Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn Telegram

Editoriale

Lumea rusă, sau zonele limitrofe ale secolului 21

Galerie de busturi ale eroilor ruși, ale militarilor și personalităților publice, ale culturii și ale artei, în fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg, Rusia, august 2018.
©EPA-EFE/ANATOLY MALTSEV  |   Galerie de busturi ale eroilor ruși, ale militarilor și personalităților publice, ale culturii și ale artei, în fortăreața Petru și Pavel din Sankt Petersburg, Rusia, august 2018.

În contextul dezbaterii vizavi de postul de televiziune „de opoziție” rus Dozhd’ (Rain TV) din Letonia și revocarea licenței sale de emisie, trebuie să luăm în considerare principala problemă legată de acest post TV și activitiățile sale în Riga. Este practic aceeași problemă ca în cazul altor proiecte media „de opoziție” lansate în afara granițelor Federației Ruse de către cetățenii acesteia. Încă de la înființare, toate aceste proiecte sunt sortite eșecului.

Practic, problema fundamentală a acestor instituții de presă nu este că vreun jurnalist a spus sau nu a spus ceva în direct, din greșeală sau nu, a arătat vreo hartă a Rusiei cu sau fără Crimeea, sau că reprezentanții postului au participat la întâlnirea Comisiei de Reglementare a Difuzorilor Publici din Letonia fără interpret, gândindu-se că datorită prezenței lor, aceasta se va desfășura în limba rusă (ceea ce este contrar legii din Letonia, chiar și în eventualitatea în care toți membrii Comisiei ar fi avut cele mai bune intenții și vorbeau rusa). Cea mai mare problemă este că proiectul a fost un eșec încă de la bun început. De ce? În primul rând, din cauza divergenței totale de interese.

Există un citat celebru din Piotr Stolpîn, considerat un mare reformist în Rusia: „Vouă vă trebuie mari schimbări, iar nouă ne trebuie o Rusie puternică”. Celebra afirmație a fost făcută la ședința din 10 mai 1907 a Dumei de Stat. Este important să reținem că, deși discuția generală se referea la reforma agrară, Stolpîn a considerat că „chestiunea poloneză” este unul din principalele obstacole în calea implementării ei.

Limba poloneză ca obstacol în calea realizării obiectivelor istorice ale Rusiei

Deputații din așa-zisul Grup Polonez din Duma de Stat nu se remarcau prin vreo pornire radicalistă anume. Una din principalele lor revendicări era reintroducerea educației publice în limba poloneză în Ținutul Privislinskii, situat la vest de așa-zisa Polonie a Congresului, înființată în urma Congresului de la Viena din 1815, când țarul Rusiei a promis că îi va respecta autonomia. Campania de represiune rusă, lansată asupra polonezilor după înăbușirea violentă a răscoalelor din 1830 și 1863, i-a privat pe polonezi nu doar de accesul la educație în limba maternă, ci și de dreptul să de a-și numi țara Polonia.

„Iată, domnilor, că istoria ne oferă lecții care, cred cu tărie, ne demonstrează destul de clar că o țară precum Rusia nu poate și chiar nu are niciun drept să își refuze cu nerușinare îndeplinirea obiectivelor ei istorice. [...] Într-adevăr, ar fi interesant să observăm cum elitele poloneze din Rusia de Vest [prin care se înțelege „Polonia”, n.a.] au reacționat la marile transformări prin care a trecut Rusia în 1905 și în anii următori. […] S-a creat o oportunitate pentru populația poloneză să interacționeze cu noi, astfel încât, braț la braț, au mers împreună cu rușii pe calea culturii, într-un climat pașnic de statalitate. Și cum au profitat elitele poloneze de această oportunitate? Ei bine, la fel cum au făcut-o și în trecut: printr-o amplificare flagrantă a ostilității lor față de tot ce înseamnă Rusia. S-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple: de fiecare dată când în țară se naște o forță creatoare rusă, elitele poloneze se fortifică și fac pasul în față”.

În drumul spre modernizarea Rusiei (pe care Stolpîn îl susținea cu ardoare), a fost astfel necesară suprimarea oricăror inițiative culturale poloneze, ceea ce nu reprezentau nimic altceva decât „o creștere a sentimentului de ostilitate față de orice înseamnă Rusia”. Sună cunoscut, nu? „Rusofobia” este una din platitudinile preferate, un fel de cuvânt cheie bizar, repetat cu atâta înflăcărare în ziua de azi atât de regim, cât și de presa de opoziție din Rusia. Aceste acuzații de „ostilitate față de tot ce înseamnă Rusia” sunt astăzi adresate autorităților și societății letone în contextul revocării licenței postului de televiziune sus-menționat.

