Editoriale

Reducerea emisiilor nu va răci Pământul. Ce se poate face

Temperaturi ridicate în Zagreb, Croația, 17 iulie 2023.
© EPA-EFE/ANTONIO BAT   |   Temperaturi ridicate în Zagreb, Croația, 17 iulie 2023.

Holzstock Festival

S-ar putea spune că scriu acest articol la cald. La propriu la cald, pentru că în acest moment sunt 39 de grade. Cel puțin așa indică telefonul, căci mai nou, pentru a primi cele mai proaspete actualizări legate de mediul în care trăim, nu mai avem nevoie de termometru, barometru, indicator de poluare sau de umidificare a aerului, ci doar de internet. Iar veștile sosite pe această cale nu sunt tocmai bune în ultima vreme.

2023, un an al recordurilor de temperatură. S-a accelerat încălzirea globală?

Cum parcă deja ne-am fi așteptat, și vara aceasta a venit cu noi recorduri privind vremea. Le trec rapid în revistă, ca să știm de la ce pornim. De obicei, temperaturile ridicate vin mai târziu, după ce sezonul călduros a apucat să se instaleze. Empiric vorbind, ca bucureștean, observasem că vara părea să fi intrat pe teritoriul calendaristic al toamnei, cu un septembrie călduros în continuare, numai bun de concedii. În plus, tranziția între sezonul rece și cel cald pare mai expeditivă, cu zone de primăvară din ce în ce mai ambigue. Anul acesta însă, căldurile au venit devreme, au atins în unele regiuni cote record și au ținut mai mult timp. Ca un sportiv care încă din faza calificărilor doboară recordul mondial, iulie a debutat în trombă, cu avertizări mai dese de caniculă și pe mai multe zile la rând. În România cel puțin, ceea ce li s-a părut demn de consemnat meteorologilor a fost faptul că și nopțile sunt „calde, tropicale”. Pentru partea de sud a țării, 40 de grade Celsius ziua și 20 noaptea au fost temperaturi obișnuite în luna iulie, chiar dacă nu s-au atins 44,5 grade Celsius, recordul național absolut din august 1951.

În lume, tabloul prezintă multe similitudini. Pe 6 iulie, la Beijing s-a înregistrat recordul de temperatură din oraș din această lună. Tot în China, în depresiunea Turpan din Xinjiang, numită și Valea Morții, s-au înregistrat pe 16 iulie 52,2 grade Celsius. În altă Vale a Morții, din Statele Unite, în aceeași zi, termometrul a urcat la 53,9. Pe 18 iulie, în Phoenix, Arizona, s-au consemnat nouăsprezece zile consecutive temperaturi de peste 43 de grade Celsius, doborând recordul datând din 1974 de optsprezece zile. Anul trecut, în Sicilia, a fost doborât recordul continental de căldură, când în apropiere de vechea Siracuză s-au înregistrat 48,8 grade Celsius. Da, dar aceasta se întâmpla în august; anul acesta, pe 19 iulie, la Roma s-au înregistrat 46 de grade. Ca la uragane, meteorologii au început să pună nume valurilor de căldură europene. Pe cele două din iulie din Italia, Spania și Grecia le-au botezat Caron și Cerber, cu semnificație tanatică poate involuntară. Însă indiferent de continent – Asia, Europa sau America – e clar că situația e agravată de faptul că temperaturile înalte au persistat deseori în zonele intens populate.

Meteorologii au semnalat însă și un alt fenomen. Cea mai mare parte a uscatului Terrei este în emisfera nordică. Uscatul se încinge mai ușor decât apa. Deci ar fi fost de așteptat ca în emisfera sudică, unde acum e iarnă, temperaturile medii să nu urce la fel de mult ca în emisfera nordică. Măsurătorile au arătat altceva. Și apa oceanelor care domină partea meridională a planetei s-a încălzit aproape proporțional cu majorarea temperaturilor septentrionale. Din 13 martie a.c., temperaturile de suprafață la latitudinile mediane sau joase au fost mai mari față de orice altă înregistrare din 1979 încoace.

Iulie 2023 a fost cea mai caldă lună din istoria celor aproape două sute de ani de când temperatura medie anuală a Pământului este estimată. Temperatura medie globală a fost cu peste 0,3 grade mai mari decât precedentul record, înregistrat în iulie 2019, potrivit Serviciului Copernicus pentru Schimbări Climatice din cadrul Uniunii Europene. Chiar înainte ca datele finale să fie anunțate, când fuseseră făcute publice estimări inițiale care arătau că va fi stabilit un nou record, secretarul general al ONU, António Guterres, a spus că iulie a marcat intrarea omenirii în „era fierberii globale”.

