Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

A treia oară-i cu noroc : O Bulgarie indecisă se încumetă la o nouă rundă de alegeri

bulgaria parlament
©EPA-EFE/VASSIL DONEV  |   The honour guard stand in front of the building of the Parliament before the first session in Sofia, Bulgaria, 21 July 2021. The Bulgarian parliament, which withdrew from the early elections on 11 July, is constituted on 21 July with six parties, without an easy combination of majorities and a difficult composition of a stable Council of Ministers.

Dorința de a-i detrona pe Boyko Borissov și al său GERB nu a fost de ajuns : „Există un astfel de popor”, noul partid care a câștigat cele mai recente alegeri din Bulgaria, a mai luat un viraj periculos marți, revocându-și propriile numiri de miniștri, pe fondul unor controverse în creștere.
 
Acest lucru s-a întâmplat cu o zi înaintea celei în care parlamentul ar fi trebuit să voteze aceste numiri, moment în care imaginea partidului nu arăta prea bine: în ultimele săptămâni, potențialii parteneri ai partidului „Există un astfel de popor” cam luaseră distanță, datorită unor decizii discutabile ale acestuia.
 
„Asta înseamnă noi alegeri”, a spus liderul partidului, Slavi Trifonov, într-o scurtă declarație video.
 
„Există un astfel de popor” și-a făcut debutul în aprilie pe o poziție secundă dar, având în vedere că alegerile s-au dovedit a fi neconcludente, a câștigat până la urmă scrutinul repetat în iulie, cu 24.08% din voturi, după o bătălie pe muchie de cuțit împotriva partidului GERB (23,51%).
 
În vreme ce toți ochii erau ațintiți asupra partidului „Există un astfel de popor”, care ar fi urmat să adopte un ton mai sobru și să facă o coaliție, nesigură, dar nu imposibilă, cu pro-europenii de la Bulgaria Democratică, Ridică-te BG, venim! și Partidul Socialist Bulgar, de orientare pro-rusă, atitudinea partidului câștigător a devenit din ce în ce mai ostilă față de această variantă în ultimele luni. „Există un astfel de popor” a spus foarte clar că nu va forma un cabinet decât dacă are mână liberă în acest proces, beneficiind în același timp de suficient sprijin din partea deputaților din celelalte partide.
 
 
Nu există un astfel de partid  
 
Succesul de până acum al partidului „Există un astfel de popor” s-a bazat pe notorietatea lui Slavi Trifonov, o celebritate în țara sa, cu o carieră în televiziune, muzică și divertisment care a început în anii 90 și a cărui popularitate nu pare să fi scăzut în timp. Acest lucru a contat în special pentru bulgarii din diaspora, care nu sunt tocmai la curent cu numele nou apărute pe scena politică din Bulgaria.
 
După anunțarea partidului, în mod misterios, Trifonov nu a mai apărut în campania electorală și nici nu a stabilit vreo relație cu alegătorii, explicând, atât el cât și alți membri ai partidului, că nu are încredere în presa locală. Odată cu trecerea timpului, tăcerea lui a devenit din ce în ce mai ostentativă și au apărut și zvonuri cu privire la sănătatea sa (alimentate și de intervențiile din presă – publicația franceză Le Monde a menționat faptul că acesta se deplasa cu ajutorul unor cârje și avea un aer nesănătos). Scenaristul său, Toshko Yordanov, a devenit vocea partidului în relația cu presa.
 
Un alt aspect destul de curios este faptul că nici Trifonov, nici Yordanov nu au candidat pentru un fotoliu de parlamentar pe lista partidului și au prezentat o listă ministerială alcătuită aproape exclusiv din nou veniți, lucru care a surprins atât presa, cât și pe colegii din parlament.
 
Deși celelalte două „partide anti-sistem” – Bulgaria Democratică și Ridica-te BG! Venim! (cunoscut anterior ca Ridică-te BG! Afară cu mafioții!) - erau tentate să facă anumite compromisuri pentru a forma o coaliție cu „Există un astfel de popor”,  aceste nominalizări au fost picătura care a umplut paharul în relația și așa tensionată dintre părți.
 