Un alt slogan folosit de ruși este așa-zisa măreție a culturii lor (mai exact, în comparație cu alte culturi mai „mici”). La urma urmei, nimeni nu poate contesta, de exemplu, măreția lui Pușkin.

Marele poet rus nu și-a ascuns niciodată atitudinea ostilă față de polonezi, exprimată, de pildă, în poemul de propagandă „Ponegritorilor Rusiei”. Aici, Pușin transmite un mesaj fără echivoc popoarelor din Vestul Europei, manifestându-și atitudinea față de răscoala polono-lituaniană din 1830, sfâtuindu-le să nu se amestece în politica internă a Rusiei pe care, în definitiv, se presupune că nici nu o înțeleg: „Pe gânduri ce v-a pus? Polonii răsculați? Lăsați. E între slavi această veche ceartă”. Pușkin cu siguranță nu s-a considerat niciodată ignorant, deși probabil că nu știa care națiuni ale imperiului țarist aparțineau grupului de limbi și etnii slave și care nu. Și totuși, în contextul măreției Rusiei, acest lucru pare că nu a contat pentru Pușkin.

„Prostie de căutați, cereți unui străin să vă spună părerea lui despre Rusia”, a scris el într-una din scrisorile lui.

De aici îi vom amenința pe suedezi

Încă de pe vremea lui Pușkin, poetul considerat fondatorul limbii literare ruse și al literaturii velikoruse, sloganul „vrem o Rusie puternică” a fost și încă este esența idealului național rus, care și în prezent definește orice viziune privind viitorul Rusiei, precum și viziunile privind rolul Rusiei la ora actuală. Toate aceste viziuni au fost (și încă sunt) puse în aplicare în detrimentul nostru. Mai exact, al tuturor popoarelor afectate de „mari schimbări” care sunt direct corelate cu „măreția” căutată de Rusia.

Astfel, pe de-o parte, rușii vor să ne spună că sunt o parte inseparabilă a culturii universale, scoțând în evidență „legăturile indisolubile” cu cultura europeană, iar pe de altă parte dau dovadă de tendințe nedimismulate prin care își manifestă disprețul evident față de această cultură (chipurile una „comună”, în definitiv). Își accentuează specificitatea și „superioritatea” culturală, în special față de națiunile europene „mici” din vecinătatea lor. Pe de altă parte, au un răspuns gata pregătit pentru orice acuzație care îi vizează: „Rusia nu poate fi cunoscută cu gândul”.

Ținând cont de toate acestea, înțelegem mai bine de ce un post de televiziune anti-sistem din Rusia a ales să-și mute sediul la Riga. Într-o măsură, a fost un get ostentativ: iată-ne aici, unde ne este de fapt locul, unde lumea și ideologia rusă încă „trăiesc”, iar asta face parte din lumea „noastră” rusă. Așa cum Aleksandr Pușkin scria referindu-se la Sankt Petersburg, orașul abia înființat în teritoriile proaspăt cucerite de la Marea Baltică, „de aici îi vom amenința pe suedezi”.

Cu alte cuvinte, Letonia zilelor noastre, o țară aflată sub umbrela de protecție a NATO și una din membrele UE cu o economie relativ prosperă, este, conform viziunilor și imaginației rușilor, nimic mai mult decât o Rusie alternativă. Pentru rușii „disidenți”, Letonia este o țară a cărei existență este justificată de măsura propriilor nevoi, care deservește un singur obiectiv: să le împlinească viziunea unei „Rusii noi într-un viitor mai bun” (o frază auzită deseori la Dozhd’ TV). Un viitor fără Putin, dar și fără o imagine clară a rolului pe care ei îl vor juca în acestă lume nouă. Din nefericire, aceasta nu este o noutate în istoria ideilor ruse. Ne putem convinge ușor uitându-ne, din nou, la „marea literatură rusă”. Putem menționa în acest context Insula Crimeea, opera lui Vasili Aksionov. Romanul a fost publicat în 1979, la doi ani după ce autorul a emigrat din URSS în Statele Unite. Volumul este un fel de istorie și geografie alternativă, în care principala premisă este că Peninsula Crimeea este o entitate de sine-stătătoare. Acest detaliu joacă un rol important în istoria războiului civil din Rusia: insula Crimeea este asemnănată insulei Taiwan care, susține autorul, reprezintă un model de succes al ciocnirii sistemelor politice și economice alternative din cadrul aceleiași națiuni.

Este important de menționat și faptul că, înainte de invadarea Ucrainei pe 24 februarie, Kievul și într-o măsură mai mare Ucraina întreagă, au jucat rolul unei astfel de Rusii alternative pentru mulți ruși „disidenți”. Iar acum, pe lângă Riga, Tbilisi, Chișinău, Almaty, Tallinn, Vilnius, Helsinki și – de ce nu – Varșovia sau Cracovia își pot și ele asuma acest rol, atâta timp cât se pot adresa rușilor și să strângă în jurul lor o masă critică de rusofoni, dispuși să acționeze la unison și dornici să vadă lumea exclusiv din primsa limbii native. Exact categoria aceasta de oameni era căutată de TV Dozhd’ în Letonia, și cu siguranță i-a și găsit.

Rusia nu încape într-o pălărie

Cu o sută de ani în urmă, Mihail Bulgakov, la rândul său un susținător înfocat al Rusiei alternative (mai exact, una opusă Rusiei bolșevice contemporane lui), a capturat cu măiestrie fenomenul unui anumit tip de imperialism în romanul lui, Garda albă. În primul capitol, Bulgakov descrie fuga rușilor „albi” la Kiev în iarna, primăvara și vara lui 1918. Rușii albi fugeau de bolșevicii de la Moscova și Sankt Petersburg, îndreptându-se către Ucraina, la vremea respectivă un stat independent care încă se contura sub conducerea Hatmanului Pavlo Skoropadski – cu un concept alternativ de Consiliu Central condus de un așa-zis Directorat, asociat în special cu figura lui Simon Petliura.

Bulgakov însuși nu a emigrat în Occident, așteptând cu nerăbdare crearea unei „Rusii noi” la Kiev, urmărind cu nedumerire și dispreț total încercările ucrainenilor de a-și construi propriul stat. „Rusia nu încape într-o pălărie”, a răspuns el, întrebat fiind dacă și-ar dori să emigreze.

În zilele noastre, Alexei Navalnîi, considerat unul din liderii actualei opoziții din Rusia, a declarat într-un interviu pentru Ecoul de Moscova la câteva luni după anexarea Crimeii de către Rusia, întrebat fiind cui aparține peninsula: „Crimeea aparține oamenilor care trăiesc în Crimeea”, adăugând: „Crimeea va rămâne o parte din Rusia și nu va mai aparține niciodată Ucrainei în viitorul apropiat”. La finalul interviului, Navalnîi a mai avut o afirmație care este adesea citată ca fiind reprezentativă pentru poziția lui față de Crimeea: „Crimeea nu este un sandviș pe care să-l poți da dintr-o mână într-alta”.  

Descrierea pe care Bulgakov o face Ucrainei cu un secol în urmă este o Rusie alternativă sau chiar provizorie (până la căderea sau înfrângerea regimului bolșevic de la Msocova) în ochii majorității rușilor intelectuali și celor care se opunea regimului bolșevic. Ura autorului față de bolșevici nu este în niciun fel corelată cu perceția vizavi de schimbările geopolitice care aveau loc în toată lumea. Schimbări care au afectat toată această parte din Europa – Polonia independentă, măcinată de „tulburări” menționată în text, Statele Baltice emergente, Finlanda și Ucraina – țări pentru care Rusia chiar născocise un termen peiorativ – „limitrofe”.

Limitrof (cuvânt care derivă din latinescul limitrofus, „frontieră”) este un termen colectiv folosit de ruși pentru a desemna statele formate după 1917 pe fostele teritorii ale Imperiului Rus (sau pe-o parte din acestea). Termenul a intrat în uz la finalul Primului Război Mondial. Conform definiției din Mica Enciclopedie Sovietică, cuvântul era folosit cu notă defăimătoare la adresa „statelor formate din zonele periferice ale Rusiei Țariste, în special provinciile vestice (Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda, și teritorii din Polonia și România).

În mod paradoxal, Bulgakov a avut dreptate când a scris că în secolul 20 nu va mai avea loc un astfel de exod al rușilor și nici nu vor mai fi create Rusii alternative. Totuși, în secolul 21, la aproape o sută de ani de la evenimentele descrise de Bulgakov, acest lucru se întâmplă din nou. Asistăm la același fenomen, iar aventurile postului de televiziune rus de opoziție la Riga reprezintă un exemplu elocvent.

