Editoriale

Locul în care mi-a fost frică de păsări. Corespondență din Ucraina

O dronă de luptă în centrul orașului Harkov, Ucraina, 27 octombrie 2022, în timpul prezentării sale.
© EPA-EFE/SERGEY KOZLOV   |   O dronă de luptă în centrul orașului Harkov, Ucraina, 27 octombrie 2022, în timpul prezentării sale.

Holzstock Festival

Indicatoarele rutiere ruginite, ciuruite de gloanțe şi lipsite de acuratețe actuală, îmi spun că, dacă continui pe drumul ăsta, în 88 de kilometri voi ajunge în Belgorod, un oraș de vreo 340.000 locuitori din Rusia. Însă călătoria spre Belgorod ar fi una imposibilă; ar însemna trecerea uneia dintre cele mai periculoase frontiere din lume în momentul de față. Toate punctele de trecere dintre Rusia și Ucraina, unde mă aflu acum, sunt închise din 2022, de când a început agresiunea armată la scară largă a Rusiei împotriva Ucrainei. Zonele de graniță sunt un front imposibil de trecut, însă drumurile acestea pline de cratere mă vor duce azi spre Dementiivka, un sat aflat la doar câteva minute de mers cu mașina de frontiera dintre cele două țări.

Foto: @Alex Craiu

E o zi însorită atunci când plec din Harkov*, însă noaptea a fost una neagră: numeroase atacuri asupra filtrelor militare i-au ținut treji pe locuitorii orașului, al doilea cel mai mare din Ucraina. Harkov e orașul vorbitor de limbă rusă care a refuzat să facă parte din lumea rusă. „Harkov, oraș-erou” este mesajul pe care îl văd peste tot pe aici. În 2022, președintele Zelenski a acordat acest titlu orașului Harkov, în onoarea stoicismului și rezistenței oamenilor, arătate în lupta pentru respingerea agresiunii de la începutul războiului. Atunci, în dimineața zilei de 24 februarie, trupele rusești au trecut aceeași graniță spre care mă îndrept eu azi, avansând spre Harkov și ciocnindu-se cu forțele ucrainene pe parcurs. Unele unități chiar au reușit să pătrundă în oraș, dar pe 28 februarie au fost forțate să se retragă. De atunci însă, Harkovul a rămas ținta atacurilor care sunt, potrivit generalului-locotenent Ihor Romanenko, o „presiune morală și psihologică pentru a distruge în continuare orașul”.

Pornesc, așadar, din Harkov, spre nord. E o o zonă nesigură; localnicii m-au sfătuit să nu încerc să ajung în Ruska Lozova, primul sat la nord de Harkov, și nicidecum în Dementiivka. Imediat după ieșirea din oraș, mă opresc preț de câteva secunde într-o benzinărie distrusă și, evident, abandonată. Rămășițele acoperișului șubred de tablă sunt ciuruite de gloanțe, lăsând să se vadă cerul ca printr-o strecurătoare. Timp de câteva secunde, mă uit din nou la semnele rutiere care indică orașe din Rusia. Peste tot prin țară, ele au fost șterse, însă zonele acestea sunt o excepție pentru că, fiind restricționate și închise circulației civile generale, înlăturarea lor nu a constituit o prioritate în multitudinea dificultăților cu care se confruntă zona aceasta.

Foto: @Alex Craiu

Am oprit la unul dintre numeroasele filtre militare și am întrebat cât de departe îmi este permis să merg, în calitate de jurnalist. Sunt avertizat că zona e extrem de periculoasă, că ambele părți trag cu artilerie una spre cealaltă și că prezența unei mașini în zonă va fi, cel mai probabil, observată de dronele de survolare. Orice vehicul în zona graniței este un vehicul inamic pentru rușii care caută să-l lichideze. Îi confirm, așadar, comandantului că înțeleg, asta, iar el mă avertizează să nu încerc să trec mai departe de Dementiivka.

Îi mulțumesc, el îmi urează baftă, se urcă într-o mașină și pleacă în sens opus mie. Înțeleg că sunt pe cont propriu aici, iar însăși libertatea de a merge, teoretic și practic, până în locul în care pot muri în orice moment, mă neliniștește cumva. Știam că, dacă nu se întâmplă ceva foarte rău pe drum, voi dori să continui fie până când nu se mai poate, fie până când acel rău se va întâmpla.

