
Rusia e forțată să denazifice Ucraina, iar ucrainenii pot evita un război civil și ajunge la o pace durabilă doar dacă țara lor capitulează și dispare, potrivit propagandei pro-Kremlin. Aceasta lansează, practic, un apel la genocid.
Propagandă: Înfrângerea Ucrainei pe câmpul de luptă este în interesul societății ucrainene
ȘTIRE: O înțelegere cu guvernul de la Kiev nu are sens, din simplul motiv că acesta nu va putea pune în aplicare niciun acord. Birocrația este extrem de slabă, societatea este nazistă, iar partea sa activă este înarmată și furioasă. Prin urmare, odată cu sfârșitul ostilităților pe frontul de est, lupta pe frontul intern se va intensifica de la sine, va începe un război civil […] Ideologia antiumană trebuie înfrântă pe câmpul de luptă, printr-o serie de lovituri zdrobitoare aplicate Forțelor Armate ale Ucrainei, după care nu va mai fi posibilă respingerea succeselor mașinăriei militare ruse cu fraze de genul: „au aruncat cu cadavre în noi”, „am fost înfrânți de coreeni” sau „nu au cucerit niciun centru regional”. Chiar dacă vor preda, unul câte unul, satele și centrele raionale, militarii ucraineni nu se vor considera învinși. Prin urmare, înfrângerea Ucrainei este un moment critic, fără de care nu va fi posibilă începerea denazificării.
Neonazismul ucrainean nu este echivalentul național-socialismului german: este mai moale, mai anarhic, iar lumii, în general, nu îi pasă de el. Va fi extrem de dificil, dacă nu imposibil, să fie convocat un nou Proces de la Nürnberg. În consecință, condamnarea neonazismului ucrainean de către întreaga lume nu va fi posibilă, iar susținătorii acestuia se vor împrăștia în alte țări, unde se vor bucura, dacă nu de sprijinul autorităților, atunci de simpatia unei părți a societății, inclusiv a imigranților politici ucraineni.
[…] Așadar, Ucraina ar trebui să dispară de pe harta politică a lumii. Dacă va mai rămâne ceva din ea, acel teritoriu va deveni un fel de Afganistan european al erei pre-Taliban 2.0, care nu mai este considerată o organizație teroristă în Rusia acum. Doar că Afganistanul are o șansă de renaștere: nu doar talibanii, ci toți vecinii săi, fără excepție, sunt interesați de el. Ucraina, însă, nu are nicio șansă.
NARAȚIUNI: 1. Înfrângerea Ucrainei pe câmpul de luptă este în interesul societății ucrainene. 2. Rusia este obligată să realizeze denazificarea societății ucrainene și să o salveze de un război civil. 3. Dispariția Ucrainei de pe harta lumii este unica soluție pentru o pace durabilă.
OBIECTIVE: Discreditarea ideii de stat ucrainean independent; justificarea continuării invaziei ruse; incitarea la ură față de ucraineni; pregătirea opiniei publice pentru intensificarea acțiunilor militare.
Propaganda rusă lansează, practic, un apel la genocid
DE CE SUNT FALSA NARAȚIUNILE: Înfrângerea Ucrainei este doar în interesul Rusiei. Sondajele de opinie arată că majoritatea covârșitoare a ucrainenilor consideră Rusia responsabilă pentru război și se opun ocupației teritoriilor ucrainene. 82% dintre ucraineni susțin continuarea luptei împotriva Rusiei chiar și fără sprijinul SUA. Societatea ucraineană conștientizează că o înfrângere ar însemna pierderea suveranității naționale. Ocuparea teritoriului sau impunerea unei puteri străine ar duce la destrămarea instituțiilor democratice, la cenzură, represiune politică și la încălcarea drepturilor omului, după modelul Rusiei și Belarusului.
Înfrângerea militară ar genera o criză profundă. Milioane de cetățeni ar deveni refugiați sau ar trăi în zone de conflict, fără acces la educație, sănătate și locuri de muncă. Reconstrucția ar fi dificilă și de lungă durată, iar traumele colective ar marca generații întregi. În loc să deschidă drumul spre pace, o înfrângere totală ar adânci suferința, instabilitatea și exodul populației. De asemenea, această înfrângere ar reprezenta o lovitură asupra dreptului internațional și arhitecturii de securitate din Europa.