Ne dorim toți o Rusie democratică?

Să ne întoarcem în secolul 21. Recent, întrebarea dacă ne dorim sau nu (pluralul făcând referire la „Occidentul colectiv”, un termen des folosit  de propaganda rusă) o Rusie democratică este din ce în ce mai des auzită. Dacă ne dorim cu adevărat acest lucru, atunci este de datoria noastră să susținem și să ajutăm pe acei ruși care aparent își doresc același lucru. În definitiv, este foarte simplu, nu?

Da, însă doar în aparență. Ca să putem răspunde la întrebare, trebuie să știm ce își doresc cu adevărat rușii care vor o Rusie democratică, și la ce așteaptă din partea noastră.

Răspunsul scurt este, din nou, unul simplu: vor o Rusie fără Putin. Cu toate acestea, cei care chiar vor asta, în marea lor majoritate, se așteaptă ca țara lor să revină la statutul dinainte de 24 februarie 2022 și izolarea internațională care a urmat. Dar mai presus de toate, vor o Rusie care să nu fie nevoită să-și revizuiască rolul ei în lume și relațiile cu alte națiuni și state.

Potrivit acestei viziuni, Rusia fără Putin s-ar întoarce pur și simplu la modelul de relații normale cu restul lumii, după principiul binecunoscut „noi vă dăm hidrocarburi și acces la piața noastră receptivă (și, desigur, la o parte din „marea noastră cultură”), iar la schimb voi ne dați vize și zboruri către Paris, New York și Londra, acces la tehnologie modernă și recunoașterea că suntem egali sau chiar „mai egali” decât alții. Măreția, la urma urmei, are exigențele ei: „ne trebuie o Rusie puternică”, ați uitat?

Rușii „disidenți” își doresc de fapt trei lucruri: 1) acces la surse de finanțare pentru propriile proiecte (se vorbește deja de un Plan Marshall pentru „noua Rusie”); 2) înființarea unui „Lebensraum” nelimitat pentru limba rusă oriunde rușii doresc și au nevoie (iar orice altă soluție este catalogată drept „rusofobă”); 3) aici voi da un alt citat, de data aceasta din filozoful Nikolai Berdiaev: „să refuzi Rusia în numele umanității înseamnă să aduci prejudicii umanității”. Afirmația rezonează perfect cu narativul actual al „apărării culturii ruse” în fața numeroasele atacuri „rusofobe”. De exemplu, barbarismul cu care ucrainenii dau jos monumentele închinate împărătesei Ecaterina a II-a și generalului Aleksandr Suvorov de la Odesa. Acesta din urmă, pe lângă faptul că a colonizat Ucraina, este celebru, printre altele, pentru masacrul din cartierul Praga în noiembrie 1794, una din suburbiile Varșoviei. Totuși, mulți ruși scandalizați spun că este vorba pur și simplu de un exemplu de cultură a anihilării, nimic mai mult. Cu alte cuvinte recunoașteți-ne măreția noastră culturală și nu încercați să ne faceți morală, pentru că prin definiție nu aveți cum să ne înțelegeți.

Așadar, răspunsul la întrebarea dacă ne dorim o Rusie democratică este strâns legat de răspunsul la întrebarea dacă suntem sau nu de acord cu o viziune a unei Rusii noi, așa cum și-o doresc rușii înșiși. Cu alte cuvinte, dacă suntem dispuși să ne asumăm rolul de zone limitrofe ale secolului 21, atribuit a priori de adepții acestui nou concept.

Autor: Nikodem Szczygłowski

Articolul a fost preluat de Veridica, cu acordul autorului, de pe pagina New Eastern Europe, unde poate fi găsit și în varianta sa completă.

 

Tags: Rusia , Polonia
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
Cum se vede din Republica Moldova o potențială invazie rusească a Ucrainei

Cum se vede din Republica Moldova o potențială invazie rusească a Ucrainei

Criza din Ucraina este urmărită cu îngrijorare și în Republica Moldova, în condițiile în care un eventual conflict s-ar putea extinde și pe teritoriul său, în Transnistria.