Frontierele celor două țări sunt în prezent doar de jure pentru că de facto, granițele sunt trasate acolo unde frontul face imposibilă trecerea mai departe. Situația din teren este una în continuă schimbare. Mulți oameni nu reușesc să treacă nici de filtrele militare din nordul Harkovului, în zile în care informațiile cu privire la iminența unui atac circulă. Satul Pytomnik, aproape complet distrus, nu pare să aibă niciun locuitor, spre deosebire de Ruska Lozova, unde încă mai circulă mașini care aprovizionează singurul magazin rural care mai funcționează. În mod paradoxal, liniștea de aici aduce neliniște. E ca tăcerea aceea dintr-un film horror, când știi că se va întâmpla ceva pentru că spațiul e incredibil de silențios. Așa e și satul Pytomnik. Lipsit de oameni și animale, lipsit de mașini și zgomot. Nu îmi permit să zăbovesc mult. Continui spre nord pe segmentul ăsta de drum presărat cu craterele rezultate în urma bombardamentelor. Unii copaci sunt smulși, alții sunt arși. 

Scheletul unei cafenele bombardate îmi proiectează în minte vremurile bune ale acestui loc: oamenii care s-au oprit aici pentru o pauză în călătoria lor prin vastele ținuturi ale acestor două țări uriașe. Copiii care se jucau aici în anii de pace, când nimeni nu se gândea la război. Acum, peisajul e unul apocaliptic; tranșeele săpate arată din depărtare ca un circuit electric pe o plăcuță. Un labirint-adăpost în locurile astea distruse într-un mod atât de brutal.

Pe măsură ce înaintez, îmi e greu să mai găsesc vreo casă cu un acoperiș intact. Realizez că ar fi imposibil să găsesc pe cineva în Dementiivka, însă continui, cu un nod în gât, să avansez. Deși afară e frig, geamurile mașinii mele sunt deschise pentru că simt nevoia de a fi conectat la realitatea de aici; vreau să aud orice sunet, orice indiciu că trebuie să mă întorc. În oglinda retrovizoare văd o mașină de armată îndreptându-se spre mine la o viteză considerabilă. Abia că am spațiu să trag pe dreapta, atât de îngust e asfaltul care a mai rămas după atâtea explozii aici. Mașina mă depășește și sunt din nou singur. Însă tăcerea de mai devreme e înlocuită cu sunetul focurilor de artilerie care se aud în depărtare. Știam că le voi auzi, mai devreme sau mai târziu. Însă sunetul care mă neliniștește e fâsâitul roții care, în mod cert, indică o pană. Știu că ăsta e semnul meu să mă întorc în Harkov, pentru că e nebunesc să ajung atât de aproape de front în trei roți. 

Foto: @Alex Craiu

Am venit însă pentru a vedea rămășițele satului Dementiivka, și, chiar dacă știu că pot rămâne aici cu mașina, neavând roată de rezervă, decid să merg mai departe. Trec de satul Nove, iar stația de autobuz Khartron, ciuruită de gloanțe, e locul în care îmi permit să mă opresc. Chiar dacă părea inutil și stupid aveam nevoie să înțeleg locul ăsta. Sunt înconjurat de ruine rarefiate. Din depărtare, sunetul focurilor e mai clar. Exploziile nu sunt dese; două, trei consecutive, urmate de o pauză chiar și de un minut. Ochii mei sunt pe cer, însă orice dronă pe care aș putea-o vedea, m-a văzut deja, cel mai probabil, deci motivul principal e curiozitatea și nu neapărat vreo tentativă de a evalua pericolul sau de a mă apăra.

Dementiivka a fost capturat în martie 2022 însă, după o misiune dintr-o noapte de primăvară a aceluiași an, rușii au fost alungați din sat. Însă miile de tone de grenade și artilerie au distrus întregul sat care urma să revină sub ocupație rusă în iunie 2022, după ce batalionul ucrainean s-a retras pentru câteva săptămâni. Ucrainenii s-au întors fix pe drumul pe care conduc eu acum aproape pe trei roți. De data aceasta retragerea rușilor a fost una rapidă, în urmă fiind lăsată o cantitate semnificativă de arme și echipamente grele, care aveau să servească armata ucraineană ulterior. Astăzi, la doi ani distanță, chiar și ruinele din 2022 au fost distruse. Vizual pot cuprinde doar mormane imense de cărămizi. Casele par niște construcții Lego distruse, cu piesele aruncate grămadă peste tot. Spre deosebire de Ruska Lozova, Dementiivka nu creează nici cel mai iluzoriu sentiment de normalitate. E imposibil să navighezi prin ruinele orașului. Imposibil să găsești un loc în care să te ascunzi, chiar și o tablă găurită ca aceea prin care văzusem, mai devreme, cerul. Gândindu-mă la drone, păsările mă speriau cel mai tare aici. 

Foto: @Alex Craiu

Cu puținul aer rămas în roată și cu mai puțin control asupra direcției, m-am întors spre Harkov. M-am oprit ocazional pentru poze și pentru filmări de câteva secunde pentru că, fără ele, călătoria de azi ar fi avut mai puțin sens. Zonele astea rurale sunt suficient de departe de sirenele antiaeriene care, oricum, sunt aproape inutile aici. Din cauza proximității față de teritoriul Rusiei, rachetele sau dronele ajung aici în câteva secunde, uneori chiar înainte de declanșarea sirenelor. Nimeni nu sosește aici cu garanția că se va întoarce, oricât de dramatic sună lucrul ăsta. E o realitate pe care o înțelegi atunci când vii într-un loc ca ăsta. Prea departe ca să mai ajungă în știri, prea periculos ca vreun civil să treacă pe aici.

Orașul Harkov pe care îl vedeam din nou în depărtare îmi aducea un sentiment de liniște. Zgomotul uneori aduce liniște, atunci când liniștea te face să-ți fie frică de tot ceea ce zboară. Dementiivka e locul în care mi-a fost frică de păsări.

 

* Numele oficial al orașului, în ucraineană, este Harkiv/Kharkiv, variantă aleasă și de autor. Veridica a optat pentru Harkov întrucât aceasta este varianta încetățenită în română (deci mai familiară publicului) și atestată ca atare de dicționare de cel puțin un secol.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Alex Craiu

Alex Craiu




Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 8 min
Două lecții de istorie românească spre uzul admiratorilor locali ai lui Putin
Două lecții de istorie românească spre uzul admiratorilor locali ai lui Putin

Propaganda rusă a luat în vizor România și Moldova. Sunt reluate vechi teze sovietice, ca aceea a moldovenismului, dar apar și minciuni noi, inclusiv că România și-ar fi cedat tezaurul de la Moscova.

Cosmin Popa
Cosmin Popa
16 Jul 2024
Patru incertitudini legate de alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova
Patru incertitudini legate de alegerile prezidențiale și referendumul din Republica Moldova

Există o serie de semne de întrebare legate de alegeri, de la numărul de alegători – important pentru validarea scrutinelor – până la actorii care se vor putea înscrie în cursă și desemnarea unui candidat unic al opoziției pro-ruse.

Corneliu Rusnac
Corneliu Rusnac
15 Jul 2024
UEFA ignoră persecutarea politică a fotbaliștilor din Belarus
UEFA ignoră persecutarea politică a fotbaliștilor din Belarus

Zeci de jucători au fost hărțuiți, începând cu 2020, de autoritățile din Belarus. UEFA nu a reacționat, dar a permis în schimb ca meciurile de la EURO 2024 să fie difuzate de media propagandistică de stat.

Zmicier Mickievič
Zmicier Mickievič
12 Jul 2024
Moldova și Ucraina în UE: voință politică vs. obstacolele realității din teren
Moldova și Ucraina în UE: voință politică vs. obstacolele realității din teren

Lansarea negocierilor cu Ucraina și Moldova arată că în UE există voință politică pentru aderarea celor două. Procesul în sine ar putea fi însă complicat și îndelungat.

Iulian Comănescu
Iulian Comănescu
09 Jul 2024