Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Analize

PROEKT: Ghid al războiului din Ucraina

O fotografie făcută în timpul unui tur mediatic organizat de armata rusă arată militari ruși stând de pază lângă Centrala Hidroelectrică Kakhovka (HPP) de pe râul Nipru din Kakhovka, lângă Herson, Ucraina, 20 mai 2022
©EPA-EFE/SERGEI ILNITSKY  |   O fotografie făcută în timpul unui tur mediatic organizat de armata rusă arată militari ruși stând de pază lângă Centrala Hidroelectrică Kakhovka (HPP) de pe râul Nipru din Kakhovka, lângă Herson, Ucraina, 20 mai 2022

Proekt  a stabilit numele militarilor ruși care dau ordinele în invazia din Ucraina – de la conducătorii superiori ai forțelor armate până la comandanții unor regimente. Biografiile acestor ofițeri și starea unităților militare pe care le conduc explică de ce războiul se desfășoară astfel.

Cu pierderi mari pe teritoriu străin

Din prima clipă a războiului din Ucraina, autoritățile ruse l-au numit „operațiune militară specială pentru demilitarizare și denazificare” – este formularea exactă a președintelui Vladimir Putin când a anunțat, în dimineața zilei de 24 februarie, decizia despre invazie. Prin analogie cu operațiunile militare din Caucazul de Nord și din Siria, [Putin a catalogat drept operațiune specială ceea ce trebuia să fie văzut ca] o ofensivă eficientă și, pe cât posibil, de scurtă durată, executată de un contingent restrâns de unități militare profesioniste bine pregătite. Iar pentru ca cetățenii ruși să nu fie nici măcar tentați s-o numească război, autoritățile au introdus răspunderea penală pentru aceasta.

Este, totuși, un război adevărat. Acest fapt este demonstrat clar de numărul și calitatea militarilor implicați în agresiune.

Potrivit datelor examinate de Proekt, în această operațiune sunt implicate toate unitățile capabile de ofensivă ale Forțelor armate ale Rusiei: toate armatele terestre de care dispune țara: 11 de arme întrunite și una de tancuri, toate forțele de atac aeropurtate, toate unitățile de cercetași existente, infanteria marină a celor patru flote, artileria autopropulsată, aviația de bombardament, de asalt și de vânătoare. Geografia dislocării lor permanente este de la Kaliningrad până la Kamceatka, de la Murmansk până în Daghestan.

Forțele implicate în război

Unitățile motorizate, de artilerie și de apărare antiaeriană ale tuturor celor 12 armate ale Rusiei și o divizie de tancuri;

Toate forțele ofensive aeropurtate: cinci unități de desant de asalt, două divizii de desant aerian și o brigadă cu destinație specială;

Șase brigăzi de cercetași ale Statului Major;

Infanteria marină a celor patru flote; corăbii ale Flotei Mării Negre a Federației Ruse;

Regimentele de bombardament, de asalt și de vânătoare ale Forțelor Aerospațiale ruse și aviația navală;

Forțele de poliție și Rosgvardia.

Efectivul armatei ruse este de aproximativ 900 de mii de persoane; înainte de invazie, la frontiera cu Ucraina erau concentrate cel puțin 20% din acesta.

Restul forțelor terestre apte de luptă sunt dislocate la frontiera de vest pentru eventualitatea unei confruntări cu NATO. În invazia din Ucraina a fost trimisă chiar și brigada a 15 motorizată Alexandriiskaia din localitatea Roșinskii, regiunea Samara. Această brigadă este singura unitate de pacificare din țară, pe care Rusia o poate trimite în misiuni internaționale sub egida ONU.

Toate aceste numeroase trupe s-au concentrat pe patru direcții de atac.

Unitățile și formațiunile care au participat la invazie păreau să aibă, într-adevăr, o experiență de luptă impunătoare. Acestea au luptat în Cecenia, Georgia, Siria, au anexat Crimeea în 2014 și i-au ajutat pe separatiștii din Donbass. Profesionalismul unităților, însă, depinde nu de istoria lor, ci de experiența efectivului. Potrivit numeroaselor mărturii, în unități erau recruți sau militari care de curând semnaseră contractele. Nu e de mirare că în primele zile de război pierderile au fost foarte mari.

Potrivit cifrelor oficiale prezentate de Ministerul Apărării al Federației Ruse, în războiul din Ucraina Rusia a pierdut 5176 de persoane. Departamentul de stat al SUA indică mai mult de 10 mii de morți, iar autoritățile de la Kiev susțin că peste 29 de mii de militari ruși și-au pierdut viața până acum în război.

Îndatorați față de Patrie

Proporțiile jafurilor comise de armata rusă în teritoriile ocupate au fost enorme, au fost publicate zeci de fotografii și imagini video care arată lucruri furate, descoperite în tehnica militară rusă distrusă. Retrăgându-se, ostașii cară cu ei nu doar bijuterii și electrocasnice, dar și încălțăminte purtată, jucării și chiar closete folosite. Bunurile furate sunt trimise acasă prin intermediul companiilor de transport, de pe teritoriul rus sau belarus.

Acest fenomen poate fi explicat inclusiv din punct de vedere socio-economic. La război participă persoane originare din cele mai sărace regiuni ale Rusiei. Salariile lor pot fi mai mari decât media pe regiune, dar nu depășesc 50 de mii de ruble pe lună (820 de euro).  

Ofițerii invadatori au un salariu mai mare decât al soldaților, însă chiar și comandanții de armate și flote, comandanții de divizii și de brigadă pe care i-am cercetat trăiesc de regulă cu mult mai modest decât cei care i-au trimis să lupte.

Venitul mediu al unui ofițer, comandant al armatei terestre era, în 2019, de aproximativ 270 de mii de ruble pe lună. Comparativ, adjuncții ministrului Apărării, Serghei Șoigu, au câștigat (oficial) în acea perioadă aproximativ 1,2 milioane de ruble pe lună, iar ofițerii Statului Major care dirijează armata și flota rusă – aproximativ 300 de mii. Doar veniturile comandanților de districte militare și ai unor tipuri de trupe separate – aproximativ 900 de mii pe lună, fiind la nivel cu salariile funcționarilor Ministerului Apărării.

Trei generali din 12 comandanți ai armatelor terestre nu au nici un imobil în proprietate, ci locuiesc în apartamente de serviciu. Ceilalți au câte unul sau două apartamente mici și doar comandantul Armatei 1-a de tancuri, Serghei Kiseli, a declarat un apartament  cu suprafața de peste 100 mp. Cele mai multe imobile a declarat comandantul Armatei a 20-a de arme întrunite, Andrei Ivanaev; familia acestuia deține un apartament de 68 mp și trei terenuri cu o suprafață totală de 48,5 ari. Soțiile comandanților de armate, la fel, au câștiguri modeste, în medie 21 de mii de ruble pe lună.

Comandanții de divizie și de brigadă ai forțelor terestre, forțelor aeriene și maritime militare au câștigat în medie câte 160 de mii de ruble pe lună. Comandanții de divizie și brigadă nu au nici prea multe proprietăți: maximum unul-două apartamente mici, iar unii au câte un teren.

Diviziile și brigăzile armatei ruse sunt conduse, în general, de colonei. Salariul mediu al unui ofițer care deține rangul de colonel în Germania, de exemplu, este de trei ori mai mare decât în Rusia.

Este uimitor faptul că fiecare al treilea comandant superior al armatei ruse care a atacat Ucraina are datorii, inclusiv la întreținere sau alocații pentru copii, arată investigația Proekt.

Cinci persoane pe care le-am investigat au fost trase la răspundere administrativă, inclusiv o persoană care a refuzat să lupte cu corupția printre subalterni. În 2020, instanța de judecată l-a amendat pe colonelul Igor Koleda, comandantul brigăzii a 30-a de infanterie motorizată a Armatei a 2-a de arme întrunite, pentru refuzul de a executa cererea procuraturii și a concedia un ofițer corupt. Numele lui Koleda apare în registrele statului ca neplătitor al contribuției pentru copii. Unitatea sa a atacat Harkovul.

Fiecare al cincilea din investigația noastră a fost amendat de poliția rutieră, iar fiecare al șaselea nu a plătit amenda la timp. Printre ofițeri sunt și unii care au fost privați de dreptul de a conduce din cauză că au fost surprinși în stare de ebrietate sau că au provocat o situație de accident.

Aceste persoane sunt elita armatei ruse moderne. Oameni viguroși, cu experiență și educație bună. Toți au studii superioare. 40% din comandanți pe lângă studiile de specialitate au făcut și cursuri la Academia militară a forțelor întrunite, la Academia de marină militară sau Academia forțelor aeriene și Academia Statului Major. În aceste condiții, cum poate fi calificată situația socio-economică a subordonaților lor, soldații armatei ruse?