Care ar fi explicația? Chiar asistăm la o perioadă de accelerare a schimbărilor climatice? Specialiștii au avansat mai multe scenarii. Există explicația oarecum neutră a „tehnocraților”. Meteorologii au spus că acumularea căldurii extreme din sudul Europei s-a datorat unui anticiclon, un sistem de înaltă presiune care a dominat atmosfera superioară a sudului continentului, adică zona Mediteranei. Pe lângă comprimarea și încălzirea aerului, sistemele de înaltă presiune sunt asociate cu o acoperire de nori redusă, permițând mai multor radiații solare să ajungă la sol. Acest lucru a dus la încălzirea substanțială a suprafeței Pământului de către soare, căldură care apoi se deplasează în sus în atmosferă. Zilele lungi și nopțile scurte de vară înseamnă că acest efect de încălzire este maximizat. De asemenea, vântul dinspre Africa a contribuit la valurile de căldură.

Una dintre motivările devenite clasice atunci când vine vorba de creșterea temperaturilor este mărirea cantității de dioxid de carbon din atmosferă, care duce la accentuarea efectului de seră. La stațiunea de monitorizare de pe vârful Mauna Loa din Hawaii, în mai s-a înregistrat un nou record de particule de dioxid de carbon în atmosferă. Alte gaze de seră, metanul și oxidul de azot, au atins și ele praguri superioare neconsemnate până acum.

Este desigur un factor agravant, devenit cronic. Dar au fost luate în calcul și manifestări specifice acestui an. În iunie, a intrat în acțiune El Niño, un fenomen natural care se petrece în medie o dată la șapte ani și care constă în încălzirea puternică a apelor de suprafață din Pacificul de est. Deși efectul El Niño s-ar simți în cazul acesta suspect de repede (de obicei, durează un an de la declanșarea lui pentru ca temperaturile globale să fie influențate), se poate presupune că și el a jucat un rol în conturarea profilului atipic al acestui sezon.

O altă explicație „naturală” a fost avansată pornind de la masiva erupție a vulcanului subacvatic Hunga Tonga–Hunga Ha’apai din Pacificul de sud. S-a întâmplat în ianuarie 2022. S-a estimat atunci că erupția lui Hunga Tonga–Hunga Ha’apai a pompat în atmosferă peste o sută de milioane de tone de vapori de apă, saturând-o cu un surplus de 13%. Vaporii de apă se condensează în zonele joase, dar în stratosferă aceștia persistă mai mult și au un puternic efect de seră. S-a contraargumentat însă că la un an și jumătate de la erupție, efectele ei ar fi trebuit deja să se fi disipat.

Reducerea emisiilor doar va opri încălzirea globală. Poate fi însă și răcită planeta?

Lecția vulcanului Hunga Tonga–Hunga Ha’apai a funcționat însă și ca un memento. Precedenta erupție de o amploare similară a avut loc în 1991, în Filipine. Atunci a fost vorba de un vulcan de uscat, Pinatubo, care a eliberat în atmosferă, printre altele, mult dioxid de sulf. Acest gaz reflectă lumina solară și, drept urmare, în anul următor erupției temperaturile au scăzut în medie cu 0,5 grade Celsius. Întrebarea firească în acest caz ar fi dacă nu cumva omul poate și el construi un scut care să ecraneze parțial Pământul de razele Soarelui. Răspunsul nu e simplu, și dacă ar fi avansat acum, cu siguranță ar fi prematur.

De când cu eforturile de eliberare de dependența de combustibilii fosili, s-a observat o diminuare a prezenței dioxidului de sulf în gazele de ardere produse de oameni. De exemplu, înainte cargourile de mărfuri puteau fi depistate după dâra de fum pe care o lăsau pe drumurile lor maritime. Azi, acest tip de monitorizare nu mai e posibil pur și simplu pentru că arderile sunt filtrate. Dar cu această ocazie, în atmosferă ajunge mai puțin gaz de reflexie a razelor solare. În mod aparent paradoxal, după cum remarcă revista ‘The Economist’, și eforturile de reducere a poluării pot conduce la încălzirea globală. Ar trebui revizuită contribuția umană la cantitatea de dioxid de sulf din atmosferă?