Printre nominalizările controversate se numără și cea a lui Plamen Nikolov, pentru poziția de Prim-Ministru, o persoană a cărei biografie a devenit subiect de discuții aprinse. Prezentat inițial drept un lider cu experiență de afaceri la nivel internațional, se știe acum că Nikolov este reprezentantul brandului de echipamente sportive FINIS în Bulgaria. Referințele sale academice, care includ un doctorat in filozofie, au devenit, de asemenea, subiect de discuție.
 
Avocatul Momchil Ivanov, propunerea partidului pentru funcția de Ministru al Justiției, s-a dovedit a fi vehiculat teorii ale conspirației legate de George Soros, iar avocatul Petar Iliev, propus pentru interne și  vice-prim-ministru, este, și el, un nume cu totul nou. 
 
Iliev este Consulul onorific al Barbadosului în Bulgaria, președintele Clubului de afaceri Caraibe-Bulgaria și este în prezent investigat de Universitatea din Sofia în legătură cu acuzații că și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat. Anterior, a fost consilier al Partidului Socialist Bulgar pe probleme juridice. Luni, Iliev a avut o apariție televizată care a fost amplu comentată. În timpul interviului l-a întrerupt pe moderator, acuzând presa de a-i fi pus la îndoială integritatea, și a negat teoria conform cărei munca sa desfășurată în Barbados ar fi legată de scheme financiare offshore.
 
 
Reacția celorlalte partide de opoziție
 
Atitudinea lui Iliev a fost criticată de membri ai celorlalte partide de opoziție. Kornelia Ninova, de la Partidul Socialist Bulgar, a descris situația ca fiind „extrem de stânjenitoare”.
 
„Cel mai bun lucru pe care îl putem spune despre cabinet este că pur și simplu nu îi cunoaștem pe acești oameni”, a spus Hristo Ivanov, co-lider al formațiunii Bulgaria Democratică. „Iar în cazul unora dintre ei nici nu putem să aplicăm principiul prezumției de nevinovăție – unul s-a decis să vorbească, și uite ce a ieșit.” După ce luni partidul a renunțat la nominalizări, Ivanov a comentat a doua zi: „Nimeni nu știe ce se va întâmpla mâine, cine știe ce întorsătură grotescă a situației vor mai născoci scenariștii”.
 
În situația actuală, Trifonov vede în neîncrederea celorlalte partide de opoziție o trădare, în timp ce pentru acestea, un potențial sprijin acordat cabinetului ar însemna trădarea propriilor alegători și a idealurilor protestelor din 2020-2021. „Avem o responsabilitate față de națiunea bulgară, față de cei care au umplut piețele pentru a protesta, de a susține un guvern al schimbării, un guvern care să distrugă modelul puterii unice, un guvern care va lupta împotriva corupției, care va iniția reforme curajoase. Unele dintre persoanele de pe lista propunerilor de miniștri sunt absolut inacceptabile ”, a spus luni Maya Manolova, liderul partidului „Ridica-te BG! Venim!”.
 
„Membrii partidului „Există un astfel de popor” acționează ca niște copii malefici din romanele lui Stephen King” a spus marți, la postul național de radio,  analistul politic Evgeniy Dainov.
 
Odată cu renunțarea bruscă la mandat din partea „Există un astfel de popor”, responsabilitatea i-ar reveni acum partidului GERB dar, dacă luăm în considerare declarații anterioare ale fostului premier Borissov, partidul nu se va folosi de această oportunitate. Președintele poate desemna o terță parte pentru a încerca să formeze un guvern. În primăvară, el a ales Partidul Socialist Bulgar, care a cochetat cu ideea de a face cabinetul interimar permanent, dacă se vor afla într-o astfel de situație.
 
 
A treia rundă de alegeri se va lovi de viitoarele alegeri prezidențiale
 
Declarația video făcută de Slavi Trifonov marți s-a încheiat cu un alt element neașteptat: îl va susține pe actualul președinte Rumen Radev la următoarele alegeri prezidențiale, care ar trebui să aibă loc și ele la finele anului 2021.
 
Anunțul a venit ca o surpriză, având în vedere că, în aparițiile sale rare, Trifonov și-a exprimat antipatia față de cabinetul interimar ales de Radev. Celelalte partide de opoziție consideră că unii membri sunt destul de buni pentru a rămâne - ceea ce pentru Trifonov reprezintă o influență nedorită în potențialul său cabinet. Premierul interimar Stefan Yanev, consilier al președintelui pe probleme de apărare, critică partidul lui Trifonov pentru lipsa sa de transparență. „Există un sentiment din ce în ce mai copleșitor că procesele politice se îndepărtează de logica lor democratică obișnuită”, a spus Yanev săptămâna trecută. „Cetățenii trebuie să știe cine stabilește prioritățile, cine alege oamenii din noul cabinet.”
 
La începutul anului 2021, Rumen Radev declarase că va candida pentru un al doilea mandat, din nou din poziția de candidat independent, susținut de Partidul Socialist Bulgar. Începând din august, el este în continuare singurul politician care a anunțat deschis o campanie. Declarații vagi despre acest subiect au fost făcute de celebrul pugilist Kubrat Pulev, care a înființat în mod neașteptat un partid la începutul acestei veri.
 
 
Impasul politic din Bulgaria eclipsează alte probleme presante
 
În vreme ce criza politică din țară continuă să se înrăutățească, alte probleme rămân suspendate. Bulgaria este afectată momentan de un al patrulea val de Covid-19, cu 744 noi cazuri raportate marți. Bulgaria continuă, de asemenea, să fie una dintre cele mai lente țări din Europa, și cea mai lentă din EU, în ceea ce privește vaccinarea populației. Începând din ianuarie, aproximativ 1.500.000 de persoane au recurs la schema completă de vaccinare, rata fiind de câteva mii de doze de vaccin administrate pe zi. Scepticismul privind vaccinarea persistă în țară, în vreme ce apar din ce în ce mai multe zvonuri despre comerțul cu pașapoarte false de vaccinare. Marți, Ministerul Sănătății a declarat că nu este prevăzută o revenire a măsurilor stricte, în vreme ce în aceeași zi, de dimineață, Inspectoratul Regional de Sănătate din Sofia declarase că urmează să fie instaurate noi restricții. În aceeași zi s-a desfășurat și un protest al medicilor care lucrează în secțiile COVID-19, aceștia cerând salarii mai mari.
 
La fel ca și Grecia și Turcia, Bulgaria se confruntă cu incendii de vegetație. Trei incendii au fost detectate în apropierea orașului Kyustendil, unul dintre ele distrugând școala și mai multe case dintr-un sat din zonă. În săptămâna precedentă, 21 de alerte de incendiu de vegetație au fost raportate lângă Sliven.
 
Privind partea bună a lucrurilor, cum cabinetul interimar este acum la putere, acest lucru garantează faptul că acele comisii care analizează afacerile GERB, cheltuielile ilegale de la bugetul de stat și legăturile potențiale cu oligarhia, precum și acuzațiile privind ascultările din 2020-2021, își vor continua activitatea de investigare a trecutului recent.

Alte articole
Mize și obstacole pentru România în mandatul Maiei Sandu

Mize și obstacole pentru România în mandatul Maiei Sandu

România trebuie să își asume sprijinirea reformelor pro-europene din Republica Moldova printr-un nou “pact de la Snagov".

Verticala puterii pe model sovietic, încă vie în Republica Moldova. Cazul Igor Dodon

Verticala puterii pe model sovietic, încă vie în Republica Moldova. Cazul Igor Dodon

Cedarea sau transferul de putere au fost mereu în centrul atenției la Chișinău, ceea ce demonstrează că democrația, chiar și la 30 de ani de la independența de Uniunea Sovietică, este încă una fragilă.

Dosarul iranian: poker nuclear cu mize regionale

Dosarul iranian: poker nuclear cu mize regionale

De ce le-ar păsa, până la urmă, plătitorilor de taxe americani de neliniștile arabilor din Golf, suferințele civililor din Irak, Siria și Yemen sau chiar și de îngrijorările israelienilor?

