FAKE NEWS: Refugiații ucraineni provoacă dezordini în Republica Moldova, iar Kievul vrea să atragă Chișinăul în război

FAKE NEWS: Refugiații ucraineni provoacă dezordini în Republica Moldova, iar Kievul vrea să atragă Chișinăul în război
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Oameni care fug din Ucraina beau o băutură caldă la sosirea la centrul de recepție de lângă satul Palanca, la aproximativ trei kilometri de granița dintre Moldova și Ucraina, Moldova, 13 martie 2022.

Refugiații ucraineni au un comportament obraznic față de moldoveni, încearcă să-și impună viziunile politice și încalcă legea, potrivit presei ruse care mai scrie și că autoritățile de la Kiev ar intenționa să implice Republica Moldova în războiul împotriva Rusiei.

ȘTIRE: „Bărbații ucraineni, care au fugit în săraca Moldovă, se comportă sfidător și arogant. Localnicii sunt enervați nu doar de felul lor de a circula cu mașini străine scumpe, nerespectând regulile (deja 15 accidente grave), ci și de apucăturile patriotice. Ei mustră chelnerițele din restaurante și vânzătorii din magazine pentru că vorbesc în limba „ocupanților” ruși (înțeleg mai bine româna de stat?), le cer moldovenilor să strige „Glorie Ucrainei”. Iar într-un sat, veneticii au colorat în galben și albastru memorialul eroilor Marelui Război pentru Apărarea Patriei, ceea ce a stârnit o sinceră indignare a moldovenilor”

[...]

Presiunile patrioților ucraineni nu pot să nu provoace temerile moldovenilor, având în vedere că chiar din Ucraina se aud semnale foarte alarmante. Recent, Televiziunea Militară a Forțelor Armate ale Ucrainei a declarat că aeroportul din Vinița a fost bombardat cu rachete „Kalibr” lansate din Transnistria, deși acolo nu există astfel de arme. Ministerul Apărării al Ucrainei a fost nevoit să infirme  această informație doar după ce autoritățile atât de la Chișinău, cât și de la Tiraspol au calificat-o drept fals”

[...]

În condițiile în care a eșuat intenția Ucrainei de a convinge Vestul să ia măsuri maio dure față de Kremlin, anume Kievul și anumite forțe ucrainene încearcă activ că atragă țara noastră în conflictul ruso-ucrainean și, astfel, să-l extindă, oferind și noi argumente pentru prelungirea sancțiunilor politice față de Moscova”, scrie politologul moldovean, Serghei Ceban ”

NARAȚIUNI: 1. Refugiații ucraineni care ajung în Republica Moldova manifestă  un comportament agresiv față de populația locală. 2. Ucraina încearcă să atragă Republica Moldova în războiul împotriva Rusiei

CONTEXT/ETOS LOCAL: De la începutul invaziei ruse în Ucraina, aproximativ  300.000 de cetățeni ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova, dintre care ceva mai mult de 100.000 de mii mai erau în această țară la 12 martie. Republica Moldova e țara care găzduiește cel mai mare număr de refugiați ucraineni, raportat la populația sa (aproximativ 4% din totalul populației). Totuși, este de așteptat că cei mai mulți dintre ucraineni rămași se vor deplasa mai departe spre Vest, sau vor reveni în țară după sfârșitul războiului.

Autoritățile centrale și locale au creat centre pentru refugiați, dar un număr mare sunt găzduiți de persoane private. Comunitatea internațională a anunțat că va aloca susținere financiare și ajutoare umanitare pentru refugiați.

Republica Moldova a condamnat agresiunea militară rusă, dar nu s-a alăturat sancțiunilor internaționale.

De la începutul războiului au fost lansate mai multe informații despre presupuse pregătiri militare în regiunea separatistă transnistreană, controlată de facto de Rusia și unde staționează un contingent militar rus și există cu depozit mare de armament și muniție din perioada sovietică. Unul dintre falsuri a fost că Aeroportul din Vinița ar fi fost atacat cu rachete lansate din Transnistria, dar și Chișinăul și Kievul și Tiraspolul au infirmat aceste zvonuri.

Un sondaj realizat la începutul lunii martie atestă că majoritatea respondenților sunt de partea Ucrainei în războiul lansat de Rusia,  iar peste 60% condamnă modul în care Vladimir Putin gestionează conflictul dintre Rusia și Ucraina.

OBIECTIV: Să îi discrediteze pe ucraineni și Ucraina, să alimenteze frica față de atragerea Republicii Moldova în război și să reducă empatia majorității cetățenilor față de autoritățile de la Kiev care se apară împotriva invaziei ruse.

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Odată cu înmulțirea numărului de refugiați ucraineni în Republica Moldova,  pe rețele de socializare a fost lansată o întreaga campanie de discreditare a acestora și au apărut diferite informații – în general false – despre implicarea lor în accidente rutiere, comportament agresiv, etc.  Fostul președinte filo-rus Igor Dodon a propus chiar ca ucrainenii „care nu se poartă frumos” să fie trimiși înapoi sau expulzați în România. Multe dintre aceste informații despre comportamentul ucrainenilor se dovedesc a fi falsuri.

Poliția a infirmat implicarea ucrainenilor în accidente rutiere majore sau în cazuri de încălcare gravă a ordinii publice. „Nu avem până la ziua de astăzi înregistrată vreo infracțiune în care să fi fost implicați refugiații. Există contravenții, adică fapte cu un pericol social și juridic mai puțin important decât o infracțiune. Avem, de exemplu, încălcări în trafic”, a declarat șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu.

Pregătirea armatei separatiste pentru implicarea în conflict și chiar acțiuni militare ale acesteia împotriva Ucrainei sunt alte teze promovate pe rețele de socializare.

Presupusa intenție de a atrage Republica Moldova în războiul pe care îl poartă cu Rusia este o teză nouă. Republica Moldova, ca țară neutră, nu poate să se implice într-un conflict militar. În plus, Republica Moldova este într-o situație vulnerabilă din cauza superiorității forțelor separatiste combinate cu cele ruse din Transnistria, astfel încât nu e interesată de un război pe care l-ar pierde. În plus, nici Ucraina nu vrea ca un nou front să fie deschis în partea sa de vest, în condițiilor în care forțele sale cu greu reușesc să facă față asalturilor rusești la est, nord și sud.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Poliția a documentat câteva contravenții minore, inclusiv încălcări în trafic, comise de refugiați ucraineni.

  • Publicație / Media:
    politnavigator.net
  • Data publicării:
    08/03/2022
  • Amplificare:
    pravda.ru
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Alte știri
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Dacă Zelenski nu e oprit, Ucraina dispare într-un an

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Dacă Zelenski nu e oprit, Ucraina dispare într-un an

În Rada Supremă se discută despre riscul dispariției Ucrainei sub conducerea lui Zelenski, potrivit presei pro-Kremlin, care îl citează pe un deputat fugar ucrainean.

FAKE NEWS: Moldovenii, forțați să vorbească limba minorității române

FAKE NEWS: Moldovenii, forțați să vorbească limba minorității române

În Republica Moldova a fost impusă limba minorității române, potrivit propagandei pro-ruse, care reia teza falsă a existenței a două popoare, moldoveni și români, care vorbesc limbi diferite.

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Doar unirea cu Rusia poate salva Ucraina

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Doar unirea cu Rusia poate salva Ucraina

Ucraina trece printr-o criză similară cu cea din secolul XVII și, ca și atunci, doar unirea cu Rusia o poate salva, potrivit propagandei pro-Kremlin.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
FAKE NEWS: Ţările baltice şi-au pierdut independenţa
FAKE NEWS: Ţările baltice şi-au pierdut independenţa

Ţările baltice au devenit colonii ale SUA, acţionând numai la ordinul Washingtonului, potrivit propagandei ruse în România.

Cezar Manu
03 feb. 2025
Topul știrilor false legate de încetarea focului între Israel și Hamas: imagini atribuite în mod eronat momentului, afacerea Eli Feldstein
Topul știrilor false legate de încetarea focului între Israel și Hamas: imagini atribuite în mod eronat momentului, afacerea Eli Feldstein

Israelul și Hamas au convenit o încetare a focului la 15 ianuarie 2025, care a intrat în vigoare la 19 ianuarie 2025, începând cu schimbul a trei femei ostatice israeliene deținute în Gaza de la 7 octombrie 2023 și a 90 de palestinieni deținuți în închisorile israeliene. Acest eveniment a generat mai multe cazuri de știri false.

Veridica
31 ian. 2025
DEZINFORMARE: Londra sprijină Ucraina neonazistă pentru a o transforma într-o colonie
DEZINFORMARE: Londra sprijină Ucraina neonazistă pentru a o transforma într-o colonie

Marea Britanie finanțează regimul neonazist de la Kiev pentru a transforma Ucraina într-o colonie britanică, potrivit propagandei pro-Kremlin, care-l citează pe consilierul lui Putin.

Marin Gherman
31 ian. 2025
FAKE NEWS: UE a provocat criza energetică din Moldova
FAKE NEWS: UE a provocat criza energetică din Moldova

Rusofobia UE a dus la oprirea livrărilor de gaze spre Transnitria și creșterea prețurilor la energie în dreapta Nistrului, afirmă propaganda rusă, care ignoră faptul că Gazpromul a ales să nu mai dea gaze.

Veridica
30 ian. 2025
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski riscă suspendarea pentru probleme mintale
PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski riscă suspendarea pentru probleme mintale

Legislativul ucrainean l-ar putea suspenda pe Volodimir Zelenski din funcția de președinte din cauza tulburărilor de sănătate mintală, potrivit propagandei pro-Kremlin.

Marin Gherman
29 ian. 2025
FAKE NEWS: Anularea alegerilor, pusă în aplicare înainte de hotărârea Curții
FAKE NEWS: Anularea alegerilor, pusă în aplicare înainte de hotărârea Curții

„Lovitura de stat” e probată de faptul că decizia de anulare a alegerilor a fost pusă în aplicare înainte să se pronunțe Curtea Constituțională, potrivit unui cunoscut avocat conspiraționist.

Cezar Manu
27 ian. 2025