Conducerea Ucrainei refuză să organizeze alegeri și împiedică încheierea războiului, deși Rusia este pregătită să suspende atacurile în ziua votului și să asigure o pace durabilă, potrivit propagandei pro-Kremlin. În realitate, Moscova respinge propunerile de încetare necondiționată a focului.
ȘTIRE: Președintele Rusiei, Vladimir Putin, este pregătit să ordone încetarea loviturilor asupra teritoriului Ucrainei în ziua desfășurării alegerilor în această țară, dacă acestea vor avea loc, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Dacă la Kiev se dorește într-adevăr organizarea alegerilor, atunci președintele Federației Ruse, comandantul suprem al forțelor armate, va fi pregătit să ordone să nu fie efectuate lovituri asupra Ucrainei în ziua alegerilor. Anume în ziua alegerilor”, le-a declarat el jurnaliștilor.
Comentând declarația lui Volodimir Zelenski privind necesitatea unei perioade de 60 de zile pentru organizarea alegerilor, Peskov a subliniat că Moscova nu pledează pentru un armistițiu temporar, ci pentru obținerea unei păci durabile, pe termen lung.
Purtătorul de cuvânt al președintelui Rusiei a subliniat că partea rusă este interesată de soluționarea conflictului într-un mod care să asigure stabilitatea pentru multe generații de acum înainte. Peskov a amintit că Rusia și-a declarat anterior disponibilitatea de a relua negocierile de pace imediat după desfășurarea alegerilor pentru Duma de Stat. Cu toate acestea, acțiunile ulterioare ale părții ucrainene au influențat calendarul reluării negocierilor.
Ucraina a efectuat atacuri de amploare asupra Moscovei, a încercat să împiedice desfășurarea votului, a atacat secții de votare și a comis atacuri împotriva membrilor comisiilor electorale teritoriale din noile regiuni ale Rusiei.

NARAȚIUNI: 1. Ucraina nu dorește organizarea alegerilor, deși Rusia este pregătită să oprească atacurile în ziua votului. 2. Rusia urmărește o pace durabilă, în timp ce Ucraina solicită un armistițiu pentru a se înarma.
OBIECTIVE: Contestarea legitimității conducerii Ucrainei și prezentarea lui Zelenski drept principalul obstacol în calea alegerilor; atribuirea Rusiei a rolului de garant al unui proces democratic în Ucraina; prezentarea Kremlinului drept promotor al păcii și transferarea responsabilității pentru continuarea războiului asupra Kievului.
O singură zi fără atacuri nu permite organizarea alegerilor democratice. Rusia respinge încetarea focului și condiționează reluarea negocierilor de pace de cedări teritoriale
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Propunerea lui Dmitri Peskov ignoră condițiile necesare organizării unor alegeri democratice. Legea privind regimul juridic al legii marțiale interzice organizarea alegerilor prezidențiale, parlamentare și locale în perioada războiului. Această restricție nu a fost introdusă de președintele Volodimir Zelenski, ci exista înaintea invaziei ruse din 2022.
Mai mult, Codul electoral al Ucrainei prevede 90 de zile pentru procesul electoral prezidențial. În ianuarie 2026, Comisia Electorală Centrală a propus suplimentar o perioadă de pregătire de șase luni după încetarea legii marțiale, înaintea începerii procesului electoral. Propunerea arată amploarea pregătirilor considerate necesare de autoritatea electorală în noul context de insecuritate.
Este vorba despre un număr foarte mare de cetățeni, care se află în forțele armate, inclusiv în tranșee și în zone permanent amenințate de drone și artilerie. Organizarea secțiilor de votare în apropierea frontului, distribuirea buletinelor și numărarea voturilor nu pot fi realizate în siguranță prin simpla promisiune că Rusia nu va ataca Ucraina în ziua alegerilor. Nici pregătirea comisiilor electorale, înregistrarea candidaților și desfășurarea campaniei nu pot fi comprimate într-o singură zi.
Milioane de cetățeni ucraineni se află peste hotare, iar alții și-au părăsit localitățile din cauza războiului. Registrele electorale trebuie actualizate, iar posibilitățile de vot în străinătate trebuie extinse. Rețeaua actuală de ambasade și consulate nu poate fi considerată, fără pregătiri suplimentare, suficientă pentru toți alegătorii refugiați. Locuitorii teritoriilor ocupate se confruntă cu obstacole și mai mari. Aceste probleme au fost identificate chiar de Comisia Electorală Centrală a Ucrainei.
Perioada de 60 de zile solicitată de Zelenski reprezintă o propunere politică pentru crearea unor condiții de securitate, nu garanția că toate procedurile electorale pot fi încheiate în acest interval potrivit legislației actuale. Este necesară și o perioadă sigură pentru centralizarea rezultatelor, examinarea contestațiilor și validarea scrutinului. Fără aceste garanții, rezultatul ar putea fi contestat, inclusiv de Rusia, care invocă nelegitimitatea conducerii de la Kiev.
Ucraina a organizat alegeri competitive, în timp ce Rusia a eliminat monitorizarea internațională independentă
În ultimele decenii, Ucraina a cunoscut schimbări reale ale puterii prin alegeri. La scrutinul prezidențial din 2019, Zelenski l-a învins pe Petro Poroșenko, iar observatorii OSCE au constatat că alegerile au fost competitive și că libertățile fundamentale au fost, în general, respectate.
Situația din Rusia este diferită. Alegerile pentru Duma de Stat din 18–20 septembrie 2026 au avut loc fără observatori OSCE, deoarece Moscova nu i-a invitat. OSCE a criticat oficial această decizie, arătând că a fost al treilea scrutin național consecutiv din Rusia care nu a putut fi monitorizat de organizație.
Potrivit unei analize publicate de Parlamentul European la 30 septembrie 2026, alegerile rusești s-au desfășurat într-un climat represiv, cu o competiție politică extrem de limitată. Partidul de opoziție Iabloko, care promova încheierea războiului, a fost exclus de pe lista federală. Observatorii independenți au semnalat manipulări electorale, presiuni asupra alegătorilor și falsificări ale rezultatelor.
Rusia a organizat votarea inclusiv în teritoriile ucrainene ocupate, fără consimțământul Kievului. Uniunea Europeană a condamnat aceste alegeri și a anunțat că nu le recunoaște rezultatele. Astfel, Kremlinul pretinde că apără dreptul ucrainenilor de a-și alege conducerea, dar împiedică în propria țară monitorizarea independentă a alegerilor.
Rusia respinge armistițiul, dar se prezintă drept promotor al păcii
Narațiunea promovată de Peskov, potrivit căreia Rusia urmărește pacea, este contrazisă chiar de o altă declarație a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, făcută în aceeași zi. Acesta a respins propunerea ucraineană de încetare a focului pentru 60 de zile, afirmând că Rusia nu dorește un armistițiu, ci un acord de pace pe termen lung.
Un armistițiu ar opri luptele, ar salva vieți omenești și ar crea condiții pentru negocieri. Kremlinul condiționează însă încetarea ostilităților de o reglementare mai amplă, care include revendicările sale politice și teritoriale. În iunie 2024, Putin a cerut retragerea trupelor ucrainene din întregul teritoriu al regiunilor Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijjia, inclusiv din zone pe care Rusia nu le controla, și renunțarea Ucrainei la aderarea la NATO. Aceste condiții depășeau oprirea războiului și presupuneau cedări teritoriale și restrângerea libertății Ucrainei de a-și decide politica de securitate.
În ultimii ani, Rusia a respins propunerile de încetare generală și necondiționată a focului, insistând ca Ucraina să accepte mai întâi revendicările Moscovei. În decembrie 2025, Kremlinul a condiționat armistițiul de retragerea trupelor ucrainene, inclusiv din orașele fortificate pe care armata rusă nu a reușit să le cucerească. Nici în aceste condiții, Moscova nu a oferit garanții că asemenea cedări ar pune definitiv capăt războiului. Din perspectiva Kievului, retragerea din zonele defensive consolidate începând din 2014 ar vulnerabiliza Ucraina în fața unor noi ofensive rusești. Autoritățile ucrainene se tem că, după obținerea acestor teritorii, Kremlinul ar putea formula noi revendicări, amenințând și mai mult suveranitatea statului ucrainean.
În plus, declarațiile Kremlinului despre pace sunt contrazise de continuarea atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, în contextul discuțiilor privind un posibil armistițiu în acest domeniu. Kievul și-a exprimat disponibilitatea de a suspenda atacurile asupra instalațiilor energetice rusești, cu condiția ca Moscova să procedeze la fel.
Prin urmare, disponibilitatea declarată a Rusiei de a suspenda atacurile asupra Ucrainei pentru o singură zi nu reprezintă o ofertă reală pentru organizarea alegerilor și nici acceptarea unui armistițiu. Kremlinul își rezervă posibilitatea de a continua operațiunile militare înainte și după vot, prezentând totodată refuzul Kievului de a accepta asemenea condiții drept dovadă că Ucraina nu dorește pacea.
CONTEXT: Propaganda rusă contestă legitimitatea lui Zelenski începând cu aprilie 2024, când urma să expire mandatul său de cinci ani. Totuși, articolul 108 din Constituția Ucrainei prevede că președintele își exercită atribuțiile până la învestirea succesorului. Declarația lui Peskov a venit după ce Zelenski și-a exprimat disponibilitatea de a organiza alegeri, cu condiția ca Rusia să accepte o încetare completă a focului timp de 60 de zile. Kremlinul a răspuns propunând doar suspendarea atacurilor în ziua votului. În acest fel, propaganda rusă poate prezenta Moscova drept favorabilă organizării alegerilor, folosind imposibilitatea desfășurării lor în condiții de siguranță pentru a contesta legitimitatea conducerii ucrainene. În același timp, Rusia continuă să condiționeze încheierea războiului de acceptarea propriilor revendicări.
Verifică sursele:
