FAKE NEWS: Unul din copiii preluaţi de asistenţii sociali britanici a decedat

FAKE NEWS: Unul din copiii preluaţi de asistenţii sociali britanici a decedat
© @Diana Iovanovici-Șoșoacă/Facebook   |   „Luați labele de pe copiii români!", 22 iulie 2024

Preluarea de către serviciile sociale britanice a copiilor unei familii de români a provocat lansarea mai multor naraţiuni false de către eurodeputata filorusă Diana Şoşoacă.

Cine nu cunoaște legislația, politicianul Șoșoacă sau avocatul Șoșoacă?

ȘTIRE: „Referitor la situația românilor din Leeds, Marea Britanie, ai căror copii au fost preluați de autoritățile britanice, încălcându-li-se dreptul de a fi anunțați și de a avea dreptul la apărare și cărora nu li s-a acordat prezumția de nevinovăție, vă solicit să luați măsurile care se impun, intervenind ferm pe lângă autoritățile britanice pentru redarea copiilor către familiile lor și repatrierea acestor familii în România.

Ca urmare a tulburărilor care au avut loc la Leeds și care au fost provocate de Poliția britanică prin preluarea forțată a copiilor, unul dintre minorii urmăriți de Poliție în urma incidentelor care au avut loc pe stradă a sărit pe geam de frică și a decedat astăzi în urma rănilor provocate de cădere. Această tragedie este inacceptabilă, iar cei care au provocat-o trebuie să fie trași la răspundere! Responsabilitatea acestui deces o au autoritățile britanice care răpesc efectiv copiii din familiile lor!

De-a lungul anilor, cazurile de preluare a copiilor români au devenit o obișnuință periculoasă pentru că statul român nu îi protejează. Deja se nasc mai mulți copii români în afara granițelor țării decât în România și este inadmisibil că România niciodată nu își protejează cetățenii deși are această obligație. Instituțiile statului român trebuie să își exercite atribuțiile în acest sens, mai ales că Legea 272/2004 instituie ca prioritară păstrarea copiilor în mediul familial, inclusiv la rude. [...]

Este îngrijorător faptul că statele străine încearcă să preia copii românilor, copii care ajung în general la cupluri de același sex, lucru interzis în România, și tocmai pentru a preveni aceste abuzuri copiii trebuie păstrați în mediul familial, românesc, iar statul român trebuie să facă tot posibilul să îi repatrieze pe acești români și astfel să ne aducem o parte din diaspora acasă.

NARAȚIUNE: 1. Unul din copiii preluaţi de autorităţile britanice de la familia de români din Leeds a decedat. 2. În diaspora, se nasc mai mulţi copii români decât în ţară. 3. Doar copiii preluaţi din familiile de români sunt daţi în adopţie cuplurilor britanice de acelaşi sex.

CONTEXT: În data de 18 iulie, mai multe proteste violente, izbucnite în oraşul englezesc Leeds, atrăgeau atenţia asupra unui caz în care serviciile sociale britanice au preluat în grijă copiii unei familii de români, în cadrul unei anchete care viza comiterea infracţiunii de neglijenţă în îngrijirea copiilor. Cercetările fuseseră demarate încă din luna aprilie, când un bebeluş de 7 luni a fost adus la spital de mama lui, cu o lovitură la cap. Iniţial, bebeluşul şi ceilalţi copii ai familiei, de etnie romă şi religie penticostală, au fost plasaţi în grija unor rude. Însă pe 18 iulie, autorităţile britanice au luat o nouă decizie, copiii fiind preluaţi şi daţi în grija unei familii provizorii.

În urma protestelor, soldate cu distrugeri şi pagube materiale, nouă cetăţeni români au fost reţinuţi de poliţia britanică, opt dintre ei fiind eliberaţi ulterior. Întregul scandal a fost un prilej pentru propaganda naţionalistă ultrareligioasă de a relansa naraţiunile potrivit cărora Occidentul decadent atentează la filonul creştin al poporului român, în încercarea de a-i provoca dispariţia. Discursul se aliniază firului narativ de sorginte moscovită, care încearcă să acrediteze ideea că în Occident există diferite comploturi oculte pentru a îndepărta omenirea de creștinism. Diverse subiecte legate de comunitatea LGBTQ sunt astfel folosite, de ani de zile, pentru a decredibiliza spațiul cultural european. Uniunea Europeană este prezentată ca „Gayropa”, un construct social în antiteză cu cel al valorilor tradiționale, creștinești, ortodoxe, reprezentate de Rusia. De asemenea, este promovată ideea unei așa-zise „agende LGBTQ” pe care Occidentul (inclusiv democrații americani) încearcă să o impună cu forța.

Sputnikul politicii românești

Declarată personalitatea politică a anului 2021 de către portavocea Kremlinului, Sputnik, Diana Iovanovici Șoșoacă s-a făcut remarcată de-a lungul timpului prin diferite scandaluri în care a fost implicată, dar și prin promovarea unor teze, narațiuni false și dezinformări foarte similare cu cele lansate din Rusia. În discursurile sale, aceasta promovează, totodată, teze suveraniste, antieuropene şi antiucrainene, în timp ce activitatea sa politică se rezumă la luări de poziţie cu accente discriminatorii, homofobe şi antisemite, iniţiative legislative ce contravin flagrant dreptului internaţional, precum şi interpelări care frizează ridicolul.

OBIECTIV: Subminarea încrederii populației în autorități, promovarea discursului antioccidental, validarea propriilor teorii conspiraţioniste, provocarea şi amplificarea de tensiuni sociale.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: În ciuda afirmaţiilor Dianei Şoşoacă, măsura preluării copiilor de către autorităţile britanice a fost luată în baza unor motive „legale şi îndreptăţite”, potrivit Autorităţii Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție din România. Mai mult, afirmaţia conform căreia serviciile sociale au încălcat dreptul familiei „de a fi anunțați și de a avea dreptul la apărare” este una falsă, familia fiind informată în prealabil despre decizie, pentru că, în chiar dimineața zilei respective avusese loc o înfățișare în instanță. În plus, unii dintre copii erau deja vizați de „măsuri de protecție specială”, fiind plasaţi în grija familiei extinse. În ce priveşte decesul unuia dintre copii, Ministerul român al Afacerilor Externe a precizat, într-un răspuns la solicitarea Digi24, că „informația nu se confirmă”. Cu alte cuvinte, nu este decât o minciună, pentru care Diana Şoşoacă nu a prezentat nici o dovadă, şi nici nu a infirmat-o până la ora publicării acestui material.

Șoșoacă nu crede în statistici

Şi informaţia că „se nasc mai mulți copii români în afara granițelor țării decât în România” este una falsă. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2023 s-au înregistrat 155 390 de nou-născuţi în țară şi 24 707 în străinătate. Mai mult, numărul românilor născuţi în străinătate este în scădere constantă, de la peste 67 000, cât era în 2018, la aproape 25 000, cât se înregistrează în prezent.

Anual, în Marea Britanie, între cinci şi şase sute de copii sunt adoptaţi de familii formate din persoane de acelaşi sex, dintr-un total de aproximativ trei mii de adopţii. În ceea ce priveşte grupurile etnice din care fac parte aceşti copii, statistica arată că, într-adevăr, aproape 85% din totalul copiilor adoptaţi sunt de rasă albă, dar nicăieri în rapoartele autorităţilor britanice nu se face referire la naţionalitatea sau cetăţenia acestora. Căutările pentru identificarea cazurilor în care copii provenind din familii româneşti au fost daţi în adopţie cuplurilor britanice formate din persoane de acelaşi sex au returnat un singur rezultat, şi anume un caz datând din 2016, când cei doi copii ai unei familii de români, între timp divorţaţi, au fost adoptaţi de un cuplu homosexual.

Mai mult, în cazul copiilor din Leeds, aceştia au fost deja returnaţi familiei extinse, aflându-se momentan în grija unui unchi patern, şi nu se află în evidenţele autorităţilor britanice pentru adopţie. Astfel, fără să intenţioneze acest lucru, oficialităţile din Anglia au respectat Legea românească 272/2004, chiar dacă ea nu poate produce efecte într-o altă ţară, fapt ce ar fi trebuit cunoscut de un avocat, şi încă unul excepţional, aşa cum se autointitulează Diana Şoşoacă.

  • Publicație / Media:
    SOSRO.RO
  • Data publicării:
    22/07/2024
  • Public țintă:
    CONSPIRAŢIONIŞTI, SUVERANIŞTI, NAŢIONALIŞTI, ANTIOCCIDENTALI, ANTIEUROPENI
  • Amplificare:
    ECOPOLITIC.RO, ZIARULACTUALITATEA.RO, ZIARULPROFIT.RO, ACTUALITATE.ORG, STIRIPESURSE.RO, REȚELE SOCIALE
  • Afiliere politică:
    PARTIDUL SOS ROMÂNIA
  • Narațiune cheie:
    UNUL DIN COPIII PRELUAŢI DE AUTORITĂŢILE DIN LEEDS, DE LA O FAMILIE DE ROMÂNI, A DECEDAT.
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Alte știri
FAKE NEWS: Pământul Ucrainei a fost vândut corporațiilor străine

FAKE NEWS: Pământul Ucrainei a fost vândut corporațiilor străine

Corporațiile occidentale dețin majoritatea terenurilor agricole din Ucraina în schimbul sprijinului oferit statului ucrainean în război, potrivi propagandei ruse.

FAKE NEWS:  UE pregătește România și Republica Moldova de război

FAKE NEWS: UE pregătește România și Republica Moldova de război

Serviciul rus de spionaj spune că UE pregătește de război infrastructura Republicii Moldova și a României și că Bruxellesu intervine în afacerile interne ale Moldovei, iar consecințele sunt catastrofale.

FAKE NEWS: În România nu există partide extremiste antioccidentale

FAKE NEWS: În România nu există partide extremiste antioccidentale

În România nu există niciun partid anti-UE și anti-NATO și nici de extremă dreaptă, susţine Ion Cristoiu, cunoscut promotor al narațiunilor de sorginte rusească.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
FAKE NEWS: UE vrea să transforme Georgia într-un aliat militar împotriva Rusiei
FAKE NEWS: UE vrea să transforme Georgia într-un aliat militar împotriva Rusiei

Occidentul sprijină protestele din Georgia pentru a semăna instabilitate, a mai obține o colonie post-sovietică și a avea un aliat militar în zonă, potrivit propagandei ruse.

Marin Gherman
03 dec. 2024
DEZINFORMARE: Blândețea autorităților a permis lovitura de stat din Ucraina
DEZINFORMARE: Blândețea autorităților a permis lovitura de stat din Ucraina

În Ucraina a fost lovitură de stat pentru că autoritățile de atunci nu au recurs la forță pentru a o opri, minte presa pro-Kremlin la 11 ani de la intervenția brutală a poliției la Euromaidan.

Marin Gherman
30 nov. 2024
FAKE NEWS: Maia Sandu a susținut-o pe Lasconi la prezidențiale pentru că așa i-a zis Soros
FAKE NEWS: Maia Sandu a susținut-o pe Lasconi la prezidențiale pentru că așa i-a zis Soros

Soros i-a cerut Maiei Sandu să o susțină pe Elena Lasconi, afirmă un fost premier pro-rus de la Chișinău după ce candidata USR a obținut majoritatea voturilor la secțiile din Republica Moldova.

Veridica
29 nov. 2024
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski vrea să elimine trei sferturi din ucraineni
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski vrea să elimine trei sferturi din ucraineni

Presa pro-Kremlin scrie că Zelenski vrea război până când în Ucraina rămân 10 milioane de locuitori. Motivul? UE o va accepta mai ușor pentru că va avea mai puțini europarlamentari.

Marin Gherman
28 nov. 2024
FAKE NEWS: Vaccinurile au cauzat o creștere a mortalității cu 74%
FAKE NEWS: Vaccinurile au cauzat o creștere a mortalității cu 74%

Vaccinurile anticovid sunt responsabile de creșterea uriașă și bruscă a cazurilor de „morţi subite” și boli grave, susţine o publicaţie conspiraţionistă.

Cezar Manu
27 nov. 2024
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski, agent MI6 care lucrează pentru distrugerea UE
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski, agent MI6 care lucrează pentru distrugerea UE

Zelenski este un agent străin care vrea să le interzică liderilor din Occident să discute cu Putin pentru a nu se ajunge la o pace în Ucraina, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
26 nov. 2024