Rachete au lovit şi în estul Ucrainei, unde au ucis cinci civili.
Nimeni nu a revendicat atacul cu cocktail Molotov asupra singurei sinagogi majore din Varșovia care a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial.
Vor vorbi Alexandru N. Stermin, Catherine Nixey, Victor Ieronim Stoichiță, Cristian Mureșan, Gabriel Liiceanu, alături de partenerii lor de dialog, Radu Paraschivescu, Cătălin Striblea, Mihaela Dedeoglu și Horia-Roman Patapievici.
Starea lor este stabilă și sunt în afara oricărui pericol.
Președintele islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan Erdogan a denunțat „organizațiile teroriste care doresc să facă din 1 mai un instrument de propagandă”.
Statele Unite au cel mai mare număr de evrei din lume după Israel și milioane de arabi musulmani americani.
Demonstranţii au ridicat baricade în faţa Parlamentului.
El exclude oprirea războiului înainte de a-și atinge toate obiectivele.
Polițiștii cred că frizura lui e steagul Ucrainei invadate.
Ucrainenii afirmă că racheta a fost lansată din Rusia, cu încălcarea embargoului ONU impus Coreei de Nord.
Volodimir Zelenski avertizează că situația războiului depinde de viteza aprovizionării.
Autotitățile locale raportează numeroase victime printre civili
Este cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul de la alegerile prezidenţiale din 2019.
Justiţia franceză a decis, la începutul lunii, că Paul al României, condamnat la 3 ani şi patru de închisoare cu executare, nu va fi extrădat autorităţilor române.
Măsura va permite companiei să îşi restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în acelaşi timp la minimum denaturările concurenţei.
În total, 12 formaţiuni politice şi alianţe electorale şi 4 independenţi vor participa la alegerile din 9 Iunie.
O delegație a Hamas urmează să discute, la Cairo, cu reprezentanții Egiptului și Qatarului o propunere de armistițiu.
Soţia sa e anchetată pentru corupţie şi trafic de influenţă.
Un fost militar de carieră şi-a oferit serviciile la consulatul şi la ambasada rusă.
Transportul constă în produse alimentare şi articole de cazarmament, în valoare de peste 8 milioane de lei.
S-au purtat lupte violente în regiunea Donețk, de pe frontul de est.
El a descris oraşul Ciasiv Yar și satul învecinat Ivanivske drept „cele mai fierbinți puncte”.
Aceasta susține că respingerea candidaturii a fost făcută la ordinul premierului Marcel Ciolacu.
Rusia a arestat pentru extremism doi jurnalişti ruşi acuzaţi că lucrau la materiale video pentru echipa fostului lider de opoziţie,...
Atacurile ruşilor au vizat mai multe regiuni, inclusiv capitala Kiev
În ariile locuite de minorități naționale, denumirile geografice se vor indica și în limbile vorbite de către locuitorii acestora.
Islamiștii cer o încetare permanentă a focului și retragerea armatei israeliene „din toată Fâșia”.
„În media online este distribuit pe scară largă un videoclip care anunță un atac de facto al inamicului asupra acestor unități medicale”.
Un responsabil de la Kiev afirmă că „sunt măsuri clasice înainte de o ofensivă” de amploare, așteptată în săptămânile următoare.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează