Turcia condiționează primirea Suediei în NATO de reluarea negocierilor sale cu Uniunea Europeană

Turcia condiționează primirea Suediei în NATO de reluarea negocierilor sale cu Uniunea Europeană
© EPA-EFE/TOLGA BOZOGLU   |   Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, participă la o conferință de presă la Istanbul, Turcia, 7 iulie 2023.

Autoritățile de la Ankara vor susține intrarea Suediei în NATO dacă Bruxellesul redeschide negocierile privind aderarea Turciei la Uniunea Europeană - a anunțat, luni, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, citat de agențiile internaționale de știri. Majoritatea celor 31 de state membre ale NATO vor ca Suedia să se alăture Alianței, la fel ca Finlanda vecină, admisă pe 4 aprilie. După declanșarea invaziei rusești din Ucraina, pe 24 februarie 2022, cele două țări scandinave au renunțat la neutralitatea strictă, menținută vreme de decenii, și au optat pentru aderarea la NATO. Nici Ungaria nu a ratificat, încă, aderarea Suediei. Turcia a dat undă verde Finlandei, dar blochează candidatura Suediei, pe care o acuză că găzduiește militanți kurzi, calificați de Ankara drept „teroriști”.  Recent, un nou  incident a răcit suplimentar relațiile dintre cele două țări: un irakian a ars o copie a Coranului, cartea sfântă a Islamului, în fața principalei moschei din Stockholm, fapt ce a provocat critici severe din partea președintelui islamo-conservator turc la adresa autorităților de la Stockholm. Turcia şi-a depus candidatura la Comunitatea Economică Europeană, precursoarea actualelor structuri comunitare, în 1987 şi la Uniunea Europeană în 1999. Negocierile de aderare au început în 2005 și, de atunci, Bruxellesul n-a obosit să repete că Ankara nu îndeplinește criteriile de admitere.  

Timp citire: 1 min