Svetoslav Todorov

11 Aug 2021
Svetoslav Todorov

Timp de citire: 8 min
  • Dorința de a-i detrona pe Boyko Borissov și al său GERB nu a fost de ajuns : „Există un astfel de popor”, noul partid care a câștigat cele mai recente alegeri din Bulgaria, a mai luat un viraj periculos marți, revocându-și propriile numiri de miniștri, pe fondul unor controverse în creștere.
  • Deși celelalte două „partide anti-sistem” – Bulgaria Democratică și Ridica-te BG! Venim! (cunoscut anterior ca Ridică-te BG! Afară cu mafioții!) - erau tentate să facă anumite compromisuri pentru a forma o coaliție cu „Există un astfel de popor”, aceste nominalizări au fost picătura care a umplut paharul în relația și așa tensionată dintre părți.
  • În situația actuală, Trifonov vede în neîncrederea celorlalte partide de opoziție o trădare, în timp ce pentru acestea, un potențial sprijin acordat cabinetului ar însemna trădarea propriilor alegători și a idealurilor protestelor din 2020-2021.
  • Odată cu renunțarea bruscă la mandat din partea „Există un astfel de popor”, responsabilitatea i-ar reveni acum partidului GERB dar, dacă luăm în considerare declarații anterioare ale fostului premier Borissov, partidul nu se va folosi de această oportunitate. Președintele poate desemna o terță parte pentru a încerca să formeze un guvern. În primăvară, el a ales Partidul Socialist Bulgar, care a cochetat cu ideea de a face cabinetul interimar permanent, dacă se vor afla într-o astfel de situație.
  • Declarația video făcută de Slavi Trifonov marți s-a încheiat cu un alt element neașteptat: îl va susține pe actualul președinte Rumen Radev la următoarele alegeri prezidențiale, care ar trebui să aibă loc și ele la finele anului 2021.
  • Privind partea bună a lucrurilor, cum cabinetul interimar este acum la putere, acest lucru garantează faptul că acele comisii care analizează afacerile GERB, cheltuielile ilegale de la bugetul de stat și legăturile potențiale cu oligarhia, precum și acuzațiile privind ascultările din 2020-2021, își vor continua activitatea de investigare a trecutului recent.
Haosul de la granițele Poloniei
Haosul de la granițele Poloniei

De o lună deja, are loc tragedia celor 32 de cetățeni afgani care au rămas blocați în zona neutră la granița polono-belarusă din cauza șicanelor politice dintre Aleksandr Lukașenko și Jaroslaw Kaczynski. La granița letono-lituaniană situația e similară. Dintre toate țările, guvernul Poloniei pare să nu facă deloc față situației. De ce?

Michal Kukawski
Michal Kukawski
16 Sep 2021
Germania, spre o nouă eră!
Germania, spre o nouă eră!

Pe 26 septembrie 2021 germanii merg la vot. O alegere extrem de dificilă după 16 ani cu Angela Merkel la cârma țării. O alegere de care depinde nu numai viitorul Germaniei, dar și cel al UE. Urma lăsată de Mutti, cum o alintă germanii pe Angela Merkel, nu va face ușoară misiunea viitorului cancelar. Cele aproape două decenii nu au fost deloc ușoare, dar prima femeie cancelar a Germaniei a reușit să se mențină la putere și, ceea ce este cel mai important, să își impună punctul de vedere pe plan intern și international.

Ioana Dumitrescu
Ioana Dumitrescu
15 Sep 2021
„Paradiplomația fotbalului” sau cum a ajuns Transnistria, prin sport, în lumina reflectoarelor din Europa
„Paradiplomația fotbalului” sau cum a ajuns Transnistria, prin sport, în lumina reflectoarelor din Europa

Sheriff Tiraspol, echipa campioană a Republicii Moldova, poate fi folosită de regimul din Transnistria pentru a da vizibilitate regiunii separatiste și pentru a încerca să obțină un minim de legitimitate pe scena internațională.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
13 Sep 2021
Refugiații: o criză cu substrat
Refugiații: o criză cu substrat

Criza refugiaților care s-a declanșat în vară la granița dintre Belarus și vecinii săi vestici are câteva componente. Este vorba aici despre noi tactici in arsenalul hibrid al Rusiei, care includ folosirea în mod cinic a unui aliat și intenția de a contracara dur criticile serioase îndreptate împotriva Rusiei.

Yevhen Mahda
Yevhen Mahda
09 Sep 2021