A treia oară-i cu noroc : O Bulgarie indecisă se încumetă la o nouă rundă de alegeri

A treia oară-i cu noroc : O Bulgarie indecisă se încumetă la o nouă rundă de alegeri

Dorința de a-i detrona pe Boyko Borissov și al său GERB nu a fost de ajuns : „Există un astfel de popor”, noul partid care a câștigat cele mai recente alegeri din Bulgaria, a mai luat un viraj periculos marți, revocându-și propriile numiri de miniștri, pe fondul unor controverse în creștere.

Cum a intrat Chișinăul sub o umbrelă extinsă de securitate după summitul NATO de la Madrid

Cum a intrat Chișinăul sub o umbrelă extinsă de securitate după summitul NATO de la Madrid

Contextul regional al invaziei ruse din Ucraina a determinat inevitabil și o schimbare a Conceptului Strategic al NATO. Accentele s-au schimbat, iar Rusia a devenit, din partener strategic al NATO, o „ameninţare directă” pentru securitatea statelor membre ale Alianței, cum este și pentru unii din vecinii acestora, inclusiv Republica Moldova.

Confronting Memories

24 Jan 2023

Actualizat la: 24 Jan 2023 18:38:47
Confronting Memories

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 13 min
Capturarea oligarhilor-fugari, un test pentru justiția Republicii Moldova. Chișinăul contează pe Occident, oligarhii se bazează pe sprijinul sistemului pe care l-au patronat
Capturarea oligarhilor-fugari, un test pentru justiția Republicii Moldova. Chișinăul contează pe Occident, oligarhii se bazează pe sprijinul sistemului pe care l-au patronat

Pro-europenii de la Chișinău au venit la putere cu promisiunea că vor reforma justiția și îi vor aduce în fața legii pe oligarhii care au devalizat țara iar acum se ascund în străinătate. Vladimir Plahotniuc, Ilan Șor și fugarii din „grupul de la Londra” par însă să beneficieze în continuare de sprijinul sistemului din care au făcut parte și sprijină eforturile de îndepărtare de la putere a pro-europenilor. Pe de altă parte, autoritățile contează pe partenerii occidentali, care par să fi înțeles că oligarhii vor să împingă Republica Moldova către Rusia.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
19 Jan 2023
Comunitatea Statelor Independente, un proiect rusesc condamnat la dispariție
Comunitatea Statelor Independente, un proiect rusesc condamnat la dispariție

În perioada 26 – 27 decembrie 2022 în orașul Sankt-Peterburg s-a desfășurat Summit-ul informal al liderilor statelor CSI. Reuniunea ar fi trebuit să arate că aceasta organizație dominată de Rusia, care încearcă de ani de zile să o prezinte ca o alternativă la mai atractivele UE și NATO, este relevantă și viabilă, că Moscova se bucură de sprijinul partenerilor săi ex-sovietici chiar și în condițiile războiului din Ucraina. Discursurile despre cooperare nu pot masca însă realitatea: CSI e o organizație depășită, în criză, care nu are perspective serioase pe termen lung.

Angela Grămadă
Angela Grămadă
11 Jan 2023
„Nepoțelul a început să se bâlbâie și să facă în pat, de frică”. Războiul încă îi urmărește pe refugiații ucraineni din Moldova
„Nepoțelul a început să se bâlbâie și să facă în pat, de frică”. Războiul încă îi urmărește pe refugiații ucraineni din Moldova

Războiul încă îi urmărește pe refugiați, deși unii au părăsit Ucraina de luni de zile. Își amintesc de bombardamentele rușilor. Vorbesc cu rudele rămase dincolo, care le spun ce se întâmplă. Se gândesc tot timpul la întoarcerea acasă. Câteva zeci de mii din milioanele de refugiați de război ucraineni s-au oprit în Republica Moldova. Mariana Vasilache i-a întâlnit pe unii dintre ei chiar la școala la care a studiat în copilărie, care acum le-a devenit casă.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
29 Dec 2022
Schimbările climatice sunt aici. Pentru a diminua impactul lor în viitor, e nevoie de un acord SUA – China în 2023
Schimbările climatice sunt aici. Pentru a diminua impactul lor în viitor, e nevoie de un acord SUA – China în 2023

Eforturile de combatere a schimbărilor climatice au avut, în 2022, rezultate mixte, care sunt descrise cel mai bine de zicala „un pas înainte, doi înapoi”. În timp ce guvernele încă întârzie să ia măsuri decisive, efectele schimbărilor climatice se fac deja simțite. Pentru a diminua impactul și magnitudinea lor, e nevoie urgentă ca Statele Unite și China să cadă de-acord, în 2023, să le combată.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
28 Dec 2022