[…]

Îi bat și pe ai lor, și pe cei străini

La sfârșitul lunii martie, după cinci săptămâni de încercări nereușite de a lua capitala Ucrainei, trupele ruse s-au retras de lângă Kiev, lăsând în urmă mărturii groaznice de lupte pe străzi și execuții sumare. Case distruse, mașini arse și zeci de cadavre ale populației civile, împușcate de la mică distanță, rămase în plină stradă. Femei și minore au fost violate.

Violență fără precedent, în contextul în care propaganda Kremlinului a creat ani de zile o imagine a armatei ruse „de oameni politicoși”. Dar dacă studiem biografiile ofițerilor superiori și istoria unităților încredințate acestora devine clar – soldații au de la cine lua exemplu.

Simbolul cruzimii militarilor ruși a devenit suburbia Kievului, orașul Bucea. Fotografiile de acolo cu localnicii civili torturați au apărut la începutul lunii aprilie pe paginile presei internaționale. În Bucea a fost prezentă și brigada a 64-a de infanterie motorizată a Armatei a 35-a de arme întrunite. Această unitate este dislocată în localitatea Kneaze-Volonskoe, regiunea Habarovsk, și este foarte bine cunoscută populației locale cu numele de cod „Mlecinik”, care a devenit în Habarovsk un nume comun.

Pentru recruți, Mlecinik este considerat un adevărat infern. Părinții soldaților care și-au făcut serviciul militar în brigada a 64-a în perioada 2017-2019 spun că acolo sunt hrăniți prost, în cazarmă e frig, uniformele sunt vechi și nu corespund mărimii. „Înainte de inspecție o parte din soldați sunt ascunși la baie, în pădure și în alte locuri. Probabil nu vor să sperie inspectorii cu aspectul exterior al soldaților, deoarece uniforma, bocancii, starea fizică sunt proaste”, povestește mama unui recrut.

Exercițiile de teren au loc de două ori pe an, la poligon, unde nu există condiții elementare. Iarna și vara soldații stau în corturi, se spală într-o groapă în pământ, tot acolo își spală hainele. Din această cauză, soldații se îmbolnăvesc des, dar o unitate medicală în brigada lor nu există. Soldații sunt tratați de instructorul sanitar cu cele mai primitive preparate precum paracetamolul.

Dar cel mai groaznic la Mlecinik sunt bătăile și extorcările, comise și de recruți, și de ofițeri. Militarii din republicile naționale se organizează în bande și își terorizează colegii: le iau banii, cardurile bancare, telefoanele mobile. Astfel, în 2019, unul dintre recruții de la Mlecinik a fost condamnat la 1,5 ani de închisoare pentru extorcare și hărțuire a unui coleg de armată.

Superiorii nu doar că nu opresc asemenea acțiuni, dar ei înșiși hărțuiesc soldații. În februarie 2022, un sublocotenent și un sergent i-au bătut pe șase soldați. […]

Din cauză că recruții nu au cui se plânge, ei încearcă să evadeze din unitate sau să obțină eliberarea din armată pe motiv de boală - „beau clor sau înghit ace”. Uneori soldații recurg la acțiuni extreme. În 2014, militarul în termen Alexei Snakin s-a sinucis. Maiorul Nicolai Ceabanov îl bătea cu coada de la mătură, îl forța să poarte zile întregi vesta antiglonț și masca antigaz, iar cu puțin timp înainte de deces, în stil banditesc, i-a cerut ca, într-un termen limită, să-i cumpere un computer nou. Inițial, judecata l-a condamnat cu suspendare pe Ceabanov și doar după implicarea apărătorilor drepturilor omului maiorul a fost condamnat la 3,5 ani de închisoare.

[…]

Către mijlocul lunii mai, cel puțin 20 de comandanți ruși participanți la invazie și identificați de Proekt, au decedat la război. Patru dintre aceștia au murit pe pământul pe care s-au născut, în Ucraina.

Citește articolul integral pe pagina Proekt

Tags: Rusia , Război în Ucraina
Turneul Stradivarius 2022
Propaganda de Razboi - Razboi in UCRAINA
Alte articole
De ce a atacat Al Qaida Statele Unite? Legătura cu Israelul și un război al lui Saddam Hussein

De ce a atacat Al Qaida Statele Unite? Legătura cu Israelul și un război al lui Saddam Hussein

11 Septembrie 2001 marchează cel mai sângeros moment al unui jihad global proclamat de Osama bin Laden și aliații săi împotriva Statelor Unite. Teroriștii au declanșat acest atac și în numele eliberării locurilor sfinte pe care le credeau ocupate de „cruciați” și „sioniști”. 11 Septembrie i-a convins pe americani că trebuie să îi vâneze pe jihadiști în întreaga lume. După 20 de ani și mai multe războaie, din Asia Centrală și Orientul Mijlociu până în Africa, jihadul continuă.

Mai rămâne România o redută anti-Rusia în regiune?

Mai rămâne România o redută anti-Rusia în regiune?

Alături de Polonia, România a fost dintotdeauna ţara cea mai ruso-sceptică din Europa de Est. Acest lucru nu înseamnă însă că influența rusă nu se simte și în România și nu afectează percepțiile românilor despre Occident.

Presa independentă rusă despre militarii morți în război, mercenarii sirieni și eșecul unei eventuale mobilizări generale decise de Kremlin

Presa independentă rusă despre militarii morți în război, mercenarii sirieni și eșecul unei eventuale mobilizări generale decise de Kremlin

Zeci de mii de oameni au părăsit în ultimele trei luni Rusia din cauza persecuțiilor, condamnând agresiunea în Ucraina. În țară au mai rămas însă persoane care continuă să fie în opoziție față de putere și să participe la acțiuni anti-război. Mulți jurnaliști, activiști și apărători ai drepturilor omului nu intenționează să renunțe la activitatea lor în Rusia, în pofida legilor represive și amenințărilor cu dosare penale. Veridica a selectat subiecte de pe principalele platforme de liberă exprimare rusești.

Veridica News

27 May 2022

Actualizat la: 24 Jun 2022 17:11:13
Veridica News

Urmareste-ne si pe Google News

Timp de citire: 9 min
Ucraina cu albele, Rusia cu negrele. A început războiul și pe tabla de șah
Ucraina cu albele, Rusia cu negrele. A început războiul și pe tabla de șah

Rivalitatea șahistă dintre Rusia și Ucraina exista dinainte de invazia din februarie 2022. Exista și dinainte de prima invazie a Rusiei, din februarie 2014. Exista, s-ar putea spune, înainte ca Uniunea Sovietică să se destrame, în decembrie 1991. Dar ea n-a fost nicicând mai aprigă ca anul acesta. Lumea șahului a ajuns din nou, ca pe vremea Războiului Rece, un teren de luptă pentru imagine, influență și putere.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
24 Jun 2022
Omenirea, în pericol. Cum ar putea provoca Rusia o catastrofă la centralele nucleare ale Ucrainei și de ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică tace
Omenirea, în pericol. Cum ar putea provoca Rusia o catastrofă la centralele nucleare ale Ucrainei și de ce Agenția Internațională pentru Energie Atomică tace

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus lumea în pragul unui dezastru nuclear, pe măsură ce trupele ruse au ocupat centralele nucleare ucrainene – uneori în urma unor lupte și schimburi de focuri chiar în proximitatea lor – iar rachete lansate de forțele Moscovei au trecut periculos de aproape de acestea. Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a avut însă o reacție oarecum reținută la aceste riscuri și continuă să colaboreze îndeaproape cu rușii, spre exasperarea ucrainenilor.

Liubov Veliciko
Liubov Veliciko
21 Jun 2022
Republica Moldova, între necesitatea de a se dota cu armament și propaganda Rusiei privind neutralitatea sa
Republica Moldova, între necesitatea de a se dota cu armament și propaganda Rusiei privind neutralitatea sa

Războiul din Ucraina a adus în atenția și starea proastă a armatei Republicii Moldova, insuficient de echipată după trei decenii în care a fost neglijată de autorități. La Chișinău a început să se înțeleagă că armata trebuie să poată face față măcar unei agresiuni dinspre Transnistria, însă Rusia și oamenii săi insistă, în mod absurd, că dotarea armatei echivalează cu încălcarea neutralității.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
20 Jun 2022
Presa independentă rusă, despre drumul Finlandei și Suediei către NATO, refuzul unor militari ruși de a lupta în Ucraina și ezitările Occidentului de a-i livra arme Kievului
Presa independentă rusă, despre drumul Finlandei și Suediei către NATO, refuzul unor militari ruși de a lupta în Ucraina și ezitările Occidentului de a-i livra arme Kievului

Presa independentă rusă scrie despre cum a împins Kremlinul Finlanda și Suedia către NATO prin agresivitatea sa în Ucraina și politicile imperialiste. Mediazona analizează cazurile militarilor ruși care au refuzat să mai lupte în Ucraina, iar Garry Kasparov denunță ezitarea Occidentului de a-i livra Kievului armamentul de care aceasta are nevoie.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
15 Jun 2022