentini își amintește perfect atmosfera de la Reprezentanța Permanentă a Ungariei în acele zile: „Făceau lobby intensiv, evident. Voiau să fie conectați la fiecare detaliu și să le transmită clar tuturor eurodeputaților, fie ei aliați sau adversari, că sunt cu ochii pe ei”.
La rândul său, Hegedüs susține că Magyar a deprins toate aceste tactici în perioada în care Ungaria încerca să „securizeze procesul de autocratizare internă patronat de Orbán”. Opt ani mai târziu, Magyar întoarce aceste cunoștințe instituționale, folosite anterior pentru protejarea regimului Orbán, împotriva vechiului sistem, încercând să obțină clasarea procedurii Articolului 7. „Fidesz-ul de astăzi nu mai are nicio legătură cu partidul în care m-am înscris eu în 2002”, mărturisea Magyar într-un interviu pentru BBC.
Strategia concesiilor parțiale: unde cedează Magyar și unde menține politicile lui Orbán
Relația dintre guvernul Magyar și Bruxelles nu este una de supunere oarbă, ci de conformare selectivă. În materie de migrație, de pildă, Magyar a rămas fidel liniei dure a lui Orbán, refuzând categoric mecanismele obligatorii de azil impuse de UE.
Magyar a marcat puncte decisive pe plan intern prin desființarea controversatului Oficiu pentru Protecția Suveranității și prin aderarea, în august, la Parchetul European (EPPO), Ungaria devenind astfel al 25-lea stat membru care se alătură acestei structuri. În alte domenii însă, a pășit cu mult mai multă prudență. Budapesta nu cedează teren în privința politicii de frontieră, continuă să ignore amenda de 1 milion de Euro pe zi pentru migrație și menține Legea privind protecția copilului din 2021, extrem de criticată pentru caracterul ei anti-LGBTI+, considerată o încălcare flagrantă a dreptului UE, a Articolului 2 din Tratat și a drepturilor fundamentale. Magyar nu a dat niciun semnal că intenționează să o abroge.
Dar adevărata provocare este de a stabili ce anume trebuie să facă Budapeste pentru a remedia efectiv derapajele anterioare și daunele aduse statului de drept. Raportul din iulie al Comisiei Europene privind statul de drept a scos la iveală vulnerabilități majore în materie de lobby, finanțare a partidelor, integritate publică și independență a justiției. Tineke Strik, eurodeputata olandeză care gestionează în prezent dosarul Articolului 7 în Parlament, a avertizat că procedura se fundamentează pe schimbări de substanță, nu doar pe o simplă îndulcire a tonului politic. „Avem o listă foarte clară de criterii pe care le vom evalua”, a punctat aceasta. „Iar printre ele se numără și eliminarea legii anti-LGBTI+”.
Totuși, în anumite privințe, Magyar a mers mult mai departe decât anticipase Bruxelles-ul. În iulie, partidul său, Tisza, a implementat o modificare constituțională prin care a curmat mandatul președintelui Tamás Sulyok (o figură promovată de Orbán) și a plafonat mandatele parlamentare la maximum 12 ani, scoțându-i definitiv din joc pe Orbán și pe veteranii din Fidesz. Câteva săptămâni mai târziu, procurorii maghiari descindeau la sediul partidului Fidesz, confiscând serverele acestuia. Deși niciuna dintre aceste măsuri nu figura pe lista de cerințe a UE privind statul de drept, Magyar dovedește că știe să apeleze pe plan intern arme mult mai contondente decât cele la care recurge când se află la masa negocierilor din Bruxelles. El nu se rezumă la a face concesii europenilor în schimbul reabilitării politice, ci se folosește direct de pârghiile statului pentru a demonta bucată cu bucată sistemul pe care l-a moștenit.
În plus, Magyar a preferat să gestioneze personal relația cu Bruxelles-ul, refuzând să numească un ministru al Afacerilor Europene și preluând personal portofoliul relației cu UE. Miza este clară: închiderea procedurii Articolului 7, reducerea sau eliminarea amenzii pentru migrație (care a depășit deja 910 milioane Euro de la decizia din 2024) și deblocarea fondurilor europene înghețate. Înainte de alegeri, Magyar își făcuse deja calculele la vedere. „Sper din tot sufletul să batem palma cât mai repede”, spunea el despre banii europeni, adăugând că „s-ar putea ca plățile să reînceapă chiar înainte de adoptarea efectivă a legilor”.
Iar roadele unei astfel de cooperări pragmatice se pot deja vedea. În luna mai, Bruxelles-ul a fost de acord să deblocheze 16,4 miliarde de Euro din fondurile înghețate, după ce cabinetul Magyar a pus în aplicare o serie de reforme. „Ungurii merită acești bani”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, mulțumindu-i public lui Magyar pentru „munca remarcabilă depusă”.
Magyar ar putea obține o nouă victorie politică prin filiera Manfred Weber, liderul popularilor europeni (PPE). În timpul vizitei efectuate de Weber la Budapesta pe 2 septembrie, Magyar a anunțat că Tisza s-ar putea alătura „cu mare drag” PPE ca membru cu drepturi depline de îndată ce dosarul Articolului 7 va fi clasat. Eurodeputații Tisza activează deja în grupul PPE, însă Magyar oferea acum aderarea oficială la cea mai puternică familie politică din Parlamentul European. Asta ar însemna readucerea oficială a partidului de guvernământ de la Budapesta în mainstream-ul politic european, din care Fidesz-ul lui Orbán fusese mai întâi suspendat, pentru ca apoi să se retragă definitiv. Dacă Orbán își făcuse din izolarea europeană a Budapestei un titlu de glorie și un blazon al suveranității, Magyar vede în integrarea în curentul centru-dreapta un atu strategic de prim rang. Conform declarațiilor lui Magyar, Weber s-a oferit deja să medieze o soluție și în privința amenzii pentru migrație.
La o scară mai largă, principala doleanță a Bruxelles-ului în privința Ungariei a fost întotdeauna stoparea blocajelor sistematice pe dosarul Rusia, un dosar pe care Orbán îl transforma invariabil într-o pârghie de șantaj politic. Cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile parlamentare din aprilie, pe care avea să le piardă, Orbán se folosise de veto atât pentru blocarea unui împrumut de 90 de miliarde de Euro destinat Ucrainei, cât a unui nou pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, totul plecând de la o dispută privind o conductă petrolieră. Cedase abia după săptămâni de presiuni exercitate de cancelariile europene. Fusese o manevră tipică de negociere: Orbán se folosise de dependența Ucrainei pentru a strânge șurubul la Kiev pe tema conductei Drujba. Când Ungaria și-a ridicat veto-ul în aprilie, UE a aprobat imediat creditul de 90 de miliarde de Euro, prima tranșă fiind programată să ajungă în Ucraina în doar câteva săptămâni.
Contrastul dintre Magyar și Orbán este de-a dreptul izbitor în materie de sancțiuni europene. În iulie, Ungaria a dat undă verde celui de-al 21-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, după ce Orbán blocase repetat măsurile anterioare. Furios, Orbán i-a reproșat lui Magyar că ar fi trebuit să își exercite dreptul de veto, cerându-i practic succesorului său să apeleze la o armă pe care el însuși dovedise că nu mai are cum să o folosească eficient.
Magyar a mutat rapid și pentru a detensiona un alt conflict istoric instrumentalizat de Orbán împotriva Kievului. El a bătut palma cu ucrainenii pe tema drepturilor minorității maghiare, vizând educația, limba maternă și cultura. În schimb, Budapesta a anunțat că susține deschiderea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE. Cu toate acestea, Ungaria continuă să amâne avizul pentru alte capitole de negociere până când Kievul va transpune efectiv acordul în legislație. Magyar demonstrează astfel că poate sprijini parcursul european al Ucrainei fără a abandona pârghiile de presiune ale Budapestei. De altfel, noul premier nu este nici el scutit de rețineri față de UE: la recentul Forum Strategic de la Bled, el a avertizat că blocul comunitar trebuie să decidă dacă vrea „doar să supraviețuiască sau să câștige”.
Schimbarea de macaz este evidentă și în raport cu Rusia. În mai, guvernul Magyar a dat semnale clare că nu se va mai opune sancționării Patriarhului Kirill (un protejat al lui Orbán încă din 2022), o măsură inclusă într-un „mini-pachet” de sancțiuni pe care vechiul regim îl blocase ani la rând. În august, noua linie de politică externă a Ungariei cataloga oficial Rusia drept o „amenințare” la adresa securității naționale, a Europei și a ordinii internaționale, marcând astfel o ruptură radicală de linia filorusă din era Orbán.
Pe 8 septembrie, Budapesta a expulzat zece diplomați ruși acuzați de activități incompatibile cu statutul lor diplomatic, conform Convenției de la Viena din 1961. Reacția Moscovei n-a întârziat: un deputat din Duma de Stat a amenințat direct cu sistarea livrărilor de energie către Ungaria. Prin urmare, schimbările făcute de Magyar depășesc simpla mecanică a veto-ului la Bruxelles: Ungaria a trecut de la rolul de scut al intereselor rusești în interiorul UE la o politică ce impune costuri diplomatice directe Moscovei.
Spre deosebire de Ungaria lui Orbán, care vindea scump deblocarea sancțiunilor împotriva Rusiei, versiunea lui Magyar generează un alt tip de influență. În timp ce Orbán a făcut capital politic din obstrucționism, succesorul său încearcă să profite de pe urma alinierii. Magyar nu refuză politica tranzacțională, ci doar schimbă moneda de schimb. El nu își propune să doboare Bruxelles-ul, pentru simplul fapt că, din experiența sa, Uniunea nu este un monolit ce poate fi doborât printr-o singură lovitură.
Dilema Bruxelles-ului: conformare de fațadă sau aliniere autentică?
Toate aceste evoluții pun Comisia Europeană în fața unei dileme majore. Încercarea de a închide dosarul Articolului 7 devine tot mai tentantă: Ungaria cooperează pe tema Rusiei, sprijină Ucraina, joacă constructiv în instituții, iar partidul Tisza a demontat deja din piesele de rezistență ale regimului Orbán. Totuși, concluziile din iulie ale Comisiei reamintesc un adevăr incomod: alinierea politică de moment nu este egală cu o reformă instituțională profundă. Dacă Articolul 7 devine o procedură ce poate fi clasată doar pentru că un politician versat a învățat cum să satisfacă exigențele birocrației europene, fără ca problemele de fond să fie rezolvate, Bruxelles-ul riscă să creeze un precedent periculos: cel în care conformarea tehnică ia locul schimbărilor structurale.
Guvernul Orbán a tocat aproape 20 de milioane de Euro pe o campanie agresivă de hărțuire mediatică la adresa lui Sargentini din cauza raportului ce-i poartă numele, susținând ulterior că aceasta ar fi fost agresată verbal de cetățeni în timpul unei vizite la Budapesta. Întrebată recent ce așteptări are de la Magyar, Judith Sargentini a oferit un răspuns simplu: își dorește doar garanția că poate călători din nou în Ungaria ca un turist obișnuit, fără să se teamă pentru siguranța ei.
Marea realizare a lui Orbán a fost să arate câtă influență poate deține o țară mică dacă joacă rolul unui opozant incomod. Magyar are o altă strategie. El nu a renunțat la logica tranzacțională a Ungariei, ci a reconfigurat termenii în care aceasta funcționează. Orbán a trăit cu impresia că se poate folosi de toate pârghiile de care dispunea doar pentru a distanța Budapesta de Bruxelles. În Magyar, el a creat un succesor care știe exact cum să le mânuiască chiar din interior. Însă dilema crucială a Bruxelles-ului persistă: va fi oare suficientă o aliniere politică de conjunctură pentru a clasa în câteva săptămâni un dosar vechi de opt ani, atâta timp cât problemele de fond au rămas, practic, nerezolvate?
