Rușii amenință că ar putea lovi podul de peste Prut de la Giurgiulești, dintre România și Republica Moldova

Rușii amenință că ar putea lovi podul de peste Prut de la Giurgiulești, dintre România și Republica Moldova
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Ministrul de Externe al României, Luminita Odobescu, vorbește în cadrul unei conferințe de presă comună cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, la Chișinău, Moldova, 20 iunie 2023.

România condamnă ferm declaraţiile aşa-zisului reprezentant al Rusiei în Herson, regiune ucraineană ocupată ilegal de Rusia – a comunicat, joi, ministerul de Externe de la București. Într-un mesaj postat pe Twitter, diplomația română subliniază că „astfel de declaraţii la adresa Republicii Moldova şi care vizează şi o parte a teritoriului României, aliat NATO, sunt inacceptabile” și că „lovirea infrastructurii civile e crimă de război”. Reacția survine după ce guvernatorul instalat de Moscova al regiunii Herson, Vladimir Saldo, a ameninţat că armata rusă va lovi podul de la Giurgiuleşti, ce leagă România de Republica Moldova, ca ripostă la presupusul atac de azi al Ucrainei invadate de trupele Moscovei asupra unui pod dintre Herson și peninsula ucraineană Crimeea, anexată de ruși acum nouă ani. Tot joi, ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, e convocat de urgență, pentru a i se cere explicaţii cu privire la recentele declaraţii ale unui reprezentant al Rusiei din Herson, teritoriu ucrainean aflat sub ocupaţie.  

Alte știri
Parchetului General a demarat o anchetă care îl vizează pe șeful de campanie al lui Călin Georgescu

Parchetului General a demarat o anchetă care îl vizează pe șeful de campanie al lui Călin Georgescu

Fostul candidat acuză un abuz al anchetatorilor şi al ministrului de Interne, Cătălin Predoiu.

Donald Trump impune taxe vamale de 25 la sută pe toate importurile de aluminiu și oțel

Donald Trump impune taxe vamale de 25 la sută pe toate importurile de aluminiu și oțel

Ordinul executiv , semnat de liderul de la Casa Albă, afectează și Uniunea Europeană, implicit și România, care ocupă locul 11 în clasamentul țărilor care exportă oțel în SUA.

Consilieri de la Cotroceni, eliberați din funcție de Klaus Iohannis

Consilieri de la Cotroceni, eliberați din funcție de Klaus Iohannis

Curtea Constituțională dezbate, de la ora 13:00, cererea pentru a constata vacanța funcției de președinte al României.

EBOOK> Razboi si propaganda: O cronologie a conflictului ruso-ucrainean

EBOOK>Razboiul lui Putin cu lumea libera: Propaganda, dezinformare, fake news

Mai multe
Patru dosare penale pentru violențe, la protestul neautorizat de ieri
Patru dosare penale pentru violențe, la protestul neautorizat de ieri

Manifestanții pro-Georgescu au forțat în repetate rânduri dispozitivul de jandarmi din Piaţa Victoriei.

Veridica News
11 feb. 2025
Aproape 65% din români cred că alegerea lui Trump este bună pentru ţara noastră
Aproape 65% din români cred că alegerea lui Trump este bună pentru ţara noastră

Fostul preşedinte Klaus Iohannis, Vladimir Putin și Viktor Orban se bucură de cea mai puțină încredere a românilor.

Veridica News
11 feb. 2025
AUR va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului
AUR va depune moțiune de cenzură împotriva Guvernului

Potrivit actualei configuraţii politice din Parlament partidele „suveraniste" nu au voturile necesare pentru a trece un astfel de demers.

Veridica News
11 feb. 2025
Hamas a anunțat că nu mai eliberează ostatici
Hamas a anunțat că nu mai eliberează ostatici

Aripa militară a organizației teroriste a spus că nu va mai elibera ostatici „până la noi ordine” și acuză Israel de încălcarea acordului de încetare a focului.

Veridica News
10 feb. 2025
Demisia președintelui Klaus Iohannis a ajuns la Parlament și CCR / UPDATE
Demisia președintelui Klaus Iohannis a ajuns la Parlament și CCR / UPDATE

Iohannis a anunțat astăzi că demisionează din funcție.

Veridica News
10 feb. 2025
Incidente violente la protestul din Piața Victoriei
Incidente violente la protestul din Piața Victoriei

Jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au forțat gardurile.

Veridica News
10 feb. 2025