Soluția se numește „geoinginerie solară”. Ea a fost avansată încă din 2006 și presupune eliberarea în stratosferă a câteva milioane de tone de dioxid de sulf. Dintr-o lovitură, s-ar compensa astfel efectele a o sută de milioane de tone de dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră cu care tot oamenii înzestrează aerul planetei. În plus, fiind vorba de stratosferă, nu există pericolul ca dioxidul de sulf să se precipite odată cu ploile și să provoace oamenilor bolile grave cu care e asociat. El ar constitui un scut atmosferic de mare înălțime, care ar filtra o parte a efectelor razelor solare.

Dar nu toate aceste efecte – de pildă, cele de care se ocupă stratul de ozon. Cum se știe, acesta reține radiațiile nocive ultraviolete înainte ca ele să ajungă pe pământ. Aici intervine principala controversă legată de scutul sulfuric: ce impact are el asupra stratului de ozon? Specialiștii au opinii împărțite, dar nu puțini sunt cei ce cred că prin el, oamenii repară un lucru, dar pot strica altul, cel puțin la fel de important. De asemenea, geoingineria solară nu se atinge de problema acidificării oceanelor. În fiecare an, oceanele absorb aproximativ un sfert din dioxidul de carbon emis de oameni în atmosferă, schimbând chimia apelor și dăunând ecosistemelor marine. Geoingineria solară nu elimină direct dioxidul de carbon din atmosferă, ci doar reflectă lumina soarelui înapoi în spațiu. Soluția scutului solar trebuie astfel combinată cu alte încercări de a reface echilibrul apelor planetei.

Cercetările ar putea reduce incertitudinea cu privire la beneficiile și riscurile potențiale ale tehnologiei, dar de zeci de ani, cercetarea în geoinginerie solară a fost limitată. Au existat și preocupări legate de etică, respectiv de faptul că bazându-se pe ea, guvernele ar putea deveni mai delăsătoare în privința combaterii schimbărilor climatice. Însă recent, Academia Națională de Științe din SUA și marile grupuri de mediu, cum ar fi ’Environmental Defense Fund’ și ‘Natural Resources Defense Council’, au început să susțină studiile în acest domeniu. Și tot în America, Raportul Special privind Științele Climatice a pus pe masă problema geoingineriei solare și a cerut și el cercetări suplimentare.

Un lucru este clar. Toate eforturile de reducere a emisiilor poluante au ca scop reducerea încălzirii globale. Cu ceva tenacitate și șansă, poate că până la sfârșitul secolului această țintă va putea fi atinsă. Dar, după cum remarcă ‘The Economist’, toate aceste eforturi vor reduce încălzirea, nicidecum nu vor răci planeta. În acest caz, poate că până la urmă geoingineria solară va fi soluția salvatoare.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Ionuț Iamandi

Ionuț Iamandi




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 8 min
De ce nu Kamala Harris?
De ce nu Kamala Harris?

Dacă Partidul Democrat o va nominaliza în august pe actuala vicepreședintă a SUA, Kamala Harris, pentru a candida la alegerile prezidențiale din noiembrie, Donald Trump nu va avea o misiune ușoară.

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
23 Jul 2024
Letonia și China: relații restrânse, fără perspective de îmbunătățire
Letonia și China: relații restrânse, fără perspective de îmbunătățire

Odată cu invadarea la scară largă a Ucrainei, relațiile Letoniei cu China s-au restrâns și mai mult și este puțin probabil ca lucrurile să se schimbe în viitorul apropiat.

Kaspars Germanis
Kaspars Germanis
19 Jul 2024
Două lecții de istorie românească spre uzul admiratorilor locali ai lui Putin
Două lecții de istorie românească spre uzul admiratorilor locali ai lui Putin

Propaganda rusă a luat în vizor România și Moldova. Sunt reluate vechi teze sovietice, ca aceea a moldovenismului, dar apar și minciuni noi, inclusiv că România și-ar fi cedat tezaurul de la Moscova.

Cosmin Popa
Cosmin Popa
16 Jul 2024
Patru incertitudini legate de alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova
Patru incertitudini legate de alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova

Există o serie de semne de întrebare legate de alegeri, de la numărul de alegători – important pentru validarea scrutinelor – până la actorii care se vor putea înscrie în cursă și desemnarea unui candidat unic al opoziției pro-ruse.

Corneliu Rusnac
Corneliu Rusnac
15 Jul 2024