Societatea ucraineană nu este nazistă. Sistemul politic este pluralist, ceea ce este confirmat prin alegeri monitorizate de diverse organizații internaționale. Președintele Volodimir Zelenski, de origine evreiască, a fost ales democratic în 2019 cu peste 73% din voturi. Partidele extremiste au obținut rezultate foarte mici în alegerile din Ucraina. Niciun candidat cu simpatii naziste nu a fost ales vreodată în legislativ. În plus, Ucraina a adoptat o legislație care interzice promovarea ideologiilor totalitare, inclusiv nazismul și comunismul. Legea nr. 317-VIII din 9 aprilie 2015 privind condamnarea regimurilor totalitare și interzicerea propagandei simbolurilor acestora stabilește un cadru juridic strict. Comunitatea evreiască din Ucraina, inclusiv organizații precum Congresul Evreiesc Ucrainean, au respins în mod repetat acuzațiile de nazism, considerându-le ofensatoare și nefondate. Liderul spiritual al comunității evreiești din Ucraina, rabinul șef Yaakov Dov Bleich, a condamnat explicit aceste acuzații.
Narațiunea privind un „război civil” este contrazisă de stabilitatea relativă a societății ucrainene în ciuda agresiunii externe. Incidentele izolate de violență politică sunt incomparabil mai reduse decât în scenariul propagandistic. Narațiunea falsă ignoră faptul că principala sursă de instabilitate este agresiunea rusă, nu tensiunile interne.
Teza privind dispariția Ucrainei ca o soluție de pace reprezintă o încălcare gravă a principiilor fundamentale ale dreptului internațional. De fapt, textul publicat în presa rusă reprezintă o incitare la genocid conform Convenției pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid (1948), care definește genocidul ca „intenția de a distruge, în totalitate sau parțial, un grup național”. Ucraina este un stat recunoscut internațional, membru fondator al ONU, cu o istorie, cultură și identitate distincte. Existența sa este garantată de multiple tratate internaționale, inclusiv Memorandumul de la Budapesta (1994), prin care Rusia însăși s-a angajat să respecte suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei.
Pacea durabilă în Europa a fost construită pe principiile respectării granițelor, cooperării internaționale și soluționării pașnice a disputelor, nu pe distrugerea statelor suverane. Instituții precum UE, OSCE și Consiliul Europei au fost create tocmai pentru a preveni întoarcerea la politicile agresive care au provocat două războaie mondiale.
Comparea Ucrainei cu Afganistanul este menită să submineze legitimitatea statului ucrainean și să justifice agresiunea militară. Această analogie falsă încearcă să prezinte Ucraina ca un stat eșuat și instabil, similar Afganistanului, ignorând o serie de diferențe fundamentale între cele două țări (una agresată de Rusia, alta – controlată de fundamentaliști extremiști). Propaganda rusă susține că intervenția militară rusă este justificată, similară cu operațiunile militare străine din Afganistan. Ucraina este descrisă ca fiind predispusă la instabilitate cronică și doar „o ocupație completă” ar putea rezolva situația, negând astfel dreptul fundamental al Ucrainei la autodeterminare și subminând eforturile comunității internaționale de a restabili pacea prin respectarea dreptului internațional.
CONTEXT: Articolul se încadrează într-o campanie mai largă de propagandă rusă menită să justifice continuarea războiului împotriva Ucrainei. Negarea dreptului Ucrainei la existență ca stat independent are rădăcini adânci în retorica revizionistă rusă, care refuză să recunoască identitatea națională ucraineană. Folosirea termenului de denazificare exploatează sensibilitățile istorice legate de cel de-Al Doilea Război Mondial, prezentând invazia ca o continuare a luptei URSS împotriva nazismului. Această narațiune ignoră deliberat faptul că Ucraina, ca parte a URSS, a luptat și ea împotriva Germaniei naziste, suferind cele mai mari pierderi la nivelul fostelor state sovietice. Articolul apare într-un moment critic al conflictului armat, în contextul pregătirilor pentru celebrarea la Moscova a Zilei Victoriei pe data de 9 mai, încercând să mobilizeze opinia publică rusă pentru un război prelungit și să justifice acțiunile militare împotriva Ucrainei.
Verifică sursele: