
La sfârșitul lui 2020 și începutul lui 2021 unele agenții de știri au publicat o informație despre faptul că Ucraina nu mai are rezerve de cartofi, iar pentru a-și hrăni propria armată Kievul cumpără cartofi și piure de cartofi din Rusia. În acest mod, opinia publică a rămas total dezorientată. Pe de o parte, Kievul susține sus și tare că se opune agresiunii rusești în Donbass (Rusia a fost recunoscută stat-agresor de Parlamentatul Ucrainei), pe de altă parte, din aceste informații de presă, care s-au dovedit a fi fake-news, rezultă o incapacitate a Ucrainei de a asigura cu cele necesare (mai ales hrană!) pentru propria armată.
ȘTIRE.
„Armata ucraineană consumă piure de cartofi din semifabricat produs de Federația Rusă, care este de fapt un stat agresor. Serhiy Samonenko, directorul firmei Vymal, a spus despre acest lucru în cadrul conferinței de presă „Culorile cartofului de pe piața internă din Ucraina” de la Interfax-Ukraina, notează agronews.ua.
100% din acest produs Ucraina importă din străinătate. Acest produs este strategic pentru satisfacerea nevoilor Forțelor Armate din Ucraina. Acum armata noastră folosește piure de cartofi produs de Federația Rusă, care este de fapt un stat agresor, a spus Serhiy Samonenko. Situația este dramatică din cauza celor trei linii existente pentru producția de piure de cartofi, fiindcă toate companiile din Ucraina au încetat să mai funcționeze.
Potrivit acestuia, țările vecine, inclusiv UE, Rusia și Belarus, au programe de stat pentru sprijinul industriei creșterii cartofului […] . Nu există un astfel de program în Ucraina.
În cazul unei tranziții complete la standardele NATO, armata ucraineană va trebui să folosească numai produse semifabricate din cartofi pentru alimentare, dintre care cele mai frecvente sunt piureul de cartofi. Cererea internă a Ucrainei pentru acest produs este de 6.000 de tone. Această cantitate este suficientă pentru a satisface consumul standard zilnic de 270 grame de cartofi prelucrați pentru fiecare militar, a declarat Oksana Rujenkova, director executiv al Asociației Ucrainene a Producătorilor de Cartofi. Ea a adăugat că în prezent Ucraina importă integral acest produs din regiunea Bryansk, Federația Rusă, unde se află cele mai mari 3 linii de producție de piure de cartofi din Eurasia.”
Articole asemănătoare:
În super-statul agrar din nou s-au terminat cartofii
NARAȚIUNI: 1. Ucraina nu este în stare să-și hrănească propria armată și este nevoită să cumpere piure de cartofi și alte produse din Rusia. 2. Sistemul agrar din Ucraina este în delăsare totală începând cu 2014. 3. Dacă se va apropia mai mult de NATO, Ucraina va fi nevoită să cumpere tot mai multe produse alimentare pentru armată de la Federația Rusă. 4. Liderii politici de la Kiev din 2014 sunt puși de „occidentali” să distrugă statul și să transforme Ucraina într-o „colonie a Vestului”.
CONTEXT / ETOS LOCAL: Începând cu anul 2014 Ucraina se opune agresiunii Federației Ruse, care inițial a invadat și anexat Crimeea, iar ulterior a susținut militar și financiar separatiștii din Donbass. Kievul și-a consolidat cu ajutorul statelor din Occident sistemul de apărare. Cheltuielile pentru armată au crescut considerabil, având loc o modernizare a forțelor de apărare. Rusia și forțele pro-ruse din Ucraina încearcă să demonstreze că armata ucraineană este una prost condusă, slab înarmată, iar prezența militarilor ruși în Donbass „nu poate fi demonstrată”. În realitate, spun oficialii și presa rusă, războiul din Donbass ar fi unul civil. În paralel, în presă sunt purtate campanii de demoralizare a societății ucrainene și a armatei pentru a submina susținerea pentru politicile de securitate ale Kievului. Un exemplu elocvent este știrea analizată în acest articol despre importul de piure de cartofi și a altor semifabricate din Rusia.
OBIECTIV: Aceste știri au ca scop să demonstreze incapacitatea Ucrainei de a asigura cele necesare pentru propria armată. În cadrul meta-narațiunii „Ucraina – stat fals”, narațiunile în cauză îi arată cititorului de limba rusă și ucraineană că cele două „state-surori” sunt strâns legate între ele, iar eforturile Occidentului de a „certa” aceste foste republici sovietice nu vor mai avea succes. Presa din Rusia a citat declarațiile producătorilor din Ucraina în cadrul unor articole ample, precizând că potențialul agrar al Kievului este unul inventat de presă, iar viitorul acestui stat este să devină o colonie a vestului. Un alt obiectiv este demoralizarea armatei, care luptă împotriva agresiunii Rusiei, dar până la urmă ar fi consumat piure de cartofi produs de statul-inamic. Scopul final al acestor campanii de dezinformare este dezorientarea opiniei publice și relativizare a noțiunilor de est-vest, parteneri-inamici, prietenie-război.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Piureul de cartofi din semifabricate nu este prevăzut în lista-standard a produselor alimentare și meniurilor Forțelor Armate ale Ucrainei. Din acest motiv, situația întreprinderilor de prelucrare a cartofilor din Ucraina nu are nicio legătură cu Forțele Armate. Mai mult decât atât, declarațiile unor experți ucraineni includ o serie de neadevăruri. Aceștia vorbesc despre standardele NATO pentru Ucraina în viitor, care ar fi presupus piure de cartofi și alte semifabricate, dar constată un import al acestui produs în anul curent. În același timp, nu există în vreun document elaborat de NATO vreun standard prevăzut pentru piure de cartofi. În niciun document oficial al Ucrainei nu se spune despre acest produs ca fiind unul de „importanță strategică”. În plus, presa din Rusia a tot atacat Ucraina în ultimii 3-4 ani pe marginea subiectului crizei alimentare și deficitului de cartofi după înrăutățirea relațiilor cu Moscova, iar acest subiect a fost un prilej de a lega tema agrară veche cu cea nouă, cu NATO și armata. Unii analiști ruși au comentat pe blogurile din Rusia, bazându-se pe aceste informații denaturate că „Ucraina nu va adera la NATO fără cartofii rusești”.
SÂMBURE DE ADEVĂR: În ultimii ani Ucraina se confruntă cu problema deficitului de cartofi, fiind nevoită să importe acest produs din afară. Producătorii agrari preferă să exporte acest produs în cantități mari la un preț bun pentru ei, creându-se o cerere mare, nesatisfăcută, pe piața internă. În 2020 Ucraina a importat cartofi din Polonia, Belarus, chiar și din Rusia. Subiectul a fost discutat în presa ucraineană, iar Kievul a tot încercat să reducă importurile de cartofi din Rusia, crescând importurile din Polonia. Situația a devenit complicată în anii 2019-2020, în care recoltele au fost slabe. În același timp, această situație generală nu are nicio legătură cu armata ucraineană.
REACȚII OFICIALE: Ministerul Apărării de la Kiev menționează pe website-ul său că semifabricatul „piure de cartofi” nu este inclus în lista produselor Forțelor Armate din Ucraina. Se precizează că începând cu 2021, hrana pentru tot personalul Forțelor Armate este asigurată în funcție de Catalogul de alimente, iar că gama de produse a acestuia a fost extinsă la 409 de articole. Ministerul Apărării a precizat că nu a folosit produse alimentare importate din Rusia, iar noutățile despre semifabricate și piure de cartofi reprezintă fake-news, distribuite de statul-agresor.
Verifică sursele: